TWILIGHT, HO HO HO 2 SAU ÎNTRE DOUĂ LUMI! TE TRIMIT LA FILM!

CONCURS, CONCURS, CONCURS!

Pun la bătaie câte o invitaţie pentru două persoane la următoarele filme: „Saga Amurg- Zori de zi, partea a 2-a”, „Ho ho ho 2” si „Între două lumi”. Invitaţiile sunt la Cinema City Sun Plaza şi poţi să te duci la film oricând doreşti în perioada următoare. Filmele sunt distribuite în România de MediaPro Pictures.

Îţi dau, însă, doar o săptămână să-mi iei premiile!

Ce trebuie să faci?

Îmi trimiţi aici sau pe pagina de facebook o fotografie, însoţită de datele de contact, prin care să-mi demonstrezi că AI MOTIVE DE MÂNDRIE CĂ EŞTI ROMÂN!

Vreau să văd ce înseamnă asta pentru tine! Mâine, de Ziua României, eu am să îţi dau un exemplu despre ce cred că însemnă mândrie naţională. Tu nu trebuie să mă copiezi. Pune-ţi mintea la contribuţie! Gândeşte liber!

Start! Baftă tuturor! Vreau surprize plăcute!

 

MAI AVEM ÎNCĂ TRADIŢII! DECI SPERANŢĂ MAI EXISTĂ!

Am avut ocazia, de curând, să particip la un târg tradiţional.

Şi m-a bucurat enorm să văd tineri care mai păstrează încă tradiţiile populare.

 Bravo lor! Bravo pentru că, într-o societate cu fiţe, cluburi, chat şi iphoane, ei au curajul să fie altfel! Au curajul, de fapt, să fie români autentici!

DULCE ROMÂNIE, SCUMPĂ ROMÂNIE!

Cam atâtea bilete am cumpărat în excursia făcută la munte cu prietenii mei italieni. V-am mai povestit eu despre ei.

Am cumpărat bilete multe pentru că am avut multe lucruri de văzut. Superbe, de altfel. Bran- Castelul Bran, Râşnov- Cetatea şi Peştera, Braşov- Biserica Neagră şi multe altele.

Chiar mi-a plăcut să redescopăr România, să revizitez nişte locuri faimoase, care se pot compara cu celebrele obiective turistice din alte ţări.

Şi italienilor le-a plăcut foarte mult. La finalul călătoriei, cuvintele lor au fost următoarele: „România este ca Italia anilor ’80”!

Şi, acum, analiză pe text. „România este ca Italia!”. Mare performanţă pentru mine, mai ales că ei veniseră în ţara noastră cu nişte idei preconcepute: „România este săracă!”, „În România, eşti furat la drumul mare!”, „România este naşpa!” etc. În doar trei zile, şi-au schimbat cu totul părerile despre ţara noastră. Le-au plăcut peisajele, obiectivele turistice, mâncarea.

Din păcate, a rămas „Italia anilor ’80”. Asta pentru că am întâlnit drumuri foarte proaste şi foarte mulţi câini şi vaci pe aceste drumuri. Italienii au fost şocaţi de acest aspect şi chiar s-au oprit să filmeze de mai multe ori animalele de pe şosea. Aici, n-am avut ce face. În urmă cu peste 20 de ani, Italia arăta la fel şi ei au ţinut să precizeze asta, că doar ţine de mândria naţională a fiecăruia să-şi compare ţara cu altele.

Şi mai e un aspect de precizat. Eu nu cred că România este o ţară ieftină. Dacă vrei să impresionezi pe cineva şi cauţi să-l duci în cele mai bune locuri, scoţi bani multicei din buzunar.

Într-adevăr nu se compară cu taxele de la Muzeul Vaticanului sau Turnul Eiffel. Dar, comparativ cu salariul mediu din ţara noastră, toate taxele pentru intrarea la obiectivele turistice sunt mari. 10, 20, 35 de lei. Imaginaţi-vă că, dacă faci un tur cu mai multe astfel de obiective, dai 200 de lei doar pe intrări.

Înţeleg că aceste taxe sunt necesare pentru autofinanţarea acestor obiective. Vreau doar să punctez că România nu e ieftină, pentru turistul român. 

Am sau nu dreptate?

La toate astea, se mai adaugă costurile de cazare sau costurile unor mese în restaurante tradiţionale. Nici aici, dacă vrei condiţii, nu dai bani puţini. O noapte de cazare sare de echivalentul a 50 de euro, iar o masă se duce pe la 25 de euro, de persoană.

Dincolo de orice, după această călătorie, mi-au rămas câteva fotografii superbe pe care le împărtăşesc cu voi, mai jos. Asta ca să vă conving că, totuşi, merită să ne redescoperim ţara.

DEPENDENT DE REDUCERI SAU DOAR ATENT CU TINE?

Recunosc: îmi place să mă îmbrac cât mai bine. Nu gros, ci cu haine de calitate. Nu ţin, însă, la anumite branduri, ci doar la „etichetă”. Adică la un stil cât mai elegant. Dar câţi dintre noi bărbaţii nu o fac? Că despre femei… nu mai vorbim. Puţini masculi au, însă, puterea să o recunoască.

În cazul meu, poate că este vorba şi despre nevoia de a avea o imagine impecabilă. Nu am un stilist, în afară de consoartă, dar, până acum, am reuşit să stau departe de vreo mare gafă vestimentară.

Nu prea mă îmbrac, însă, din România. Mai cumpăr câte ceva, dar niciodată o ţinută întreagă. Doar piese singulare. Asta pentru că, în România, în multe magazine, mi se pare că are loc o hoţie curată, o hoţie pe faţă.

Nu am să-i înţeleg niciodată pe cei care dau iama într-un magazin care-şi lansează o colecţie nouă, la preţuri indecente. Eu, întotdeauna, am preferat să aştept. Nişte reduceri, ceva.

Am şi piese vestimentare ceva mai scumpe, dar, în general, nu arunc mulţi bani pe un singur articol de îmbrăcat. În plus, îmi cumpăr haine mai ales când plec în vacanţă. Spania, Italia, Franţa. Asta pentru că merită din plin!

În fotografiile de mai sus, v-am arătat ce înseamnă cu adevărat reduceri! Peste 40% sau chiar 80%. Reduceri reale, nu cum se întâmplă la noi: azi se creşte preţul cu 30%, iar mâine, e scăzut cu acelaşi procent, şi se spune că e o mare reducere. De fapt, preţul este acelaşi, dar „prostimea” sau „fiţoşii” se înghesuie la promoţii.

Când prind, însă, astfel de reduceri, afară, recunosc, iar, pierd câteva ore bune la cumpărături. Toate hainele trebuie probate pe îndelete. Recordul meu a fost de 8 ore petrecute într-un singur out-let. Am făcut şi pauze de cafea, dar am stat 8 ore! Enorm pentru mine.

Voi? Ceva recorduri de shoppingeală? 🙂 De unde vă cumpăraţi hainele? Că doar n-oţi sta dezbrăcaţi? Sunt reduceri reale în România?

UPDATE: AM SCRIS EU UNDEVA CĂ SUNT „DEPENDENT” DE REDUCERI? AM SCRIS EU UNDEVA CĂ MĂ ÎMBRAC DOAR DIN STRĂINĂTATE? AM SCRIS EU UNDEVA CĂ ÎMI CHELTUIESC TOŢI BANII PE HAINE? NU ŞTIU CE ARTICOL AU CITIT UNII, DAR, PRIN ZIARELE COLORATE, A APĂRUT O INEPŢIE DE INTERPRETARE A CUVINTELOR MELE!

CE MERITĂ VĂZUT ÎN ROMÂNIA ÎN 48 DE ORE?

Am un prieten italian pe care l-am invitat să-mi facă o vizită. Va veni peste câteva săptămâni şi va fi prima lui călătorie în România.

Din păcate soseşte sâmbătă dimineaţa şi pleacă duminică seara. Este un tip foarte ocupat şi nu poate sta mai mult de un week-end. În plus, vine cu soţia.

Unde să-l duc să nu pierdem foarte mult timp pe drum? Ce merită văzut în România în 48 de ore?

Eu mă gândeam să-l duc la Bran, să dormim acolo la o pensiune, să-l duc la castel, apoi la urşii de la Zărneşti şi, dacă e, să mai vedem puţin din Sinaia.

Voi aveţi alte recomandări?

 

CE MĂ ENERVEAZĂ: NU MAI SUPORT CERŞETORII!

Nu am mai scris de mult timp în această rubrică, dar, acum, chiar m-am enervat.

De dimineaţă, m-am dus la un magazin aproape de mine să cumpăr nişte ingrediente pentru prânz. Toate bune şi frumoase.

Când m-am întors la maşină, un om în toată firea, pe la vreo 45 de ani, s-a apropiat de mine cu o întrebare. Era un timp absolut sănătos şi apt de muncă. Chiar şi decent îmbrăcat.

„Nu te supăra, ai 5.000? Vreau să-mi iau şi eu o cafea!”

Fraţilor! Chiar în halul ăsta am ajuns?! Nu mai suport! Cum poţi tu, om în toată firea, sănătos, bun de muncă, să ceri bani la colţul străzii ca ultimul cerşetor?!

Chiar mi s-a părut revoltătoare situaţia. Încep să cred că, în România, aproape toată lumea s-a apucat de cerşit. Până acum, erau cerşetorii clasici. Mulţi şi ăia. Mai nou, însă, oameni, care par absolut decenţi, întind mâna în stânga şi-n drepta.

Voi ce credeţi? Ne-am transformat într-un popor de cerşetori sau e doar impresia mea? Aţi trecut şi voi prin astfel de situaţii? Sau poate că exagerez eu…

LA MULŢI ANI, ROMÂNIA!

La mulţi ani, România! La mulţi ani, române! La mulţi ani, românco!

Să fiţi fericiţi şi să petreceţi în această zi de sărbătoare pentru noi toţi!

Să te distrezi până în zori, că tot e liber de la stat!

Să-ncingi grătarele, să curgă berea!

Să urle casetofoanele şi să bubuie pereţii!

Că doar, azi, e ziua ta, române! Şi trebuie să petreci româneşte!

Şi, dacă tot petreci, poate îţi vine în minte şi cântecul de mai jos. Ai aici versurile! Nu de alta, dar prea puţini le mai cunoaştem!

Andrei Mureşanu
DEŞTEAPTĂ-TE ROMÂNE!
(UN RĂSUNET, 1842)
(sinteza)

Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adînciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soarte,
La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani.

Acum ori niciodată să dăm dovezi în lume
Că-n aste mîni mai curge un sînge de roman
Şi că-n a’ noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian.

Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,
Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,
Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,
„Viaţa-n libertate ori moarte!” strigă toţi.

Preoţi, cu crucea-n frunte, căci oastea e creştină,
Deviza-i libertate şi scopul ei preasfînt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decît să fim sclavi iarăşi în vechiul nost’ pămînt.

 

 

 

ALTERNATIVE LA APOCALIPSĂ

– Se inaugurează vreo cinci autostrăzi în România!

– Litrul de benzină costă 1 leu!

– Medicii ne tratează pe gratis!

– Pensionarii primesc vacanţe gratuite în Caraibe!

– Găsim câini vagabonzi doar la muzeu! La fel ca şi gropile din asfalt!

– Taximetriştii nu ne mai taie calea în trafic!

– Nu se mai claxonează în intersecţii!

– E găsită Elodia. Chiar vie!

– D. D. devine Preşedinte!

– Dinamo se califică în Champions League!

– România se califică la Mondialele de fotbal!

– Descopăr că am o mătuşă Tamara!

– Germania adoptă modelul economic românesc!

PS 1: Acestea sunt alternative la Apocalipsă pentru că sunt la fel de… probabile! Şi, dacă s-ar întâmpla, România ar fi schimbată definitiv, ar începe o nouă eră, ca după Apocalipsă.

PS 2: Acestea au fost ideile mele ca „alternative”. Lista rămâne deschisă, aştept propunerile voastre.

SĂ VORBIM DESPRE SUPRAOM!

Conceptul iniţiat de Nietzsche va fi, mereu, irealizabil! Cel puţin în România!

Ideea e în felul următor: filosoful german a „propăvăduit” evoluţia speciei umane, de la om, la supraom. Sau, mai degrabă, necesitatea evoluţiei speciei umane pentru supravieţuire şi, mai ales, pentru atingerea supremului din punct de vedere fizic şi intelectual.

„Am venit să vă vestesc Supraomul. Omul este ceva ce trebuie depășit!”Așa grăit-a Zarathustra.

În viziunea lui Nietzsche, mila, altruismul, toate valorile omului pentru om sunt, de fapt, valori prin care OMUL se neagă pe el însuşi, în sensul că atotputernicia fizică şi mentală este mai presus de orice sentimente, fie ele şi pozitive.

Încercând să aplicăm filosofia nietzschiană la situaţia vremurilor noastre şi, localizând scena aplicării acestei filosofii la spaţiul Danubiano- Carpato- Pontic, ajungem la următoarea interpretare: românul este unul dintre ultimii de pe pământ care ar putea spera vreodată să devină SUPRAOM. Asta pentru că românul are foarteeee multe sentimente! Le trăieşte pe toate intens: milă, compasiune, neputinţă, tristeţe, suferinţă, deznădejde, dezamăgire, agonie şi încă şi mai câte. Pe scurt, românului îi place să plângă şi să se plângă! Iar asta este o antiteză profundă a supraomului.

Voi ce părere aveţi despre această teorie? Filosofăm?

PS: Acest post este o revoltă la adresa superficialităţii. Sunt curios câte comentarii va strânge!

 

 

 

ŞI UITE CUM INNA A FOST PRIMA CARE A ÎNCERCAT SĂ CÂNTE PE ARENA NAŢIONALĂ!!!

Ce Rolling Stones, ce AC/DC, ce Bon Jovi?!! Inna e campioana! Aseară, a devenit primul artist din lume care a cântat pe Arena Naţională! Ce onoare, ce moment istoric!

Iar Inna a încercat! A luptat, s-a zbătut! Cam la fel ca şi echipa naţională. Dar a ajuns la fel ca gazonul de pe teren. Praf şi pulbere! După vreo câteva tentative de triluri eşuate, organizatorii şi-au dat seama că săraca Inna nu poate mai mult şi au dat muzica mai tare să-i acopere vocea falsă.

A venit apoi Marcel Pavel! Ce voce, ce timbru, fantastic! Ni s-a încreţit tuturor pielea pe pâini.

Azi, am aflat că ar fi dat-o şi el în bară. Măcar dacă ar fi nimerit şi ai noştri bara! Dar nici de asta nu au fost în stare! În fine, Marcel a cântat versurile imnului într-o manieră inedită. Într-un fel mai mobilizator, spune el. În plus, a avut acordul Federaţiei.  Neinspirată decizie, totuşi, spun mulţi.

Şi, într-un final a venit meciul! După sloganul ANGAJĂM BALERINE, ai noştri au făcut piruete ca lebedele. Şi cam atât! Nu, însă, pe parchet, ci într-un fel de nisip poreclit „gazon”. Îmi venea să intru în pământ de ruşine când vedeam cum îşi rup francezii picioarele în brazdele noastre.

În fine, a fost, totuşi, ceva superb: atmosfera. O nebunie extraordinară, zeci de mii de oameni care strigau într-un singur glas.

Civilizaţie: nimeni nu s-a bătut, nimeni nu a mâncat seminţe, nimeni nu a fumat pe stadion. Am putut merge cu soţia la meci!!! Asta da realizare pentru România noastră.

Au strigat ai lor „Allez, Les Bleus!”.

Am strigat şi noi „Hai, România!”. Ne-am adus, totuşi, în anumite momente că suntem din Balcani şi le-am zis printre dinţi „Pe ei, pe mama lor!”. De parcă mamele lor sau ei ar fi ştiut vreo boabă de română.

Ne-am uşurat, însă, cu toţii la final. Într-un cor de fluierături prelungi! Măcar să-i huiduim, dacă altceva nu merită. Da, a fost păcat să-ţi huidui echipa naţională la un astfel de eveniment. Au jucat, totuşi, cu Franţa, echipă mare. Au fost, însă, vremuri când nu ne temeam de nimeni. Nici de Franţa, nici de Argentina, nici de Brazilia. De nimeni.

Acum, ne-a rămas, din păcate, doar huiduiala. Şi la asta chiar ne pricepem! Cu toate problemele cotidiene ale românului, „huo” vine din străfundul sufletului şi ajunge pe buze cu forţa unei bombe. Măcar la asta suntem campioni! Bravo, România!