Ştiu, în ultima vreme, v-am vorbit doar despre copilul meu. Şi, totuşi, iată că am mai făcut şi alte lucruri.
De exemplu, am fost cu Nicoleta Luciu la ecografie. Bine, tot despre copii a fost vorba şi aici!
Nicoleta Luciu: „Nu am de gand sa mai tin dieta dupa ce nasc!” VIDEO pe www.acasatv.ro
Şi a mai fost vorba despre un reportaj. Senzaţional de-a dreptul! La masă cu Doina Ghiţescu! Minunaţi- vă!
Dan Cruceru si Doina Ghitescu au degustat bunatati la un targ culinar – VIDEO pe www.acasatv.ro
Cum timpul zboară ca gândul şi clipele minunate trec repede, ne-am gândit să imortalizăm bucuria prin care trecem noi acum. Aşa că am făcut… o mini-şedinţă foto, în camera bebeluşei. Ne-am jucat, am râs, ne-am pozat. Am dat puţin în mintea copiilor. Priviţi!
PS: Mulţumiri lui Constantin Antochi, fotograf profesionist, vecin şi, mai ales, prieten.
PS1: Aştept părerile voastre despre pozele astea acilişa!
Lunea viitoare, pe vremea asta, vom fi trei!!! Oauuu! Nu-mi vine să cred că timpul a trecut atât de repede!
Amândoi suntem copleşiţi, deja, de emoţii! Vorbeam de dimineaţă cu Cristina, priveam burtica şi nu puteam să ne explicăm ce simţim! E o avalanşă de sentimente noi, dar şi de teamă!
Dacă până acum, puteam spune „Stai liniştită, că mai e o grămadă de timp!”, acum, nu prea mai merge! De acum, suntem în priză, la putere maximă!
Cezariana este programată pe 22 august, la ora 7 dimineaţa. Dar ce facem dacă fetiţa vrea să apară mai repede? Pam, pam!
Am introdus şi această variabilă în calcul şi am pregătit totul: gentuţa de spital, kit-ul de recoltare de celule stem, documentele de identitate şi dosarul cu analize, bani, maşina cu rezervorul plin. Totul este pregătit! Teoretic!
Practic, vom vedea. Sunt convins că nu voi mai găsi nimic în momentul în care Cristina va spune: „S-a rupt apa!”. Sunt convins că voi intra în panică, sunt convins că nu voi mai putea gândi, că mă voi bloca.
Aşa că aştept sfaturi de la voi! Repede, să nu mă ia pe nepregătite! 🙂
„Fetiţa este un pic cam micuţă aşa că ar fi bine să mâncaţi mai multă carne!”. Acestea sunt cuvintele care m-au hotărât să-mi schimb meseria. Îi aparţin profesorului Herghelegiu, ecografistul nostru.
De ce s-a ajuns la asta? Pentru că, pe toată perioada sarcinii, Cristina a refuzat cu încăpăţânare să mânânce carne, sa-şi ia proteinele necesare copilului. Nu spun aici că a fost iresponsabilă, chiar a avut grijă în permanenţă să-i fie bine micuţei, numai că nu a suportat carnea. Pe căldurile astea, pur şi simplu nu o suporta. Prefera să mânânce un pepene întreg, decât să guste o bucăţică de carne.
În fine, după cuvintele medicului, am decis să iau atitudine. Mai sunt puţin peste două săptămâni până la naştere şi se mai pot face multe lucruri.
Aşa că mă reprofilez. Nu mai sunt jurnalist, prezentator, nici măcar iubit, soţ sau tată! Sunt doar… PISĂLOG!
E o meserie pe care eu vreau să o trec în nomenclator şi pe care, credeţi-mă, pot să o duc la nivel de artă.
De marţi, când am fost la control, şi până astăzi, Cristina a mâncat muuuulte proteine. Peşte, carne de vită, brânzeturi. Dimineaţa, la prânz şi seara. Cum aşa? Cu diversitate în alimentaţie, cu scos în oraş la restaurant (asta e, facem şi sacrificii), cu insistenţă, cu persuasiune, cu obligare, cu multă pisălogeală!
Bine, recunosc nici Cristina nu mai mârâie atunci când trebuie să mănânce. Chiar dacă nu îi place şi strâmbă din nas, a devenit foarte cooperantă.
„Cu deosebită bucurie în suflet, tinerii însurăţei X şi Y vă invită la ceremonia….”.
Cam aşa sună invitaţiile la nuntă. Le cunoaşteţi cu toţii. Ei bine, noi vă invităm la… naştere.
Cu deosebită bucurie în suflet, tinerii viitori părinţi Cristina şi Dan vă invită la naşterea fetiţei lor, care va avea loc luni, 22 august, orele 7.00- 7.30, la spitalul Sanador, Bucureşti!
În fine, dincolo de glumă, ideea este simplă: azi am fost la controlul de 36 de săptămâni şi doctorul a stabilit data naşterii prin cezariană: 22 august. Asta, evident, dacă micuţa noastră nu se va grăbi să ne cunoască mai devreme.
Vă ţin, însă, la curent. De principiu, chefuim pe 22!
Poate că vă plictisesc cu AMR-urile mele, dar, astăzi, chiar mă simt foarte fericit şi vreau să împărtăşesc sentimentul ăsta cu voi.
De dimineaţă, eu şi Cristina ne-am înfăţişat la domnul profesor Herghelegiu, la Sanador, la ecografia de 32 de săptămâmi.
Emoţii mari, un termen foarte important.
Fiecare s-a aşezat cuminte pe locul lui. Cristina pe măsuţă, cu burtica la vedere, eu pe un scaun la ceva distanţă, dar poziţionat perfect ca să văd totul pe monitorul special aplasat pentru tăticii nerăbdători.
Şi începe domnul profesor: „Miocard normal, cerebel normal, …. normal, …. normal etc”. În păsăreasca lui, pentru noi era suficient să auzim cuvântul „normal”.
La un moment dat, se opreşte. Analizează cu atenţie ceva la inimioară. Minute în şir. Tensiunea creşte enorm pentru noi. O privesc pe Cristina în ochi. Nimeni nu îndrăzneşte să spună nimic. Secundele trec greu, se scurg încet, încet, ca orele. Într-un final, dom’ profesor spune „…. normal”. Răsuflăm uşuraţi. Se oprise doar pentru o analiză mai amănunţită, nu pentru că ar fi fost o problemă.
După aproximativ 40 de minute, ne dă vestea cea mare: „Staţi liniştiţi, fetiţa se dezvoltă absolut normal! Este micuţă, are aproape 2 kg, dar până la naştere va ajunge cam la 3. E bine!”.
Începem să zâmbim ca proştii! Nu ştim de ce, pur şi simplu, o căldură venită de nicăieri ne-a cuprins sufletele.
Domn profesor continuă: „ Fetiţa voastră este buddhistă, are talie şi buze mari!”. Pufnim amândoi în râs şi cerem explicaţii.
„E buddhistă pentru că stă cu picioarele până în gât!”, spune medicul. „E bine, va fi un copil elastic!”, mă înţeleg cu Cristina din priviri.
„Are talie subţire, se vede la ecograf!”. „Şi asta e bine, dacă va creşte şi la fel de înaltă ca tine, va fi perfect” îmi spune Cristina.
„Şi are buze mari”. „Şi nasul cam la fel, ca al maică-si!”, adaug eu. „Asta nu e extraordinar, dar măcar nu va avea nevoie vreodată de botox”, îmi completez eu în gând.
Una peste alta, suntem, însă, extrem de fericiţi. Am continuat să râdem şi după ieşirea din cabinet. Şi acum fac la fel. Zâmbesc la fiecare cuvânt scris! Sper că nu v-am plictisit cu aceste siropuri ci că v-am făcut şi pe voi să zâmbiţi. Măcar puţin.
Miezul nopţii. De abia ai aţipit. Ţi-ai pus capul pe perna moale şi începi să te relaxezi. A fost o zi de muncă teribilă. Corpul tău începe uşor, uşor să se cufunde în salteaua moale. Te bucuri ca un copil. Ţi-e bine. În sfârşit.
Deodată, o voce ascuţită îţi zgârie urechile în acelaşi timp cu o mână fermă care te zdruncină. Pentru o secundă, o urăşti. Nu o recunoşti. Somnul încă îţi domină simţurile. „Vreau o îngheţată! Mi-e poftă!”. Este femeia de lângă tine, soţie sau iubită. Şi burtica ei. Sunt aproape două entităţi diferite. „Nu mie mi-e poftă! Fetiţei!”, „Nu vreau eu îngheţaţă! Fetiţa vrea!”.
Deschizi ochii, îi arunci o privire răutăcioasă, dar încerci să-ţi revii repede. Este, totuşi, cea mai importantă persoană din viaţa ta şi îţi va aduce pe lume primul copil.
Te dai jos din pat, te loveşti de perete de vreo două ori, eventual spargi o vază care îţi stă în cale. E noapte şi simţurile tale încă dorm.
Ajungi cu greu la frigider ca să-i iei îngheţata mult dorită. E mai nasol dacă n-ai aşa ceva în frigider. Trebuie să îmbraci şi să te duci să cumperi. E şi mai nasol dacă e iarnă şi afară e un frig de crapă pietrele. Dar n-ai ce face! Dacă ea vrea îngheţată, ei bine, trebuie să te duci să-i cumperi! Doar e însărcinată!
STOP!
Şi, totuşi, nu-i aşa! Poftele unei femei însărcinate sunt simple fantezii ale acesteia! Nu are nevoia medicală de a consuma respectivele lucruri. Sunt doar mofturi, fiţe, hachiţe, ifose, nazuri şi… cred că am epuizat lista de sinonime.
Iar când o femeie însărcinată spune că pofteşte la gentuţe, bijuterii sau rochii, deja, e mult prea mult. Sunt toate sinonimele adunate la un loc.
ATENŢIE!
Frazele de mai sus nu-mi aparţin! Sunt cuvintele Cristinei, soţia mea, însărcinată în aproape 32 de săptămâni. EA spune că poftele gravidelor sunt doar nazuri! EA spune că gravidele nu au nevoie de atenţie suplimentară! EA spune că nu trebuie să mănânce pentru doi!
Aşa că, dragă Cristina, îmi pare rău, dar cred că tocmai ai spulberat un mit vechi de secole prin care voi, femeile, reuşeaţi să smulgeţi minima urmă de rezistenţă din sufletele noastre. Dragă Cristina, cred că tocmai ŢI- AI TRĂDAT CASTA!