Gata, m-am întors la muncă. A fost frumos în vacanţă, mi-ar fi plăcut să mai stau, că doar în concediu e cel mai bine.
Totuşi, mă bucur că m-am întors că mi se făcuse dor de pălăvrăgeală cu voi. Am multe să vă povestesc, din vacanţă, din viaţă.
De mâine, mă mobilizez! Promit!
Voi ce aţi mai făcut în perioada asta? Aţi fost în concediu? Aveţi istorii faine de spus?
De câteva zile simt că o iau razna. Sunt atât de ocupat, încât nu mai am timp să respir.
Mă trezesc cu noaptea-n cap şi mă culc pe la 1, 2. Alerg în stânga şi-n dreapta, de nu mai ştiu de mine.
Nici inspiraţie pentru subiecte pe blog nu mai am şi îmi cer scuze pentru asta.
Mă simt ca un robot care trebuie să realizeze nişte mii de piese pe zi. Şi le ia din stânga, le pune în dreapta, le asamblează, le trimite mai departe. Şi uite aşa de o mie de ori pe zi, în fiecare zi.
În facultate, când eram „sărăcuţ” şi voiam să devin „mare”, îmi doream „să am de ce să mă trezesc dimineaţa”! Să am multe motive pentru care să mă dau jos din pat, să fiu activ, să am carieră, să am mult de muncă şi, implicit, şi bani.
Acum, m-am făcut mare şi tot ce îmi doresc este să respir. Să am timp să respir, să privesc în jur, să mă odihnesc. Ce paradoxală e şi viaţa asta!
Care ar fi soluţia, însă? Voi ce faceţi când nu mai aveţi timp?
Am revenit la muncă şi, evident, şi pe blog.
V-am cam dus lipsa în aceste două săptămâni de concediu, dar, acum, mă pot lăuda cu o tolbă plină de povestiri.
De mâine, mă pun pe scris. Azi, trebuie să mă readaptez mediului înconjurător, că nu poţi să intri aşa prea tare în pâine din prima zi.
Mai stau puţin cu gândul la mare, la vacanţă şi la bucuria Sophiei când a intrat prima oară în „apa cea mare”.
Voi ce aţi făcut în aceste două săptămâni? S-a întâmplat ceva deosebit în vieţile voastre?
UPDATE: CINCI MINUTE CU TOT CU PRELUDIU! 🙂
Mai nou, mă numesc Speedy Gonzales! Hariba, ariba, andale, andale!
Sau Zburătorul! Nici nu-ţi dai seama cât de rapid e!
Sau era replica din Fast and Furious- „You owe me a ten seconds car”. La mine e vorba despre „a five seconds car”. Sunt mai fast decât fast and furious.
Haideţi să fim serioşi! Facem din ţânţar armăsar toate prostiile! Ceea ce a pornit ca o glumă s-a transformat într-un lucru jenant. Am fost preluat de vreo două tabloide şi sunt unii care, deja, mă critică pentru că vorbesc despre viaţa mea sexuală.
Nu este cazul despre aşa ceva. Nu aş povesti vreodată despre ce se întâmplă între mine şi soţia mea. E un lucru foarte privat şi foarte intim.
Ce am vrut eu să fac a fost să evidenţiez dilemele din mintea unui viitor tătic. Am crezut că am fost suficient de clar. Am folosit formula “cinci minute” pentru a scoate în evidenţă imensa diferenţă comparativ cu 30 de ani. Puteau fi “zece minute”, “15 minute”, “cinci ore”, nu asta contează.
Importante erau gândurile, dilemele mele pe care am încercat să vi le împărtăşesc cu umor!
Poate, acum, textul de mai jos se înţelege cum trebuie!
Cum se poate ca, în doar cinci minute de efort, să realizezi cel mai important lucru din viaţa ta?!
Toată lumea îmi spune „Copilul este cel mai important lucru din viaţa ta!” sau „O să vedeţi, fetiţa va fi cel mai frumos lucru din vieţile voastre!” sau „Până acum ai trăit degeaba, de abia de acum viaţa ta începe!”.
Să mor dacă mai înţeleg ceva! Mă simt revoltat, supărat, filozofia mea de viaţă este dată peste cap!
Am muncit 30 de ani ca să ajung undeva, am cotit sute de cărţi, am lucrat de dimineaţa până noaptea târziu, am îndurat invidii, răutăţi, sarcini extreme, totul pentru a reuşi în viaţă. Am strâns din dinţi şi am încercat să scot capul în faţă, să mă ridic din mulţime, din anonimat.
Nu ştiu dacă am reuşit sau nu, dar, cu siguranţă, am muncit pe rupte pentru asta.
Şi, acum, după 30 de ani de eforturi, vine unul şi-mi spune că fetiţa va fi cel mai important lucru din viaţa mea. Iar pentru crearea ei am muncit doar cinci minute. (bine, o oră, ca să mă laud!)!
Mi se pare tare nedrept. Strigător la cer! 🙂
Să ne înţelegem: îmi doresc enorm copilul acesta, dar chiar să încline balanţa atât de mult?! Să ia faţa a 30 de ani de muncă?
Păi dacă ştiam eu acum zece ani de treaba asta, nu mă puneam pe făcut copii! Mulţi! Fără număr! Şi atunci să vezi ce împlinit eram! 🙂