Noi, bărbaţii, nu ne pricepem la arome, la mirosuri. În cel mai bun caz, putem face distincţia între mirosul unor ciorapi murdari şi al unor şosete curate.
Eu, unul, nu aş putea să-ţi spun cu ce parfum te dai, dacă e dulce sau proaspăt, dacă el conţine lavandă, iasomie sau alte plante.
Totuşi, sunt câteva arome care îmi vor rămâne mereu în memorie, pe care le simt chiar şi acum în nări, când mă gândesc la ele. De la cozonacii aburinzi făcuţi de mama în copilărie, la mirosul pielii fetiţei mele.
În primăvară, când am fost în Sevilla, am întâlnit un miros la fel de memorabil, unic în lume. Acum, am descoperit o serie de fotografii de acolo şi vreau să vi le arăt şi să le comentez.
Este vorba despre un amestec ciudat, aparent, dar senzaţional odată ce îţi pătrunde în nări: flori de portocal, flori de lămâi şi tămâie! Toate acestea, în acelaşi timp, într-o combinaţie absolut surprinzătoare, plăcută şi memorabilă. În acea perioadă, portocalii şi lămâii erau şi înfloriţi şi cu fructe, în acelaşi timp. În plus, mirosul de tămâie era peste tot în oraş, pentru că era săptămâna de dinaintea Paştelui Catolic, o săptămână a procesiunilor religioase.
Tu ai simţit vreodată o astfel de aromă? Care este aroma pe care nu poţi să o uiţi vreodată?
