Klause, hai să facem o treabă ca-ntre bărbați! Schimbă țara asta că de aia te-am votat!

 

11Klause, ai văzut ce e în față la Colectiv. Un ocean de lumânări și de flori. Un ocean de durere surdă.

Fă ceva pentru morții ăștia! Acum e momentul. Ești singurul care poate reforma România asta. Pentru asta te-am votat. Ca să schimbi lucrurile din temelii, că să ne scapi de ceilalți. Te-am votat pentru că am crezut că ești altfel. Că nu ești politician, că nu ești ca ei, corupt, mânjit de sânge, dar acoperit de acte. Te-am votat pentru că am crezut că ești gospodar, că faci lucrurile cum trebuie.

De un an de zile, nu ne-ai demonstrat nimic. Ai stat ca ursul în bârlog și n-ai zis mai nimic. Unii au început să te acuze și de prostie. Acum e momentul să demonstrezi contrariul. Morții ăia n-au nevoie de decorații și de priveghiul tău. Ei nu mai au nevoie de nimic. Dar noi avem nevoie de tine, de forța ta, de forța Președintelui. Ca să nu sfârșim și noi la fel.

Tu poți aduce schimbarea. Ești singurul care mai are un strop de încredere printre noi. De ceilalți suntem sătui. Ne-au mințit 25 de ani, nu-i mai credem! Nu vrem să-i mai ascultăm, nu vrem să le mai auzim scuzele și argumentele.

Ieși din hruba aia și bate cu pumnul în masă! Cheamă-i pe toți la raport și pune-i la treabă. Vino urgent cu o reformă adevărată. De la sănătate, la administrație, totul trebuie transformat și renăscut.

Nu ne interesează dacă ai voie să faci anumite lucruri. Dacă amărâta aia de Constituție îți permite. Tu vino cu idei bune, cu reforme, că noi te susținem. Noi, ăștia mulți și înlăcrimați, suntem mai presus de un text rigid din Constituție. Pentru că țara asta este despre noi, nu despre ei. Constituția este pentru noi, să ne protejeze pe noi, că ei știu să-și facă bine singuri.

Acum, suntem îndurerați și facem doar marșuri ale tăcerii. Dar furia s-a adunat în noi. Clocotim pe interior și, în curând, va da pe afară. Poate eu nu voi fi așa curajos. Am copil acasă și, evident, scuze.

Dar generația asta tânără, ăia care au votat pentru prima dată anul trecut, ăștia sunt răi. Ai reușit să-i scoți din case să te facă Președinte. Ai întărtat facebook-ul și au ieșit cu zecile de mii la vot. Același fb, acum, urlă. Acolo nimeni nu tace. Acolo e durere mare și revoltă și mai mare.

Și ăștia, lupii ăștia tineri, nu se tem de nimic. Și să-i vezi când vor ieși în stradă. Atunci să te ții, Klause! Că nici mama rugăciunilor n-o să scape clasa politică. Să vezi tu cum se iau cu asalt Guvernul sau Parlamentul sau Primăriile.

Fă ceva, Klause! Acum, nu mai târziu! Acum. Fă schimbarea aia pe care o cerem toți! Că altfel o facem noi! Și venim și la tine să-ți cerem socoteală!

Implică-te! Împreună îi vom face și pe ei să se implice!

sursa foto google

sursa foto google

De 25 de ani încoace, statul nu plătește! Statul nu e vinovat de nimic. De nicio tragedie. Doar morții sunt vinovați. Doar ei.

De câteva zile, trăiesc o revoltă îngrozitoare. Am lacrimile în colțurile ochilor, îmi vine să dau cu pumnii în pereți. Mă doare cumplit.

Încerc să mă vindec prin scris. Scriu nu pentru că îmi doresc like-uri, ci pentru că am nevoie de cuvinte așternute pe foaia asta virtuală.

Am nevoie de ele pentru mine. Pentru că sunt tată, pentru că sunt tânăr. Pentru că puteam fi eu în Colectiv. Și fiică-mea ar fi rămas fără tată. Pentru că, de 25 ani, situația este la fel. Și pentru că, peste 10-15, îmi va fi frică să o las pe fiică-mea să mai iasă din casă, de teamă că o voi pierde.

În ultimele zile, trăiesc un puternic sentiment anti-sistem. Mi-e scârbă de toți. De politicieni, de funcționari, de primari, de toți cei care au permis tragedia asta, gândindu-se la îmbogățirea lor sau, pur și simplu, negândindu-se la nimic. Pur și simplu, nefăcând nimic. Iar lipsa lor de acțiune a dus la masacrul de la Colectiv.

Simt că mi s-a umplut paharul. Pentru că de 25 de ani nimic nu merge bine. Nimic nu e cum trebuie în țara asta. Punctual, doar morții sunt de vină. Și poate doi- trei amărâți scoși țapi ispășitori pentru un dezastru național.

Și, totuși, n-am dreptate cu acest sentiment anti-sistem. Încerc să las emoțiile la o parte și să pun niște întrebări obiective.

La dracu’ cu ei toți! Și vin alții? Vor fi mai buni? Cu siguranță vor fi mai neștiutori. Nu vor cunoaște sistemul ăsta canceros, nu vor ști ce să schimbe și cum. Vor fi înghițiți, pur și simplu, de sistem și atât.

NU, nu cred că asta este soluția. Cred că sistemul poate fi schimbat doar din interior. De aceiași oameni care l-au creat, dar care trebuie să înțeleagă că așa nu se mai poate. Că tragediile trebuie prevenite, că șpaga pe care o primesc azi, poate ucide mâine. Că și copiii lor pot muri din cauza nepăsării lor.

Iar noi, cei de pe margine, cei mulți, trebuie să le amintim asta în fiecare zi. Să punem presiune pe ei. Să le cerem legi clare, controale adevărate, procese rapide și pedepse exemplare. Trebuie să le cerem simulări în caz de cutremur, simulări în caz de atentate teroriste, în caz de cataclisme. Trebuie să le cerem să fim pregătiți. Să investească în spitale și în educația copiilor noștri. Ca să nu mai avem Colectiv, sub niciun alt nume.

Și nu putem să îi facem să țină minte asta decât prin a fi activi. Prin a crea, iar aici este și vina noastră, o societate civilă puternică, cu ONG-uri adevărate, cu oameni care se implică sincer, care militează pentru ei și pentru viitorul copiilor lor.

Du-te și aprinde o lumânare în față la Colectiv. Așa, cei de la putere, vor ști că suntem mulți și că trebuie să ne asculte.

Du-te și donează sânge. Uite aici listele unde poți să o faci.

Fă ceva! Orice ar putea ajuta, orice ar putea schimba măcar un crâmpei din soarta asta a nației noastre.