La anul, am licența. Deja m-am apucat de strâns bani!!!

„La anul, am licența. Mă pregătesc temeinic. Deja m-am apucat de strâns bani!!! 5 milioane să plătesc pe cineva să-mi facă lucrarea, tot atâta pentru protocol și sper să scap fără restanțe. Că-s vreo 100 de euro bucata!”. 

Asta sunt cuvintele unui tânăr student, căruia i se pare, deja, normal să plătească pentru a avea lucrarea de diplomă și, mai ales, să dea șpagă unor profesori ca să treacă examenele. Da, să dea șpagă!!!

Eu rămân perplex auzind aceste cuvinte. Reușesc să bâlbâi o întrebare. Răspunsul lui e la fel de stupefiant: „Pentru că toată lumea face asta. Eu n-am bani, eu trebuie să-i strâng, dar, chiar dacă învăț, sunt examene la care profesorul mă pică aiurea. Doar pentru a veni în restanță de câteva ori, de a plăti examenele. Mai ușor este să-i dai 100 de euro secretarei. 20 îi ia ea și 80 merg la profesor! Și scapi!”

Dumnezeule!!! Unde s-a ajuns? O adevărată rețea mafiotă! E strigător la cer! Și cică se practică peste tot, de la facultăți private, la cele de stat.

Și ne întrebăm de ce mulți tineri care termină facultatea nu se pot angaja. Păi, nu au cum! Nu știu nimic. Au doar o diplomă cumpărată! Au trecut prin facultate fără să învețe nimic! Au creierele plate!

Și nu e doar vina lor! E vina sistemului, a profesorilor mai ales. A acestor profesori care fac „târguri” cu secretarele. Aparent, își păstrează imaginea imaculată, dar în realitate se îmbogățesc. 100 de euro pe examen, măcar la 50 de studenți= 5000 euro! Dintr-un foc! Și cică nu se duce bine, în unele medii academice.

Eu am dat trei licențe: două de facultate, una de master. Am învățat de mi-a ieșit pe nas. Da, poate nu m-a întrebat prea multă lume ce am învățat în facultate. Poate alții, în jurul meu, și-au cumpărat lucrările de diplomă. Oricum, nu le cercetează nimeni în amănunt. Poate doar dacă ajungi prim-ministru.

Dar nu era un fenomen, ci erau doar excepții. Acum, mi se pare că sistemul educațional e năpădit de cancer, o maladie extinsă.

Până unde se va merge? Până unde? Excepțiile de copii geniali, cu performanțe adevărate sunt din ce în ce mai puține. Le avem, dar până când? Dacă dintr-o 100 de studenți, 99 copiază (cu niște gadgeturi de-ți stă mintea-n loc) sau plătesc examenele, ne mai poate salva un singur idealist?

Vă întreb: ce facem? Unde ne ducem copiii? Ce facem noi, societate civilă? Sau continuăm să dormim, cu speranța că „mie n-o să mi se întâmple”?

Viaţa între joburi

Iar am făcut o pauză de la scrisul pe blog. Poate prea mare. Poate că trebuia să dau nişte explicaţii. Să spun ce mi se întâmplă… Cert este că nu mi s-a părut că mai găsesc în minte un subiect interesant pentru dezbaterile de aici.

Şi va trebui să mai aşteptaţi niţel pentru răspunsuri, dacă aveaţi întrebări de genul ” Ce s-a întâmplat?”, „Ce vei face?”, „Unde vei lucra?” etc.

Momentan, mă bucur de timpul liber pe care îl am. Mă gândeam că voi avea foarte mult timp liber odată ce nu va mai fi emisiunea. De altfel, e un pic ciudat… să fiu pe acasă pe la ora 16.00. Nu mi s-a mai întâmplat. E o situaţie nouă şi încă învăţ cum să o abordez.

Vă spuneam, însă, că nu am prea mult timp liber. Paradoxal, am foarte multe lucruri de făcut. Restanţe, chestii amânate, dar şi lucruri noi. De vreo săptămână, foarte mulţi prieteni mă sună să-i ajut în diferite proiecte. Zici că s-au vorbit. Să nu cumva să-l lăsăm pe Cruceru să „şomeze”! Dar mă bucur că au nevoie de mine. Când nimeni nu-ţi cere nimic, înseamnă că nu mai contezi pentru nimeni, că eşti singur pe lumea asta. Iar la mine e exact contrariul.

Printre picături, am trecut pe la prietenul meu Cristi Pascu şi mi-am lăsat „pletele” pe mâinile lui. Tunsoare nouă, bărbierit. Primul din ultimii patru ani! Avantaj imediat: mă pupă fiică-mea pe toată faţa şi e încântată că tati nu mai are „păi” să o zgârâie pe obrăjori.

look nouŞi, dacă tot veni vorba de piticoanţă, ea e în culmea fericirii de când îl găseşte pe tati mai mult pe acasă. Inventăm sau învăţăm jocuri noi, mergem în locuri noi. Totul într-o mare poveste de dragoste tată- fiică. E superb!

321Despre alte lucruri, am să vă povestesc în curând. V-am promis că ne vom revedea! Mai tare! Mai spectaculos! Şi am să mă ţin de promisiune!

Toate bune!

Voi ce mai faceţi?

E tare bine în România! E chiar prea bine!

de vis

M-am trezit dimineață fericit. Mi-am dat seama că nu am grija zilei de mâine. Că până și copilul meu are viitorul asigurat. Doar are norocul să trăiască în România, țara cu unul dintre cele mai bune sisteme de învățământ din lume.

Pe la 10.00, am fost la un control de rutină la medic. Am așteptat doar câteva minute. Erau vreo zece bătrânei înainte, dar au fost controlați repede. Erau sănătoși pentru că-și luau de câțiva ani medicamentele ca la carte.

Doctorul m-a primit cu zâmbetul pe buze. La ieșire, mi-a strâns mâna și mi-a zis că e tare mândru de profesia lui. Are un salariu bun și, de vreo câțiva ani, nici nu mai cere șpăgi.

Pe la 12.00, am plecat spre Brașov. Mi-a venit cheful să-mi duc familia până la munte să bem o cafea acolo. Am pus benzină înainte. Un preț foarte bun, care ține cu românul! Un plin m-a costat puțin peste 100 de lei.

Într-o oră și jumătate eram la Brașov! S-a mers perfect pe autostradă. Fără cozi, fără excese, fără pericole!

Apoi m-am trezit! Visam! Și e 1 Aprilie! Și, totuși, azi am un motiv de fericire: azi e mai puțin rău ca mâine!

Caznele bărbatului pe drumul către fericire, cadoul pentru ea!

photo 4

Să recunoaștem de la început: teoretic, noi, bărbații, nu ne pricepem la cadouri! Nu ne pricepem și cu asta basta! Fac pariu că nu e mascul care să nu fi gafat cu alegerea cadourilor. Cum vi se pare faza următoare: „Da, e frumos! Mulțumesc!” și apoi nu mai vezi cadoul respectiv ani întregi pentru că și l-a pitit undeva în cel mai îndepărtat sertar! Cam prea familiară situație, nu?

Atunci când ne pasă, însă, ne zbatem și ne și iese, uneori. Încercăm, ne străduim, ne stresăm, căutăm, întrebăm în stânga și-n dreapta, cerem sfaturi, sperăm să ne lumineze cineva calea spre cadoul perfect!

photo 1

Dar caznele astea alea noastre nu sunt interesante pentru voi, femeile! Pe voi vă interesează rezultatul, finalul și nu drumul, suferința noastră! Pe voi vă interesează cadoul! Recunoașteți!

Și sunt câteva momente în an când bărbatul este pus la grea încercare. De Crăciun, de Paște, de aniversarea căsniciei/ relației și, mai ales, de ziua ei.

Eu sunt exact cu câteva zile înainte de momentul culminant, ziua ei. Cel mai important cadou acum trebuie făcut.

Acum, trebuie să-ți speli păcatele de peste an, trebuie să creezi cea mai tare impresie a anului, o impresie memorabilă, de povestit prietenelor ei!

Practic trebuie să o lași mască! Să realizeze, încă o dată, că tu chiar ai meritat să fii soțul ei, că unul mai bun ca tine n-ar fi găsit nici într-o mie de ani și că, dacă mai ieși la bere cu băieții, o faci doar pentru că ții la ea, că vrei să o lași și pe ea să respire! Cam atât de tare trebuie să o impresionezi, încât să accepte cu zâmbetul pe buze inepția asta!

Presiunea pe umerii bărbatului este imensă în acest moment! Noi putem fi fraieriți. Chiar dacă ea ratează cadoul pentru el, se poate revanșa repede scoțând desuurile de vampă de la naftalină și îl face imediat să uite de faptul că nu i-a plăcut cadoul ei. Asta e arma secretă a ei și el nu va putea rezista niciodată la așa ceva, oricât ar fi gafat ea.

Dar la bărbați e nasol! Pentru că femeia gândește doar cu capul! La ea, nu merge cu consolări ulterioare, nu poate fi dusă cu zăhărelul!

Și, dacă ai gafat-o, prietene, e vai de tine! Dacă i-ai luat vreo bluză care seamănă cu a soacră-sii, dacă i-ai luat vreun parfum care miroase a vomă de bebeluș sau dacă i-ai cumpărat vreun robot de bucătărie fix de ziua ei, ai îmbulinat-o! Ți-o spun sigur!

De ziua ei, nu trebuie să-i iei chestii practice! Nu trebuie să-i iei nimic din ce și-ar putea cumpăra singură! Cu atât mai puțin gadgeturi de bucătărie! Asta e o greșeală fatală!

De ziua ei, trebuie să-i iei ceva extravagant! Să-i împlinești o dorință, poate chiar o fantezie!

Și, dacă stai bine să te gândești, cred că îți aduci aminte de câteva momente când ai auzit-o oftând. Ia gândește-te bine!

Treceați pe lângă un magazin de pantofi! O firmă celebră! S-a oprit 30 de secunde și a fixat cu privirea o pereche! N-a intrat în magazin! Nici nu i-a trecut prin cap să probeze! Sunt prea scumpi! Ar afecta grav bugetul familliei și ea se gândește și la tine! Zice doar atât „Offff! Ce frumoși sunt!”. Și trece mai departe!

Sau vă uitați la un film, filmat într-un peisaj senzațional. Și o auzi: „Off! Ce frumos e acolo!”, apoi schimbă subiectul!

Așa că, de ziua ei, e șansa ta! E și obligația ta (că altfel ai s-o vezi tunând și fulgerând zile bune după) să o faci fericită! Să-i împlinești un vis!

Și gândește-te că faci asta și pentru tine! Ce bine îți va fi dacă ea va fi impresionată! Ce bineee!

Voi ce cadouri impresionante ați primit? Ce v-a dat pe spate? Cum v-ați revanșat apoi pentru eforturile lui/ ei?

Bărbatul lui Alexandru Ciucu

Alexandru Ciucu a venit aseară cu propunerile lui asupra modului în care ar trebui să se îmbrace bărbații în 2014. Știți voi, creatorii care se respectă fac niște prezentări de modă în care își etalează ținutele care cred ei că ar trebui să fie un „must” al anului în curs sau următor.

Trebuie să recunosc că mi-a plăcut Ciucu întotdeauna. E cam cel mai bun croitor de la noi pe haine de bărbați. Și nu mi-a înșelat așteptările nici aseară.

Continuă nebunia de culori care a invadat de ceva vreme și ținutele masculine și croiul cambrat.

Noutatea de anul acesta, pentru România, este revenirea la sacoul cu două rânduri de nasturi și „pantalonii scurți”. Pantaloni scurți, în sensul că, între materialul textil și pantof rămân cel puțin două degete de spațiu liber, cu vedere la „piciorușele diafane” ale domnilor. Nici măcar șosetele clasice, vizibile, asortate la culoarea costumului sau a pantofilor nu mai sunt acceptate. Trebuie să fie apară impresia de picior gol în pantof (deși există tipul de șosete „invizibile” chiar și pentru bărbați). Dar asta este moda peste hotare, așa că trebuia să ajungă și în România.

Indiferent de ținută, relax, business, ceremony, toți pantalonii sunt scurți.

Aici apare o problemă, dacă mă întrebați pe mine. De exemplu, mi-e greu să cred că, la o nuntă, mirele va accepta să poarte pantaloni „scurți” printre sarmale. Totuși, cred că Alexandru Ciucu se adresează unui public ceva mai restrâns, care probabil nu consumă sărmăluțe la nuntă.

 

Bărbatul adevărat e însurat!

sursa google

sursa google

Până să se însoare, bărbatul e ca un leuț. Aleargă mult, în goana după pradă, consumă energie aiurea, e într-o continuă căutare. Se ia la bătaie pentru supremație, e fugărit, e alungat sau reputează victorii punctuale. Nu are timp să respire, să se bucure de ce are, e într-o competiție continuă. Stă cu capul plecat, uitându-se mai degrabă la pașii pe care trebuie să-i facă, decât la ce are în față.

Odată însurat, bărbatul se transformă. Dintr-o dată, își îndreaptă coloana, ridică fruntea și privește. E liniștit, e împăcat, e senin. Se oprește din alergat. Știe clar unde este, unde trebuie să ajungă în fiecare seară, știe ce-l așteaptă. Capătă predictibilitate.

Devine leu adevărat, devine adult, devine serios, devine animalul pe care se poate baza ceata lui. Nu mai intră în competiții. Nu are de ce! Pentru că este, deja, câștigător!

Are timp să contemple, să simtă, să trăiască ce a construit până atunci.

Și, odată ce-i apare și un moștenitor, devine împlinit. Acel leu care-și protejează puiii, care le dă siguranță.

Atunci devine cu adevărat respectat. Se plimbă mândru, cu pieptul umflat, căci are cu ce! El a realizat multe, pe când cei din jurul lui aproape nimic!

Leoaicele tinere se uită admirativ la el și invidios la cea de lângă el. Lui îi plac privirile lor, dar îi place și mai mult să le ignore! Pentru că poate! Se apleacă încet și își ia puiul în brațe. Știe că ele încă îl privesc. Îl îmbrățișează și îl sărută. Iar leoaicele tinere răsuflă și cad pe spate. „Doamne, ce bărbat!”

Pentru că așa este. Masculul devine bărbat adevărat de abia atunci când emană în jurul lui siguranță. Siguranța unui cămin, siguranța afecțiunii permanente, siguranța procreării.

Și atunci este cu adevărat cool. Are un stil al lui, aparte. Nu monoton, nu insipid. Ci al lui. Stil de bărbat adevărat!

Ia ziceti doamnelor și domnișoarelor de câte ori ați oftat după un bărbat care plimbă un căruț sau care își strânge copilul în brațe?

Mi-e dor… (pentru că… suflet!)

sursa google

sursa google

Mi-e dor

… să râd

… să văd iar lumea in culori.

Mi-e dor

… să simt

…  să am din nou fiori.

Mi-e dor

… să plec

… să uit de grijile din zori.

Mi-e dor

…să stau

…să simt miros de flori.

Mi-e dor

… să zbor

… s-alerg prin nori.

Mi-e dor

… să mă topesc

… să te sărut de mii de ori.

Mi-e dor… să nu mai mori!

 

Ție de ce ți-e dor? În versuri, zic! (exercițiul de astăzi!) Anonime, personale, împrumutate de pe net, dar versuri!

De ce vrei să-l schimbi după ce-l iei de bărbat?

marele moment 2

E frumos. E înalt. E lucrat la sală. Are ochi albaștri. Este amuzant. Are și ceva bani. Este elegant. Are bune maniere. E bun la pat. E serios.

Clar, trebuie luat de bărbat! E super- piesă, nu trebuie ratat. Sigur va face și copii frumoși! Trebuie făcute acte!

Și îl iei. Faci cum faci, îl cucerești la rându-ți și îl convingi să-ți pună marea întrebare. Iar tu îi sari imediat în brațe și îi spui celebrul „da”.

Și faceți nuntă. Și e minunat. Câteva luni, câțiva ani.

Dar apoi vrei să îl schimbi.

„De ce ieși cu prietenii ăia? Stai cu mine!”. „Păi sunt prietenii mei din copilărie! Ieșeam cu ei și până să ne căsătorim!”

„De ce fumezi? Nu-mi place!”. „Păi fumez de mult timp. Îmi place. Fumam și înainte de căsătorie!”

„De ce dormi pe partea stângă a patului? Că îmi place mie!”. „Draga mea, dar acolo dormeam și înainte de căsătorie!”

„De ce-ți arunci tricoul în mijlocul casei și nu-l bagi direct în mașină?”. „Păi e un obicei vechi! Îl făceam și înainte de căsătorie!”

Și uite așa, el renunță la prietenii ăia din copilărie, se lasă de fumat, se mută pe partea dreaptă a patului, își duce tricoul direct la mașina de spălat.

Încet, încet, se schimbă. Așa cum dorești, așa cum îi ceri. Îl modelezi, îl cizelezi, îi rotunjești colțurile!

Și, peste câțiva ani, îți dai seama că nu-l mai iubești. Că…. nu mai are acel ceva care te-a cucerit! Că nu mai e bărbatul de care te-ai îndrăgostit!

De ce, doamnelor, vreți să vă schimbați bărbații? Nu sunt perfecți atunci când îi luați de soți?