M-a lovit Iulia Albu!

FullSizeRender (3)

Aproape că intrasem în anonimat. Lâncezeam așa, într-o dulce nepăsare, într-o nepermisă stare de „dolce far niente” din punct de vedere al carierei de jurnalist și prezentator tv. Mă apucasem de alte lucruri, îmi luasem gândurile de la tv și îmi vedeam de ale mele.

Și începuse să-mi placă, să îmbrățișez idea că nu mă mai oprește nimeni pe stradă, că nicio mămăiță nu mă mai arată cu degetul și că nu mă mai pozează niciun fotograf cocoțat prin copaci când duc gunoiul în cea mai neglijentă ținută posibilă de dus gunoiul.

De altfel, cred că a trecut, deja, mai bine de o lună de la ultima abordare de genul „Dvs sunteți ceva pe la televizor? Sunteți prezentator la Acasă tv, nu-i așa?”. Era o stewardesă pe o cursă internațională. Of, săraca! Avea o scuză, n-aveam de ce să mă supăr pe ea. Zboară mult, se uită puțin la televizor și, la ea, n-a ajuns încă știrea că Acasă tv și-a închis toate producțiile. În urmă cu vreun an jumate.

În fine, revin la anonimatul de care mă bucur din ce în ce mai mult. Evident că nu mă mai cunoaște lumea, că ochii care nu se văd se uită în foarte scurt timp. Mai ales că nu i-am cumpărat niciun Lamborghini amantei ca să apar pe prima pagină a puținelor ziare care se mai tipăresc în România sau în deschiderea emisiunilor nocturne.

Zilele trecute, zic, totuși, să mai ies în lume. O prietenă mă invitase la premiera unui film fain. Îmi iau familia și purcedem. Ținuta mea, una comună pentru mine, o ținută clasică la o ieșire în oraș: pantofi sport, blugi, cămașă, sacou. Culori țipătoare cât mai puține. Decent, simplu, zic eu- elegant.

Am făcut o poză la panou cu fiică-mea și ne-am dus să ne cumpărăm floricele. Am văzut eu un cameraman de la Kanal D că mă filmează de zor, dar am zis că poate n-are figurație destulă pentru nu știu ce material.

Și când colo mă lovește! Seara, în rubrica ei, Iulia Albu îmi dă trofeul WOW. Știți voi, trofeul ăla despre care toate vedetuțele noastre spun că nu sunt interesate, dar pentru care fiecare și-ar vinde măcar un Vuitton.

Mamă, și ce lovitură! Ar fi fost… în urmă cu un an și jumătate. Ar fi fost subiect de presă, mi-ar fi crescut cornițe, mi-ar fi alimentat ego-ul cu lauri. Mda. Ar fi fost. Pe vremea aia, recunosc sincer că mi-am dorit un asemenea trofeu.

Acum, spun doar „Mulțumesc”. Mulțumesc, Iulia Albu, că apreciezi eleganța prin simplitate! Că, uneori, mai premiezi și normalitatea și că un tătic care-și dorește să fie taticool primește elogiile tale. Mulțumesc.

Mai sunt și oameni care visează!

5

Zilnic ești înconjurat de oameni care te privesc cu răutate, cu invidie, de oameni care te-ar înjura doar pentru că au ei o zi proastă și nu le place fața ta. Zilnic, în loc de „mulțumesc” primești un „du-te dracului”. Zilnic, întâlnești oameni blazați, fără idealuri, fără speranțe, fără viitor. Oameni cufundați într-un prezent anost, mediocru, sumbru. Uneori chiar tu ești unul dintre ei.

Astăzi, însă, vreau să vă arăt niște oameni minunați. Paradoxal, mai există. Niște tineri frumoși, care încă mai cred în visuri, care încă sunt convinși că vor rupe norii, că vor schimba lumea și că vor ajunge pe culmile gloriei fără ca vreun singur obstacol să le poată sta în cale.

Ei sunt grupa „Mircea Gheorghiu și Mihai Brătilă”, de la cursurile de actorie ale TV&Film Academy by Ruxandra Ion.

Andreea, Anca, Balgy, Simona, Loredana, Sabina, Tibi, Mihai, Octa, Mike, Victor sunt siguri că vor deveni mari actori. Serios! I-am întrebat chestia asta și niciunul nu a avut vreo ezitare. „Da, eu voi actor! În doi, trei ani, ai să vezi cât de mare voi fi! Pe scena Naționalului!”.

Și i-am iubit pentru răspunsul ăsta. În urmă cu mai bine de 10 ani, visam să lucrez în televiziune. Și n-aveam pile, relații, bani. N-aveam decât un vis și o inconștiență frumoasă. Eram convins, aș fi pariat totul că eu voi ajunge „pe sticlă”! Și am reușit! Privind în urmă, nu știu cum am reușit. Nu există o rețetă magică, nu există un drum bătătorit deja, pe care poți să calci și, la finalul lui, vei atinge succesul. Trebuie doar să vrei! Mult, mult de tot! Și încet, încet, vine și succesul!

securedownload

Și am mai descoperit ceva fain la grupa asta de actorie: doi profesori minunați. Mircea Gheorghiu și Mihai Brătilă. Știți cum sunt oamenii ăștia? Absolut senzaționali! Pe cuvânt! Profesioniști, cadre didactice dedicate, oameni care chiar pun suflet. Au venit din timpul lor liber să pregătească diferite scene, au apelat la cunoștințele lor din industrie pentru a realiza ca la cinema filmările finale, cele de examen. În fața lor, nu pot spune decât atât: „Respect, domnilor profesori!”.

M-am jucat și eu de-ale actoriei, timp de două luni, alături de gașca asta minunată. Nu știu dacă voi apărea vreodată într-un film. Nu știu dacă am talent, deși Iță Brătillă zice că a văzut „multe lucruri bune” în mine. Știu, însă, că mai am foarte multe de învățat. Și o voi face! Pentru că am descoperit un lucru nou, un lucru care chiar îmi place! Și un nou vis! Acela de a fi actor!

photo 5 photo 4 photo 3 photo 110 841

Tu mai ai visuri? Tu mai îndrăznești să visezi? Încearcă! Vei fi mult mai fericit!

De ce vrei să-l schimbi după ce-l iei de bărbat?

marele moment 2

E frumos. E înalt. E lucrat la sală. Are ochi albaștri. Este amuzant. Are și ceva bani. Este elegant. Are bune maniere. E bun la pat. E serios.

Clar, trebuie luat de bărbat! E super- piesă, nu trebuie ratat. Sigur va face și copii frumoși! Trebuie făcute acte!

Și îl iei. Faci cum faci, îl cucerești la rându-ți și îl convingi să-ți pună marea întrebare. Iar tu îi sari imediat în brațe și îi spui celebrul „da”.

Și faceți nuntă. Și e minunat. Câteva luni, câțiva ani.

Dar apoi vrei să îl schimbi.

„De ce ieși cu prietenii ăia? Stai cu mine!”. „Păi sunt prietenii mei din copilărie! Ieșeam cu ei și până să ne căsătorim!”

„De ce fumezi? Nu-mi place!”. „Păi fumez de mult timp. Îmi place. Fumam și înainte de căsătorie!”

„De ce dormi pe partea stângă a patului? Că îmi place mie!”. „Draga mea, dar acolo dormeam și înainte de căsătorie!”

„De ce-ți arunci tricoul în mijlocul casei și nu-l bagi direct în mașină?”. „Păi e un obicei vechi! Îl făceam și înainte de căsătorie!”

Și uite așa, el renunță la prietenii ăia din copilărie, se lasă de fumat, se mută pe partea dreaptă a patului, își duce tricoul direct la mașina de spălat.

Încet, încet, se schimbă. Așa cum dorești, așa cum îi ceri. Îl modelezi, îl cizelezi, îi rotunjești colțurile!

Și, peste câțiva ani, îți dai seama că nu-l mai iubești. Că…. nu mai are acel ceva care te-a cucerit! Că nu mai e bărbatul de care te-ai îndrăgostit!

De ce, doamnelor, vreți să vă schimbați bărbații? Nu sunt perfecți atunci când îi luați de soți?

De ce vor femeile să fie singure de 8 Martie?

sursa google

sursa google

În seara de sâmbătă, toate localurile, toate cluburile, toate cafenelele au fost pline de femei singure. Ziceai că a venit Apocalipsa și toți bărbații au fost rași de pe fața pământului! Oriunde priveai, numai femei. În pâlcuri, în cete, în găști. Câte patru, câte cinci, fiecare mai aranjată, mai coafată, mai decoltată!

Ca și cum toate ar fi ieșit la agățat, în acea seară, ca și cum toate ar fi fost diponibile și disperate.

M-am nimerit într-un astfel de pub. Cu gașca noastră, dar în cupluri. Numai noi eram așa. În tot pub-ul, eram doi, trei bărbați, cei de la masa noastră. În rest, femei dezlănțuite, care dansau pe mese și care-și puneau poalele în cap!

Nu știu pentru cine făceau asta, că, repet, singurii bărbați eram noi, și însoțiți pe deasupra. Deci, n-aveau pe cine agăța!

Și, totuși, doamnele astea se comportau ca și cum noaptea de 8 Martie ar fi fost ultima din viața lor.

În viața de zi cu zi, erau mame, soții, iubite. Erau doamne respectabile, afaceriste sau angajate la multinaționale, îmbrăcate la costum.

Pe 8 Martie, toate arătau ca niște don’șoare adunate parcă de pe nu știu ce drum auxiliar.

Și, dragele mele cititoare, vin să vă întreb: de ce?

De ce, de 8 Martie, soții trebuie să stea acasă? Mai ales că e o aniversare și vreți să o petreceți alături de cei dragi?

De ce, de 8 Martie, vă duceți la striptease masculin, dacă după câteva ore vă întoarceți acasă? Ca să vă faceți sânge rău, eventual? 🙂

De ce, de 8 Martie, vă puneți în situații jenante, pe care ulterior le regretați?

PS: Ce dați la schimb pentru libertatea asta exagerată de 8 Martie?

PS2: Cine v-a mai deschis ușa la club? Cine v-a mai dat haina jos de pe umeri? Cine v-a mai tras scaunul ca să vă așezați? Cui i-ați mai cerut să strige la chelner? Cine a achitat nota de plata? Cine a mai chemat taxiul?

Bărbați de Oscar!

1

Și bărbații s-au remarcat la Premiile Oscar de anul acesta. Eleganți, stilați, în clasicul alb negru, sau, din contra, curajoși, cu sacouri albe sau aurii. Au fost și excentrici, ca Pharell, care a ales un smoching foarte elegant, dar… cu pantaloni scurți!

Domnelor, iată-i special pentru voi pe cei mai faini dintre ei. Vedete adevărate, cu posturi și tinute adevărate, cu siguranță debordantă. Oameni de la care ai multe de învățat. De la stil, până la modul în care se implică în zeci de acte caritabile.

Matthew-McConaughey-3201307

leonardo-dicaprio-3201103

Jared-Leto-3201023

Christian-Bale-3201318

Channing-Tatum-3201104

2

Brad-Pitt-3201321

Pharrell-3201026

sursa foto: www.oscar.com

Care este preferatul tău?

Drama de sub rochia roșie. Ești sigur că ești bine?

BETH WHAANGA

O cheamă Beth Whaanga. Este asistentă, soţie şi mama a patru copii. E australiancă și arată splendid în rochia asta, nu-i așa?

Priviți-o! Pare fericită, pare că are totul, familie, carieră, frumusețe și inteligentă. E frumoasă, natura a înzestrat-o cu multe calități fizice.

Dar iată ce se ascunde sub rochia ei:

BETH WHAANGA

Corpul ei îi spune drama: o dublă mastectomie, o histerectomie (îndepărtarea chirurgicală a uterului), o limfadectomie (eliminarea nodulilor limfatici) şi o lumpectomie (înlocuirea formaţiunii tumorale cu o zonă de ţesut adiacent sănătos). 4 operații dure, care i-au distrus feminitatea. Acum, Beth este doar o bucată de carne! Atat!

A ajuns aici din cauza cancerului, o boală atât de veche și atât de necunoscută, în același timp.

Are 32 de ani, vârsta mea și a multor altor adulți tineri. Pentru că ne considerăm încă tineri, nu? Cel puțin așa ne simțim.

Corpul nostru începe, însă, să spună altceva. Începe să simtă poluarea, alimentația proastă sau dezechilibrată, stresul. Dar noi ne credem incă tineri, perfect sănătoși, aproape invincibili.

De curând, o cunoștință de aceeași vârstă și-a descoperit o rană pe col, un început de…. Acea boală pe care nici nu vreau să o pronunț nici pentru dușmani.

A descoperit-o absolut din întâmplare. A mers la un control banal, așa cum își face o dată la șase luni.

A avut un mare, mare noroc! Încă șase luni și lucrurile s-ar fi complicat într-un mod îngrozitor.

Acum e bine, dar rămâne sub observație. Îi rămâne incertitudinea în privința vindecării complete. Îi rămân întrebări precum „Dacă nu a curățat medicul tot?”, „Dacă va recidiva?”.

Eu nu mi-am mai făcut analizele de cel puțin șase luni. Am fost tot timpul prea ocupat să mă duc la control. Și întotdeauna am gândit că sunt prea tânăr ca să fiu bolnav!

Și, totuși? Dacă, Doamne ferește, nu mai e așa? Dacă, undeva, ascuns bine în corpul meu, este vreun început de ceva?

Voi merge în curând. Sper să o faci și tu. Chiar te rog!

De altfel, te și întreb: când ți-ai făcut ultima oară analizele? Când ai fost ultima oară la control? Ești sigur că ești bine?

Un loc pe canapea- cadou de Valentine’s Day!!!! Cel mai tare, jur!

Faza cu Valentine’s Day-ul ne seacă rău pe noi bărbații. Frate, n-ai chef, ești obosit, ai multe pe cap, dar trebuie să cauți ceva să o surprinzi, să-i smulgi o lacrimă, să o faci să se simtă iubită! Nu simțim nevoia să marcăm dragostea nostră într-o zi specială, că doar le demonstrăm că le iubim în fiecare zi! 🙂

Că altfel, e nasol rău! Dacă ai trecut peste Valentine’s Day cu nepăsare, vei avea o bilă neagră tot anul. Când îți va fi lumea mai dragă, atunci ți-o va trânti! Va avea grijă să te lovească acolo unde te doare mai tare, vei primi cu vârf și îndesat înapoi toată ignoranța ta! Și să nu îndrăznească vreo doamnă/ domnișoară să  mă contrazică!

flori de Valentine's Day

Concret, aseară dau fuga la Piața de Flori, prețuri bune (că o fi Valentine’s Day, dar merită să fii atent și la buget), marfă pe alese, calitate. Și iau un portbagaj de flori: trandafiri, frezii, lalele, liliac. Îmi doream să o dau pe spate, să-i umplu casa de flori, iar dimineața să se trezească în mireasma lor! Romanticalități pe pâine, nu?

Le vede, le apreciază, clar rezultatul scontat. Mi-a ieșit! „Iar am fost un ideal, dă-mă dreacu'”!

Și vine și întrebarea, de la zâna care se simțea nițel jenată de faptul că i-am luat-o înainte și că ea nu avea o idee clară despre ce mi-aș dori în schimb: „Dar tu ce-ți dorești de Valentine’s Day?”

Aha! Acum e momentul meu! Aveam poziție de forță, ea ar fi acceptat aproape orice! Ce să-i cer, ce să-i cer? Trebuia să fie ceva cu adevărat important, cu sacrificii, scump, rar!

Și-mi vine ideea genială pentru mine, fatală pentru ea: „În seara asta, îmi dai locul tău de pe canapea!„. Șoc! Aparent o solicitare banală, în realitate, o solicitare care cere un sacrificiu imens. Că locul ei pe canapea e locul cel mai bun din casă, cel mai comod, cu cel mai bun unghi către tv. E doar al ei și e cu „ceartă” dacă i-l ocupă altcineva!

Se uită la mine, cu un aer resemnat, știind că a fost păcălită! A cedat cel mai important lucru pentru doar un portbagaj de flori! Țeapă!

Se dă la o parte îmbufnată, îmi cedează locul!

Timp de vreo oră, am fost un fel de rege! În vârful canapelei, era cea mai frumoasă lume! Mă simțeam ca un pașă, cel mai răsfățat, cel mai iubit, cel mai cel!

Minunea, însă, a ținut fix o oră. După 60 de minute, martira se întoarce. Stătuse chircită pe ce mai rămăsese neocupat din canapea, cu gâtul strâmb din cauza uitatului la tv dintr-un unghi nu tocmai ideal.

„Auzi? Eu nu mai vreau Valentine’s Day d’ăsta! Mi-a ajuns!”

Victorieeeeeeeeeee! Să o văd dacă la anul mai îndrăznește să sărbătorească Valentine’s Day!!!

Tu sărbătorești Valentine’s Day? Cu ce ai surprins-o? Cu ce te-a surprins?

De Valentine’s Day, femeile sunt sadice!

sursa google

sursa google

Da, e o sărbătoare de doi lei! Da, n-ai nevoie de o zi specială să-ți arăți dragostea, că doar tu o iubești în fiecare zi!

Dar ia încearcă să te faci că plouă în ziua aia! Ia ignor-o! Nu-i cumpăra nimic! N-o duce într-o escapadă la Paris sau măcar la munte! Nu-i pregăti o cină romantică! Nu-i cumpăra nici măcar o floare! Dă-te „hater”, că-i la modă!

Să vezi cum te lovește taifunul! Nu o să știi de unde te ia!

Seara, când ai să ajungi acasă, obosit de la birou, vei găsi o față îmbufnată, îmbrăcată în pijamalele de la bunica, vase în chiuvetă, dezordine în casă. Nu va vorbi cu tine, se va da ocupată! „Ceva de mâncare?”. „Fă-ți singur, am treabă!”

Nu-ți va reproșa nimic în mod direct. Doar te va ignora! Și asta te va durea cel mai tare, că nu suporți când nu te bagă în seamă!

Asta până seara târziu, când se va duce la culcare la fel de îmbufnată! Dacă ai să încerci să o iei în brațe, să o săruți de „noapte bună” sau să visezi la mai multe, îți va da „fatala”: „Ia mâna de pe mine! Când ai să mă iubești, atunci vei mai vedea ceva! Până atunci, hai pa!”

Una peste alta, nu va pronunța „Valentine’s Day” nicio secundă! Pentru ea, faptul că nu ai băgat-o în seamă, într-un mod special, e o catastrofă! Va spune că dragostea dintre voi a dispărut, că nu-ți mai pasă de ea, că despărțirea e aproape!

Așa că, dragii mei domni, luați aminte la un „pățit”: toate femeile vor ceva în ziua asta! Unele chiar știu exact ce-și doresc și lasă, aparent, din întâmplare, bilețele prin casă cu descrieri despre anumite obiecte, hăinuțe, poșete, bijuterii. Altele vor să fie surprinse! Cu ceva, orice, dar să știe că ți-ai stresat creierii gândindu-te la ce să-i ei!

De fapt, aici e toată șmecheria. Ele vor să știe că noi ne-am stresat să le surprindem. Că am făcut planuri, că am cercetat piața de flori, cea de cadouri, cea de vacanțe vreo câteva zile bune. Că am făcut comparații, că ne-am adus aminte de cadourile din anii trecuți și nu le-am luat aceleași lucruri, că ne-am consultat prietenii, aflați în aceeași situație. Pe scurt, că ne-am gândit la ele, că ne-am făcut griji!

Nu contează că i-ai spus „Te iubesc” în fiecare zi a anului, nu contează că i-ai umplut casa de flori în fiecare săptămână! 14 februarie e ziua decisivă! În această zi, femeia vrea să te vadă că suferi, că te-au luat durerile de cap, că ai emoții! În această zi, femeia e sadicul suprem!

Și, totuși, Valentine’s Day nu e Ziua Îndrăgostiților? Nu e o zi de cuplu, de dragoste împărtășită? Adică n-ar trebui să primim și noi ceva? N-ar trebui să ne surprindă și ele pe noi?

Bianca- Victor- Slav, la categoria „gâze” față de…

sursa google

sursa google

De atâtea săptămâni, asistăm mai mult sau mai puțin interesați la telenovela cu iz de „Tânăr și neliniștit” (ca durată) Bianca- Victor- Slav. Ba se împacă, ba se ceartă, ba divorțează, ba se cuplează între ei etc. Tot felul de întâmplări care țin subiectul cald.

Dar toți cei trei, tot subiectul lor, toată zarva lor este o banalitate! Un mărunțiș absolut insignifiant față de…. scandalul de la Casa Albă!!! Da, Casa Albă din SUA, nu vreo căsuță văruită de pe la noi!

sursa google

Acolo, se zvonește că Obama însuși, adică cel mai important om al planetei, ar călca strâmb!!! Și nu cu oricine, ci cu o altă mega celebritate- Beyonce! Amândoi căsătoriți, cu copii acasă, și cu imagine impecabilă de familiști!

Mi se pare cea mai senzațională (n-are grad de comparație, dar aici doar „senzațional” e prea puțin) știre din istorie! Mai tare ca orice divorț, orice amantlâc, orice combinare de triunghiuri, patrulatere sau hexagoane amoroase!

Să vezi ce vor toca tabloidele din America, ce vor mai despica firul în patru, ce de paparazzeli vor mai face, câtă cerneală roșie va curge! Să vă țineți bine!

Una peste alta, două concluzii:

1. Dacă până și Obama…

2. Oricât de mult te-ai păzi, oricâtă securitate ai avea, tot te prinde cineva, mai devreme sau mai târziu!

3. Oricât de important te-ai crede, oricât de „vedetă” ai fi, oricât ai încerca să stai în lumina reflectoarelor, tot se va găsi un subiect mai tare ca al tău! Celebritatea e de foarte, foarte scurtă durată!

Cele mai frumoase cuvinte

cele mai frumoase cuvinte

La 7 ani, „Te iubește, mama!” și eram cel mai fericit copil!

La 10 ani, „Azi nu ai teme!” și eram cel mai fericit copil!

La 14 ani, „Ai intrat la liceu!” și eram cel mai fericit adolescent!

La 18 ani, „Ai intrat la facultate” și eram cel mai fericit tânăr!

Tot la 18 ani, „Vreau să fac dragoste cu tine!” și eram cel mai fericit tânăr bărbat!

La 20 de ani, „Frate, ce tare ești! Le schimbi ca pe șosete!” și eram cel mai fericit bărbat!

La 28 de ani, „Da! Vreau să fiu soția ta!” și eram cel mai fericit adult!

La 30 de ani, „Vei fi tată!” și eram cel mai fericit viitor tată!

Acum, la 33 de ani, „Tătuțul meu!”!!!! Așa îmi spune Sophia în fiecare seară, când ajung acasă. Mă ia în brațe, mă pupă și-mi spune de mai multe ori, cuprinzându-mi fața cu mânuțele ei! „Tătuțul meu!”, „Tătuțul meu!”. Imediat, inima mea se topește și uit de toate cele din jur. Mă pierd în ochii ei și aș vrea ca senzația să fie pentru totdeauna!

Aceste cuvinte mă fac cel mai fericit om care am fost vreodată! Mai fericit ca atunci când eram copil, mai fericit ca atunci când eram adolescent, tânăr, adult, chiar și soț! Cel mai fericit om din lume!

Pentru tine, care sunt cele mai frumoase cuvinte? Care te fac fericit?