Așa cum vă spuneam aici, reședința mea de vară e … pe plajă (Il Fortino Private Beach). Vara este la început așa că vă aștept pe toți în vizită. Până ne vom revedea cu texte ceva mai lungi, vă transmit un mic album foto. 🙂
Așa m-a cuprins un dor… Un dor dintr-ăla mistuitor, care-mi umple creierii în fiecare secundă, un dor care oprește orice alt gând să ajungă în mintea mea!
M-aș urca în mașină și aș pleca! Nu știu unde! Habar n-am!
În studenție, mă duceam în gară, cu rucsacul în spinare și alegeam pe loc! Unde mergem? La munte, la mare? Avem bani de „naș” și de vreo câteva conserve. Poate și de o cazare cu toaleta în curte. Dar atât!
Acum, însă, am griji! Nu mai pot pleca fără multe pregătiri în prealabil! Sute de bagaje, sute de amânări de întâlniri, cereri de concediu, despărțiri cu lacrimi de pitică.
Uite, vine Ziua Îndrăgostiților! Nu cred că ai nevoie de o zi specială pentru a-ți arăta iubirea, dar, pentru liniștea relației, e bine să o sărbătorești cu o minimă escapadă! N-avem, însă, planuri pentru anul acesta. Prea multe treburi!
Apoi, mai aproape, e week-end-ul ce vine. Aș pleca la munte! Câțiva prieteni mă bat, deja, la cap să facem gașcă! M-aș duce cu ei, dar nu știu ce program voi avea!
În plus, zilele libere fără pitică sunt destul de complicate. Ni se face dor de ea repede și stăm mai mult pe telefoane decât la distracții.
Momentan, rămân cu dorul! Dacă voi pleca pe undeva, promit să anunț! Poate îmi dați niște sfaturi despre locuri faine de vizitat în week-end, pe aici pe aproape!
Dacă nu dispar din București, mă găsiți prin mall-uri. În tiribombe cu pitica. Ne urcăm pe ele și ne imaginăm că plecăm departe!
Tu când ai „fugit” ultima oară?
Am fost în vacanţă. Pe Coasta Cantabrică, în Spania, foarte aproape de Franţa.
O zonă fabuloasă, cu plaje cum nu am mai văzut nicăieri în Europa.
Cele mai curate plaje, cu cel mai fin nisip, pe care le-am văzut eu.
Şi, paradoxal, nu erau amenajate, dar erau înţesate de turişti! Trebuia să-ţi aduci de acasă absolut totul, de la prosoape, la umbreluţe şi până la mâncare! Găseai doar două- trei coşuri de gunoi la intrarea pe plajă.
Fenomenul flux- reflux este, însă, foarte puternic la ocean şi, ca să ajungi la valuri, trebuia să strabaţi distanţe foarte mari. Au fost plaje pe care am mers de la intrarea pe nisip până la valuri 2 km. Am rămas şi eu uimit de amploarea fenomenului.
Ca să eviţi tot felul de drumuri până la faleză, te aşezai foarte aproape de apă şi, după cum mai creştea nivelul oceanului, te tot mutai mai aproape de ţărm din oră în oră. În plus, se formau nişte băltoace minunate pentru copii, în care prichindeii stăteau ca în jacuzzi.
Dar, dincolo de frumuseţea peisajului aproape virgin şi a fenomenului flux- reflux nemaiîntâlnit, m-a minunat şi curăţenia plajelor.
Şi nu era o curăţenie menţinută cu utilaje, ci era menţinută de turişti. Cum spuneam, coşurile de gunoi erau la mare distanţă de locul în care îţi amplasai prosopul şi, totuşi, nimeni nu arunca nimic pe jos. Nici măcar mucurile de ţigară! Toţi turiştii îşi făceau pungi de gunoi şi le duceau, la sfârşitul zilei, la tomberon.
Şi erau şi români!!! Serios, români de-ai noştri, conaţionali, oameni cu care m-am şi conversat. Şi nici măcar ei nu concepeau că pot arunca acolo măcar un pet. „Cum să facem aşa ceva? Nu vedeţi cât de curat e nisipul?”
Dar eram în Spania, în Ţara Bascilor, o zonă extrem de civilizată. Iar ai noştri păreau de-ai locului pentru că adoptaseră imediat ideile spaniolilor pentru protejarea mediului.
La noi, în ţară, însă? De ce sunt plajele pline de pet-uri, de mucuri de ţigară şi de coceni de porumb? Iar argumentul „nu sunt coşuri de gunoi” nu e plauzibil. Nici acolo nu erau. Şi nu erau nici plaje concesionate către cineva care ar fi trebuit să aibă grijă de ele. Erau complet neamenajate pe sute de kilometri de coastă.
Explicaţi-mi voi de ce nu putem fi civilizaţi la noi în ţară? De ce trebuie să ne facem de râs mereu?
Până îmi găsiţi un răspuns, vă rog priviţi fotografiile. Am pozat plajele astea aproape în toate momentele zilei. Sunt superbe la orice oră!
Gata, m-am întors la muncă. A fost frumos în vacanţă, mi-ar fi plăcut să mai stau, că doar în concediu e cel mai bine.
Totuşi, mă bucur că m-am întors că mi se făcuse dor de pălăvrăgeală cu voi. Am multe să vă povestesc, din vacanţă, din viaţă.
De mâine, mă mobilizez! Promit!
Voi ce aţi mai făcut în perioada asta? Aţi fost în concediu? Aveţi istorii faine de spus?
1. Pentru că arată aşa! (fotografia este orientativă)
2. Pentru că litoralul românesc e praf de 1 Mai! În afară de Mamaia şi Vama Veche, nu poţi merge nicăieri. Mulţi hotelieri nici nu se deranjează să deschidă. Iar eu am nevoie de un loc liniştit în care să mă odihnesc, împreună cu Sophia şi soţia, la soare, cu picioarele în apă.
3. Pentru că acolo merg mulţi prieteni de-ai mei şi suntem gaşcă!
4. Pentru că sunt destule zile libere ca să ne permitem o călătorie mai lungă. Mergem cu maşina.
5. Pentru că nu am fost niciodată în Grecia şi mi-am dorit mereu să ajung acolo.
6. Pentru că am găsit un super- preţ la cazare. Un apartament senzaţional, pentru cinci nopţi, de vreo trei ori mai ieftin decât un apartament pe litoralul românesc.
7. Pentru că oricâţi bani aş cheltui pe benzină şi mese la restaurant, tot voi ieşi mai ieftin decât în România, la confortul pe care mi-l doresc. Din păcate, asta este realitatea!
8. Pentru că este o ţară ortodoxă şi vom putea merge la slujba de Înviere să luăm lumină!
Voi ce faceţi în vacanţa de 1 Mai şi Paşte? Unde mergeţi?
Te doresc, te vreau, te visez! Vin după tine, curând!
Mai ai răbdare! Puţin! Doua două zile! Atât!
Şi apoi ne vom întâlni! Şi ne vom bucura unul de celălalt timp de patru zile întregi!
Bine, vom fi trei! Tu, eu şi Iubire! O iau şi pe ea. Altfel nu se poate! Aşa că va trebui să ne suporţi pe amândoi!
Poate vă şi împrieteniţi! Cine ştie! Hm, ce pervers sună! E un manage a trois ideal! Acum e momentul! Să-mi împlinesc o fantezie!
Poate pentru unii, viaţa mea pare ideală şi ei cred că eu n-am nevoie de tine! Şi, totuşi, cât de mult ţi-am simţit lipsa! Mi-a fost tare dor de tine! Nu mai am răbdare să te revăd!
Am avut câteva luni pline şi ştiam că tu eşti soluţia nemulţumirilor mele! Ştiam că tu poţi să mă linişteşti, să-mi încarci bateriile, să mă faci iar să zâmbesc.
Răbdare, doar puţină! Joi, vin la tine! Draga mea, vacanţă!
PS: De joi până duminică, voi fi plecat, împreună cu soţia, într-o scurtă vacanţă! Doar noi doi şi… vacanţa!
Fericire mare în poza asta, dar greu a fost până acolo.
Vreau să dezbat una dintre problemele relativ importante cu care se confruntă familiile cu copii mici: să-şi ia sau nu piticii în vacanţă cu ei. Să stea departe de ei o săptămână şi să sufere de dor sau să-i ia în vacanţă şi să se întoarcă mai obosiţi decât au plecat? Pentru că să-ţi iei copilul în concediu, credeţi-mă, este o mare aventură.
Dar să vă relatez un caz concret, trăit pe propria piele.
Am fost în vacanţă cu Sophia. Zece zile, în Spania. Două zboruri dus, cu escală, două zboruri întors, zece zile de îngrijire permanentă a piticii şi una bucată soţie cu picior „defect”, prins în orteză. Fără ajutor, fără bunică, fără bonă. Se putea o speţă mai complicată? Eu zic că nu!
Aşa că am fost un fel de erou şi nu vreau să fiu modest în acest caz, pentru că m-am spetit enorm. Am cărat copil, am cărat bagaje, am cărat soţie! Am cărat tot!
Dar să le luăm pe rând:
1. Zborul.
La dus, a fost parfum. Sophia a dormit vreo trei ore, până la Paris, unde am avut escală. A dormit în braţele mele, a fost perfect. Am dormit chiar şi eu. La întoarcere, însă, dezastru. Nu a închis un ochi, a făcut circ în avion, s-a plimbat tot timpul pe coridor, a „cerşit” biscuiţi de pe la alţi pasageri, am supravegheat-o permanent, m-a epuizat.
2. Escala.
La dus, parcă umbla cu somnul după ea. Am aşteptat în aeroport alte trei ore pentru legătură şi a mai dormit vreo două. Mi-a adormit în braţe, uitându-se la avioane. Apoi a stat liniştită chiar şi pe o bancă de aşteptare. La întoarcere, n-am mai avut timp de poze. Parca înghiţise baterii. A colindat toate magazinele şi a trebuit supravegheată tot timpul. Pleca, de exemplu, cu obiecte din magazine, pe care eu trebuia să fiu atent să le returnez.
3. Vacanţa.
A fost superb. Greu, dar superb. Sophia a fost un îngeraş. A acceptat să stea ore bune în scaunul pentru copii din maşina închiriată sau în căruţ.
Un sfat pentru părinţii aflaţi în aceeaşi situaţie: căutaţi să aveţi un căruţ foarte uşor. Pliabil, fără multe accesorii. Trebuie să puteţi să-l băgaţi în portbagaj, să nu fiţi nevoiţi să ridicaţi multe kilograme.
Apoi, e bine să aveţi o pătură cu voi. Vremea rea vă poate surprinde departe de casă, aşa că pătura vă rezolvă problemele. Sophia a fost perfect îmbrăcată tot timpul. Nu a răcit deloc. A fost foarte bine.
În privinţa mâncării, căutaţi restaurante cât mai bune. Arde la buzunare, dar copilul este cel mai important. Alegeţi peşte proaspăt şi multe legume, nu mâncăruri grele. Copilul este foarte pofticios şi va refuza, în 90% din cazuri, mâncarea lui specială. Va vrea să mănânce din farfuria voastră. Sophia nu suportă mâncarea la borcănele, celebră. Aşa că am împărţit totul. Evident am evitat dulciurile, dar peşte a fost aproape la fiecare masă. I-am dat să guste puţin şi din celebrul jambon spaniol. Carne macră, în cantităţi foarte mici. Mult mai bună, totuşi, decât alimentele procesate.
În privinţa somnului de seară, însă, am fost „sclavii” copilului. Ne-a făcut programul, trebuia să mergem cu toţii la culcare odată cu ea. Aşa că, de la distracţiile nocturne, ne-am luat „adio”.
Una peste alta, a meritat. Pentru noi, a fost o vacanţă extraordinară. Ne-am bucurat de frumuseţea locurilor noi, dar şi de dragostea copilului nostru. O dragoste fără de care nu putem trăi, nici măcar câteva zile. Am simţit dorul arzător în mici escapade şi ne-a fost foarte greu. Aşa că, pentru Spania, ne-am luat inima în dinţi şi am riscat. A fost, însă, alegerea corectă. A fost obositor, dar am avut tot timpul inima plină de iubirea piticii.
Aşa că sfatul meu este să riscaţi şi voi. Mergeţi cu copilul în vacanţă. Ideal este să aveţi şi un ajutor ca să puteţi să aveţi şi momente doar în doi. Fiţi prevăzători în privinţa alimentaţiei micuţului şi în privinţa hainelor pe care le poartă. O indigestie sau o răceală poate fi îngrozitoare şi vă distruge vacanţa.
În rest, savuraţi dragostea lui.
Ştiu că plouă afară, dar tot timpul e bine să ne gândim la vacanţă. Mai ales că vine week-end-ul. Mâine dimineaţă, dacă nu mai plouă, vă sfătuiesc să vă urcaţi în maşină şi să mergeţi până la Sibiu.
Iată de ce cred eu că merită:
1. Pentru că, până la Sibiu, ai nişte peisaje extraordinare pe Valea Oltului.
2. Pentru că Piaţa mare din Sibiu arată senzaţional.
3. Pentru că fiecare casă e fabulos de frumoasă. Ochii de pisică sunt tipici locului.
4. Pentru că mai există agenţii teatrale pentru tinerii talentaţi.
5. Pentru că eşti întâmpinat cu muzică clasică.
6. Pentru că găseşti ceramică superbă.
7. Pentru că şi magneţii arată superb.
8. Pentru că, în Sibiu, până şi gurile de canal arată fain.
9. Pentru că, în Sibiu, toate minorităţile muncesc.
10. Pentru că există Brukenthal. Dincolo de exponate, are o grădină superbă.
11. Pentru că există Sergiana- una dintre cele mai tari cârciumi la care am mâncat vreodată. Meniul este fabulos tălmăcit, iar mâncarea este pe măsură.
Rezultatul unei astfel de escapade? Relaxare totală! Credeţi-mă, chiar merită o fugă până la Sibiu!
În fiecare zi de vineri, am să încerc să vă recomand o destinaţie care merită văzută măcar într-o escapadă de week-end.
Azi: Gibraltar. Aparent doar o stâncă, în realitate un loc excepţional în care întâlneşti totul.
La poalele muntelui, găseşti civilizaţia: oameni, magazine, trafic… civilizat, însă. Completat de un transport în comun GRATUIT.
Cu cât urci mai mult, cu atât descoperi mai mult sălbăticia. Asta m-a impresionat cu adevărat. Priveliştile sunt senzaţionale atunci când îţi cobori ochii către „muritorii” de la poale”, pentru că exact aşa te simţi- un Dumnezeu care-şi priveşte credincioşii de foarte de sus.
La nivelul tău ajung doar pescăruşii. Sunt aproape, foarte aproape. Dacă n-ar fi sălbatici, aproape că i-ai putea atinge. Acceptă, însă, doar o fotografie făcută de la distanţă, apropierea alungându-i imediat.
Mai sunt şi maimuţele. Multe şi obraznice. Ele sunt foarte domesticite. Sunt gazdele stâncii şi consideră că totul este al lor. Inclusiv mâncarea, aparatele foto sau genţile turiştilor. Atenţie! 500 de lire sterline e amenda în cazul în care agresezi o maimuţă.
M-a mai uimit şi victoria vegetaţiei asupra rocii dure. Peste tot vezi flori care şi-au făcut loc prin crăpăturile stâncii şi îşi proclamă victorios libertatea de a respira aerul tare al înălţimilor Gibraltarului.
Sfatul meu este să „escaladaţi” Gibraltarul pe jos. Sunt drumuri asfaltate, perfecte, mai bune decât bulevardele capitalei noastre. Poţi urca şi cu maşina, dar pierzi tot farmecul. Mai există şi o telecabină care te duce până în vârful muntelui şi înapoi. Noi am urcat aşa şi am coborât pe jos. N-am ştiut, însă, că, de fapt, drumul de coborâre este un amestec de pante. Ne-a luat vreo trei ore până am reîntâlnit civilizaţia de la poale. Mult şi obositor. Fantastic, însă, la nivel de povestiri. Aşa că eu zic că merită să-mi urmaţi exemplul, dar să vă echipaţi cu încălţări corespunzătoare.
Ar mai fi multe de povestit: senzaţia pe care o trăieşti atunci când aterizezi pe una dintre cele mai scurte piste din lume, practic e o dungă de uscat înconjurată de apă, orice ezitare a pilotului fiind fatală. Nu s-a întâmplat, însă, niciun accident până acum.
Pe stânca asta sunt şi foarte multe obiective istorice, relicve ale bătăliilor pe care le-au dat de-a lungul timpului britanicii şi arabii. Merită văzute. Sunt popasuri, puteţi să vă trageţi sufletul.
Aş putea să vă mai povestesc enorm de multe lucruri. Sper, însă, că v-am dat suficiente detalii pentru a vă trezi interesul.
Cam aşa a arătat nisipul pe plaja pe care am stat noi. Cred că se observă foarte uşor mucurile de ţigară şi toate mizeriile aruncate la întâmplare.
Plaja era foarte aproape de hotelul nostru şi de aceea am mers acolo.
M-a deranjat, însă, foarte tare dezinteresul total al celor care o administrau. Pur şi simplu, nu făceau altceva decât să ia bani pe şezlonguri şi atât. Nu i-am văzut o dată să bage un tractor care să cureţe plaja cu plugul. Nu i-am văzut o dată să încerce să adune mucurile de ţigară. În schimb, făceau zeci de milioane pe zi din închirierea şezlongurilor. 15 lei per bucată şi aveau vreo sută. Toate erau pline, zilnic. Mai mult, unii turişti nu veneau şi în partea a doua a zilei, aşa că responsabilii de şezlonguri reuşeau să le închirieze de mai multe ori chiar.
În aceste condiţii, ne mai mirăm de ce pleacă românii pe alte litoraluri decât cel autohton. Chiar şi în Bulgaria, plaja arată mult mai bine.
Pe de altă parte, mai e şi o problemă de civilizaţie. În afară, orice român îşi face un băgăjel pentru gunoaie. Nu aruncă mucurile de ţigară sau paharele de plastic de la bere pe nisip. Nu se întâmplă asta, afară. Acolo, până şi românul nostru este foarte civilizat. Poate că îi este jenă să fie arătat cu degetul.
Acasă, însă, ne dăm în petec. Nu ne pasă de absolut nimic şi, dacă tot mai sunt alte zece de mucuri pe jos, de ce ne-am mai obosi să le ducem pe ale noastre la container?! N-are rost. Mai bine aruncăm şi noi pe nisip.
Şi, apoi, ne plângem că plajele arată prost. Ne plângem că nu au unde să se joace copiii noştri pentru că nisipul este foarte murdar. Eu vă mărturisesc că a trebuit să mă transform într-un aspirator pentru a-i crea piticii mele un spaţiu de joacă curat. Am adunat zeci de astfel de mucuri. De multe ori, însă, nu a fost suficient pentru că Sophia este copil şi nu stătea locului în perimetrul curăţat de mine.
Aşa că, toată vacanţa, am fost cu ochii pe ea. Cum se apropia de un muc de ţigară, cum săream să i-l luăm. Am mai şi râs pe tema asta pentru că Sophia avea o pasiune pentru respectivele gunoaie. Parcă le căuta intenţionat.
Situaţia este, însă, de plâns. De plâns pentru că nimeni nu-şi dă interesul. Nici afaceriştii care caută profitul cât mai rapid cu zero costuri, dar nici noi care ne complacem într-o mizerie fizică şi psihică fără limite.