Arhive etichetă: viitor

Scrisoarea unui părinte care a avut norocul ca fata lui să fie prea mică pentru a merge în Colectiv: Fă-ți propriul viitor!

Posted on by
Răspunde

1203179154_f

Nu privi în trecut, copilul meu. E o istorie plină de compromisuri. Învaț-o la școală, ca să nu zică „deștepții ” că-ți renegi originile, dar atât.

De la bunici și părinți ai puține de învățat.

Ei au acceptat comunismul. Au acceptat să țină capul plecat și să îndure. Să tremure de frica lumii de afară, în aparenta siguranță a cutiilor de chibrituri pentru care au muncit o viață ca să și le cumpere. Ei l-au acceptat pe Iliescu și a lui Mineriadă. Ei au acceptat să fie loviți, să stea în rând în fața unui pluton de execuție, cu un singur glonț pe țeavă. N-au avut curajul să strige, să lupte, să se revolte. Deși erau mulți, iar glonțul ar fi putut să-l omoare doar pe unul, iar ceilalți să învingă. Au acceptat să stea, însă, aliniați.

Ei au visat puțin. Sau deloc. Suprema aroganță era să strângă bani pentru o săptămână de concediu la mare. Acolo găseau ciocolată. Și portocale. Și Pepsi.

Nici eu nu-ți pot fi exemplu. Tu nu trebuie să visezi să ajungi ca mine. Pentru că eu am crescut cu acele cozi la pâine și cu mirosul de portocale. Și singurul meu vis era să ajung din nou la mare să mănânc portocale. Eu am crescut cu aceeași tradiție a capului plecat. Și eu l-am acceptat pe Iliescu. L-am și votat. Și sunt mai vinovat ca bunicii tăi. Pentru că l-am acceptat și pe Năstase și pe Băsescu și pe Oprea. Pentru că i-am acceptat pe toți. Și pentru că nu fac nimic să scap de ei. Pentru că am acceptat ca ei să mă vândă bucată cu bucată. Pentru ca am tăcut când ți-au distrus școlile și spitalele. Pentru că am acceptat să dau șpagă. Pentru că am acceptat moartea Aurei Ion, a lui Ionuț Anghel, a bebelușilor de la Maternitatea Giulești, a tinerilor de la Colectiv. Pentru că am fost învins de sistem și m-am consolat în scuza că n-am ce face.

Tu, fiica mea, privește spre stele. Privește departe. Acolo trebuie să ajungi.

Și luptă-te pentru idealurile tale. Tu poți mai mult. Trebuie să poți și să vrei mai mult. Trebuie să schimbi lucrurile, să renaști nația asta, să o faci mândră de ea. Trebuie să crești liber, să nu accepți regulile, rutina și banalul.

Citește, învață, descoperă cât mai multe. Din cărți sau direct de pe tabletă, de unde vrei tu, dar găsește în tine foamea de informație. Trebuie să știi multe ca să ai argumente tari.

Și răutate de învingător să ai! Ridică-ți ochii din pământ și înfruntă-ne! Pe noi toți. Dacă, de 50 de ani, îți spunem că așa e corect să faci ceva și n-am ajuns nicăieri, înseamnă că adevărul e altul. Înseamnă că noi am greșit și că un nou adevăr trebuie descoperit. Fii tu cea care îl găsește!

Sparge barajele, ieși în stradă, militează, vino cu alternative.

Părinții mei și-au dorit puțin! Iar eu înavuțirea rapidă! Tu trebuie să cauți mulțumirea!

Ei au acceptat cultura limitată, informația puțină și oficială. Eu- orgia mediatică. Zero cultură și desfrâu vizual și auditiv la ore de maximă audiență. Tu trebuie să cauți selecția!

Ei au visat să vină americanii. Noi îi avem și nu ne e deloc bine. Tu trebuie să alegi multiculturalitatea și să iei de la fiecare ce e mai bun.

Ei au mers duminică de duminică la biserica condusă de prelați lipsiți de Dumnezeu. Eu am refuzat să mai trec pe acolo. Tu trebuie să-l cauți pe Dumnezeu peste tot.

Tu trebuie să fii altfel! Schimbă lucrurile! Doar așa copilul tău va putea avea un viitor și va fi mândru de trecut!

O nație care s-a trezit doar ca să vorbească!

Posted on by
Răspunde

1

E cool să faci politică azi. De la hipsteri, la vamaioți și până la maneliști, toată lumea face politică. În toate mediile în care mergi, întâlnești pe cineva care face politică. Se dă avizat, știe el din surse sigure că ăla a furat, că ăla e un mincinos, că ăla va duce țara de râpă dacă va ieși președinte.

Tipul e cool. Căci, nu-i așa, dezbate cu înflăcărare cel mai important subiect al momentului. Și ceilalți îl ascultă. Unii îl aprobă, alții bat cu pumnul în masă și îl contrazic. Că doar și ei au părerea lor. Dar toți îl ascultă. Și, pentru asta, el îl înfierează și mai mult pe candidatul pe care îl urăște și îi aduce osanale celui pe care îl place.

Pentru că la asta s-a ajuns. La ură versus adulație. Nu se mai folosesc jumătăți de măsură, nu mai există adevăr de ambele părți, ci doar de partea celui adulat. Nu mai suntem în stare să-i ascultăm pe cei care au o părere diferită pe acest subiect decât noi. E ca noi sau deloc! Ești cu mine sau împotrivă. Și sunt în stare să-ți dau și un pumn în gură dacă mă mai contrazici mult. Pentru că eu am dreptate, nu ai înțeles? Ne-am identificat cu candidații și cu partidele lor. Sunt „ai noștri” și “ai lor”. Iar “ai lor” sunt nașpa, sunt Anticristul, sunt răul supreme!

Și continuăm să vorbim. La cină cu familia, la ieșirile cu gașca. Vorbim, vorbim, vorbim. De vreo câteva săptămâni ne-am trezit. Ne-a luat mult. Ani buni. Până acum, când auzeam de politică, scuipam în gând și treceam mai departe. „Sictir! Nu mă interesează subiectul. Toți sunt la fel, toți ne fură, noi pentru ei nu existăm!” Și căutam să schimbăm repede subiectul cu vreo banalitate aparent mai interesantă.

Azi, însă, s-a schimbat ceva în noi. Azi, simțim nevoia să vorbim, să dezbatem, să ne băgăm într-o tabără de adulatori.

Internetul e plin cu astfel de dezbateri. Facebook-ul duduie. Ca economia, odinioară.

Dar, dincolo de vorbe, facem ceva? În mod normal, da. În mod normal, te duci la vot. Că ai o opțiune. Că vrei să-l înjuri pe unul dintre candidați cu ștampila de vot. Că vrei să iasă ai tăi!

După disputele internautice înainte de primul tur al alegerilor, mă așteptam ca prezența la vot să fie de 200%. A fost așa, dar doar în niște comune obscure, devenite, peste noapte, destinații turistice mai interesante ca Parisul. În rest, o prezență mediocră. Scuze pentru asta ar fi multe: că n-au fost lăsați să voteze, că s-a schimbat secția unde votau mereu, că a murit pisica vecinului. Scuze.

Mi-e teamă că duminica viitoare nu va fi cu nimic diferită de una obișnuită. Oamenii vor merge la plimbare, dar nu la secția de votare, vor merge la munte, dar nu la urne, vor sta în casă ca să nu-i plouă și așa mai departe.

Pentru că nația asta s-a trezit. Dar s-a trezit doar ca să vorbească. Pentru că politica e cool zilele astea. Dar inactivitatea, latența, lenea sunt atât de vechi în conștiința noastră încât nici cel mai cool subiect din lume nu poate să le șteargă din ADN-ul nostru.

Vezi si

http://vreaupresedinte.gandul.info/votesti/dan-cruceru-sustine-votesti-poate-ca-singur-nu-poti-schimba-lucrurile-dar-impreuna-putem-mergi-la-vot-13481770

CE MĂ ENERVEAZĂ: COPIII NOŞTRI NU MAI AU SIGURANŢĂ NICI ÎN ŞCOLI!

Posted on by
2

SMURD

Astăzi, un elev a fost agresat de doi indivizi şi a fost înjunghiat. Se pare că nu e nimic grav dar putea fi! Putea fi o mare tragedie, ca multe altele pe care le-am văzut în ultima vreme.

Şi mă enervează cumplit chestia asta? De ce a escaladat violenţa în şcoli? De ce nimeni nu le mai asigură copiilor noştri siguranţa? De ce paznicii angajaţi se întorc cu spatele atunci când văd că apare un incident? De ce chiar copiii noştri sar la bătaie înainte de a încerca să aplaneze un conflict cu vorba bună?

Eu cred că societatea noastră s-a degradat cumplit în ultima vreme. Am devenit, cu toţii, foarte răi, insensibili la problemele celor din jurul nostru, egoişti. De la claxoanele şi chiar bătăile din trafic, la stresul provocat de programul cotidian prea plin şi până la violenţele din şcoli.

Mi-e teamă de viitorul Sophiei. Mi-e teamă să o dau la grădiniţă, iar mai apoi la şcoală. Eu voi încerca să o cresc pe Sophia ca un copil bun, cu respect pentru ceilalţi, cu bun simţ, cu decenţă. Dar ce te faci când nu e vina ta, când, pur şi simplu, eşti prins la mijloc într-un scandal? Când iureşul te înconjoară şi tu devii victimă? Ce te faci atunci?

Ce mai putem face în privinţa siguranţei copiilor noştri?

VIITORUL NOSTRU MAI ARE O ŞANSĂ!

Posted on by
6

Am participat, de curând, la un eveniment organizat de studenţii de anul I de la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării. Era vorba despre Balul Bobocilor. Ştiţi voi acele petreceri la care tinerii beau de sting şi hormonii le ajung la cote maxime.

Ei bine, am acceptat invitaţia pentru că a fost vorba despre altceva. A existat o petrecere, evident, dar, în prima parte a evenimentului, studenţii au vrut să stea de vorbă, să „fure” câteva secrete de la nişte persoane din media. Printre acestea, m-am numărat şi eu.

Când am ajuns la eveniment, era aproape pustiu. Sunt punctual rău de tot şi la ora 20.00 fix, am fost prezent aşa cum mi s-a propus. Tinerii cu capul încă în nori au început să apară de abia pe la 20.15. Mă şi gândeam că totul va fi o pierdere de timp, că nu vor apărea decât vreo doi- trei rătăciţi.  

Pe la 20.30, însă, s-a creat aproape o avalanşă. Cei care eram invitaţi am fost luaţi cu asalt de o mulţime de studenţi interesaţi să aibă o carieră în media.

Am stat de vorbă pe grupuri, am interacţionat, mi-au pus o mulţime de întrebări, le-am dat răspunsuri, m-au întrebat iar, mi-am amintit de perioada în care am fost student eu, însumi, la această facultate, apoi de perioada în care am şi predat la FJSC.

A fost superb. N-am plecat decât după vreo două ore, când petrecerea de bal a trebuit să înceapă. M-a uimit dorinţa acestor tineri de a creşte, de a munci, de a deveni mari în carieră.

Am plecat de acolo cu zâmbetul pe buze pentru că m-au făcut să cred că România mai are viitor! Aceşti tineri mi-au demonstrat asta! Trebuie doar să-şi primească şansa! Deşi sunt convins că şi-o vor lua singuri pentru că sunt nişte lupi tineri, energici şi plini de voinţă! Bravo lor!

Tu ce crezi? Mai are România viitor prin generaţiile ce vin?