Spuneam, în prezentarea mea, în primul post, că mi-am făcut blog din diferite motive. Unul dintre acestea era de a recomanda anumite cărţi sau filme care mi s-au părut interesante.
Ei bine, am văzut, sâmbătă seara, un film care chiar m-a impresionat.
Se numeşte Experimentul, The Experiment, este o producţie 2010 şi îi are în rolurile principale pe Adrien Brody şi Forest Withaker, doi super- actori.
Scenariul este cam aşa: câţiva americani acceptă să fie supuşi unui experiment psihologic contra unor sume de bani. După încheierea contractului, sunt mutaţi într-o clădire izolată, construită ca o închisoare. Cinci dintre ei au rolurile de gardieni, iar ceilalţi sunt deţinuţi.
Deşi acesta este doar un experiment, toţi „pacienţii” îşi iau rolul foarte în serios şi fac totul să-şi îndeplinească misiunea, de teamă să nu piardă banii promişi. „Totul” înseamnă pedepse crunte din partea gardienilor faţă de condamnaţi şi revolte din partea deţinuţilor către paznicii lor.
În doar cinci zile, toţi „actorii” se dezumanizează complet, uită că nu e vorba decât despre un experiment şi că nu au aceste roluri şi în viaţa reală. După doar cinci zile, se petrec atrocităţi incredibile, violenţe animalice.
După ce am văzut acest film, mi-a rămas o întrebare în cap: oare doar de cinci zile avem nevoie să uităm că suntem oameni? Oare, doar într-un timp atât de scurt, putem deveni capabili să ne ucidem semenii, deşi suntem consideraţi „oameni normali”? Sau se poate întâmpla chiar mai repede?
Voi ce credeţi? Care este părerea voastră?
EXPERIMENTUL
5