Fuguța la cinema că, de data asta, chiar am dat peste un film genial.
Pe cuvânt, n-am mai râs atât de mult la un film de ani de zile.
„Dirty Grandpa- Bunicul dezlănțuit” este o comedie senzațională, perfectă pentru o zi de sâmbătă. Nu vă spun prea multe, dar Robert De Niro e „mama lui”. Iar, pentru domișoare, Zac Efron are ce arăta! 🙂
Mai jos găsești și trailer-ul. Ca să te convingi.
Have fun!
Situația reflectată de mine, acea excepție, a apărut dintr-o eroare umană, o eroare punctuală, nu o situație permanentă. Cel puțin asta spune Auchan.
Apreciez rapiditatea cu care echipa de comunicare de la Auchan a dat o reacție. La doar câteva ore de la publicarea articolului, am fost contactat, pe baza unui mail trimis de mine în avans, și și-au spus punctul de vedere. Oamenii ăștia par profesioniști și bine intenționați.
Sper ca întreaga echipă Auchan să aibă aceleași calități, iar situația prezentată să fi fost doar o eroare regretabilă.
Una peste alta, ideea acestor articole e simplă: nu strică să fim vigilenți, să ne uităm atent la cântare, la etichete, la termene de valabilitate, la ingrediente. Pentru că, dacă nu ne gândim noi la noi, nu o va face nimeni altcineva.
Puteți să-mi spuneți Piedone- justițiarul piețelor, să vă amuzați puțin și să treceți repede peste acest articol, sau puteți să dați [play] și să vă ridicați singuri niște semne de întrebare.
Articolul acesta nu vrea să învinuiască pe nimeni. Prezintă doar niște fapte, situații reale, cu care eu m-am confruntat în supermarketul Auchan. Aceste fapte, mie unul, mi s-au părut cel puțin ciudate.
Ce s-a întâmplat concret:
În aceste condiții, întrebarea este firească: „A fost o întâmplare regretabilă, un caz singular, sau o acțiune premeditată a celor din Auchan?”
Aparent, 86 de grame e un mizilic. Poate fi trecut ușor la erori neintenționate. Dacă, însă, vreun angajat a „uitat” intenționat să seteze corect cântarul sau, mai rău, a primit ordin să uite, iar cântarul a fost folosit de vreo câteva sute de oameni, dintr-o dată, problema devine gravă.
La două zile după filmare, am verificat din nou cântarele din Auchan. Toate păreau în regulă, setate corect, indiferent că aveau sau nu folie de protecție pe el.
Voi ce credeți? A fost o eroare regretabilă sau furt calificat?
UPDATE: Găsești aici reacția oficială a Auchan România, după publicarea articolului.
*** Dacă ți-a plăcut articolul, dă-i share să-l vadă toată lumea.
*** Poate te interesează și cum fură alt supermarket cu promoții false.
Nu pot să cred! Nici eu nu mai pot de când am primit mailul ăsta.
Auzi cum mi se adresează duduia Daniela: „Fetițăăăăăă!”. Măcar putea încerca „Pisoiaș”, „Gogoșică”, „Iubi”, mai înțelegeam. Dar „fetiță” e chiar prea mult.
Mai rău, insistă să-mi povestească despre ceva ce „i-a făcut buzele într-un mare fel”.
Și apoi îmi spune despre „iubitu”. Și eu, care, pentru o secundă, crezusem că vrea prietenie cu mine! 🙂 Cică ăsta, iubitul, nu se mai satură de ea. Poate că ar trebui să-i ofere și o ciorbă, din când în când, ca să se sature, totuși, bietul om de ceva. Așa, zilnic, pe burta goală, e cam nasol.
Revine la acel ceva care-i face tot ceva, dar la buze. Cică i le face „pline și pufoase”. Cum adică buze pufoase? Imediat îmi apare în cap imaginea unei văcuțe care dă să mă pupe, dar înainte scoate ditamai limba să se scobească în nas. În fine, îmi arunc repede imaginile aproape zoofile din cap. Rămâne, însă, întrebarea cu buzele pufoase.
Și fata insistă cu descrierile despre ce îi fac ei bărbații. Nu iubitul și nici eu. Cică alții. Alții care vor să o agațe pe stradă. Tipa nu se supără de astfel de gesturi, pe care eu le-aș considera huliganice. Din contră, i se pare „demențial”.
Când aproape mă cucerise cu buzele ei pufoase, domnița dă cu mucii în fasole și îmi scapă o greșeală gramaticală de mă iau durerile de cap- „Da să ști…”.
Revine, însă, repede pentru că este, pur și simplu, fascinată de acel ceva care îi face altceva la buze. Cică și-a luat mai mult că nu vrea să rămână fără. În timpul ăsta, eu cumpăram pâine și legume. Mai multe, tot ca să nu rămân fără.
Lovitura de grație mi-o dă, evident, aproape de final. E sigură că „vom vrăji mult când vom ieși împreună”. Ahaaa! Deci și femeile vor să vrăjească! Fraierul de mine a crezut toată viața că ele vor doar să fie vrăjite. Iată cum se rezolvă o mare dilemă a existenței masculine pe Terra.
„Pupici, fetiță sexy!” îmi spune duduia în încheiere, convingându-mă că, de fapt, și-a dorit tot timpul prietenia cu mine. M-a speriat puțin, la început, cu apelativul, dar acum, la final, parcă a început să-mi placă. Imediat mă duc la oglindă să verific cât de sexy mai sunt. Clar fata are dreptate! Ce bucățică sexy sunt! Începutul ăla de burtă mă strică puțin, dar tot sexy rămân!
Așa că, diseară, m-am hotărât să o invit în club să ne distrăm ca fetele și să le arătăm tuturor ce buze pufoase avem noi! Și să dea dracu’ dacă nu ne întrebați de unde îl avem! Cum ce? Acel ceva ce ne face buzele pufoase!
Pupici, fetițe sexy!
De mult n-am mai văzut un film care să mă țină în priză până la final. Ei bine, „The Finest Hours- Furtună extremă” face asta.
E un film captivant de la început până la sfârșit, cu super efecte video și cu actori faini. Mai mult, este inspirat din realitate, iar asta îi dă un plus de credibilitate, care, pe mine, m-a convins să-l vizionez.
Și chiar și-a meritat banii. E inspirat din povestea celei mai nebunești salvări făcute vreodată de Paza de Coastă americană, o dovadă că oamenii pot învinge natura furioasă, dacă au foarte mult curaj.
Pe scurt, mergeți să vedeți acest film. Vi-l recomand cu căldură.
Mai jos găsiți și un trailer al lui, ca să vă convingeți și mai mult că merită.
Have fun!
Am înțeles, gata, nu mai aruncați cu pietre în noi! Din 15 martie, nu mai fumăm în spațiile publice închise! Asta-i legea, bună, proastă, dar e lege!
Iar eu o voi respecta. De altfel, sunt obișnuit cu fumatul pe afară, la -20 de grade Celsius, de prin deplasările de serviciu în străinătate. La ăia, și dacă fumezi pe stradă în mers, se uită oamenii urât la tine. În fine, dacă asta înseamnă civilizație, civilizați să fim și noi! În plus, de vreo patru ani încoace, caut numai restaurante de nefumători. De obicei, ieșim cu copilul la masă, așa că ne gândim la el, iar ta-su, dacă îi arde buza după o țigară, dă fuga repede la salonul de fumători și își rezolvă problema, fără a afecta copilul.
Dar, ieri, vine nevastă-mea. Această ființă plăpândă, neajutorată, care îți lasă impresia că are nevoie de protecție permanentă, această creatură lumină a ochilor mei, această minunăție a naturii, această statuie a perfecțiunii, că de aia am luat-o de soață.
Și zice: „Gata! Trebuie să te lași de fumat. Nici în balcon nu mai ai voie să fumezi. Că doar nu vei ieși în fața blocului?!”
Alooo! Neva! Balconul este spațiu privat. E al meu și doar al meu! Nu e public, deci pot să fumez liniștit.
Cum să vă spun: balconul ăsta are o poveste. E singura mea oază, singura picătură de masculinitate rămasă în toată casa. Că în rest, e plin de rochii și de păpușele care mai de care mai colorate.
Balconul ăsta e o chestie de 2 pe 2, închis cu termopan, dar cu toate lucrurile mele înghesuite în el. ALE MELE! Amintiri ale eroismului meu masculin, de pe la diferite competiții sportive, relicve sticlistice- chestii faine consumate de-a lungul timpului, care merită colecționate, o masă, un umidor minuscul(chestia aia în care ții trabucuri), niște jocuri faine de bărbați- table, poker etc.
Când ne-am mutat în casa asta, acum mulți ani, am spus clar: „Ăsta e locul meu și doar al meu!”. Până să apară copilul, când mai pleca nevasta în delegații, îmi mai invitam prietenii pe la mine, în această oază de masculinitate, la un pahar de vorbă.
Între timp, a devenit singurul loc în care amestec cafeaua de dimineață cu tutunul. Atât.
Și, de multe ori, este pângărit de nevastă care a decis că doar în balcon poate usca rufe, deși le scoate din mașină aproape uscate, sau de copchilă, căreia i se pare un loc de poveste, cu multe comori de descoperit. Și amândouă caută să stea pe capul meu cât mai mult cu putință. Evident, când apar ele, eu trebuie să sting țigara, ca să nu învățăm copilul la lucruri rele.
Dar, de la a permite unor rufe să-mi pângărească oaza ocazional și limitat în timp, până la a-mi declara balconul spațiu public închis e cale lungă! Asta e prea mult! Pun piciorul în prag și spun NU! Până aici! E doar locul meu!
Deși mi-e teamă că, pentru fericirea în cuplu, va trebui, în scurt timp, să o accept și pe asta.
Dar atunci, dacă devine spațiu public, vă invit la mine. Pe toți! Păi nu? Că doar e spațiu public. Fără țigări, că n-avem voie, dar important e să fim mulți! Să facem petrecere, să dansăm pe singura masă din balcon, să rupem boxele. Dar vedeți că fiecare vine cu ce are mai bun pe acasă. Nu fac doar eu cinste, că e spațiu public!
Ia zi, Neva, ești pregătită ca balconul să devină spațiu public? Ești sigură că vrei asta?
Voi ce ziceți: după amenințarea asta, îmi lasă balconul în pace?
TATICOOL E DESPRE NOI
Să spargem barierele matriarhatului! Suntem mulți! Suntem mulți tătici dedicați! Hai în comunitatea TATICOOL!
Taticool este o platformă cu noi și despre noi, bărbații care, în loc să stăm la o bere cu băieții, ne lăsăm costumați în prinți sau balauri.
Despre noi, bărbații care, în loc să mergem În cluburi, citim povești până adoarme toată casa.
TATICOOL TE AJUTĂ
Nu există părinte cu experiență, iar când vine vorba despre primul copil, boțul ăla de om iți dă lumea peste cap. Există, însă, metode, sfaturi, gadgeturi care îți pot face viața mai ușoară. Noi le descoperim pentru tine.
TATICOOL îți spune cum să-ți distrezi copilul, unde să îl duci să învețe, dar și la cine să apelezi când are o urgență.
TATICOOL E PENTRU TINE
Acesta este noul meu proiect. Creat din dragoste pentru fetița mea și din convingerea că sunt mulți ca mine. Care, împreună, pot forma o comunitate frumoasă: comunitatea TATICOOL.
Ne găsiți aici:
site: www.taticool.eu
FB: https://www.facebook.com/Taticool-876835462368516/?fref=ts
Instagram: https://www.instagram.com/taticool.eu/
Youtube: https://www.youtube.com/channel/UCeAs95RT8WGq2YXUQzp5_Uw
Google+: https://plus.google.com/u/1/1075195200687336170…/posts/p/pub
FII TATICOOL!
Klause, ai văzut ce e în față la Colectiv. Un ocean de lumânări și de flori. Un ocean de durere surdă.
Fă ceva pentru morții ăștia! Acum e momentul. Ești singurul care poate reforma România asta. Pentru asta te-am votat. Ca să schimbi lucrurile din temelii, că să ne scapi de ceilalți. Te-am votat pentru că am crezut că ești altfel. Că nu ești politician, că nu ești ca ei, corupt, mânjit de sânge, dar acoperit de acte. Te-am votat pentru că am crezut că ești gospodar, că faci lucrurile cum trebuie.
De un an de zile, nu ne-ai demonstrat nimic. Ai stat ca ursul în bârlog și n-ai zis mai nimic. Unii au început să te acuze și de prostie. Acum e momentul să demonstrezi contrariul. Morții ăia n-au nevoie de decorații și de priveghiul tău. Ei nu mai au nevoie de nimic. Dar noi avem nevoie de tine, de forța ta, de forța Președintelui. Ca să nu sfârșim și noi la fel.
Tu poți aduce schimbarea. Ești singurul care mai are un strop de încredere printre noi. De ceilalți suntem sătui. Ne-au mințit 25 de ani, nu-i mai credem! Nu vrem să-i mai ascultăm, nu vrem să le mai auzim scuzele și argumentele.
Ieși din hruba aia și bate cu pumnul în masă! Cheamă-i pe toți la raport și pune-i la treabă. Vino urgent cu o reformă adevărată. De la sănătate, la administrație, totul trebuie transformat și renăscut.
Nu ne interesează dacă ai voie să faci anumite lucruri. Dacă amărâta aia de Constituție îți permite. Tu vino cu idei bune, cu reforme, că noi te susținem. Noi, ăștia mulți și înlăcrimați, suntem mai presus de un text rigid din Constituție. Pentru că țara asta este despre noi, nu despre ei. Constituția este pentru noi, să ne protejeze pe noi, că ei știu să-și facă bine singuri.
Acum, suntem îndurerați și facem doar marșuri ale tăcerii. Dar furia s-a adunat în noi. Clocotim pe interior și, în curând, va da pe afară. Poate eu nu voi fi așa curajos. Am copil acasă și, evident, scuze.
Dar generația asta tânără, ăia care au votat pentru prima dată anul trecut, ăștia sunt răi. Ai reușit să-i scoți din case să te facă Președinte. Ai întărtat facebook-ul și au ieșit cu zecile de mii la vot. Același fb, acum, urlă. Acolo nimeni nu tace. Acolo e durere mare și revoltă și mai mare.
Și ăștia, lupii ăștia tineri, nu se tem de nimic. Și să-i vezi când vor ieși în stradă. Atunci să te ții, Klause! Că nici mama rugăciunilor n-o să scape clasa politică. Să vezi tu cum se iau cu asalt Guvernul sau Parlamentul sau Primăriile.
Fă ceva, Klause! Acum, nu mai târziu! Acum. Fă schimbarea aia pe care o cerem toți! Că altfel o facem noi! Și venim și la tine să-ți cerem socoteală!
sursa foto google
De 25 de ani încoace, statul nu plătește! Statul nu e vinovat de nimic. De nicio tragedie. Doar morții sunt vinovați. Doar ei.
De câteva zile, trăiesc o revoltă îngrozitoare. Am lacrimile în colțurile ochilor, îmi vine să dau cu pumnii în pereți. Mă doare cumplit.
Încerc să mă vindec prin scris. Scriu nu pentru că îmi doresc like-uri, ci pentru că am nevoie de cuvinte așternute pe foaia asta virtuală.
Am nevoie de ele pentru mine. Pentru că sunt tată, pentru că sunt tânăr. Pentru că puteam fi eu în Colectiv. Și fiică-mea ar fi rămas fără tată. Pentru că, de 25 ani, situația este la fel. Și pentru că, peste 10-15, îmi va fi frică să o las pe fiică-mea să mai iasă din casă, de teamă că o voi pierde.
În ultimele zile, trăiesc un puternic sentiment anti-sistem. Mi-e scârbă de toți. De politicieni, de funcționari, de primari, de toți cei care au permis tragedia asta, gândindu-se la îmbogățirea lor sau, pur și simplu, negândindu-se la nimic. Pur și simplu, nefăcând nimic. Iar lipsa lor de acțiune a dus la masacrul de la Colectiv.
Simt că mi s-a umplut paharul. Pentru că de 25 de ani nimic nu merge bine. Nimic nu e cum trebuie în țara asta. Punctual, doar morții sunt de vină. Și poate doi- trei amărâți scoși țapi ispășitori pentru un dezastru național.
Și, totuși, n-am dreptate cu acest sentiment anti-sistem. Încerc să las emoțiile la o parte și să pun niște întrebări obiective.
La dracu’ cu ei toți! Și vin alții? Vor fi mai buni? Cu siguranță vor fi mai neștiutori. Nu vor cunoaște sistemul ăsta canceros, nu vor ști ce să schimbe și cum. Vor fi înghițiți, pur și simplu, de sistem și atât.
NU, nu cred că asta este soluția. Cred că sistemul poate fi schimbat doar din interior. De aceiași oameni care l-au creat, dar care trebuie să înțeleagă că așa nu se mai poate. Că tragediile trebuie prevenite, că șpaga pe care o primesc azi, poate ucide mâine. Că și copiii lor pot muri din cauza nepăsării lor.
Iar noi, cei de pe margine, cei mulți, trebuie să le amintim asta în fiecare zi. Să punem presiune pe ei. Să le cerem legi clare, controale adevărate, procese rapide și pedepse exemplare. Trebuie să le cerem simulări în caz de cutremur, simulări în caz de atentate teroriste, în caz de cataclisme. Trebuie să le cerem să fim pregătiți. Să investească în spitale și în educația copiilor noștri. Ca să nu mai avem Colectiv, sub niciun alt nume.
Și nu putem să îi facem să țină minte asta decât prin a fi activi. Prin a crea, iar aici este și vina noastră, o societate civilă puternică, cu ONG-uri adevărate, cu oameni care se implică sincer, care militează pentru ei și pentru viitorul copiilor lor.
Du-te și aprinde o lumânare în față la Colectiv. Așa, cei de la putere, vor ști că suntem mulți și că trebuie să ne asculte.
Du-te și donează sânge. Uite aici listele unde poți să o faci.
Fă ceva! Orice ar putea ajuta, orice ar putea schimba măcar un crâmpei din soarta asta a nației noastre.
