sursa foto: Hotel Cavaler Sighișoara
V-am povestit aici despre cateva „neajunsuri” de care m-am lovit în sejurul de Paste, la Hotel Cavaler Sighișoara.
Mai uitasem câteva:
1. Am plătit integral toți banii pentru cazarea și serviciile din oferta de Paște, în avans. A fost condiția garantării rezervării camerelor. Poate că așa o fi regula, dar eu m-am simțit cam… ca pe centură. În străinătate, se acceptă doar un avans. Am întâlnit și în România situația cu avansul, dar și cu plata integrală. Voi decideți dacă am dreptate la acest punct.
2. Am plătit pentru trei adulți și un copil, patru nopți de cazare, în jur de 2400 de lei. Un preț bun, dar nici pomană. Din păcate, copilul și bunica au fost nevoiți să rămână la București, din motive de sănătate, și noi am vrut să anulăm deplasarea. Din păcate, nu ni s-a acceptat rambursarea banilor sau măcar o parte din ei. În străinătate, se discută de restituirea integrală sau a 80% din sumă. Ni s- a oferit doar alt week-end, când vrem noi, cu anunțul prealabil. Pentru mine nu a fost un răspuns satisfăcător, pentru că nu ajung în fiecare zi la Sighișoara.
3. Într-un final, am ajuns eu și soția, cu o zi întârziere. Nu ni s-a acordat niciun fel de compensație, nici măcar nefinanciară! Măcar în privința meselor plătite, dar neconsumate de cele două persoane rămase acasă, cred că ni s-ar fi putut rambursa o anumită sumă.
4. Numărul locurilor de parcare este mai mic decât numărul camerelor. Am fost nevoit să parchez ca „țăranul” în fața intrării în hotel sau prin apropiere. Deși pe site-ul lor se precizează că există parcare păzită pentru toată lumea.
5. Una dintre „ofertele” sejurului de Paște a fost o masă câmpenească cu friptură de miel. Eu nu mănânc miel, dar am sperat că există o alternativă. Nici nu mi-am imaginat că trebuie să întreb înainte despre un lucru absolut banal. Am cerut altceva de mâncare, orice puteau să-mi aducă. După vreo 40 de minute, am primit un piept de pui pe jumătate crud și o porție de cartofi congelați. Și mi s-a adus nota de plată pentru ele! Tare, nu?
Mâine, am să vă scriu cum mi-aș fi dorit eu să fie. Am să le dau domnilor de la Hotel Cavaler puțină consultanță. Gratuită, deși alți hotelieri plătesc bani grei pentru asta!
PS: Le mulțumesc tuturor sighișorenilor care mi-au scris și și-au cerut scuze! Nu ei trebuie să-și ceară scuze! Ei pot sta liniștiți! Sighișoara e un oraș prea frumos pentru a-i fi pătată de un hotel de doi lei!
Acest articol este o bazat pe o viziune subiectivă, personală.
sunt curios, oare scriiturile dvs. au legătură cu opțiunile politice ale patronului hotelului si ale fostei dvs. soții?
nu de alta, dar trecând peste unele chestii la care poate aveți dreptate, scriitura dovedește o rea voință destul de evidentă….
și, sincer să fiu, ar fi trebuit să citiți termenii și condițiile ofertei (asta pentru că tot ziceați undeva că sunteți umblat).
Chiar te rog sa nu amesteci lucrurile. Nu stiu cine este patronul hotelului si nici cu ce se ocupa. Nu il cunosc, nu l-am intalnit niciodata. Pe de alta parte, scriitura este personala bazata pe sentimentele create de o experienta neplacuta.
Am vrut si eu sa fac remarca asta, dar nu eram sigur. Dupa o scurta cercetare, din pura curiozitate, am observat legatura politica. Poate de acolo atata rautate, ca deja e prea de tot.
Mai oameni buni, terminati cu prostiile astea. De la voi am aflat de increngaturile politice. Chiar nu ma intereseaza acest aspect.
Din fericire in tara asta mai sunt si oameni care nu apleaca repede „boticul” la rahaturile lansate de voi, oamenii din presa/televiziune, cu care manipulati in general masele. Din ce descrii tu, la hotelul asta doar ca nu au pus pamant pe tine sa te ingroape de viu, in rest ti-au facut tot raul din lume 🙂 Totusi, cum spuneam, o simpla cercetare, ca doar esti om de TV, a scos la iveala ranchiuna politica(altfel nu imi explic, eu, om de rand, cum se poate ca un hotel de 4 stele sa fie comparat cu un grajd, iar intreg personalul cu vacarii de acolo). De asemenea, am citit si pe booking.com ceva review-uri, si te cam contrazic….adica te contrazic cam tare.Poate ai reactionat si tu la nervi, deaia te-ai pornit asa tare pe hotelul asta(daca e cum zici tu si nu e politica treaba). Doar bine!
Foarte urat ce faceti domnule. Ce om razbunator! Pacat ca lumea care nu a fost la acest hotel o sa va in serios datorita faptului ca va folositi de statutul de persoana publica si scrieti astfel de articole. Dar asa sunt jurnalistii la noi in tara cauta numai subiecte de scandal si daca nu sunt fac ei sa fie.
Este parerea dvs. Sa sfatuiesc sa mergeti in continuare acolo.
uau…. mda, ce intreb eu si ce raspundeți dvs.
deci dacă reaua voință este ca urmare a „sentimentele create de o experienta neplacuta” cred că trebuie să vă puneți ordine în scara de valori, personal cred că ceva nu e ok.
dar, revenind la discuția noastră, de ce nu postați totul? oferta pe care ați văzut-o, plătit-o si nu ați primit-o.
Am sa caut mailurile respective. Nu cred ca „a avea oua rosii dupa Slujba de Inviere” ar trebui sa fie o oferta! Pe bune?
„Mai oameni buni, terminati cu prostiile astea. De la voi am aflat de increngaturile politice. Chiar nu ma intereseaza acest aspect.” – calitatea dvs. de jurnalist (plus faptul că sunteți într-o relație cu cineva care, cel puțin teoretic are alte legături politice decât patronul hotelului) fac ca orice afirmație a dvs. să solicite clarificări.
în altă ordine de idei cred că ar trebui să faceți publică oferta primită, împreună cu termenii și condițiile de acolo…
oricum, cred că sunteți conștient de faptul că toate afirmațiile dvs cu privire la lipsa ouălor roșii se paote verifica destul de simplu.
la fel cum cred că sunteți conștient de faptul că, cel puțin pentru moment, nu vă comportați foarte pedagogic (asta legat și de faptul că spuneați că veți oferi o lecție gratuită)
Lectia gratuita, maine dimineata!
Intr-adevar sotia(sau fosta?) domnului Cruceru e mare politiciana,chiar daca dansul neaga acest lucru. Si nu inteleg de ce neaga.Poate doar ca aceste atacuri sunt chiar cu iz politic, intru-cat intr-adevar patronul hotelului e implicat in politica de asemenea.Urat daca asta e motivul pentru care au aparut aceste articole.
Ma intreb de unde atat rautate?
Noi ne-am simtit foarte bine la hotel Cavaler si il recomandam si altora.
A fost o vacanta de Pasti in care conditiile de cazare si oferta hoteliera s-au imbinat perfect cu starea noastra de bine din acele zile de sarbatoare, cu frumusetea orasului, a locurilor si a oamenilor.
Nu am cuvinte sa descriu cat de bine ne-am simtit in mini-vacanta noastra de Pasti la Sighisoara si imi pare sincer rau pentru dumneavoastra.
Mi-ar fi placut ca destinul sa fi facut sa ne cunoastem in acele zile la Sighisoara, mai ales ca am stat in aceea perioada in acelasi hotel.
Noi am avut parte de primire calduroasa, de meniu bogat cu produse traditionale. Oamenii ne-au asigurat chiar si transport la o masa campeneasca pe care au pregatit-o pentru noi , cu miel la protap si lautari, l-am avut ghid pe Tobosarul Cetatii si am vizitat si Muzeul.
Si dumeavoastra ati avut parte de toate acestea, pentru ca meniul era acelasi pentru toata lumea, programele tematice cred ca la fel.
Daca providenta facea sa ne si intalnim in acele zile poate reuseam sa va molipsim de la starea noastra de bine. Sa declansam acel click care sa va faca sa plecati de la Sighisoara asa cum am plecat si noi: cu o multumire fata de oamenii acestia de la hotel Cavaler care chiar au fost amabili cu noi si cu un respect fata de un oras deosebit cum este Sighisoara si oamenii sai.
Nu merita orasul si investitiile care le fac oamenii chiar si privat sa sufere de nemultumiri de moment ale noastre, care prin comunicare si deschidere se pot rezolva intr-un mod mult mai diplomatic si mai inteligent.
Sighisoara este chiar un oras superb. M-am simtit minunat! Sincer! Dar in alte locuri carora nu am sa le mai dau numele ca sa nu ma acuzati aiurea de favoritisme.
Maestre, sunt sighisorean si am fost la piscina acolo de muuulte ori, si sunt mandru ca avem „baltoaca” aia care nu se compara cu ce aveti voi la Bucale(poate doar piscine olimpice).Lasa ca ne bucuram noi,provincialii si de piscinuta asta mica.Iar sighisorenilor sa le fie rusine ca iti canta in struna si nu isi apara orasul, din contra, abia asteapta un rahat dinasta sa il intinda si mai tare pe jos.
Pot sa va spun ca tind sa cred ca singura explicatie pentru articolele scrise de dvs. este reaua intentie. Cunosc personal foarte bine locatia respectiva, am fost acolo, am servit masa acolo, oamenii se straduiesc intotdeauna sa fie pe placul celor mai exigenti clienti., am fost tratat asa cum trebuie si m-am simtit foarte bine. Eu recomand oricui acest hotel, este si cel mai frumos din Sighisoara si incercarea de defaimare mai sus prezentata nu isi are rostul.
Ma bucur ca aveti o parere frumoasa! Continuati si multumiti-va cu putinul!
ute, pe mine mă deranjează câteva chestii:
1. autorul aduce niște acuze, dar refuză să le justifice (vezi faptul că am cerut să prezinte oferta și nu a făcut-o)
2. nu prea răspunde la obiect când este întrebat (deși, apreciez faptul că publică întrebările)
3. tonul lui de atoateștiutor, deși, din nou, sunt convins că are destule strachini sparte în traistă
4. o tot ține una-ntruna cu ouăle roșii dar…. eu încă am impresia că există un substrat pe care refuză să-l divulge
5. CRED CĂ ÎȘI FACE PREZENȚĂ ON-LINE DENIGRÂND FĂRĂ ROST
astea fiind zise, dacă tot a avut o problemă, nu înțeleg de ce nu a încercat să o rezolve acolo, pentru că, sincer, nu cred că problemele lui nu erau fără rezolvare (tare aș vrea să văd o poză cu mașina parcată anapoda, că poze a făcut destule, a și postat pe FB unele dintre ele)
Am avut bunul simt sa va aprob comentariile. Demonstrati-mi ca nu sunteti „postac” si abtineti-va. N-as vrea sa va raspund cu sintagma „E blogul meu, parerea mea!”
pai, tocmai ati facut-o….
si totusi, aveti de gand sa explicati ce e de explicat sau ramaneti doar la “E blogul meu, parerea mea!”?
Locuiesc in Sighisoara,si daca s-a intamplat asa cum ati povestit,sincer acest lucru ma face sa ma simt foarte prost.Inclin sa va cred varianta pentru ca din pacate turismul merge foarte prost (o fi Sighisoara un oras frumos dar….cam atat)-turismul inseamna mai mul decat o camera draguta-inseamna ambianta,inseamna agrement,inseamna atentie la nevoile si dorintele clientului.Aici gresesc operatorii din turismul sighisoarean si bineinteles conducerea orasului, care nu intelege ca numai faptul ca ai o cetate superba nu ajunge sa oferi un turism de calitate si sa faci bani din turism.
Imi pare bine ca nu ai vizitat orasul in timpul sarbatorilor de iarna (dezamagirea ar fi fost dubla-,si hotelul si orasul).
Oricum,imi pare bine ca ai ajuns la Dracula in Danes care cu siguranta a mai spalat pacatele ca „”oras turistic””.Dracula e un exemplu de turism,practicat la cea mai inalta clasa si pentru toti ar trebui sa fie un model de urma.Bravo lor!!!
Cu toate neplacerile cauzate ,va mai asteptam pe la noi.
Pentru cei care se cred intr-o carte de spionaj ii sfatuiesc sa mai lase teoria conspiratiei.Nu conteaza cine e patronul hotelului si nu cred ca e o campanie de denigrare a unui hotel.Pur si simplu e un client nemultumit care are tot dreptul sa isi exprime nemultumirea(doar traim intr-o tara libera).Tuturor ni s-a intamplat sa fim nemultumiti de un anumit serviciu la un moment dat in viata.Asta e!Speram ca aceste lucruri sa nu se mai intample si cine a avut de invatat,a invatat!!!!
Dom’le am petrecut cateva zeci de minute citind articolul dumneavoastra si recenziile pe care le-ati primit si am decis ca este cazul sa imi expun si eu punctul de vedere. In primul rand, draga domnule Cruceru, sustineti ca v-ati simtit ca pe centura, stiti dumneavostra cum este pe centura? Vorbiti de lipsa locurile de parcare, de faptul ca ati aruncat de pomana 500 de euro si ca ati primit doar miel la masa de Paste, sau oaie, batrana, cum sustineti dumneavoastra. Poi va spun eu domnule ca nu aveti cum sa faceti diferenta intre miel si oaie din moment ce nu sunteti consumator. Ca piscina este de fapt „o băltoacă supraaglomerată”, de ce nu ati ales Hotel Danubius Gellert din Budapesta? unde ati fi avut intreaga piscina la dispozitie si mai primeati si carne de capra in loc de miel, care probabil era pe placul dumneavoastra, doar ca aici scapati de vreo 700 de euro. In aceasta recenzie mi-am propus sa fiu malitios, cu toate ca nu imi sta in fire, tocmai datorita faptului ca dumneavostra, plin de sarcasm, folosindu-va de imaginea de persoana publica, ati incercat in cele doua articole pe care le-ati expus sa manjiti imaginea hotelului mai sus mentionat. Probabil conditiile nu au fost excelente si personalul nu a fost unul extrem de lingusitor, asa cum ati fi preferat, dar de aici si pana la „teapa” mai este cale lunga. Si eu personal am avut parte de neplaceri la Continental in Bucuresti, dar nu am facut asa tam-tam, pentru ca eu nu sunt persoana publica, de fapt pardon domle, eu nu sunt sudist, sunt ardelean, un om care accepta greselile altor oameni si nu le taie capul pentru un astfel de lucru. Totodata am fost cazat si la Hotel Cavalerul si o sa le mai calc pragul oamenilor de acolo de fiecare data cand am ocazia, pentru ca m-am simtit extraordinar si am simtit din plin ospitalitatea ardeleneasca. Domnule Cruceru, sunteti o persoana publica, fiti domnule mai obiectiv, sunteti un om credincios, din moment ce ati avut neplacerea de a nu fi servit cu mancare de post, fiti domnule mai bun.
Tot tambalaul pe care l-ati creat are menirea de a denigra imaginea detinatorului hotelului si abia apoi a personalului si a hotelului in sine. Daca aveti ceva personal cu omul de ce nu alegeti varianta „verde-n fata” asa cum procedeaza barbatii?
Tot respectul!
Imi pare rau ca dvs acceptati sa vi se scurga banii din buzunar, acceptand greselile celor la care va cazati! Eu nu accept! Eu muncesc pt banii aia si ma astept sa munceasca si cei care-i vor de la mine!
Buuun… dacă tot regăsesc atâta patimă în atacarea unui om care işi varsă năduful, opinia acestuia fiind una absolut personală, vrea şi eu „pentru ca să zic ceva”, ca să am multe „succesuri”… şi astfel să fiu pe inţelesul patronului:
1. Sighişoara, un oraş minunat: istorie, privelişte, oameni frumoşi, dulce grai ardelenesc, etc.
2. Hotelul Cavaler… o fâsâială autentică, cu iz de iahnie de fasole cu miel afumat.
– da, meniul de mâncare de post a fost sărac spre deloc. Nu s-au gandit că tot creştinul, ortodox sau catolic, ar putea manca mai multă „vegetaţie” sau lactate în zilele premergătoare Învierii;
– tot ce am putut mânca de post a fost salată de vinete… iar de foame, am consumat cât pentru următoarele 3 luni; am încercat să mănânc şi ceva salate. Mare greşeală. În Ardeal, salatele se fac cu oţet şi zahăr, iar ciorba cu tarhon. În timp ce tarhonul îmi place, salata au încercat să mi-o impună ca la puşcărie. De 10 ori i-am rugat să nu îmi pună oţet (nu se consumă în Săptămâna Mare) şi tot de atâtea ori i-am rugat să nu îmi pună zahăr. Au fost pur şi simplu complet aneuronici. Salata era veşnic adusă cu oţet şi zahăr. Noroc ca nu sunt diabetică.
– restaurantul se închide la 10 seara, iar barul din holul hotelului la fel. Dacă vroiai să stai în lobby… ţeapă! Ne-am luat apă şi suc de la Non Stop ! Ce tare… am plătit hotel de 4 stele şi am servit băutura la pungă ! M-am simţit ca în studenţie când băgam pe furiş o sticlă de whisky în club şi o „camuflam” în multă cola cumpărată!
– luni seară, lobby-ul hotelului găzduia peste 30 de persoane, care se uitau la un meci. Barul închis. Ruşine! Au avut turişti 5 zile şi nu au putut posta în bar un maimuţoi care să stea până la ultimul client şi care să vândă băuturi până transpira, aducând încasări şi făcând oamenii să se simtă bine.
– Prânzul de Paşte : muahhhaaahaaa… o aventură ! Ouă ? Ce vorbiţi ? N-am văzut aşa ceva…. Pentru inteligenţii care zic ca ouăle se mănâncă dimineaţa…. Nu în Ardeal, nu în Moldova, nu în Oltenia…. în România şi în Europa, de Paşte, dimineaţa, la prânz şi seara coşul cu ouă roşii şi cozonac e pe masă. Că asta e esenţa… Da, ouăle roşii… nu ouăle ospătarilor sau ale patronilor…
– la nici o masă, fără excepţie, nu au existat ridichi, ceapă verde sau usturoi verde ! Fitze dom”le ce zici? Nu le aveau pe nici pe stoc… că le-aş fi plătit! Apropos! Nici pâinea nu era trecută în meniul de Paşte, nici sarea, piperul sau apa…. Slavă Domnului că fiind şi Paştele, a făcut o minune şi le-au avut.
– la prânzul de Paşte a fost un miel ciudat… ori un „mutant nervos” ori negătit, deoarece fără a vrea să vă creez senzaţii urâte, mi-a fost greu să îl „dau pe gât” că o parte îşi întindea „aţele” în cavitatea bucală, astfel încât era cât pe ce să păţesc o ruşine de „să le fac poftă” tuturor celor prezenţi. Sunt consumatoare de tot ce inseamnă miel / oaie / berbec / batal (cu sau fără „ouă”), acea friptură însă nu se putea mânca. Admit însă că la prânzul câmpenesc şi mielul la proţap şi tocana au fost bune. Cu toate acestea, copilu meu nu mânâncă miel. Nasol ! Am zis că o să o bat pentru asta. Cretinii ăia de la organizare nu s-au gândit că ar putea exista şi copii (sau adulţi) care nu consumă această carne, astfel încât alceva nu îţi puteau oferi. Nici măcar contracost.
3. În concluzie, în ciuda faptului că am avut o cazare impecabilă, agrementul şi „confortul digestiv” de la hotelul Cavaler au fost groaznice. În mod cert, la acest hotel nu voi mai merge niciodată. Clar. Nu îl recomand nimănui.
4. Toboşarul şi Turul Cetăţii exceptionale ! „Am zis!! – ca să fiu în ton, cum spunea toboşarul. Dar astea nu au fost meritul hotelului.
5. Sunt în asentimentul total al autorului articolului. Pentru ăştia de ştiu bine politică şi încrengăturile soţiei acestuia, mă gândesc că ar trebui să ia în calcul că dacă asta ar fi constituit un argument în petrecerea vacanţei de Paşte, nu s-ar fi cazat în acest hotel.
6. Legat de piscină nu aş spune multe… că nu e pasiunea mea, dar: dacă tot îl apostrofaţi pe bietul om că are fitze şi că a numit-o „băltoacă”, simt nevoia să menţionez că ori făceau o piscină care să corespundă locurilor de cazare (40 de camere / 80 de persoane – cel puţin), ori făceau un program de intrare, cu număr limită. Altfel, ar trebui să mulţumim cerului că nu am dormit în cameră cu încă două familii, pe motiv că exista cerere şi nu au avut destule camere ! Să fim serioşi.
7. Nu pot încheia în tonul pe care îl merită „şefii” acestui hotel că aş fi vulgară. Drept urmare, vă rog să vă trageţi singuri concluziile.
Multumesc! Inca un nebun care crede ca serviciile au fost proaste!
Cavaler e un hotel de 2 lei, nu e un secret.La urma urmei stim cu totii (sighisorenii) cum au ridicat ei un etaj in plus, pentru ca le era interzis in contract sa faca asta din cauza ca strica privelistea spre cetate…totusi, nu o problema pe care putin spaga sa nu o rezolve. Frumos articol! Va felicit ca va impartasiti experientele din calatorii aici. Toate cele bune.