Hai să vă povestesc ce a păţit soţioara mea ieri. Mi s-a părut atât de amuzant, încât ţin să vă binedispun şi pe voi.
Se duce gospodina de Cristina la supermarket să cumpere de-ale gurii. Aproape la fel precum căpriţa din poveste, preocupată de burticile iezilor săi.
Şi începe să bage în coş toate cele necesare. Şi bagă, şi bagă, şi umple coşul. Şi mâncare şi dero şi sucuri şi de toate. Ca tot omul.
Norocul ei, şi spun noroc veţi vedea de ce, a fost că a vrut să mai cumpere nu ştiu ce dintr-un raion în care trebuia să plătească separat de celelalte produse pe care le plăteşti la casele principale de marcat.
Scoate soţioara mea cardul. Îl înmână tacticoasă vânzătoarei, care, la fel de tacticoasă, îl trece prin POS. Supriză, însă, cardul era respins. Soţioara mea, deja, se pregătea să vocifereze la angajata respectivă că n-are cum să fie cardul respins că are bani pe el.
Mai încearcă vânzătoarea o dată, de două ori, nimic. Până la urmă, se uită femeia pe card şi zâmbeşte către nevastă-mea: „Doamnă, cardul dvs. a expirat!”. Cum aşa? Ei bine, cardul era valabil până în luna a 11-a a lui 2011. Iar, ieri, era, deja, 1 decembrie 2011.
Acestea fiind constatate, caută soţioara mea bani cash să plătească produsul. Surpriză: lefteră, lefteră. Nu avea niciun leu în portofel.
Aşa că, ruşinată nevoie mare, face Cristina stânga-mprejur şi lasă produsul acolo. În plus, cum nu avea cu ce să plătească nici celelalte produse, abandonează coşul în magazin şi, cu coada între picioare, se întoarce amărâtă acasă.
Vă spuneam mai sus, însă, că a avut noroc. Păi imaginaţi-vă ce ar păţit dacă ar fi ajuns cu coşul mare la casa centrală. Le-ar fi pus pe toate, tacticos, pe bandă, ar fi stat la coadă, le-ar fi pus, apoi, în plase şi PAM- PAM ar fi trebuit să le lase acolo!!!! Oare cum ar fi fost? Destul de penibil, zic.
Voi aveţi astfel de păţanii? Care este cel mai penibil moment prin care aţi trecut voi?
O vad acum la Tvr 1 pe Cristina ta,e f.activa,imi place de ea.Asa am patit si eu,dar stau aproape si m-am intors cu bani,nu era cardul cu bani,era un card de fidelitate si nu puteam plati cu el.Iar odata s-a luat lumina si ne-am blocat in magazin…am stat mult si bine!!!!Se mai intimpla,dar asa e viata!
Asta cu stinsul lumii in magazin e chiar tare. Sa nu-mi spui ca s-a stins lumina chiar in momentul in care introduceai pin-ul la card?
Heheee…nice patzania…ca sa spunem ashea…dar putea fi chiar tragica pentru sarmana Cristina, daca ajungea cu produsele la casa…aveau tipii de la magazin ce barfi vreo doua luni de zile…hehehe…nu mai spun ca poate, adik sigur apareau si ‘papa-ratze” din aia, poate si de pe la Can-Can…si atunci sa vezi distractie…heheheeee…Dar trecand la intrebarea ta, dragul meu Danutzu…nu-mi vine niciun moment penibil acum in minte…dar mi se intampla…si asta din ce in ce mai des sa ma intalnesc cu diverse persoane…care imi par cunoscute , din vedere…dar nu stiu de unde sa le iau…Hmmm…ori nu prea imi mai functioneaza hardul, ori, nu stiu…In fine, mi se pare tare penibil sa iti sara de gat o fosta „colega” de pilda…si tu nici macar sa nu-ti amintesti numele ei… si sa inceapa cu din alea :Pey nu mai stii cand, noi doi eram…atat de tineri si…bla, bla, bla….Nashpa….si patesc asta destul de des , de cativa ani incoace…O fi si varsta…Hmmm, Multa bafta, domnu Dan (parca ashea te cheama…memoria asta ce vrei ??/ Hahahaaaaaa) si succes in tot ceea ce faci, dragul meu !!!
Eu am o mare problema cu numele celor din jurul meu. Le retin foarte greu. Tocmai de aceea, eu patesc foarte, foarte des sa nu stiu cum sa ma adresez lor. Asa ca inventez apelative de genul „Domnule”, „doamna” sau porecle „Ce faci, blondo?”, „Ce faceti, domnisoara?”. Si ma scot asa.