CREDINŢA LE-A SCHIMBAT VIEŢILE!

Ei sunt Loredana şi Bogdan Marin. Pe el îl cunoaşteţi mai bine, este BODO, solistul trupei Proconsul. Ea este soţia lui devotată.

De aproape doi ani, vieţile lor s-au schimbat radical. Îl ştiu pe Bodo de ceva vreme şi chiar s-a schimbat profund. Înainte era un rebel, un tip care nu putea preţ pe înţelegere şi pe linişte, un „nebun”. Înţeleg că şi Loredana era la fel.

Acum, cei doi sunt familia ideală. S-au regăsit unul pe celălalt, şi-au găsit liniştea sufletească şi, mai ales, l-au găsit pe Dumnezeu.

Asta pentru că s-au pocăit sau, cum spun ei, au devenit creştini practicanţi. Lor biserica şi Dumnezeu le-au dat un nou ţel în viaţă, i-au făcut să trăiască în lumină, să fie buni.

Eu nu propovăduiesc aici niciun gen de religie, eu, însumi, fiind destul de lipsit de evlavie.

Totuşi, credinţa i-a schimbat total pe aceşti doi oameni. La ei a funcţionat şi stau să mă gândesc dacă, măcar uneori, nu ar trebui să reflectăm mai mult la Dumnezeu, în orice formă ar fi el.

Întreaga nouă poveste a lui Bodo şi a Loredanei o veţi afla în premieră şi în exclusivitate, luni, la Poveştiri Adevărate, de la16.30.

A ÎNNEBUNIT LUPUL! :)

Să definim „lupul”!

„Lupul”= soţie, mamă, femeie tânără. Pe scurt Cristina Pocora.

Concret despre ce este vorba: de câteva zile, Cristina a devenit un cetăţean foarte responsabil, mai ales cu mediul înconjurător şi s-a apucat să arunce gunoiul selectiv. Plastic la plastic, gunoi menajer la gunoi menajer etc.

Până aici, toate bune. O mentalitate lăudabilă şi un gest pe care ar trebui să-l facem cu toţii!

Problema este că, la noi în cartier, nu există tomberoane diferite, tomberoane special amplasate pentru depozitarea selectivă a gunoiului. Nu mai vorbesc de faptul că, atunci când vine maşina de gunoi, tomberoniştii aruncă totul în acelaşi loc, remorca maşinii.

În consecinţă, unde credeţi că ţine „egologista şefă” sticlele de plastic, până strânge mai multe ca să le poată duce la un centru specializat? Ghici ciupercă, ce-i?

În bucătărie!!! Şi cum bucătăria noastră este open- space şi nu există despărţire de sufragerie, practic sticlele de plastic stau în mijlocul casei.

Mai întâi au fost două, trei sticle, dar, acum, are, deja, aproape un sac. E cam mult. Şi nu se opreşte aici. Zice că le duce când e sacul plin!!!!

Acestea fiind zise, eu ce vină am? De ce trebuie să mă lovesc dimineaţa, când îmi fac cafeaua, de sacul cu sticle? Sau, de fapt, ar trebui să mă consider norocos că am o soţie care strânge orice bănuţ pentru familie? Nu de alta, dar am auzit că e vreo 8 lei kilogramul de plastic la centrele de colectare. Vă daţi seama că, în vreo jumătate de an, va strânge suficienţi bănuţi să-i mai cumpere o jucărie Sophiei? 🙂