Acolo sus am fost eu!!! La 4.000 de metri înălţime! Nici măcar mulţi dintre nori nu ajung până acolo!

Şi, totuşi, am avut doza de inconştienţă, de curaj, de nebunie, să o fac şi pe asta! Am sărit cu paraşuta! Ceva de nedescris! Senzaţii unice, care nici nu-mi imaginam măcar că există.

În această fotografie, ţin în mână cadoul Cristinei pentru mine! Era 12 iunie şi împlineam 30 de ani. Aşa că a vrut să-mi facă un cadou pe care să-l ţin minte toată viaţa!

A reuşit! M-am uitat la voucherul pentru un salt cu paraşuta minute în şir! Nu-mi venea să cred! Mă tenta cadoul, mă bucura, dar mă şi îngrozea în acelaşi timp. Dacă nu se va deschide paraşuta? Dacă ceva va fi în neregulă? M-am mai liniştit când am aflat că voi sări cu Ramiro, campion mondial şi paraşutist cu peste 7.000 de salturi.

În fine, după o lună şi jumătate, am reuşit să mă sincronizez cu echipa de salt şi, duminică, am şi pus în practică nebunia.

Priviţi! A fost o avalanşă de groază şi de extaz, în acelaşi timp, cum n-am mai trăit vreodată. Eram singuri deasupra norilor, într-o lume nemărginită, iar noi atât de mici!

A fost genial! Fascinant! Halucinant! Terifiant! Aş repeta oricând experienţa!

Mai puţin de cinci minute a durat întreaga poveste. Saltul în gol, de la 4.000 la 2.000, vreo 30 de secunde, restul- plimbare cu paraşuta.

A fost un vis şi un coşmar, în acelaşi timp. E imposibil de explicat în cuvinte ceea ce trăieşti la 4.000 de metri, apoi la 3.000, apoi la 2.000 şi apoi când se deschide paraşuta pe la 1.000 şi ceva. Cei care au sărit măcar o dată mă vor înţelege perfect.

Pentru ceilalţi, am doar un sfat: merită toţi banii! Nu simţi că trăieşti decât după ce ai încercat senzaţiile acestea! Priviţi fotografiile de mai jos şi veţi înţelege. Faţa mea, imediat după aterizare, spune totul!

P.S.: Vara viitoare, vreau să repet experienţa. Cristina a promis că mă însoţeşte, iar bebeluşa ne va putea susţine de la sol!

P.S.1: Revin şi cu imagini pe îndelete. În seara asta, la Poveştiri de Noapte şi, mâine, am să pun şi eu reportajul pe blog.