ÎNTRE PARANOIA ŞI NECESITATEA UNUI CONSULT

Haos. Acesta este cuvântul care descrie situaţia în care se află cei care devin părinţi pentru prima oară. Nu ştii ce să faci mai repede, viaţa ţi se schimbă complet, nu înţelegi de ce plânge bebeluşul, de ce se trezeşte atât de des.

Trebuie să ai, însă, răbdare. Multă răbdare. După câteva luni, intri în rutina creşterii copilului, începi să mai ai şi puţin timp pentru tine, eşti mult mai calm. Ajungi chiar să ai curajul să-ţi laşi bebeluşul şi în grija unor terţi.

Sophia Maria a ajuns la opt luni şi este un copil foarte sănătos. De fapt, acesta este singurul lucru pe care tu trebuie să-l ţii minte tot timpul. Sănătatea copilului tău.

Ei şi aici încep să apară mii de întrebări. Cum să-l îngrijeşti? Cât de îmbrăcat să-l ţii? Ce să-i dai de mâncare? Când să-i dai de mâncare? Ce medicamente să-i dai? Şi multe, multe, multe alte întrebări.

Ca să ai, cu adevărat, linişte, îţi trebuie un pediatru excepţional. Este persoana de care ai nevoie cel mai mult în perioada asta. Nu de rude, mamă sau soacră, nu de prieteni care au, deja, copii, nu de alţi pseudo-specialişti. Pediatrul este cel în care trebuie să ai deplină încredere.

Ştiu, este greu să găseşti un astfel de om. Trebuie să-l cauţi, însă, încă înainte să-ţi apară pe lume copilul. Noi am avut noroc. Roxana ne este prietenă şi are grijă de toţi micuţii prietenilor noştri. Este un medic 100% dedicat, aşa cum mai găseşti foarte puţini în România. O vizitează periodic pe Sophia, acasă la noi, ne răspunde la telefon la orice oră, atunci, când noi avem dubii sau ni se pare ceva în neregulă cu pitica. Şi să ştiţi că avem multe momente de „paranoia”. Un simplu deget zgâriat sau o mică iritaţie pe pielea Sophiei şi e suficient să o sunăm pe Roxana. Ea analizează şi ne linişteşte imediat. Ne dă încredere, ne calmează.

Au fost, însă, şi dăţi când noi am fost prea calmi şi Roxana ne-a ambalat. Asta pentru că era absolută nevoie ca Sophia să meargă la medic, deşi, aparent, nu avea nicio problemă.

La doar zece zile de la naşterea ei, am ajuns cu bebeluşa în toiul nopţii la urgenţe. Asta pentru că se deshidratase. Aparent, era doar moale şi obosită. Roxana ne-a aşteptat la spital şi ne-a făcut-o bine. Când am ajuns acolo, Sophia aproape că nu mai mişca. A chinuit-o puţin, i-a făcut o perfuzie, dar ne-a pus-o pe picioare. Pediatra noastră a reacţionat prompt şi ne-a salvat copila de la o tragedie. 

Acum, o ducem pe micuţă la fizioterapeut. Nu e nimic grav, dar nu vrem să aibă probleme pe viitor. Calcă puţin strâmb, cu picioruşul stâng. Mulţi copii fac asta. Mulţi îşi revin mai târziu, unii, însă, ajung să calce strâmb toată viaţa. La sfatul Roxanei, noi am decis să nu lăsăm norocul să intervină într-o astfel de situaţie, ci să intervenim de la început.

Aşa că sfatul meu este să vă căutaţi un pediatru excepţional, un om pâinea lui Dumnezeu, dedicat, dispus să primească telefoane nocturne. Nouă, Roxana ne-a ajutat cu toate. De la sfaturi legate de alimentaţie, la sfaturi legate de modul în care să o îmbrăcăm sau să-i facem băiţă sau să ne purtăm cu ea.

Nouă, Roxana ne-a readus calmul într-o lume absolut nouă şi plină de haos în care am păşit, în trei, în urmă cu opt luni.

15 comentarii la „ÎNTRE PARANOIA ŞI NECESITATEA UNUI CONSULT

  1. Sa va creasca mare puiul!Sa stii ca am si eu aici, in Paris, un pediatru de exceptie, tot romanca, care spre deosebire de orice alt medic, e dispusa sa ne primeasca la orice ora, fara sa asteptam clasicul rendez-vous, care te scoate din minti cind copilul e rau, iar tu nu stii ce are.

  2. Aoleu ce bine te inteleg…..si noi suntem la fel, sotul meu mai ales…ne panicam imediat ce ni se pare ceva in neregula cu bogdi(are 1 an jumatate)…din fericire am gasit si noi un medic foarte bun, care ne ajuta oricand si vorba ta, ne linisteste atunci cand suntem „paranoici”…..eu cred ca paranoia asta a parintilor, mai ales la primul copil, este absolut normala…asta inseamna sa fi parinte, sa vrei binele micutului tau….in fine, multa sanatate piticutei voastre….e atat de frumoasa…:)

    • In plus, cred ca paranoia parintilor este chiar buna si utila. Chiar daca este exagerata de cele mai multe ori, porneste dintr-un punct bun: dorinta parintilor de a avea un copil sanatos.

  3. DA!!! ASA TREBUIE SA FIE ORICE PEDIATRU!!! DIN PACATE SE GĂSESC TOT MAI PUTINI ! SI MULTI SUNT SUPRASOLICITAȚI ! CE NU ÎNȚELEG EU DE CE MULTI PEDIATRII SUNT MEDICI DE FAMILIE SI TRATEAZĂ ….ORICE VÂRSTA!!! AR FI MULT MAI BINE CADA TIMPUL LOR AR FI DEDICAT DOAR COPIILOR! PARANOIA….E CV DIVIN!!! SĂ-ȚI ÎNGRIJEȘTI COPILUL PERFECT,SA TE TEMI PT SIGURANȚA LOR…E DRAGOSTE CEREASCA!!! SUNT MULTI PĂRINTI CARE HABAR NU AU SA PREGĂTEASCĂ UN BIBERON SAU SA DEA UN SIROP…MESERIA DE PĂRINTE SE ÎNVAȚĂ ȘI NICIODATĂ NU SE OPREȘTE DIN ÎNVĂȚĂTURA!!! NU CONTEAZĂ VASTA COPILULUI MAMA E MAMA,TATA E TATA !!!!!

    • Ai mare dreptate. Noi avem norocul ca pediatrul nostru sa fie doar pediatru, nu si medic de familie. Cat despre meseria de parinte, si aici ai dreptate. Invatam tot timpul. Tot timpul apar probleme noi de rezolvat, atunci cand vine vorba despre starea de sanatate a copilului.

  4. Cand eram insarcinata, am citit „Mama si copilul”. Cartea aceea mi-a ramas si acum in minte. M-a ajutat enorm in cresterea copilului. Din pacate, am fost nevoita sa schimb pediatrul si nu fiindca nu aveam altceva mai bun de facut, dar nu a fost ceea ce as fi vrut eu de la medic.

    Mai tarziu, am descoperit cartile despre copiii indigo. As fi vrut sa aflu mai repede despre ele, dar niciodata nu e prea tarziu, nu?

    Cred ca prea putini constientizeaza ca a fi parinte nu e doar o intamplare ci o mare responsabilitate.

    • Multumesc pt primul tau comentariu. Cat despre ce ai scris, pot spune ca ai mare dreptate. Putini constientizeaza cat de mare e responsabilitatea de a fi parinte. Si cand te gandesti ca, atunci cand vor fi mari, copiii nu vor aprecia deloc efortul parintilor.

  5. Scuze, crezi ca poti sa mi spui care este numele complet al Roxanei. La fel ca tine, cred in importa doctorului pediatru si cum fetita mea se va naste intr o saptamana, am inceput marea cautare. Multumesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *