E cool să faci politică azi. De la hipsteri, la vamaioți și până la maneliști, toată lumea face politică. În toate mediile în care mergi, întâlnești pe cineva care face politică. Se dă avizat, știe el din surse sigure că ăla a furat, că ăla e un mincinos, că ăla va duce țara de râpă dacă va ieși președinte.
Tipul e cool. Căci, nu-i așa, dezbate cu înflăcărare cel mai important subiect al momentului. Și ceilalți îl ascultă. Unii îl aprobă, alții bat cu pumnul în masă și îl contrazic. Că doar și ei au părerea lor. Dar toți îl ascultă. Și, pentru asta, el îl înfierează și mai mult pe candidatul pe care îl urăște și îi aduce osanale celui pe care îl place.
Pentru că la asta s-a ajuns. La ură versus adulație. Nu se mai folosesc jumătăți de măsură, nu mai există adevăr de ambele părți, ci doar de partea celui adulat. Nu mai suntem în stare să-i ascultăm pe cei care au o părere diferită pe acest subiect decât noi. E ca noi sau deloc! Ești cu mine sau împotrivă. Și sunt în stare să-ți dau și un pumn în gură dacă mă mai contrazici mult. Pentru că eu am dreptate, nu ai înțeles? Ne-am identificat cu candidații și cu partidele lor. Sunt „ai noștri” și “ai lor”. Iar “ai lor” sunt nașpa, sunt Anticristul, sunt răul supreme!
Și continuăm să vorbim. La cină cu familia, la ieșirile cu gașca. Vorbim, vorbim, vorbim. De vreo câteva săptămâni ne-am trezit. Ne-a luat mult. Ani buni. Până acum, când auzeam de politică, scuipam în gând și treceam mai departe. „Sictir! Nu mă interesează subiectul. Toți sunt la fel, toți ne fură, noi pentru ei nu existăm!” Și căutam să schimbăm repede subiectul cu vreo banalitate aparent mai interesantă.
Azi, însă, s-a schimbat ceva în noi. Azi, simțim nevoia să vorbim, să dezbatem, să ne băgăm într-o tabără de adulatori.
Internetul e plin cu astfel de dezbateri. Facebook-ul duduie. Ca economia, odinioară.
Dar, dincolo de vorbe, facem ceva? În mod normal, da. În mod normal, te duci la vot. Că ai o opțiune. Că vrei să-l înjuri pe unul dintre candidați cu ștampila de vot. Că vrei să iasă ai tăi!
După disputele internautice înainte de primul tur al alegerilor, mă așteptam ca prezența la vot să fie de 200%. A fost așa, dar doar în niște comune obscure, devenite, peste noapte, destinații turistice mai interesante ca Parisul. În rest, o prezență mediocră. Scuze pentru asta ar fi multe: că n-au fost lăsați să voteze, că s-a schimbat secția unde votau mereu, că a murit pisica vecinului. Scuze.
Mi-e teamă că duminica viitoare nu va fi cu nimic diferită de una obișnuită. Oamenii vor merge la plimbare, dar nu la secția de votare, vor merge la munte, dar nu la urne, vor sta în casă ca să nu-i plouă și așa mai departe.
Pentru că nația asta s-a trezit. Dar s-a trezit doar ca să vorbească. Pentru că politica e cool zilele astea. Dar inactivitatea, latența, lenea sunt atât de vechi în conștiința noastră încât nici cel mai cool subiect din lume nu poate să le șteargă din ADN-ul nostru.
Vezi si
http://vreaupresedinte.gandul.info/votesti/dan-cruceru-sustine-votesti-poate-ca-singur-nu-poti-schimba-lucrurile-dar-impreuna-putem-mergi-la-vot-13481770
