Noi, bărbaţii, nu ne pricepem la arome, la mirosuri. În cel mai bun caz, putem face distincţia între mirosul unor ciorapi murdari şi al unor şosete curate.
Eu, unul, nu aş putea să-ţi spun cu ce parfum te dai, dacă e dulce sau proaspăt, dacă el conţine lavandă, iasomie sau alte plante.
Totuşi, sunt câteva arome care îmi vor rămâne mereu în memorie, pe care le simt chiar şi acum în nări, când mă gândesc la ele. De la cozonacii aburinzi făcuţi de mama în copilărie, la mirosul pielii fetiţei mele.
În primăvară, când am fost în Sevilla, am întâlnit un miros la fel de memorabil, unic în lume. Acum, am descoperit o serie de fotografii de acolo şi vreau să vi le arăt şi să le comentez.
Este vorba despre un amestec ciudat, aparent, dar senzaţional odată ce îţi pătrunde în nări: flori de portocal, flori de lămâi şi tămâie! Toate acestea, în acelaşi timp, într-o combinaţie absolut surprinzătoare, plăcută şi memorabilă. În acea perioadă, portocalii şi lămâii erau şi înfloriţi şi cu fructe, în acelaşi timp. În plus, mirosul de tămâie era peste tot în oraş, pentru că era săptămâna de dinaintea Paştelui Catolic, o săptămână a procesiunilor religioase.
Tu ai simţit vreodată o astfel de aromă? Care este aroma pe care nu poţi să o uiţi vreodată?
zilele astea sunt foarte melancolica, si aproape orice lucru imi aminteste de copilarie, care pentru mine a inseamnat extraordinar de mult. sunt multe arome care mi-au ramas im minte, de exemplu mirosul sarmalelor facute de bunica, busuiocul din gradina,mirosul painii facute de mama, livada cu copaci infloriti. parca si anotimpurile aveau un miros aparte, de exemplu vara, acum mi se pare insuportabil de calda, in schimb cand eram acasa la parintii mei era asa de placuta. acum totul e asa de schimbat…pana si craciunul, aici are o alta semnificatie. totul se rezuma la cadouri si mancare. cat de mult as vrea sa mai am macar pt o zi, varsta de 9-10 ani.
Intr-adevar, aromele copilariei sunt unice si le vom tine mereu minte.
„Noi, bărbaţii, nu ne pricepem la arome, la mirosuri. În cel mai bun caz, putem face distincţia între mirosul unor ciorapi murdari şi al unor şosete curate”..:)…aroma copilariei mele e cea de cozonac sau de nuci date prin masina de tocat pe la 4 dimineata; momentan, in prezent , ma bantuie decat aroma oualor prajite facute zilnic, de vecini……..in general simt orice miros din fiecare casa si daca imi sunt aduse haine dintr-o casa anume stiu sigur a cui e…mirosul viitorului meu as vrea sa fie acela de lemn de la mansarda casei mele!!
Foarte frumos mesajul tau. Pe de o parte, la cum povestesti, ai un nas de zile mari! 🙂 Pe de alta parte, iti doresc sa ti se indeplineasca mirosul viitorului! 🙂
sa fie!!!!!!!