MAGNEŢI PENTRU IUBĂREŢI!

Gata, am revenit la muncă. Totodată şi pe blog. Aşa că hai să ne apucăm de treabă!

Cum gândul îmi mai este, încă, puţin la Spania, vreau să vă provoc şi pe voi la nişte istorisiri cu “sangre caliente”.

Adică: pun la bătaie doi magneţi şi două brelocuri iberice pentru cele mai tari două poveşti de amor. Faze memorabile, faze haioase, faze romantice, faze savuroase, faze care v-au înfierbântat sângele, ştiţi voi. 🙂 Nu vreau invenţii, ci realitate pură, momente care le-aţi trăit voi cu iubitul sau iubita.

Procedura concursului e simplă: timp de 10 zile voi îmi scrieţi aici istorisirile voastre, eu aleg câştigătorii, îmi daţi apoi datele de contact într-un mesaj la contact@dancruceru.ro şi eu vă expediez suvenirurile la adresă.

Baftă şi aştept să mă uimiţi! 🙂

27 de păreri la “MAGNEŢI PENTRU IUBĂREŢI!

  1. uf…..superbe suverniruri…..ador spania, dar din pacate inca nu am ajuns pe acolo….asa ca nu am istorisiri de pe taramuri iberice……bine ai revenit…e greu dupa vacanta,nu-i asa?:)

      • ok…atunci hai sa ma “laud” si eu cu povestea noastra de dragoste:)…….totul a inceput acum 4 ani ,cand pierdeam timpul pe net, pe diferite site-uri, asa, din plictiseala…..cand mi-a atras atentia un comentariu, facut de un baiat la o poza de-a mea…i-am multumit, si de aici incolo..a inceput totul sa zic asa…..da, ne-am cunoscut pe net…..vreo 2 saptamani, am vb pe net…..m-a batut la cap intr-una sa-i dau nr meu de telefon, iar cand m-am “hotarat” intr-un final, sigura fiind ca oricum nu ma va suna, i l-am dat…….surpriza!!! nu m-a sunat:))) dupa 2 zile, m-am ofticat…si l-am sunat eu,hotarata sa-l fac cu ou si cu otet:)) ei da, cearta daca ai pe cine,ca nu mi-a raspuns…..mamaaa, a crescut tensiunea in mine…..intr-un final m-a sunat, si-a cerut scuze , bla bla bla ,ca nu a raspuns…..si au urmat discutii dinalea interminabile,ca stateam langa priza,cu telefonul la incarcat:))…au trecut 2 luni(rapizi,nu?:)),ne-am vazut face-to-face…(stateam in orase diferite, vreo 160 km distanta),ne-am placut si mai tare :)….si in 6 luni, eram deja mutata la el….urmatorul an am avut nunta si acum ne bucuram de minunea noastra de baietel de 1 an si 5 luni……..sfarsit:))))……………scuze pt povestirea lunga;)

        • Ei, asta da poveste. Ai lasat totul pentru el? Te-ai mutat in orasul lui si ai renuntat la viata ta? Mare sacrificiu. Ma bucur ca esti fericita. Pe scurt povestea ta ar putea avea titlul urmator: “Connected for life”! 🙂

          • da, am lasat tot…familie, munca, prieteni, tot…am plecat …..acum,uitandu-ma in urma, nu mi se pare un sacrificiu….sau o fi? cine stie….cert e ca nu imi pare rau deloc….

  2. Sa incep cu inceputul….ne-am cunoscut la gradinita, eram amandoi in aceeasi grupa si il iubeam tare mult…da il iubeam ,bineinteles cu inocenta varstei de 4- 5 anisori pe care ii aveam amandoi, insa imi sunt si acum vii in minte clipele acelea cand tovarasa educatoare ne punea la usa clasei sa facem de serciviu, adica in momentul sosirii unui parinte noi il chemam pe respectivul coleg sa vina si sa plece acasa…..Imi aduc aminte ca stateam pe niste scaunele din acelea micute si il priveam luuung….el nu prea se uita la mine si sufeream….. Anii au trecut si viata ne-a facut o mare surpriza….Intr-o zi mi s-a stricat masina si cum aveam unele treburi urgente in oras a trebuit sa iau tramvaiul. Zis si facut ,o iau pe mama cu mine, ne suim in tramvai si pornim spre centru.In tramvai cum ma tineam eu de bara, si mi se parea f ciudat ptr ca nu mai circulasem cu tramvaiul de f mult timp,vad un tip care ma fixa fff insistent, chiar enervant de insistent. Eu ma uitam in alta parte insa privirea imi era atrasa de el..in gand chiar imi spuneam ca seamana cu el….SEBASTIAN colegul meu de la gradinita!
    Coboram si ii spun si mamei ca cel din tramvai semana cu Sebi de la gradi. Mama imi spune ca n-am minte cum sa il mai tin eu minte pe Sebi de-acum 20 de ani de la gradinita,eu insa raman convinsa ca el era….In sfarsit trece ziua,rezolv toate treburile ,iar la intoarcere un vecin ma invita la deschiderea unei discoteci si imi spune ca va veni si prietena lui impreuna cu fratele acesteia si sa vin si eu neaparat ca va fi super distractie… Imi dau aprobarea, ma gatesc corespunzator ocaziei si plecam. Ajungem in discoteca si ce crezi , surpriza la masa vecinului meu cine statea? EL…CHIAR EL , baiatul din tramvai….facem cunostinta si ce sa vezi, il cheama SEBASTIAN!!!! Nu m-am putut abtine si l-am intrebat unde a facut gradinita si cu cine…si m-am convins el era, iubirea mea de la gradinita! Am inceput sa ne depanam amintiri demult uitate , sa radem si sa facem glume, sa dansam si sa ne simtim f bine impreuna. Si asa am ramas timp de 6 ani….impreuna la bine si la greu, insa viata nu a vrut sa ramanem ptr totodeauna asa si acum 3 ani am divortat,insa mi-au ramas niste amintiri f frumoase si niste emotii cum nu am mai trait pana acum….
    Aceasta a fost povestea mea de dragoste….cu amintiri de la gradinita!

  3. Da… povestea mea este cam lunga, dar fff reala. S-a intamplat in Italia, mai precis in Pescara o statiune de vis pe malul Marii Adriatice unde dupa o plimbare frumoasa alaturi de sotul meu si cei doi copii, seara avea sa se schimbe intr-o seara f romantica. Copii au plecat la hotel iar noi am ramas acolo toata noaptea, pe malul marii … iar restul a venit de la sine. Pentru mine a fost cea mai frumoasa noapte care avea sa imi intareasca si mai mult convingerile ca dragostea vine in fiecare clipa si in fiecare moment al vietii daca sti sa- l pretuiesti pe cel de langa tine. Nu trebuie sa ai 16, 18 sau 20 de ani pentru a iubi sau a fi iubit.

    • Cati ani aveai? Si inca ceva: cum de nu va prins politia? Riscati o mare amenda pentru comportament indecent in public.

  4. Paris…. ooooo da. L-am vizitat si am locuit acolo o saptamana. Am strabatut multe stradute de la un cap la altu si dupa doua zile ma simteam ca acasa.Turnul Eiffel reprezinta pentru mine cel mai mare simbol al iubirii. La ultimul etaj este un restaurant doar cu sampanie. Cei care au fost acolo pot sa confirme vorbele mele. Ceasul era destul de tarziu, luminile parca dansau in jurul nostru, am baut sampania si la sfarsit m-a luat in brate si ma cerut in casatorie( chiar daca eu am 18 ani,iar el 21).Nu as putea in nicio mie de ani sa va spun senzatie pe care am simtit-o, felul lui in care a facut acest pas, acel loc, consider ca toate au fost complice la emotia mea. Imediat dupa auzul acestor vorbe, nu am facut nimic decat sa ne privim in ochi si apoi sa spun da!se uita lumea la noi,nu intelegea ce se intampla dar nu conta,momentul acela era doar al meu si al lui.

  5. Povestea noastra a inceput cand eu eram clasa a9a..si eu cu prietena cea mai buna ne-am gandit sa petrecm un weekend amandoua si am plecat de vineri la ea,tin sa precizez k ea sta undeva la tara.ea avea prieten,eu nu.Sambata seara se deschidea un club si ne-am dus.Acolo era alesul meu fara ca noi sa stim:D el era cu prietena lui colega de clasa si ea cu mine,dar nu pot spune ca era o relatie tocmai adevarat pt k la discoteca nu pareau a fi impreuna.El cand m-a vazut a inceput sa imi faca cu ochiul,sa danseze prin spatele meu si tot felul de gesturi ca sa il bag in seama.cei din grupul nostru imi ziceau k are prietena si lui la fel.Eu nu voiam sa ii dau atentie pt k nu voiam probleme cu ea mai ales k era in clasa cu mine.A doua zi a facut rost de nr meu si de adresa de messenger.La un moment dat am hotarat sa ne vedem,iar prietena lui aflase pt k ei nu ii mai dadea atentie.Intr`un final s-au desparatit iar de aici a inceput k sa zic asa cosmarul.Ea incepea sa ma ameninte,sa vb urat de mine si ca rel noastra nu o sa dureze k el este fustangiu,etc.Numai strambe baga.Eu veneam acasa plangand de fiecare data pana cand a hotarat sa vina el la lic k sa lamurim situatia si sa ii spuna clar k nu vrea sa mai fie cu ea si p mine ma iubeste(trecuse ceva timp de cand ma cunoscuse).Si acum dupa 2 ani suntem impreuna,ne iubim k la inceput,fosta lui prietena tot cu mine in clasa este.La inceput era groaznic k ma simteam vinovata k i-am desp si tot asa..dar pana la urma am realizat ca de ce sa imi sacrific fericirea pt fericirea altuia?!fiecare are dreptul acesta atata timp cat nu am dat in cap nimanui.Avem planuri,el este la scoala de politie,eu mai am un an si termin liceul si ne vedem impreuna de viata.Cam asta.Suntem f fericiti impreuna si asa vom fi chiar daaca lumea este rautacioasa.

    • Va doresc tot binele din lume. Nu stiu, insa, cate iubiri de liceu rezista. De obicei, se termina odata cu mutarea la facultati diferite. Bafta multa, oricum.

      • Multumesc.Eu la facultate voi fi in orasul meu,iar el atunci va avea postul de munca in judet..adica totusi,sper din inima sa fie bine.Dupa doi ani tt sper ca vom imbatranii impreuna:)):D

  6. Eram in clasa a 12-a si ma pregateam intens pentru bac dar si pentru examenul de admitere la Academia de Politie din Bucuresti.Era un vis pe care voiam sa-l realizez cu orice pret, mereu mi-a placut disciplina, seriozitatea si acea uniforma care iti conferea o oarecare siguranta.Ma pregateam din clasa a 9-a pentru acest pas iar toata familia mea era mobilizata pt asta.In acea perioada ieseam cu un baiat care avea aceeasi varsta ca si mine, dar nu era nimik serios, la 19 ani si cu toate planurile de viitor pe care le aveam, nu ma gandeam la o relatie serioasa.
    Mama prietenei mele are o pensiune,iar la ea vin deseori turisti cam de peste tot, prin luna ianuarie, s-a cazat la ea un cuplu de turisti italieni veniti de la Roma. Mergand in vizita la prietena mea, m-am intalnit cu acestia. La noi in oras nu exista ghizi turistici, deci iti poti da seama ca este cam greu pt o persoana dintr-un alt oras sau tara sa viziteze locurile.M-am oferit sa ii ajut in acel weekend , asa ca am petrecut putin timp cu ei.La plecare ne-am promis ca vom tzine legatura si asa a fost.Vorbeam destul de des cu ei, iar dupa un timp ei au insistat sa mi-l prezinte(prezentarea virtuala) pe fratele mai mic al Francescăi(asa se numeste turista mea preferata ;)).Eu sunt o persoana foarte sociabila si am o multime de prieteni cam peste tot, deci nu mi se parea nimic neobisnuit in a cunoaste pe altcineva nou. Prima data am vorbit prin intermediul retelelor de socializare, mi se parea o persoana minunata, dar dupa cum stii…in spatiul virtual totul este perfect, iar eu cum nu sunt deloc naiva nu ma grabeam sa trag concluzi sau sa iau decizii pripite pentru o persoana pe care nu am vazut-o niciodata in viata reala.Prin luna mai acesta s-a decis sa vina in vizita, sa ne cunoastem.Am fost foarte incantata deoarece incepea sa imi placa.Ne-am vazut pt prima oara la Cluj, dupa care ne-am intors in orasul meu, timp de o saptamana ne vedeam in fiecare zi, dupa ce eu ieseam de la scoala.Planurile mele pentru Academie le cam lasasem deoparte, iar parintii mei erau putin suparati pe mine.Dar eu eram fericita, intalnisem un baiat minunat si nu imi pasa de nimik altceva.Bacul l-am luat cu bine dar admiterea la Academie se apropia cu pasi repezi. Lucrurile au inceput sa se schimbe intre timp, nu mai doream atata de mult sa intru la Academie deoarece stiam ca daca fac asta, relatia mea cu prietenul meu avea sa se termine, este imposibil ca o relatie la distanta sa dureze.El venea destul de des in Romania iar eu eram foarte indragostita de el.Dupa o discutie pe care am avut-o cu parintii mei si cu el, am decis sa abandonez planurile mele legate de Academie, parintii mei erau foarte suparati pe mine,nu mi-au vorbit timp de cateva saptamani, dar eu eram hotarata.Am luat aceea decizie stiind care pot fii consecintele.M-am inscris la o alta facultatea, pe care vara asta o s-o termin, iar eu cu prietenul meu ne-am mutat impreuna.Locuiesc la Roma de 2 ani, relatia noastra merge mai bine ca niciodata iar in viitorul apropiat vrem sa ne casatorim.Nu regret nicio secunda faptul ca nu am intrat la Academia de Politie sau ca sunt departe de Romania, desi mi-e dor de familia mea si de tara mea, fericirea mea cea mai mare se afla aici, la Roma, si as face orice pentru asta. Chiar daca ar trebui sa renunt la tot, nu as vrea sa ma despart niciodata de el. Cred ca viata profesionala se poate reface in orice moment dar cand intalnesti persoana potrivita nu trebuie sa stai pe ganduri.Nu sunt genul de persoana care ar renunta la famile pentru un job de succes, si desi stiu ca uneori sunt criticata pt faptul ca mi-am parasit tara si ca am aruncat la gunoi 4 ani de pregatiri pentru ceea ce voiam sa fac…nu regret nimic.

    • Te-ai gandit, totusi, ce vei face la Roma? Crezi ca vei putea sa-ti gasesti un loc de munca pe masura capacitatilor tale? Cu studii superioare?

  7. Povestea noastra de iubire a inceput acum aproape trei ani la Moulin Rouge Paris. Eu eram aici cu un proiect cu universitatea, el lucra aici deja de citiva ani!Si da, pot sa zic ca a fost dragoste la prima vedere!Si da, am stiut din prima seara ca el e barbatul linga care imi doresc sa stau toata viata!Dupa o luna de iubire am inteles ca sintem sortiti unul altuia. Si, drept dovada, am avut parte de cea mai frumoasa cerere in casatorie la Versailles. Mi-a zis ca mergem simbata seara la Versailles cu niste prieteni sa vedem fintinile cintatoare!La un moment dat, m-a luat de mina si mi-a zis “hai sa mergem un pic mai incolo, vreau sa iti zic ceva”. Am ajuns in fata fintinii centrale, a ingenuncheat si mi-a zis “Vrei sa fii sotia mea si mama copiilor mei?”Si in acel moment am auzit chiote, explozii de sampanie, si multe cuvinte de felicitare de la prietenii care ne insoteau!Cu raspunsul pozitiv de rigoare, a fost o seara de vis!Si cel mai important e ca seara aia o traim in fiecare zi de trei ani incoace-aceeasi dragoste, acelasi respect, aceeasi pasiune!Si ar mai fi ceva de adaugat-un bebe mic care face in curind un an si care reprezinta cel mai minunat rod al iubirii noastre!

    • Bravo! Chiar pare ca ai o familie foarte fericita. Ma bucur pentru voi. Si noi suntem cam in aceeasi situatie. Ma intereseaza, insa, momentul 0. Cum te-a abordat? Ma gandesc ca Moulin Rouge nu e tocmai locul pentru a incepe o iubire serioasa, poate doar unele pasagere.

      • Nu, la noi a fost simpla intimplare locul, desi ambii ridem cind ne amintim!Eram ambii la intrare, in asteptarea showului, el era cu un coleg, eu cu prietena-descopeream minunile Parisului. La un moment dat, am simtit ca cineva are privirile atintite asupra mea, am ridicat ochii si am auzit atit “e frumoasa fata asta cu parul lung, pacat ca e tot frantuzoaica si nu o sa se lege nimic!Am explodat in ris si i-am zis “buna seara”, sint romanca!Asa a inceput de fapt “sa se lege ceva”!

  8. (Am mai trimis mesajul acesta dar cred ca nu a ajuns)
    Dane eu cred ca voi gasi un loc de munca adecvat, defapt sunt sigura de asta.Momentan ofer meditatii de engleza si economie unor persoane, nu este o slujba adevarata dar este tot ceea ce timpul imi permite.Pe viitor mi-ar placea sa lucrez in domeniul securitatii aeroportuare, si nu cred ca exista vreun impediment. Vreau sa ma inscriu anul viitor la master, si crede-ma Dane, oricat de rasisti sunt unii, atunci cand ai studiile necesare nu au nicio scuza pentru a nu te accepta printre ei. Trebuie doar sa perseverezi si sa nu te multumesti niciodata cu putin.

  9. a,nu.suntem logoditi,nimic mai mult!casatoria va avea loc dupa ce imi termin scoala,nu ne grabim,ne este bine asa!multumesc mult!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *