E o specie veche, o specie care, pur şi simplu, nu vrea să dispară de pe faţa pământului. Îşi face apariţia mai ales vara, atunci când lipsa aerului condiţionat de la rabla lui îl determină să deschidă larg toate cele patru geamuri rabatabile ale maşinii. În plus, apare în aer liber, în fiecare zi fără muncă dată de stat, în preajma grătarelor.

Să ne înţelegem: nu am nimic cu cei care conduc rable. Până la urmă, fiecare îşi ia maşină în funcţie de buget şi îi respect enorm pe cei care reuşesc să strângă ban cu ban ca să-şi împlinească visul de a avea un autoturism. Aici vorbim, însă, despre altceva, despre această specie aparte- „cocalarul cu casetofon”.

E masculul mândru nevoie mare de maşina lui şi mai ales de… casetofonul lui. Nu contează că este o „gioarsă”, antică, o sculă cu potenţiometru şi butoane cu manivelă. E al lui şi e cel mai şmecher! E un fel de prelungire a unor componente anatomice. Face parte din el şi, cu cât e volumul mai sus, cu atât îi creşte mai mult nivelul de testosteron în vene!  

Aşa că simte nevoia să-l dea tare. Foarte tare! Cel mai tare! Să-l audă toţi ceilalţi şoferi opriţi la semafor şi, dacă se poate, şi cei aflaţi în apartamentele lor din blocurile de lângă intersecţie! Că doar are „sculă” tare”. 

Şi ghici ce gen de muzică preferă „cocalarul cu casetofon”? Sunt sigur că aţi ghicit din prima! Maneaua, frăţioare, să urle-n difuzoare! Ei, dar mai sunt şi unii care preferă hip- hop-ul! Să nu-i uităm nici pe ei! 

Pe la prânz, eu i-am întâlnit pe amândoi! Unul în stânga, unul în dreapta! A fost apogeul! MAXIM! Guţă, mixat de Bug Mafia! Aşa se auzea în maşina mea! Tare!

Voi l-aţi întâlnit pe „cocalarul cu casetofon”? Dacă îl vedeţi, să-i trasmiteţi, din partea mea, toate urările de…. bine!