Vă spun de la început: eu nu sunt pescar. Am pescuit doar de câteva ori în viaţă, ocazional.

Am primit, însă, o invitaţie de la un prieten drag, care stă pe lângă Dunăre, să facem o escapadă la peşte.

Week-end-ul acesta i-am acceptat invitaţia şi, vineri seara, eram prezenţi la domn acasă. Mi-am luat cu mine şi un prieten, vezi Doamne, pescar împătimit. I-am cărat sculele de la Bucureşti, de era portbagajul plin. Că deh, se respectă ca pescar şi a investit zeci de milioane în tot felul de scule.

Vineri seara, la masă, toată lumea făcea planuri: să vezi cât o să prindem, să vezi ce monştri, să vezi cum rupem noi norii! De la bun început, am stabilit că prindem doar peşti mari, că nu ne încurcăm cu fâţe! Aşa că am luat ace pe măsură. Cel mai mare arăta aşa:

Sâmbătă dimineaţa, trezirea la 5.30. Un haos pentru mine, mai ales că-mi place să dorm cât mai mult posibil. Dar m-am trezit, încântat de aventura ce avea să urmeze. Iată şi faţa de ora 5.30.

Ca nişte pescari adevăraţi ce suntem, am plecat spre Dunăre cu un arsenal întreg de scule. Atât de multe încât am umplut portbagajul unei Dacii break, de altfel cea mai bună maşină pentru hârtoapele drumurilor până la baltă.

Pe la 6.30, eram, deja, pe baltă. Patru pescari am fost, câte doi într-o barcă. Am pornit către zonele cunoscute de localnici ca fiind pline de monştri marini, numai buni de luat în lansetă.

Răsăritul a fost superb.

Ne-am instalat într-un loc foarte bun, după spusele pescarilor autohtoni. Şi am aruncat lansetele în apă plini de speranţă. După 15 minute, gazda, care era cu mine în barcă, a prins un crap cam pe la 2 kg. După alte 10 minute, a mai prins unul ceva mai mare.

Evident, toţi ceilalţi trei pescari ne-am umplut de bucurie şi eram convinşi că vom pleca cu bărcile pline de peşte.

Dar STOP! După aceste două capturi nu s-a mai întâmplat nimic! Absolut nimic! Nici măcar nu s-au mai mişcat lansetele. Am stat până după 15.00. Concret peste opt ore pe baltă. Şi nimic! Niciunul dintre cei patru nu a mai prins nimic! Mai mult, am terminat şi mâncare şi berea pe care le-am avut cu noi. Plictisiţi de moarte de atâta linişte, chiar am tras şi câte un somn de vreo 30 de minute, chiar în barcă.

Asta e faţa pescarului dezamăgit total, după opt ore de „ignore” din partea peştelui.

Într-un final, ne-am întors dezamăgiţi la mal. Mi-am făcut şi eu poză cu peştele omului ca să mă laud prietenilor.

Aşa că priviţi ce monştri am prins! Eu, eu, chiar eu! PAROL!