AUU, MĂ DOARE! LADY DENTIST, HERE I COME!

Posted on by
4

Mda, de data asta nu mai am scăpare. Mă doare o măsea îngrozitor şi, în seara asta, va trebui să mă prezint la dentista mea simpatică. Asta ca să nu ajung, evident, ca domnul din imagine. :)

Dentista mea e chiar simpatică, nu zic nu, dar meseria ei… îmi stârneşte fiori reci numai când mă gândesc la ce mă aşteaptă. Ne cunoaştem de vreo zece ani, ea e singura pe care o las să mă trateze. Cu greu, dar atunci când îmi ajunge cuţitul la os, o vizitez.

Am tot amânat tratarea unei carii, dar, acum, a început să mă doară, aşa că nu mai am scăpare.

Am amânat pentru că una dintre cele mai mari fobii ale mele vizează acele şi, mai ales, injecţiile în gingie. Mi se par îngrozitoare şi senzaţia aceea, pe care ţi-o provoacă acul care îţi intră în gingie, mă sperie îngrozitor.

Durerea îmi dă, însă, aripi, după cum spune reclama şi trebuie să mă duc. Vă anunţ după cum a decurs experienţa.

Până atunci, vă întreb pe voi: ce fobii aveţi? Vă e teamă de dentist?

LA MULŢI ANI, MIRIAM!

Posted on by
12

Astăzi este ziua lui Miriam. E o domnişoară care a împlinit, azi, 12 ani. N-am întâlnit-o vreodată, dar îmi citeşte blogul şi îmi comentează de zor articolele. M-a anunţat, însă, printr-un mesaj că azi e ziua ei.

Aşa că, pentru că este un fan al acestui blog, m-am gândit să-i urez şi eu public “La mulţi ani!”. Acesta e cadoul meu pentru tine, Miriam. Să fii sănătoasă, fericită şi să-ţi asculţi părinţii! La vârsta ta, e foarte important să dai crezare sfaturilor celor mai în vârstă, cu experienţă.

Hai să o sărbătorim cu toţii pe Miriam şi să-i urăm “La mulţi ani!”.

“FIICA MEA A FOST AGRESATĂ DE TOŢI POLIŢIŞTII DIN COMUNĂ”!

Posted on by
8

Aseară, pe la ora 20. Destul de târziu pentru a mai deranja pe cineva. Sună telefonul. Nu aveam numărul în agendă. Zic, totuşi, să răspund. Aşa fac de obicei, chiar dacă nu cunosc apelantul.

“Bună searaaaaa! Mă nuuuuumesc Vasilicăăăăă, din comuna Tărtăşeşti şi vreau să vă spun că fiica meaaaaaaaaaaaaaaaa, de 16 ani, a fost agresată de toţi poliţiştii din comunăăăăă! Vreau să meeeeeediatizaţi cazul!”

PAM! Mesajul domnului respectiv m-a lovit în moalele capului. Ce naiba să-i răspund unui domn, clar aflat sub influenţa licorilor, care îmi expune un astfel de caz? A fost un amestec perfect de râs şi plâns, în mintea mea.

L-am luat politicos, i-am explicat că trebuie să se ducă la IML cu fetiţa, să facă apoi o plângere, să se adreseze organelor abilitate şi tot aşa, întreaga procedură. Asta, deşi sunt convins că domnul Vasilică nu avea un caz real, ci avea doar muuuult timp de pierdut.

Pe de altă parte, m-a mirat de unde a făcut rost de numărul meu de telefon. N-a vrut să-mi spună clar. Doar atât: “de la doamna Laura”. Care Laura? Habar n-am. Oricum, să-ţi fie ruşine, Laura! Ruşine! Mai eram şi cu Sophia în braţe, în drum spre băiţă.

În fine, îl lămuresc pe om, terminăm discuţia.

După 15 minute, sună iar. Acelaşi mesaj. L-am întrebat, în plus, dacă ştie cu cine vorbeşte. “Cu unul de la Poveştiri!”. E clar, omul ştia ceva, dar nu prea multe. Mai am răbdare, încă o dată. Tot politicos, îi cer să facă tot traseul acela. Pe acelaşi ton cu silabe prelungite de licori, domnul îmi completează că s-a plâns până şi DNA-ului, tot la telefon, că toată poliţia din Tărtăşeşti este coruptă, că fiica lui a fost agresată, violată etc. Iar partea cu violatul, spunea domnul, ţine de ceva vreme, luni întregi. În tot acest timp, nimeni nu l-a băgat în seamă, dar nici el nu a făcut vreun demers scris şi oficial. Închidem iar.

Alte 15 minute, sună iar. Vă jur! Acelaşi domn! Acum scoate asul din mânecă: “Vă suuuun din parteaaaa Ioaneeeeei Moldovan!”. După asta chiar am pufnit într-un râs zgomotos. Calm, dar şi, deja, amuzat, l-am întrebat pe domn dacă a făcut, între timp, testul la IML. Nu pentru alcoolemie, ci pentru fiică-sa. Mi-a zis că nu. I-am închis după ce l-am rugat să meargă, totuşi, pe firul acesta.

Ei, dragii mei cititori de blog, ce ar trebui să faci în astfel de momente? Câtă crezare să dai spuselor unui astfel de om? Să-l înjuri, să-i închizi telefonul sau să-i răspunzi cu calm? Voi aţi păţit aşa ceva? Cum aţi reacţionat? Eu am ales a treia variantă şi m-am minunat de cât calm am dat dovadă!

 

 

MĂ URMĂRESC GHINIOANELE SAU DAU DOAR PESTE TÂMPIŢI!

Posted on by
20

Azi, în drum spre muncă. Bulevardul Carol. LINIE DUBLĂ CONTINUĂ ÎNTRE SENSURI. Roşu la semafor. Maşina mea- a cincea la semafor.

Un domn cu numere de Bacău iese de pe o străduţă. Îi vine ideea creaţă să calce liniile şi să întoarcă către sensul meu de mers.

POC! Mă loveşte. Eu stăteam. Am simţit cum mi-a râşcâit maşina. Mă dau jos, absolut siderat de faptul că cineva mi-a lovit maşina, deşi eram oprit şi, între mine şi celălalt sens, erau două linii lungi, lungi. Îmi venea să râd şi să plâng în acelaşi timp. Absolut fenomenal, absolut năucitor eveniment.

Constatare: aripa faţă stânga înfundată bine şi portiera faţă stângă zgâriată.

Scuza domnului: “NU V-AM VĂZUT!”.

NU POT SĂ CRED!!! Încă o dată: linie dublă continuă, maşina mea- ditamai. Şi omul nu m-a văzut!!!

Ne-am dus la asigurări, mi-a dat toate documentele, şi-a recunoscut vina. Eu, generos din fire, chiar prost de generos, uneori, ca şi în acest caz, am acceptat să nu-l duc la poliţie să-i dea amendă şi să-l lase şi fără permis. Pentru mine, însă, începe un lung şir de drumuri la constatare, la service, la reparaţii şi aşa mai departe. De parcă n-aş avea nimic mai bun de făcut! El a plecat şi cu asta basta! Uneori chiar mi se pare total incorect! În fine, asta este legea.

Am spus în titlu că sunt urmărit de ghinioane pentru că, în urmă cu vreun an, am mai păţit un accident similar. Atunci cu un taximetrist grăbit rău. Eu, tot aşa, stăteam la roşu. Şi pe acela l-am iertat de poliţie. Mi-a luat, însă, aproape două luni să-mi văd maşina reparată.

Spuneţi voi ce e de făcut în asemenea situaţii? Pentru că, în momentul în care realizezi câte drumuri ai de făcut, cât timp vei pierde şi că maşina ta va fi reparată, probabil, cu piese din China, pur şi simplu, o iei razna, îţi vine să baţi pe cineva. Evident, pe vinovat! Eu m-am stăpânit, până acum, de două ori. Nu ştiu dacă mai rezist şi la a treia!

 

SĂ-ŢI CUMPERI MAŞINĂ E LA FEL DE GREU CA ATUNCI CÂND VREI SĂ TE ÎNSORI!

Posted on by
6

Trebuie să-mi iau maşină. În urmă cu un an, mi-am vândut “prima dragoste”- un Golfuleţ din 2001. M-am despărţit cu greu de el, am simţit că-mi dau o mână. În fine, mânca, deja, prea mulţi bani pentru reparaţii şi am decis să o dau.

De vreun an de zile, circul cu maşini de “împrumut” de pe la prieteni. Asta pentru că, până acum, mi-a dat cu “virgulă” orice calcul în privinţa unei sume pe care să o dau pe o altă maşină. Oricât de bună ar fi o maşină, tot mi se pare prea scumpă. Adică de la câteva mii de euro, până la peste zece mii, orice sumă mi se pare prea mare. Pe “praful” ăsta, e bine să aştepţi, să fii cumpătat, echilibrat şi zgârcit.

Ei bine, însă, cam gata! Nu mai am prieteni care să-mi împrumute maşinile lor, trebuie să caut una. Să zicem că am stabilit o sumă maximă, mi-am “rupt” de la inimă şi am zis “atât să fie”. Nu vă spun suma pentru că, indiferent de valoarea ei, tot ar naşte discuţii aiurea.

Să zicem că problema financiară am rezolvat-o. Acum, însă, începe marea problemă: ce maşină să-mi iau? Doamne, greu mai e? Ca şi atunci când îţi cauţi iubită serioasă, pentru termen lung, eventual chiar căsătorie!

Să fie una nouă, sau una dintre vechile iubiri? Mai experimentată sau mai… tânără? Blondă, brună, şatenă? Cu “dotări” suplimentare? Sau mai naturală? Mai puternică sau mai pisicuţă? Mai fiţoasă sau mai cuminţică? Mai costisitoare sau mai de duzină?

Nu vi se pare că toate aceste întrebări merg puse şi în cazul în care îţi alegi maşina? Să fie nouă sau second- hand? Să fie puternică sau cu căluţi mai puţini, dar şi cu impozit mai mic? Cu scaune încălzite, dar mai scumpă? Sau cu accesorii mai puţine, dar mai ieftină? Şi tot aşa?

Eu visez de mult timp la anumite modele. Evident, însă, mi se par foarte, foarte scumpe, cum vă spuneam, pe “praful” ăsta. În plus, acum, trebuie să mă gândesc că am familie, copil. Trebuie să aibă siguranţă şi spaţiu. Aşa că modelele de “burlac”, acele “aspiratoare”, acele “nervoase”, trebuie uitate.

Voi ce sfaturi îmi daţi? Ce maşină ar trebui să-mi iau? Voi ce conduceţi? Sau la ce “fătuci” visaţi?

CE MERITĂ VĂZUT ÎN ROMÂNIA ÎN 48 DE ORE?

Posted on by
16

Am un prieten italian pe care l-am invitat să-mi facă o vizită. Va veni peste câteva săptămâni şi va fi prima lui călătorie în România.

Din păcate soseşte sâmbătă dimineaţa şi pleacă duminică seara. Este un tip foarte ocupat şi nu poate sta mai mult de un week-end. În plus, vine cu soţia.

Unde să-l duc să nu pierdem foarte mult timp pe drum? Ce merită văzut în România în 48 de ore?

Eu mă gândeam să-l duc la Bran, să dormim acolo la o pensiune, să-l duc la castel, apoi la urşii de la Zărneşti şi, dacă e, să mai vedem puţin din Sinaia.

Voi aveţi alte recomandări?

 

EXTRAVAGANȚĂ MAXIMĂ- PETRECEREA THE ONE, ANII ‘ 80!

Posted on by
8

Aseară, am fost invitați la petrecerea revistei The One, cu tematica anii 80. Cum invitația ne-a onorat, am zis că trebuie să respectăm dress-code-ul. Așa că am apelat la specialiști și iată ce a ieșit.

Recunosc că sunt ținute pentru care ne-a trebuit mult curaj, mai ales că amândoi suntem destul de serioși, zic eu.

Pentru o seară, însă, am decis că trebuie să ne luăm inima în dinți și să ne costumăm. Am fost un fel de Cindy Lauper și Billy Idol sau varianta misogină- The Rock Queen and her Master! :)

Vouă cum vi se par ținutele? Ne recunoașteți?

UPDATE: INCA O POZA

 

 

STATUL NU VREA SĂ NE IA BANII PE IMPOZITE! EU ASTA ÎNȚELEG…

Posted on by
4

Mi-e groază să ajung la ghișeele de la stat. V-am mai povestit, am mai urlat, m-am mai plâns.

Azi, mi-a venit iar rândul la coada de la administrația financiară. Pentru că, oricând te-ai duce, tot nimerești la o coadă.

Am fost să-mi declar drepturile de autor. Că, deh, sunt cetățean cinstit, care vrea să aibă dările către stat la zi. Am stat o oră la coadă, printre contribuabili supărați și încinși de căldura de afară. A trebuit să înfrunt și dezinteresul funcționarului de la ghișeu, și el toropit de căldură, dar și sictirit de avalanșa de cetățeni. Una peste alta, o oră petrecută în cel mai superb mod posibil. Dar mă pot declara fericit! Am terminat depunerea documentelor! OLE! Mai ales că am completat și niște formulare suplimentare pentru donarea celor 2% din impozit către o fundație umanitară. (Eu am optat pentru o fundație la început de drum, dar cu planuri mari- ALEGE-ȚI VIITORUL).

Una peste alta, dezastru, dar bine că am terminat. Am scăpat pentru un an! Poate la anul va fi mai bine! Deși, mentalitatea funcționarilor actuali cred că nu poate fi schimbată decât prin dispariția lor naturală.

În fine, după administrația financiară, am mers, la un CEC, să-mi plătesc și impozitele către primărie. Ei, și aici au apărut noutățile! Vești proaste, evident, că doar nu credeți că primești vești bune de la stat!

Prima- am de achitat o amendă de la Rutieră! HA? De unde, că nu m-a oprit nimeni, nu am primit nimic în poștă, nicio înștiințare. Doamna de la ghișeu a ridicat din umeri, îndreptându-mă către Poliție. Cică să întreb acolo. Bine, zic, am avut o amendă pentru lipsa rovignetei, dar am plătit-o! Am și trimis chitanța către poliție, nu știți nimic de asta? Păi, nu. Că, deși, sunt obligați să trimită chitanța mai departe, către administrațiile financiare, polițiștii nu fac asta. Și dvs vă treziți cu restanțe! Păi și eu ce fac? Păi verificați dacă ați mai păstrat o copie a chitanței și mai faceți un drum la administrația financiară ca să vă șteargă datoria! Păi de acolo vin! Păi, ghinion, în altă zi, mai faceți un drum.

A doua- știți aș vrea să plătesc impozitul pe apartament. Păi în ce sector e apartamentul? Păi, în 2! Nasol, trebuie să căutați un CEC din sectorul 2, acesta este în sectorul 3! HA? Nu există o bază de date la nivel de București? Nu-ți poți plăti impozitul oriunde? Nu! Aha! Nașpa, încă un drum, în altă zi!

A treia- aș vrea să plătesc măcar impozitul pentru apartamentul unei rude. E aici, în sectorul 3. Păi, spuneți-mi numele. Zic, bagă în baza de date! Iar surpriză! Doamna deține în copropritate cu soțul apartamentul respectiv. De anul acesta, nu se mai poate plăti la comun! Trebuie să se ducă ei, doi, la administrația financiară, să-și separe ROL-urile și să plătească fiecare câte o jumătate din impozit! Serios? Nu pot să cred! Adică, cel mai bine ar fi să nu cumperi nimic cu nevasta, că nu poți plăti impozitul! Tare!

Trag linie și concluzionez: avem un stat care se plânge că n-are bani de pensii, de salarii, că rata de plată a impozitelor este scăzută. Păi, cum (înjurătură, imposibil de publicat) să strângă impozite, când contribuabilul trebuie să înfrunte atâta birocrație? Eu cred că, de fapt, statul nici nu vrea să ne ia banii. Probabil că n-are nevoie de ei! Zic și eu!

Voi ce credeți? Ați avut probleme la ghișeele de la stat?

 

CICĂ SĂ RECICLĂM… :(

Posted on by
20

Familia Pocora- Cruceru s-a pus pe reciclat. Cum gunoiul la noi nu este strâns selectiv, ne-am hotărât să strângem pet-urile în casă, în săculeţi.

În scurt timp, am umplut casa de sticle de plastic. La un moment dat, mă împiedicam de ele prin bucătărie, noaptea, pe întuneric. Evident, urmau urările de bine către sticle şi către cel care a avut ideea măreaţă.

În fine, după ce am strâns câţiva saci buni, am zis să-i ducem la centrul de reciclare. “Mamă, să vezi ce de bani luăm! Ne îmbogăţim!” :)

Lăsând gluma la o parte, mă aşteptam să ţi se plătească mai nimic, dar nici chiar aşa!

Priviţi o mostră de sumă primită:

0, 25 lei. Adica 25 de bani! Pe zece sticle! HA HA HA! Ce încurajaţi mai suntem să reciclăm!

Totuşi, e bine să nu ne gândim la bani atunci când facem astfel de gesturi. E bine să ne gândim la mediu, la natură şi la copiii noştri care vor avea nevoie şi ei de o natură măcar la fel de sănătoasă ca a noastră.

Voi reciclaţi?

 

CE MĂ ENERVEAZĂ: OAMENII CARE HRĂNESC CÂINII ÎN STRADĂ!

Posted on by
32

Vreau să vă spun de la bun început: iubesc animalele. Iubesc, însă, animalele care sunt îngrijite, care sunt deparazitate, care sunt sănătoase. Pe scurt, iubesc animalele care au stăpân!

Locuiesc, cică, într-un cartier rezidenţial. Când a început construcţia, echipa de muncitori a adus cu ea şi o căţeluşă. Pe atunci, era tare simpatică. Toată lumea îi dădea de mâncare şi o ferea de ploaie şi zăpadă.

Între timp, căţeluşa s-a făcut mare şi a fătat pui. Că ăsta îi este rostul pe lume. De vreun an de zile, în cartierul nostru, sunt zece câini super- sănătoşi şi hrăniţi ca la carte de vecini. Nimeni nu vrea să îi ia în casă, însă. Îi lasă pe stradă.

Noaptea, însă, începe dezastrul. Aceşti zece câini ai noştri se iau la harţă cu vreo alţi zece care sunt vagabonzi şi care îşi fac veacul pe terenul viran de la marginea cartierului. Şi să vezi bătăi şi, mai ales, să auzi lătrături. O noapte întreagă, minut cu minut.

În dimineaţa din ajunul Crăciunului trecut, o bătălie s-a purtat chiar pe treptele apartamentului nostru. Scările s-au umplut de sânge şi de păr. O imagine absolut horror. Am fost nevoit să ies cu mătura la ei. La 5 dimineaţa. Atât de mare haos era acolo, încât ne-au trezit pe toţi.

De curând, administratorul cartierului a trimis o solicitare către primărie să ridice aceste animale. Asta pentru că au devenit chiar periculoase, iar cartierul este plin de copii. Aproape fiecare familie are câte un prichindel. Şi, cum nimeni nu a vrut să adopte aceşti câini, ridicarea lor, cred eu, era singura soluţie civilizată.

Astăzi, hingherii au venit să-şi facă datoria. Aproape că s-a lăsat cu bătaie. Dintr-o dată, au apărut doi- trei vecini mari iubitori ai acestor câini. L-au apostrofat pe administrator, le-au luat hingherilor datele personale, ca să fie siguri că, după sterilizare, vor aduce câinii înapoi. Au uitat că nu dorm nopţile de hărmălaia animalelor, au uitat că ai lor copii pot fi muşcaţi oricând, au uitat că li se umplu scările de păr de câine.

Şi uite aşa, azi, oamenii ăştia au pus un animal mai presus de un alt om. Hm! Încă o dată, şi eu iubesc animalele. Ştiu că unii veţi fi împotriva mea, dar, niciodată, nu aş putea să fac asta. Sunt om şi, mai presus de toate, iubesc oamenii!