A.M.R. 49: Frustrări de viitor tătic

UPDATE: CINCI MINUTE  CU TOT CU PRELUDIU! 🙂

Mai nou, mă numesc Speedy Gonzales! Hariba, ariba, andale, andale!

Sau Zburătorul! Nici nu-ţi dai seama cât de rapid e!

Sau era replica din Fast and Furious- „You owe me a ten seconds car”. La mine e vorba despre „a five seconds car”. Sunt mai fast decât fast and furious.

Haideţi să fim serioşi! Facem din ţânţar armăsar toate prostiile! Ceea ce a pornit ca o glumă s-a transformat într-un lucru jenant. Am fost preluat de vreo două tabloide şi sunt unii care, deja, mă critică pentru că vorbesc despre viaţa mea sexuală.

Nu este cazul despre aşa ceva. Nu aş povesti vreodată despre ce se întâmplă între mine şi soţia mea. E un lucru foarte privat şi foarte intim.

Ce am vrut eu să fac a fost să evidenţiez dilemele din mintea unui viitor tătic. Am crezut că am fost suficient de clar. Am folosit formula “cinci minute” pentru a scoate în evidenţă imensa diferenţă comparativ cu 30 de ani. Puteau fi “zece minute”, “15 minute”, “cinci ore”, nu asta contează.

Importante erau gândurile, dilemele mele pe care am încercat să vi le împărtăşesc cu umor!

Poate, acum, textul de mai jos se înţelege cum trebuie!

**********************************************

Cum se poate ca, în doar cinci minute de efort, să realizezi cel mai important lucru din viaţa ta?!

Toată lumea îmi spune „Copilul este cel mai important lucru din viaţa ta!” sau „O să vedeţi, fetiţa va fi cel mai frumos lucru din vieţile voastre!” sau „Până acum ai trăit degeaba, de abia de acum viaţa ta începe!”.

Să mor dacă mai înţeleg ceva! Mă simt revoltat, supărat, filozofia mea de viaţă este dată peste cap!

Am muncit 30 de ani ca să ajung undeva, am cotit sute de cărţi, am lucrat de dimineaţa până noaptea târziu, am îndurat invidii, răutăţi, sarcini extreme, totul pentru a reuşi în viaţă. Am strâns din dinţi şi am încercat să scot capul în faţă, să mă ridic din mulţime, din anonimat.

Nu ştiu dacă am reuşit sau nu, dar, cu siguranţă, am muncit pe rupte pentru asta.

Şi, acum, după 30 de ani de eforturi, vine unul şi-mi spune că fetiţa va fi cel mai important lucru din viaţa mea. Iar pentru crearea ei am muncit doar cinci minute. (bine, o oră, ca să mă laud!)!

Mi se pare tare nedrept. Strigător la cer! 🙂

Să ne înţelegem: îmi doresc enorm copilul acesta, dar chiar să încline balanţa atât de mult?! Să ia faţa a 30 de ani de muncă?

Păi dacă ştiam eu acum zece ani de treaba asta, nu mă puneam pe făcut copii! Mulţi! Fără număr! Şi atunci să vezi ce împlinit eram! 🙂

 

15 comentarii la „A.M.R. 49: Frustrări de viitor tătic

  1. mai Dan pai nu e mai bine sa „muncesti” doar 5 minute in loc de 30 ani si sa realizezi ceva atat de important frumos unic etc… cum o sa fie fetita ta?:P

    E o altfel de realizare dupa mine.O data cu aparitia micutei o sa ti dea mai multe peste cap nu doar filozofia ta de o viata:) pana acum aveai in principal grija de tine si de sotia ta, o sa apara un omulet neajutorat care cel putin o vreme o sa te depinda de tati si de mami, deci…de acum va trebui sa ai grija de trei, sa-ti gandesti actiunile de mai multe ori sau intr-o alta perspectiva si tot asa…

    Si oricum fiecare moment din viata are „implinirile ” lui. La 14 ani erai implinit daca intrai la liceul la care voiai, la 16 daca aveai o iubita cool, la 18 daca luai bac ul sin intrai la fac, dupa 20… sa ai o cariera…deci fiecare varsta cu ambitiile ei:) cine stie la 50 ani ce o sa te faca implinit:)

    aveti grija de voi si de bebe mic

    PS: ouf ce m ai facut sa filozofez din ipostaza de mamica:D

    • Andreea, iti multumesc si tie. Ai perfecta dreptate. Acum ne pregătim pentru etapa cea mai importantă din vieţile noastre.

  2. La cele cinci minute de munca se adauga noua luni plus o viata intreaga de griji, bucurii, probleme mici si probleme mari 🙂
    Toate sunt realizari. Doar ca un bebe e cea mai mare dintre realizari! Nu ai muncit degeaba pana acum. Ai muncit pentru tine si, mai nou, pentru voi. Totul se completeaza.
    E ok ca tii la munca ta de 30 de ani dar, vei vedea ca vei fi dispus sa renunti la tot ce ai si tot ce nu ai pentru un zambet al micutei. Pentru sanatatea si pentru viitorul ei. Doamne ajuta sa fiti bine toti trei!

    • Multumesc, Anda. Tu ai înţeles exact la ce mă refeream. Era o comparaţie fortaţă pentru a evidenţia dilemele din creierul unui viitor tătic. Cât despre bebe, pot să spun doar atât: vorbesc cu ea şi râd de fiecare dată când dă câte un picioruş când îmi recunoaşte vocea. Este extraordinar şi recunosc că n-am mai simţit vreodată acest sentiment. Este sublim.

  3. Ai ajuns in ziarul ala ordinar „libertatea”, dar tot google e prietenu nostru. Si acolo ai ajuns. E o realizare. Prea va agitati voi sa ajungeti vedete. Ai ajuns sa compari un copil cu o cariera.. Trist. Sa-ti fie rusine.. macar 5 minute

    • Am aparut si in Cancan! 🙁 Eu nu mă agit cu nimic. Cât despre comparaţie, poate, acum, cu update-ul respectiv, mă vei înţelege mai bine. Şi îmi e ruşine, dacă vrei tu! 5 minute.

    • Total de acord cu „sun”. Sunt doua lucruri diferite. Orice ai spune, postul asta este total aiurea. Si ca principiu si ca filosofie si ca orice vrei tu. Cred ca esti cam debusolat, asa, in general si cred ca vrei cu orice chip sa fii, ca si imagine, in linia intai. Nu judec pe nimeni, numai ca este total aiurea abordarea ta (IN MOD PUBLIC!!)

  4. Draga Dane,

    Spre deosebire de cei care „se agita” sa devina vedete tu esti ala care a muncit mult ca sa ajungi un bun jurnalist; putini stiu ca ambitia ta nu a fost sa ajungi vedeta ci sa-ti faci meseria perfect… iar cei care isi permit sa te judece nu stiu ca ai parcurs drumul asta singur si ca ai avut taria sa nu te pierzi in hatisul invidiilor si al judecatilor de valoare sterile…
    Da, cele 5 minute ti-au schimbat viata asa cum mi-au schimbat-o si mie… iar Pascuta mea este cea mai mare realizare; realizare pentru care, spre surprinderea mea, n-a fost nevoie sa muncesc mai deloc!:D

    • Sarut mana, Alina. Chiar iti multumesc pentru cuvintele astea. Nici nu stii cat de rau mi-au facut articolele alea. Si mai ales unele comentarii. Arunca lumea cu piatra in mine, de zici ca am facut nu stiu ce infractiune. Sunt suparat rau. Ma bucur, totusi, ca mai sunt persoane care ma inteleg. Repet, a fost totul o gluma. Poate exagerata, dar o gluma. Nu poti compara un copil cu nimic. Chiar este cel mai frumos lucru din viata ta si inteleg, deja, perfect.

  5. Rautati Dan , nu are rost sa te superi ….sunt oameni care nu merita efortul sa le dai importanta….
    Concluzia celor scrise de tine a fost destul de clara, doar ca unii au dat un alt inteles vorbelor tale…..da, cele cinci minute ti.au schimbat viata, daca pana acum ai muncit pentru o cariera, de acum muncesti pentru fetita ta …ai o motivatie in plus 🙂
    Aaaa, tu sa continui sa scrii cu umor…..iar pentru cei care nu stiu de gluma sa nu mai intre pe blog 🙂

  6. buna ziua dan,hai sati zic altceva;pentru copilul tau ati dai si viata fara a sta pe ganduri.pur si simplu are nevoie de inima ta sau de orice carei poate salva viata nu stai pe ganduri. o dai si gata.astai sentimentul si dragostea neconditionata de parinte.o sa ma intelegi in momentul cand o sati tii bebeu in brate.sa aveti noroc de bebe

    • Mia ai perfecta dreptate. Multumim frumos pentru urari. Sa stii ca, deja, incepem sa simtim ca fetita asta este toata viata noastra.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *