A.M.R: 7 ZILE: AM INTRAT ÎN LINIE DREAPTĂ!

Lunea viitoare, pe vremea asta, vom fi trei!!! Oauuu! Nu-mi vine să cred că timpul a trecut atât de repede!

Amândoi suntem copleşiţi, deja, de emoţii! Vorbeam de dimineaţă cu Cristina, priveam burtica şi nu puteam să ne explicăm ce simţim! E o avalanşă de sentimente noi, dar şi de teamă!

Dacă până acum, puteam spune „Stai liniştită, că mai e o grămadă de timp!”, acum, nu prea mai merge! De acum, suntem în priză, la putere maximă!

Cezariana este programată pe 22 august, la ora 7 dimineaţa. Dar ce facem dacă fetiţa vrea să apară mai repede? Pam, pam!

Am introdus şi această variabilă în calcul şi am pregătit totul: gentuţa de spital, kit-ul de recoltare de celule stem, documentele de identitate şi dosarul cu analize, bani, maşina cu rezervorul plin. Totul este pregătit! Teoretic!

Practic, vom vedea. Sunt convins că nu voi mai găsi nimic în momentul în care Cristina va spune: „S-a rupt apa!”. Sunt convins că voi intra în panică, sunt convins că nu voi mai putea gândi, că mă voi bloca.

Aşa că aştept sfaturi de la voi! Repede, să nu mă ia pe nepregătite! 🙂

21 de comentarii la „A.M.R: 7 ZILE: AM INTRAT ÎN LINIE DREAPTĂ!

  1. curaj!e tot ce pot sa spun.gandul ca va veti vedea in curand fetita ar trebui sa va dea multa putere si mult curaj asteptarii voastre.mai rau e de Cristina.emotiile unei mame la prima nastere,refacerea dupa.totusi daca Cristina simte ca ceva nu este in regula ar trebui sa se interneze mai inainte cu cateva zile pana la nastere.eu una cred ca o sa ma interez cu o luna inainte cand voi fii in postura de mama.mi-e frica de cuvantul asta.dapai de nastere.

    • Slava Domnului, pana acum, Cristina este foarte bine. Are dureri de spate si nu mai suporta caldura, dar in rest e ok. Ea e sigura ca nu va naste mai devreme. Eu trebuie sa fiu, insa, pregatit.

  2. Eu ii transmit Cristinei sa fie puternica si sa mai gaseasca forta sa te incurajeze si pe tine. In drum spre materninate, eu zambeam si ii povesteam sotului cat de bine va fi, ce repede va trecere momentul nasterii, ce bucurie, cata sanatate si cat zambet ne asteapta… Nu ca s-ar fi pregatit el sa nasca, dar aveam tot interesul sa conduca prudent si sa ma duca in siguranta 😀

    Se vor schimba multe – in bine! Si asta nu ti-o spun doar de incurajare. O stiu. Pentru ca traiesc binele in fiecare zi! :*

  3. ma gandesc la voi in fiecare zi.sa va ajute dumnezeu sa aveti un copil frumos si sanatos!abia astept sa va vad PARINTI! fii calm Dan si iubeste-o pe Cristina noastra mai mult ca oricand!

  4. Viitorule tatik fi tare, totul o sa fie ok …apropos de chestia cu reactia barbatilor cand sotia simte ca se apropie nasterea …la primele dureri cand am inceput sa ii spun sotului ,se asezase pe marginea patului si zicea intruna ,, da , trebuie sa mergem la spital …oauuu chiar a venit momentul ,,dar nu facea nimik sa ma ajute, se blocase acolo :)))))) exista si astfel de momente cand esti coplesit de emotie …
    Luni o sa va tineti printesa in brate si o sa traiti momente pe care nu le uitati niciodata ….astept sa ne spui cum a fost intalnirea cu al treilea membru al familiei 🙂
    Cristina iti doresc nastere usoara si o sa ma gandesc la voi pe 22 …o sa fiu alaturi sufleteste de voi …Doamne ajuta!

    • Multumim mult. Partea cu blocatul ma ingrozeste si pe mine. Dar, de obicei, sunt un tip foarte cerebral, care nu se pierde usor. Acum, insa, nu este o situatie generala.

      • RABDARE DAN……armeaza-te de multa rabdare cu tine insati.Sunt sigura ca, Cristina e mult mai linistita decat tine,cel putin la mine asa a fost.dar mai e ceva….linistit tu…linistita va fi si ea,daca nu o panichezi si pe ea…asa ca nu ai incotro…sa nu aud(ca in alte cazuri) ca a condus graviduta pana la spital ca tu te pirzi…ai fost in stare sa te parasutezi si nu te-ai panicat,deci o sa o faci si pe asta cu siguranta cu multa rationalitate ca intotdeauna.
        Si Cristinei ce sa ii zic….fii tare…oricum esti…ai grija si de Dan(i-al si la palmi daca se panicheaza,ca nu se pune haha)caci toate preocuparile de acum se vor uita cand o sa aveti in brate micuta!
        Astept nerebdatoare vesti!
        P.S atentie ca fetitele vin mai repede(a mea cu 12 zile anticipate)
        Dar mama ta Dan?Maria ce zice? Prima nepotica….!!!!!!!

        • Partea cu saritul cu parasuta mi s-a parut mai usoara decat cea cu nasterea. Eram doar eu, acum e vorba despre trei. Cred ca au, totusi, ceva in comun: sari in gol in ambele cazuri! 🙂 Cat despre mama, ce sa zic?! E la fel de emotionata ca si noi, de abia asteapta.

  5. ha,ha!ma faci sa rad desi nu e de ras!deoarece am doi copii(f mari!)imi permit sa-ti dau cateva sfaturi:1-sa fii calm caci nu vine un razboi ci ingerasul vostru;2-arata-i sotiei tale cat de mult o iubesti caci in momentele acelea toate femeile devin geloase si suspicioase la gandul ca vei iubi mai mult copilul decat pe ea…desi asa e!totusi,n-o face sa se simta ca o ”masina” de facut copii!3-tu esti cel viteaz asa ca daruieste-i sotiei taledin energia ta asa incat sa fie puternica!…4-caci sunt mai multe…saruta-ti sotia inainte de a-ti primi copilul in brate caci ea este cea care a adus pe lume un intreg din doua jumatati!nasterea e cel mai minunat eveniment din viata unui cuplu asa ca va doresc sa fiti fericiti,puternici si sanatosi!cu drag,o moldoveanca din galati…

    • Asta cu calmul chiar imi place. Ai vazut filmul „Bad boys 2”. Unul dintre politisti, cel mai mic, Martin Lawrence, lua cursuri de autocontrol. Cand il apucau furiiile si teama, incerca sa se calmeze respirand adanc si spunand „Usaaaaaaaa”. Asa fac eu de vreo cateva zile. 🙂 Sper sa functioneze si in ziua cea mare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *