Acestea sunt doar câteva dintre suvenirurile pe care le-am întâlnit la tot pasul în Sevilla. Pur şi simplu, pe fiecare străduţă, era măcar un magazinaş cu suveniruri. Găseai orice în el, de la clasicii magneţi, la desfăcătoare de bere, la evantaie, la tricouri, la suporturi de pahare, la statuete, la brelocuri şi câte şi mai câte.
Mamă, şi se cumpărau în draci! Pur şi simplu, aceste magazinaşe erau luate cu asalt de turişti. Pentru că toată lumea care vine în Sevilla vrea să aibă o amintire de acolo, atunci când ajunge acasă. Asta pentru că spaniolii au reuşit să intre în creierul turiştilor şi să-i convingă că trebuie să-şi cumpere suveniruri. Chiar şi noi am cheltuit vreo câteva zeci de euro pe astfel de nimicuri. Atât pentru noi, cât şi pentru prietenii din ţară. Un cuplu care ne-a însoţit a depăşit, însă, orice aşteptări. Au lăsat într-un astfel de magazin peste 200 de euro. Ce să-i faci, prieteni mulţi şi obligaţii la fel de multe!
Făcând un calcul scurt, dacă fiecare turist lasă într-un astfel de magazin măcar 10 euro, iar, într-un an, Sevilla primeşte măcar 1 milion de turişti, păi spaniolii câştigă vreo 10 milioane de euro fără să facă nimic. Doar din suveniruri mărunte. Şi, credeţi-mă, în realitate, sunt mult mai multe zeci de milioane de euro.
Iar la noi…. La noi, turismul…. continuaţi voi, că eu aş scrie sute de pagini de nemulţumiri.
Poftim? …la noi se face turism???????? unde, ca eu nu stiu :p
Asta asa e. Dar ma enerveaza rau!