PRIMELE FIRE DE PĂR ALBE. TOO SEXY FOR MY SHIRT!

Am 31 de ani şi mă simt minunat. Sunt fericit acasă, la muncă. Sunt foarte bine. În privinţa energiei, mă simt chiar ca pe la 25.

Şi, totuşi, de dimineaţă, în oglindă, am observat un fir de păr alb. Am zis că mi se pare. Părul meu oricum bate spre blond. Şi, totuşi, m-am uitat mai atent. Era alb, cu siguranţă. Şi, apoi, am mai găsit vreo câteva.

Pentru o clipă, am zis: „Off, am îmbătrânit!”.

Imediat, însă, mi-am adus aminte de un sondaj care arăta că bărbaţii grizonaţi sunt consideraţi mai atrăgători decât „puştii”.

Şi, uite aşa, de dimineaţă, umblu ţanţoş. Cu pieptul în faţă, aşa… uşor încordat, şi cu părul în vânt. Şi tot sper să observe „fetele” firele mele grizonate! 🙂

Voi cum aţi reacţionat la apariţia primelor fire albe? Am auzit de bărbaţi care se vopsesc ca să le ascundă. Mi se pare cea mai mare tâmpenie!

12 comentarii la „PRIMELE FIRE DE PĂR ALBE. TOO SEXY FOR MY SHIRT!

  1. Primele fire le-am observat tot spre virsta asta, cam ca tine. Am fost si uimita si putin mihnita caci credeam ca tb sa fii muuuuuuuult mai matur ca sa le ai. Acum deja nu mai conteaza cite sunt…Cit despre barbatii care se vopsesc, mi se pare nepotrivit si pueril ceea ce fac,incearca sa se amageasca singuri.Iar la cei care sunt persoane publice si ii stii inainte grizonati si apoi apar vopsiti mi se pare chiar hilar.

  2. Pe linga problemele lui Csergo Zsolt problema ta,Dan,e floare la ureche.Si in general se mosteneste tot ce e mai „bun „din familie.Cristina,roscata, oare cite fire albe are??? Eu nu tin cont de anii de casnicie,azi am trecut de 29 ani,ma vopsesc si sunt tinara in suflet!Weekend placut!Ce mai face Sophia??

  3. acum bag de seama ca tu si sotul meu aveti aceasi varsta….doar k el are mai multe fire albe…oare sa fiu eu de vina???:D daca da, nu-i pb k ne-s scos pri albi unu altuia:)))…deci nu te mai plange…eu am 23 de ani si am o groaza de fire albe…dar nu-mi bat capu cu ele…si nici nu ma vopsesc …planuiesc sa fac asta dupa 30 de ani 🙂

  4. Eu n-am nici sot, nici copil, 33 de ani si cu toate astea cam 55% fire albe…..din cauze genetice. E teribil de enervant si trebuie sa ma vopsesc neaparat in fiecare luna….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *