Mă iartă, doamnă, că ți-am zis „fă”!

el

Intrasem în hibernare. Ca ursul ăla care se simțea bine în blana lui și îi era lene. O lene plăcută, un “dolce far niente”, care îmi dădea o prea faină senzație de bine. Aveam altele pe cap și începusem să neglijez scrisul pe blog. Ideile de articole sunt trecute bine într-o notiță în telefon. Se tot strâng, vin de-a valma, dar, pentru a fi trecute pe blog, mai e nevoie și de chef. De chef de scris, de regăsirea patimii ascunse în cuvinte. Iar eu eram “chefless.

Acum vreo două săptămâni, am scris primul meu articol pentru Catchy. Mihaela mi-a făcut capul calendar pentru asta vreo doi ani. În fine, am scris. Și mi-am zis și eu năduful legat de sexul feminin. Și, deși titlul articolului era “Fă, doamnă!”, femeilor le-a plăcut. Like-urile și comentariile au curs ca o ploaie de vară și eu eram fericit. Și, cum spuneam, intrasem în hibernare. Și mi-era bine.

Până vineri. O vineri în care nimic nu părea altfel decât o zi obișnuită. Eu ocupat cu altele și… hibernare pe blog. Și, totuși, o doamnă a zis că trebuie să-mi dea o replică usturătoare. Cică am păcălit-o. Cică eu, masculul Alfa, o duc de nas. Îi arăt cât de domn sunt, ce bărbat ideal a întâlnit, o cuceresc pocnind din degete și apoi o înșel. În fapt și în așteptări. Dacă n-ar fi fost vorba despre Silvia Ciotir, aș fi trecut mai departe. N-ar fi fost prima femeie care mi-a zis că am înșelat-o. Dar doamna e psiholog cunoscut, specialist care știe lucruri, știe cum e cu sufletul, cu bărbații, cu femeile, cu vânătoarea noastră și victimizarea voastră.

Așa că m-a trezit. Ursul se întinde, se scutură, își încordează mușchii și se  leapădă de hibernare. Și dă replica! MOR, MOR!

Mă iartă, doamnă, că ți-am zis “fă”!

Mă iartă, doamnă, că nu mă mai săruți pentru că miros a tutun! Și când te-am cucerit fumam, dar cred că, după atâția ani, mirosul tău a devenit mai fin. Iar al meu a rămas în urmă.

Mă iartă, doamnă, că nu îți mai fac cafeaua dimineața! Plec prea repede la serviciu, de când a apărut copilul. Aleg cele două joburi, în loc să-ți aduc cafeaua la pat. Îți promit că mă voi trezi mai devreme!

Mă iartă, doamnă, că îndrăznesc să te rog să-mi calci o cămașă! Doar mi-am călcat singur toată viața. Și chiar mă pricep. Așa că te înțeleg că nu vrei să începi o călătorie în care eu sunt, deja, ghid.

Mă iartă, doamnă, că ți-ai dorit electrocasnice ultra-performante! Eu le-am cumpărat cu gândul meschin că voi avea niște mese ca-n povești. Pe când tu doreai doar ca prietenele să-ți admire bucătăria high- tech. Ăsta trebuie să fie motivul pentru care, după trei ani, cuptorul de 2000 de euro are încă instrucțiunile de folosire în el.

Mă iartă, doamnă, că anii trec, valoarea cadourilor pentru tine crește, iar bucuria ta scade! Sunt convins că trebuie să mă zbat mai mult, să descopăr lucruri noi care să te bucure. Doar, nu-i așa?, banii nu contează în dragoste, chiar dacă eu încep să-i strâng cu câteva luni înainte de ziua ta, ca să-mi permit să-ți iau un cadou spectaculos.

Mă iartă, doamnă, că am câțiva prieteni care îți strică liniștea și mă cheamă afară! Îți cer voie, politicos, ca, pe vremuri, când ieșeam la joacă în fața blocului. Sunt vreo doi- trei. La restul mi-ai zis să renunț. Și am făcut-o, dar se pare că încă sunt prea mulți. Promit să scap și de ăștia ca să te pot răsfăța doar pe tine!

Mă iartă, doamnă, că îmi pierd zâmbetul cu care te-am cucerit când intru în casă și o găsesc pe soacră-mea! Mi-aș fi dorit un telefon înainte, prin care să mă anunți de vizita ei, dar probabil nu îl meritam. Trebuie să fi greșit eu cu ceva!

…….

Continuarea aici, pe www.catchy.ro.

Rabdă, femeie, mai e doar finala!

descărcare

Greu a fost pentru cupluri în ultimele două luni. Cică până și numărul divorțurilor a crescut alarmant în această perioadă. 🙂

Și, noi, bărbații, știm de ce. Că doar o dată la patru ani e Campionatul Mondial de Fotbal, o dată la patru ani sunt meciuri istorice și măcar atunci bărbatul ar trebui să aibă ultimul cuvânt.

Că vrei și tu ca, în timpul meciurilor, să nu auzi decât zumzetul tribunei, vocea comentatorului și eventual bulele de acid ale unei beri reci sau, ideal, strigătele de bucurie ale prietenilor strânși la vizionare.

Dar nu se întâmplă așa! O știm prea bine noi, bărbații. Nu am înțeles de ce, dar femeia are în ea o plăcere nebună, aproape masochistă, de a-i strica bărbatului planurile. Deși planurile lui nu includ nicio altă femeie, nicio minimă intenție de a călca strâmb, ci doar de a se transforma într-o plantă postată foarte aproape de televizor.

Dar ea, nu și nu! Păi cum să nu stea masculul Alfa alături de familie, seara, la culcare, uitându-se la desene animate! Păi cum să nu vadă, apoi, împreună filmul „sirop” ales de ea! Păi cum să nu adoarmă ea în brațele lui, că doar o face de atâția ani!

Bine, fie! Văzându-i fața posomorâtă, ea, în generozitatea ei, acceptă uneori să-i facă o concesie: văd meciul împreună. Fără bere, însă, că îngrașă și cu volumul sunetului la minimum, nu de alta, dar la cel mult zece minute de la începerea meciului, ea adoarme. Pentru că nu va reuși să înțeleagă vreodată de ce 22 de dobitoci aleargă 90 de minute sau mai mult după o minge!

Dar pentru că eu chiar sunt masculul Alfa, mi-am luat lumea în cap și am pus piciorul în prag! Am văzut multe dintre meciurile Mondialului. Da, am cucerit televizorul!

S-o credeți voi!

De două luni, m-am mutat în grădină! Am fost expulzat în acest loc, în care ea oricum nu prea calcă din cauza țânțarilor și a vremii schimbătoare.

Și, totuși, am învins! Din punctul meu de vedere! Mi-am făcut o gașcă de vecini cu care văd meciurile. Unul scoate televizorul (are norocul de a deține mai multe), unul aduce berea, unul alunele.

În pauzele meciurilor, ne ducem, însă, repede să spălăm copiii, să le citim poveștile de seară. În timpul reprizelor, ne rugăm să nu ne sune telefoanele și, pe ecrane, să apară „iubi”, „pisoiaș” sau „dovlecel”.

N-am avut mereu norocoul ăsta. De exemplu, la Brazilia- Germania, am ratat prima repriză. A fost repriza aia nebună cu 5 goluri, cea mai frumoasă din istoria Mondialului. Dar a meritat! Ea adormit mai bine ca oricând pe umărul meu!

Și, totuși, în aceste două luni, am prins meciuri fantastice! Goluri multe, spectacol, nebunie! Am prins și ploi torențiale de am intrat în casă, la finalul meciului, ud până la piele. Am prins și vreo 1500 de țânțari. Ceilalți 3000 mi-au „controlat” nivelul de colesterol din sânge.

Dar am răbdat! Dârz, cu pieptul umflat! Că doar o dată la patru ani e Campionatul Mondial, iar eu sunt masculul Alfa!

Iar acum sunt generos, femeie! Mai e doar finala și va trebui să reziști! Vei face ca mine! Mă vei asculta! Altfel……. te rog, te rog, te rog, de o mie de ori!

Caznele bărbatului pe drumul către fericire, cadoul pentru ea!

photo 4

Să recunoaștem de la început: teoretic, noi, bărbații, nu ne pricepem la cadouri! Nu ne pricepem și cu asta basta! Fac pariu că nu e mascul care să nu fi gafat cu alegerea cadourilor. Cum vi se pare faza următoare: „Da, e frumos! Mulțumesc!” și apoi nu mai vezi cadoul respectiv ani întregi pentru că și l-a pitit undeva în cel mai îndepărtat sertar! Cam prea familiară situație, nu?

Atunci când ne pasă, însă, ne zbatem și ne și iese, uneori. Încercăm, ne străduim, ne stresăm, căutăm, întrebăm în stânga și-n dreapta, cerem sfaturi, sperăm să ne lumineze cineva calea spre cadoul perfect!

photo 1

Dar caznele astea alea noastre nu sunt interesante pentru voi, femeile! Pe voi vă interesează rezultatul, finalul și nu drumul, suferința noastră! Pe voi vă interesează cadoul! Recunoașteți!

Și sunt câteva momente în an când bărbatul este pus la grea încercare. De Crăciun, de Paște, de aniversarea căsniciei/ relației și, mai ales, de ziua ei.

Eu sunt exact cu câteva zile înainte de momentul culminant, ziua ei. Cel mai important cadou acum trebuie făcut.

Acum, trebuie să-ți speli păcatele de peste an, trebuie să creezi cea mai tare impresie a anului, o impresie memorabilă, de povestit prietenelor ei!

Practic trebuie să o lași mască! Să realizeze, încă o dată, că tu chiar ai meritat să fii soțul ei, că unul mai bun ca tine n-ar fi găsit nici într-o mie de ani și că, dacă mai ieși la bere cu băieții, o faci doar pentru că ții la ea, că vrei să o lași și pe ea să respire! Cam atât de tare trebuie să o impresionezi, încât să accepte cu zâmbetul pe buze inepția asta!

Presiunea pe umerii bărbatului este imensă în acest moment! Noi putem fi fraieriți. Chiar dacă ea ratează cadoul pentru el, se poate revanșa repede scoțând desuurile de vampă de la naftalină și îl face imediat să uite de faptul că nu i-a plăcut cadoul ei. Asta e arma secretă a ei și el nu va putea rezista niciodată la așa ceva, oricât ar fi gafat ea.

Dar la bărbați e nasol! Pentru că femeia gândește doar cu capul! La ea, nu merge cu consolări ulterioare, nu poate fi dusă cu zăhărelul!

Și, dacă ai gafat-o, prietene, e vai de tine! Dacă i-ai luat vreo bluză care seamănă cu a soacră-sii, dacă i-ai luat vreun parfum care miroase a vomă de bebeluș sau dacă i-ai cumpărat vreun robot de bucătărie fix de ziua ei, ai îmbulinat-o! Ți-o spun sigur!

De ziua ei, nu trebuie să-i iei chestii practice! Nu trebuie să-i iei nimic din ce și-ar putea cumpăra singură! Cu atât mai puțin gadgeturi de bucătărie! Asta e o greșeală fatală!

De ziua ei, trebuie să-i iei ceva extravagant! Să-i împlinești o dorință, poate chiar o fantezie!

Și, dacă stai bine să te gândești, cred că îți aduci aminte de câteva momente când ai auzit-o oftând. Ia gândește-te bine!

Treceați pe lângă un magazin de pantofi! O firmă celebră! S-a oprit 30 de secunde și a fixat cu privirea o pereche! N-a intrat în magazin! Nici nu i-a trecut prin cap să probeze! Sunt prea scumpi! Ar afecta grav bugetul familliei și ea se gândește și la tine! Zice doar atât „Offff! Ce frumoși sunt!”. Și trece mai departe!

Sau vă uitați la un film, filmat într-un peisaj senzațional. Și o auzi: „Off! Ce frumos e acolo!”, apoi schimbă subiectul!

Așa că, de ziua ei, e șansa ta! E și obligația ta (că altfel ai s-o vezi tunând și fulgerând zile bune după) să o faci fericită! Să-i împlinești un vis!

Și gândește-te că faci asta și pentru tine! Ce bine îți va fi dacă ea va fi impresionată! Ce bineee!

Voi ce cadouri impresionante ați primit? Ce v-a dat pe spate? Cum v-ați revanșat apoi pentru eforturile lui/ ei?

Bărbatul lui Alexandru Ciucu

Alexandru Ciucu a venit aseară cu propunerile lui asupra modului în care ar trebui să se îmbrace bărbații în 2014. Știți voi, creatorii care se respectă fac niște prezentări de modă în care își etalează ținutele care cred ei că ar trebui să fie un „must” al anului în curs sau următor.

Trebuie să recunosc că mi-a plăcut Ciucu întotdeauna. E cam cel mai bun croitor de la noi pe haine de bărbați. Și nu mi-a înșelat așteptările nici aseară.

Continuă nebunia de culori care a invadat de ceva vreme și ținutele masculine și croiul cambrat.

Noutatea de anul acesta, pentru România, este revenirea la sacoul cu două rânduri de nasturi și „pantalonii scurți”. Pantaloni scurți, în sensul că, între materialul textil și pantof rămân cel puțin două degete de spațiu liber, cu vedere la „piciorușele diafane” ale domnilor. Nici măcar șosetele clasice, vizibile, asortate la culoarea costumului sau a pantofilor nu mai sunt acceptate. Trebuie să fie apară impresia de picior gol în pantof (deși există tipul de șosete „invizibile” chiar și pentru bărbați). Dar asta este moda peste hotare, așa că trebuia să ajungă și în România.

Indiferent de ținută, relax, business, ceremony, toți pantalonii sunt scurți.

Aici apare o problemă, dacă mă întrebați pe mine. De exemplu, mi-e greu să cred că, la o nuntă, mirele va accepta să poarte pantaloni „scurți” printre sarmale. Totuși, cred că Alexandru Ciucu se adresează unui public ceva mai restrâns, care probabil nu consumă sărmăluțe la nuntă.

 

Bărbatul adevărat e însurat!

sursa google

sursa google

Până să se însoare, bărbatul e ca un leuț. Aleargă mult, în goana după pradă, consumă energie aiurea, e într-o continuă căutare. Se ia la bătaie pentru supremație, e fugărit, e alungat sau reputează victorii punctuale. Nu are timp să respire, să se bucure de ce are, e într-o competiție continuă. Stă cu capul plecat, uitându-se mai degrabă la pașii pe care trebuie să-i facă, decât la ce are în față.

Odată însurat, bărbatul se transformă. Dintr-o dată, își îndreaptă coloana, ridică fruntea și privește. E liniștit, e împăcat, e senin. Se oprește din alergat. Știe clar unde este, unde trebuie să ajungă în fiecare seară, știe ce-l așteaptă. Capătă predictibilitate.

Devine leu adevărat, devine adult, devine serios, devine animalul pe care se poate baza ceata lui. Nu mai intră în competiții. Nu are de ce! Pentru că este, deja, câștigător!

Are timp să contemple, să simtă, să trăiască ce a construit până atunci.

Și, odată ce-i apare și un moștenitor, devine împlinit. Acel leu care-și protejează puiii, care le dă siguranță.

Atunci devine cu adevărat respectat. Se plimbă mândru, cu pieptul umflat, căci are cu ce! El a realizat multe, pe când cei din jurul lui aproape nimic!

Leoaicele tinere se uită admirativ la el și invidios la cea de lângă el. Lui îi plac privirile lor, dar îi place și mai mult să le ignore! Pentru că poate! Se apleacă încet și își ia puiul în brațe. Știe că ele încă îl privesc. Îl îmbrățișează și îl sărută. Iar leoaicele tinere răsuflă și cad pe spate. „Doamne, ce bărbat!”

Pentru că așa este. Masculul devine bărbat adevărat de abia atunci când emană în jurul lui siguranță. Siguranța unui cămin, siguranța afecțiunii permanente, siguranța procreării.

Și atunci este cu adevărat cool. Are un stil al lui, aparte. Nu monoton, nu insipid. Ci al lui. Stil de bărbat adevărat!

Ia ziceti doamnelor și domnișoarelor de câte ori ați oftat după un bărbat care plimbă un căruț sau care își strânge copilul în brațe?

SĂ FIE TARZAN SAU JEAN LUC PICARD?

Discuţie între băieţi la o bere. După ce epuizăm toate unghiurile de abordare despre maşini şi femei (că deh! de la o vârstă rămâi doar cu vorbitul 🙂 ), îndrăzneşte unul:

„Bă, prietena mea cea nouă zice să nu mă mai epilez!”

Să vă explic: tipul ăsta e un fel de urs grizzly, dacă nu trece pe la epilat o săptămână. Săracul de el are o pilozitate care-i acoperă integral corpul, de-i mai vezi doar ochii.

Da, el e unul dintre bărbaţii pe care-i ştiu că se epilează. Peste tot se epilează, că nu poate omul să respire acoperit de blană, pentru că se sătura vara să schimbe trei tricouri pe zi şi să miroasă ca sconcsul după o tură de duş cu autobuzul şi, până la urmă, pentru că unii bărbaţi se simt mai potenţi atunci când „scutură trandafirul” când sunt epilaţi.

Prietena lui cea nouă vrea să încerce, însă, experienţa cu ursul. Acum, ce să zic: fiecare cu preferinţele lui!

Dar, aici, vine şi întrebarea mea: Doamnelor, voi cum vă preferaţi iubitul? Jean Luc Picard sau Tarzan? Ştiţi la ce mă refer!

Aaa! Şi nu înţeleg de ce discuţia asta este aproape tabu! Foarte mulţi bărbaţi se feresc să spună cum şi în ce fel e în cazul lor. Nu mai vorbesc despre femei. Pe foarte puţine le-am auzit recunoscând răspicat că preferă „Deşertul Sahara” şi nu „pădurea Amazoniană” la iubitul lor sau că nici nu concep ca bărbatul lor să-şi mute aparatul de ras de pe barbă până la subraţ. Despre procedurile de epilare aplicate lor, însă, ar putea vorbi ore în şir. Bine, cele mai multe dintre ele, că am întâlnit şi nişte excepţii de-am fugit ca turcul de la Rovine!

PRIMELE FIRE DE PĂR ALBE. TOO SEXY FOR MY SHIRT!

Am 31 de ani şi mă simt minunat. Sunt fericit acasă, la muncă. Sunt foarte bine. În privinţa energiei, mă simt chiar ca pe la 25.

Şi, totuşi, de dimineaţă, în oglindă, am observat un fir de păr alb. Am zis că mi se pare. Părul meu oricum bate spre blond. Şi, totuşi, m-am uitat mai atent. Era alb, cu siguranţă. Şi, apoi, am mai găsit vreo câteva.

Pentru o clipă, am zis: „Off, am îmbătrânit!”.

Imediat, însă, mi-am adus aminte de un sondaj care arăta că bărbaţii grizonaţi sunt consideraţi mai atrăgători decât „puştii”.

Şi, uite aşa, de dimineaţă, umblu ţanţoş. Cu pieptul în faţă, aşa… uşor încordat, şi cu părul în vânt. Şi tot sper să observe „fetele” firele mele grizonate! 🙂

Voi cum aţi reacţionat la apariţia primelor fire albe? Am auzit de bărbaţi care se vopsesc ca să le ascundă. Mi se pare cea mai mare tâmpenie!

DE CE NU ÎNŢELEGEM FEMEILE?!

   

FEMEIA, off, FEMEIA!

Pentru noi, bărbaţii, FEMEIA este o fiinţă minunată, muza supremă, este creaţia fără de care noi nu am putea trăi, este completarea, este Yang-ul, este floarea pe care fiecare mascul vrea să o privească dimineaţa, printre gene. Este Afrodita, este Elena, este o zeitate. Superbă, fabuloasă, cochetă, fatală, este totul. Şi complimentele ar putea curge la nesfârşit.

FEMEIA este, însă, în acelaşi timp, junghiul din coastă, elementul care îţi albeşte părul fără vopsea, fiinţa pe care nu o înţelegi, aproape niciodată, creatura care a apărut, parcă, pe pământ cu singurul scop în viaţă de a te chinui pe tine, de a stoarce până şi ultima picătură de masculinitate din fiecare bărbat pe care îl întâlneşte. Şi, aici, „epitetele” ar putea continua la nesfârşit.

Dar să vă lămuresc de ce scriu aceste cuvinte. M-am hotărât să realizez o nouă rubrică pe blog: „De ce nu înţelegem femeile?!”. Este o rubrică scrisă de la bărbat la bărbat, cu poveşti ipotetice sau reale (nu veţi şti niciodată :)), dar dedicată femeilor. Nu de alta, dar ele cred că sunt mai bune decât noi, bărbaţii, aşa că au şi mai multă putere de înţelegere! Nu? Tocmai pentru că noi suntem limitaţi şi nu reuşim să le înţelegem, sper ca măcar ele să ne înţeleagă şi să readucă liniştea şi fericirea în cuplu, în urma oricărui scandal.

Acestea fiind zise, trec la fapte. Poate introducerea nu v-a captivat, dar sper să o facă prima istorisire.

IA-I COPILULUI JUCĂRIE, DAR PĂSTREAZĂ-O ÎN VITRINĂ!

Nouă, bărbaţilor, ne place să ne jucăm.

În copilărie, cu maşinuţe, tractoraşe, jocuri electronice etc.

În adolescenţă şi în tinereţe, ne jucăm cu păpuşile! Vii, atractive, zâmbitoare, naive. Ne place să ne jucăm cu toate! Cât mai multe, cât mai des şi, dacă s-ar putea toate o dată! Evident, aici este vorba despre domnişoarele pe care căutăm să le cucerim şi să le introducem cât mai rapid în pat. Dacă s-ar putea să ne întâlnim cu ele direct în pat, ar fi ideal! Evident, la această vârstă, ni se pare că suntem Don Juani, că domnişoarele cad pe spate la o simplă ocheadă de a noastră, în fine, că noi suntem deasupra lor! La fel de evident, constatăm cu toţii, dar asta mult mai târziu, că, de fapt, noi am fost deasupra lor doar în anumite momente, punctuale. Nu ca stare generală.

Vine, însă, o vârstă când păpuşile sunt înlocuite de una singură, căreia, însă, nu-i spui nici măcar în glumă „Păpuşă”. Nu de alta, dar rişti să mânânci mâncare rece vreo săptămână sau să dormi pe preş alte câteva zile bune. Această unică păpuşă trebuie numită astfel: „Draga mea, soţie!”, „Iubita mea!”. Cred că acestea sunt singurele două apelative acceptate.

Revenind, însă, la joaca noastră, a bărbaţilor. Odată însurat, cauţi să înlocuieşti jocul cu păpuşile cu alte forme de jocuri. Renunţi la jocurile cu oameni şi te întorci, repede, de unde ai plecat: la jocurile electronice sau pe calculator: wii, playstation etc. Asta, însă, doar dacă îţi permite mult iubita soţie să faci asta! Probabil acceptă, într-un târziu, să-ţi cumperi o consolă, dar o poţi folosi doar în lipsa ei şi, mai ales, când doarme copilul,  şi cu un sunet cât mai mic, de preferat chiar „mute”. Până să-şi dea, însă, acordul, tu, bărbatul cândva ultra-mascul, te uiţi cu jind la astfel de console, prin toate magazinele cu electrocasnice pe care ea ţine să le vizitaţi ca să-şi cumpere nu ştiu ce placă de păr sau roboţel de bucătărie. Evident, te-ai juca şi tu puţin la consolele alea, dar niciodată nu ai loc de puştii care stau ciorchine pe ele. Ei au, până la urmă, vârsta pentru astfel de jocuri. Tu te poţi juca doar în secret, acasă şi doar cu cei mai apropiaţi prieteni.

Şi, acum, să vă povestesc şi situaţia mea. Aici e o parte de adevăr. Cristina mi-a luat cu mânuţele ei, ATENŢIE!, din proprie iniţiativă, o consolă cu jocuri. Cum vreo trei zile am fost foarte ocupat, nici măcar nu am deschis cutia. Eram încântat de cadou, dar încercam să rămân responsabil şi să mă ţin de priorităţi: muncă, copil etc.

Aseară, însă, după ce i-am făcut băiţă fetiţei, după ce părea că terminasem toată treaba, am desigilat cutia. Am instalat fericit jucăria şi START la primul joc. Cristina era ocupată cu alăptatul. Fericire maximă. Şi dă-i şi luptă! Urcam nivel după nivel. 5 minute, 10 minute.

STOOOOOOOOOP! A venit! Mult iubita soţie! „Fetiţa a adormit, hai să ne uităm la ceva! Nu-mi place că te joci şi ţii televizorul blocat! Eu ce fac? Mă gândeam că te joci doar când nu sunt eu! Te rog, schimbă!”

„Draga mea, iubită, dar ne putem juca împreună! Am un joystick şi pentru tine! Uite cât de fain e! Pe de altă parte, nu am când să mă joc când nu eşti tu acasă! Atunci sunt şi eu la muncă!”

„Dar mie nu-mi place să mă joc pe televizor! Hai să vedem un film!”

Acestea fiind zise şi privindu-i ochii mari, de pisică cerşetoare, tu, super-masculul, închizi consola şi muţi pe televizor. Eşti trist, simţi un nod în gât, dar nu vrei să o arăţi. Aşa că te apuci să cauţi argumente cum că, de fapt, a fost chiar decizia ta, că tu ai ţinut la liniştea familiei şi la fericirea soţiei, şi ai închis, din proprie iniţiativă, jocul.

Hm! Evident că tu ai făcut treaba asta! Evident că a fost iniţiativa ta! EVIDENT! Nu poţi, totuşi, să nu te întrebi: „De ce? De ce ţi-a cumpărat jucăria, dacă nu te lasă să o foloseşti? De ce?”. Nu ai răspuns! Nu ai răspuns pentru că nu o înţelegi.

PS: Promit că voi continua seria şi cu alte poveşti. Căci, din păcate, de multe ori nu le înţelegem pe femei!

 

CUM SĂ TRECI DE LA JACK LA PAMPERS?!

Jack Daniels şi Pampers sunt două branduri care definesc viaţa bărbatului. Cred că ar mai fi şi Viagra, dar asta mult mai târziu! 🙂

Ideea e relativ simplă: Jack te însoţeşte peste tot în perioada maximă de masculinitate şi Pampers îi pune capăt. Cel puţin asta susţin unii dintre bărbaţi. Nu şi eu, Doamne, fereşte, eu nu!

Oricum, trecerea de la un brand la altul se face rapid. Cam în nouă luni, renunţi la alcooale şi te apuci de schimbat scutece! Bine, mai ai o răbufnire, dar de foarte scurtă durată! Atunci când trebuie să dai de băut prietenilor că ţi-a născut soţia!

Se întâmplă, însă, o singură seară, când te reîntâlneşti cu marea iubire! O priveşti, chiar îi arunci şi un zâmbet, dar foarte rapid, să nu vadă prietenii că, deja, îi duci dorul. Pui mâna pe ea, aproape că o mângâi. Ştii că trebuie să te desparţi de ea. Relaţia voastră a ajuns la sfârşit. Nu e vina nimănui. Ea ţi-a fost mereu fidelă şi tu i-ai fost credincios ei. Pur şi simplu trebuie să vă despărţiţi. Aşa e viaţa. Ţi-ai găsit pe cineva mai bun. Pentru ea e imposibil să înţeleagă! O părăseşti pe ea, cea care ţi-a adus plăceri unice, pentru un pampers mirositor, poate chiar scârbos.

Şi, totuşi, o faci! O faci nu pentru că te obligă cineva, ci pentru că firea ta s-a schimbat cu totul. Acum nu mai concepi să ieşi cu băieţii, să împărţiţi o sticlă de Jack şi să vă aşterneţi pe filozofeli. Acum, stai lângă copilul tău, îi zâmbeşti lui, îl mângâi pe el. Şi îi schimbi şi pampersul când e nevoie. Îl schimbi fără pic de jenă sau de scârbă, ci îl schimbi cu mare drag. I-ai schimba o mie de pamperşi dacă ar fi nevoie, numai să-ţi ştii copilul sănătos şi fericit.

Aşa că îţi spun „Adio, dragă Jack! A fost frumos! Dar, acum este superb cu Pampers!”.

PS: ACEST TEXT ESTE UN PAMFLET ŞI TREBUIE TRATAT CA ATARE!