Eu, bărbatul, mă pricep. Sunt chiar foarte bun. Nu există subiect la care să n-am un punct de vedere cel puțin inteligent, nu există problemă la care eu să nu găsesc o rezolvare mai șmecheră decât cea propusă de o femeie. Pe scurt, sunt bun.
Bine, prefer să comentez despre fotbal sau să-mi arăt măiestria în desfacerea în trei nanosecunde a unui dop de plută la o sticlă cu vin. De altfel, ea, femeia, apelează mereu la mine pentru astfel de probleme. „Iubi, deschide tu borcanul ăsta că eu n-am putere!”.
Și atunci tu îți cobori o mică parte din aura ta de zeu și asupra bietei ființe neajutorate. Îți faci milă de ea și o ajuți. Te ridici încet de pe canapea, te miști ca în Matrix pe „slow-motion”. Trebuie să-ți vadă bine traseul, să-ți studieze în amănunt corpul perfect, doar urmează să fii salvatorul ei. Pentru a câta oară, oare? Că dacă nu erai tu… Pieptul ți se umflă de la sine, coloana se îndreaptă. Tu nu faci gesturile astea voluntar, dar corpul tău știe că e corp de erou, așa că-și ia postura potrivită.
Ajungi la „victima” de borcan. Îi arunci o privire de „Ce-i, mă, și cu pricăjitul ăsta?! Îndrăznește el să- mi strice starea de Nirvana? Hai, marș!”. Și, dintr-o dată, te avânți asupra lui ca regele leu asupra unui pui de antilopă. Doar cu un sfert din forța ta, că restul n-are rost să fie irosit.
Și capacul sare într-o parte, anihilat complet. Iar tu o lași pe ea să te complimenteze. Îți culegi laurii nonșalant, aproape dezinteresat. Doar a fost o banalitate pentru tine! Știi că ești sortit succesului și nu i te poți împotrivi. Te-ai obișnuit cu el, asta e, asta ți-e soarta!
DAR…
uneori borcanul se dovedește cel mai încăpățânat din lume! Un borcan al dracului, care și-a pus în cap să-ți strice ție faima! E singurul lui obiectiv și nu se lasă până nu și-l îndeplinește.
Tu ai primul asalt, cu sfertul de forță folosit de obicei. Nimic. Nu se mișcă. Mai bagi un sfert. Tot nimic! Aoleu, ea se uită la tine! Vezi în ochii ei cum începe să-i scadă nivelul de stimă pentru tine. Simți cum zeitatea ta se scurge încet, încet pe apa sâmbetei.
Dai asaltul suprem. Nu știi de când nu ți-ai mai folosit forța la capacitate maximă. Și ataci! Furibund! O dată! Încă o dată! Și-ncă o dată! Și nimic!
Și ăla e momentul în care te-ai făcut de… Te-au luat transpirațiile. Șiroaiele de apă curg pe la tâmple, iar cele de nervi pe interior. Te-a văzut! Ești la fel ca ea! O ființă la fel de firavă, la fel de neajutorată, la fel de fraieră. S-a dus dracului zeitatea ta! Și, pentru mult timp de acum încolo, o să fii doar colegul ei de apartament. Nici sex n-o să mai fie încântată să facă. Păi de ce și-ar mai pierde timpul cu un „loser”?! Și totul doar de la un amărât de capac de borcan.
…..
Asta este opera mea de ieri. M-a rugat să schimb un furtun de la chiuveta de la baie. Nu mai curgea apa rece. De vreo două săptămâni. Ieri, gura ei m-a învins și am cedat insistențelor. Știam eu că nu trebuia să o fac! 🙁
M-am apucat să desfac șuruburile de la bateria de chiuvetă. Nimic n-a vrut să se desfacă. Șuruburile ruginite. Chiuveta lipită de perete cu adeziv de dobitocii de constructori care s-au crezut un fel de Ecaterina Teodoroiu și au zis că pe acolo nu se va mai trece vreodată.
Rezultatul e cel de sus. După o oră de chin și după 1 litru de apă eliminat din corp prin piele, am cedat nervos! Oricum zeitatea mea se dusese dracului de mult! Îmi mai rămăsese doar forța brută, de mascul feroce, cu copilăria petrecută la țară, la cărat baloți și saci cu nisip. Și am smuls tot ce mi-a ieșit în cale! Și șuruburi și furtunuri și baterie și chiuvetă și adeziv și faianță și tot!
În urmă a rămas un crater. Și totul din vina unui șurub care s-a încăpățânat să-mi strice imaginea. A reușit, al naibii!
PS: Azi am chemat un expert. A tencuit, a lipit o faianță nouă, a instalat chiuveta și o baterie nouă. Fără să fie Batman, Zeus, Superman, Rambo sau Mc Giver, ci doar noul bărbat preferat al ei!
