Bărbatul adevărat e însurat!

sursa google

sursa google

Până să se însoare, bărbatul e ca un leuț. Aleargă mult, în goana după pradă, consumă energie aiurea, e într-o continuă căutare. Se ia la bătaie pentru supremație, e fugărit, e alungat sau reputează victorii punctuale. Nu are timp să respire, să se bucure de ce are, e într-o competiție continuă. Stă cu capul plecat, uitându-se mai degrabă la pașii pe care trebuie să-i facă, decât la ce are în față.

Odată însurat, bărbatul se transformă. Dintr-o dată, își îndreaptă coloana, ridică fruntea și privește. E liniștit, e împăcat, e senin. Se oprește din alergat. Știe clar unde este, unde trebuie să ajungă în fiecare seară, știe ce-l așteaptă. Capătă predictibilitate.

Devine leu adevărat, devine adult, devine serios, devine animalul pe care se poate baza ceata lui. Nu mai intră în competiții. Nu are de ce! Pentru că este, deja, câștigător!

Are timp să contemple, să simtă, să trăiască ce a construit până atunci.

Și, odată ce-i apare și un moștenitor, devine împlinit. Acel leu care-și protejează puiii, care le dă siguranță.

Atunci devine cu adevărat respectat. Se plimbă mândru, cu pieptul umflat, căci are cu ce! El a realizat multe, pe când cei din jurul lui aproape nimic!

Leoaicele tinere se uită admirativ la el și invidios la cea de lângă el. Lui îi plac privirile lor, dar îi place și mai mult să le ignore! Pentru că poate! Se apleacă încet și își ia puiul în brațe. Știe că ele încă îl privesc. Îl îmbrățișează și îl sărută. Iar leoaicele tinere răsuflă și cad pe spate. „Doamne, ce bărbat!”

Pentru că așa este. Masculul devine bărbat adevărat de abia atunci când emană în jurul lui siguranță. Siguranța unui cămin, siguranța afecțiunii permanente, siguranța procreării.

Și atunci este cu adevărat cool. Are un stil al lui, aparte. Nu monoton, nu insipid. Ci al lui. Stil de bărbat adevărat!

Ia ziceti doamnelor și domnișoarelor de câte ori ați oftat după un bărbat care plimbă un căruț sau care își strânge copilul în brațe?

CE MĂ ENERVEAZĂ: COPIII NOŞTRI NU MAI AU SIGURANŢĂ NICI ÎN ŞCOLI!

SMURD

Astăzi, un elev a fost agresat de doi indivizi şi a fost înjunghiat. Se pare că nu e nimic grav dar putea fi! Putea fi o mare tragedie, ca multe altele pe care le-am văzut în ultima vreme.

Şi mă enervează cumplit chestia asta? De ce a escaladat violenţa în şcoli? De ce nimeni nu le mai asigură copiilor noştri siguranţa? De ce paznicii angajaţi se întorc cu spatele atunci când văd că apare un incident? De ce chiar copiii noştri sar la bătaie înainte de a încerca să aplaneze un conflict cu vorba bună?

Eu cred că societatea noastră s-a degradat cumplit în ultima vreme. Am devenit, cu toţii, foarte răi, insensibili la problemele celor din jurul nostru, egoişti. De la claxoanele şi chiar bătăile din trafic, la stresul provocat de programul cotidian prea plin şi până la violenţele din şcoli.

Mi-e teamă de viitorul Sophiei. Mi-e teamă să o dau la grădiniţă, iar mai apoi la şcoală. Eu voi încerca să o cresc pe Sophia ca un copil bun, cu respect pentru ceilalţi, cu bun simţ, cu decenţă. Dar ce te faci când nu e vina ta, când, pur şi simplu, eşti prins la mijloc într-un scandal? Când iureşul te înconjoară şi tu devii victimă? Ce te faci atunci?

Ce mai putem face în privinţa siguranţei copiilor noştri?