Probabil că exagerez, dar chiar aşa m-am simţit zilele acestea. De aceea, nici n-am mai scris pe blog. Pur şi simplu, nu am mai avut timp să respir.
Acum, m-am liniştit, aşa că m-am pus pe istorisit păţaniile mele pe îndelete. Să începem:
Vă povesteam, aici, că mi-am lovit maşina, care nici măcar nu e a mea. De fapt, a intrat unul în mine, în timp ce eu stăteam liniştit la semafor. Au urmat câteva zile de hârţogăraie, de umblat pe la constatări şi pe la service. Până la urmă, am băgat maşina în service la reparat.
În tot acest timp, am avut nişte dureri cumplite de dinţi. Am avut, evident, multe drumuri de făcut şi la dentist.
În paralel, trebuia să merg la serviciu. Dincolo de prezentare, am realizat şi câteva materiale care, evident, au necesitat timp, nu doar pentru filmare, ci şi pentru scriere, editare, montaj.
Revenind, însă, la maşină, cât a fost cea lovită în service, am mai împrumutat una, de data asta, una de provenienţă românească.
Ghici ce? Am lovit-o şi pe asta! De data asta, din vina mea. Un tip în faţa mea a frânat ca să evite o groapă, am frânat şi eu, dar pe jos era pietriş, aşa că m-am dus târâş şi nu m-am oprit decât în portbagajul omului. PAM, PAM! Evident, de data asta, eu am fost cel înjurat. Mi-am cerut scuze, am dat asigurarea, ne-am înţeles până la urmă. Noroc că pagubele au fost minore, doar nişte zgârieturi.
Cireaşa de pe tort este, însă, partea legată de renovările din casă. După niciun an, parchetul din sufragerie s-a umflat. Aşa că i-am chemat pe meşterii care l-au montat, au recunoscut că l-au pus greşit, aşa că s-au apucat de remontat. Cică urma să dureze doar două zile. Surpriză, însă: parchetul, odată scos, n-a mai putut fi reinstalat. Aşa că am mers la cumpărături, după parchet de rezervă. Altă surpriză: nu mai exista pe stoc. Soluţia: am cumpărat un alt parchet pentru toată suprafaţa, asta, însă, după câteva zile de căutări, că nu e lucru uşor să găseşti ceva să-ţi placă.
Pe de altă parte, meşterii au descoperit şi o serie întreagă de crăpături în pereţi, aşa că s-au apucat şi de zugrăveală.
La un calcul scurt, durata lucrării creşte de la două zile la… două săptămâni.
În tot acest timp, noi stăm printre găleţi cu var, praf şi folii de protecţie. Pe Sophia chiar am mutat-o în vecini ca să nu suporte mizeria din casă.
Trăgând linie, viaţa mea chiar a fost un haos zilele acestea! Mi-a venit de multe ori să-mi smulg părul din cap de nervi!
Astăzi, însă, mi-e un pic mai bine. Parcă şi pot zâmbi puţin. Parchetarii lucrează, zugravii lucrează, am terminat cumpărăturile pentru renovare şi mi-am luat din service prima maşină buşită. Parcă viaţa e frumoasă, totuşi! 🙂
Voi aţi trecut prin astfel de perioade? Perioade în care, pur şi simplu, simţeaţi că nu mai aveţi niciun strop de energie în corp, că problemele vă covârşesc? Un sfat, dacă îmi permiteţi, că-s om păţit: aveţi răbdare, mai devreme sau mai târziu, se rezolvă toate.
Of of … e dificil si solicitant sa treci prin asemenea probleme , dar esti totusi un om norocos si din pricina faptului k ti-ai permis sa platesti toate stricaciunile de care „ai avut parte” zilele acelea… Si eu acasa , am de facut mai multe , dar nu le pot rezolva atat de repede….oricum e bine k ai facut fata stresului si ai trecut peste toate problemele …
Stai ca n-am scos bani din buzunarul meu. Masina a fost reparata pe RCA iar parchetul e pus din banii firmei care l-a pus initial. Eu am parte doar de stres. Dar mult.
Stii vorba aceea, ca o belea nu vine niciodata singura … Lasa, toate trec, nu te mai stresa degeaba!
Faza cu masinile a fost amuzanta rau … esti un terminator de masini.:))
Da, my name is THE CAR CRASHER!
eh dane exista si perioade de genul asta, si cu siguranta vor mai fii (desi sper sa nu).cred ca oricine ar fi cedat la un moment dat cu atatea lucruri pe cap.si pt mine asta e o perioada foarte grea, de exemplu ieri am avut 3 examene(sunt numai 2 saptamani de sesiune iar profesorii se grabesc sa termine cat mai repede), am de scris un proiect, mai am alte 3 examene si trebuie sa termin licenta, uneori imi vine sa plec si sa las tot balta dar dupa 30 de minute imi dau seama ca nu are rost sa fug.o sa treaca si luna asta iar dupa aceea lucrurile se vor calma.ai dreptate cand zici ca trebuie sa avem rabdare pt ca timpul le rezolva pe toate(nu numai timpul, trebuie sa ii dai si tu o mana de ajutor).
Partea cu licenta pare extraordinar de grea, atunci cand esti student. Ai sa vezi, insa, ca vor aparea lucruri si mai grele odata ce devii adult in toata puterea cuvantului, cu sot si copii. Atunci este culmea maturitatii, atunci trebuie sa demonstrezi ca esti cu capul pe umeri si ca poti depasi toate problemele. Pana atunci, insa, spor la invatat si bafta multa la licenta.
prefer sa compatimesc pe altii, decat sa ma compatimeasca altii pe mine…asa ca imi pare rau, dar eu cred ca esti optimist si are cine sa aline suferintele….dupa ce se va rezolva totul, ce bine te vei simti!!
p.s.mesterii aia trimite-i si la mine!!!
Nu-i vrei si la tine in casa. Fac haos. Gaseste-ti unii profesionisti cu adevarat. Poate niste nemti.
Dane am sa iti povestesc tie deoarece cred ca voi cei de la Povestiri ati trecut prin asa ceva: in luna ianuarie am dona unei fete suma de 100 de euro.Fata aceasta este din Dragomiresti jud. Maramures. si are 17 ani.Ea sufera de o afectiune pe creier si avea nevoie de tratament si ingrijire medicala specializata in alte orase si in strainatate .datorita postului de televiziune local si nu numai am auzit si eu de poveste ei(la fel cum au aflat alte sute de oameni) si am decis sa fac donatia respectiva. deoarece fata nu avea un cont deschis la banca iar mama ei venea destul de des la noi in oras(multe farmacii de la noi din oras s-au oferit sa ii acorde tratamentul de care avea nevoie, gratis) mama mea i-a dat acesti bani personal acestei femei.poveste ei ne-a impresionat foarte mult deoarece fata chiar se afla intr-o stare critica.astazi de dimineata Mariuca(asa se numeste fata aceasta) a sunat-o pe mama si i-a zis ca daca mai doreste sa o ajute cu bani, sa nu ii mai dea banii mamei ei deoarece aceasta ii foloseste in alte scopuri.deci aceasta fetita nu are acces la sumele de bani care s-au strans(crede-ma dane ca vorbesc de o suma considerabila). Spune-mi tu ce as putea sa fac?in momentul de fata de alte donatii se ocupa secretara din comuna respectiva(este si persoana care s-a sesizat ca aceste donatii nu ajung unde trebuie) iar fetita din cate stiu inca locuieste cu mama ei, si cred ca este si minora. am vrut sa anunt politia dar nu avem nicio dovada ca am facut aceste donanatii(eu cel putin nu am, restul persoanelor nu stiu), am vrut totodata sa anunt protectia copilului dar mi-e tema ca mama ei se va razbuna pe ea….sincer sunt foarte mahnita, ce as putea face?
Am patit si eu, personal, asa ceva. Am decis sa ajut singur o pustoaica, dupa ce mi-am dat seama ca parintii ei sunt niste nemernici. NU puteam difuza un astfel de material, in conditiile in care parintii stateau in birt, iar altii in aceeasi situatie isi vand casele ca sa-si salveze copiii. Am incercat sa o ajut cu bani, cu medicamente, cu medici. Eu singur. Ne-am blocat la momentul in care trebuia sa i se faca transplantul de ficat de care avea nevoie. Pentru ca banii n-au ajuns la ei, parintii n-au vrut sa semneze contractul. Am renuntat in acel moment sa mai am vreo legatura cu aceasta familie. Mi s-a parut ingrozitor acest gest al lor si n-am vrut sa mai fiu partas la asa ceva. In astfel de situatii, cred ca cel mai bine este sa anunti PROTECTIA COPILULUI. Nu cred ca vor fi scosi din drepturi, dar macar vor fi avertizati, poate le vine mintea la cap. Asta este singura solutie. Din pacate, acei copii au avut ghinionul sa fie facuti de niste animale, nu de oameni.
Nu esti singurul care are probleme si este expus la stres, de care cateodata parca simtim ca nu mai reusim sa-l depasim ! Viata mea e un Haos total, nici nu mai stiu cum sa ies din aceasta situatie….totul a inceput acum 6 luni, de la o fata….cea mai mare dezamagire din viata mea…mi-a dat papucii cand credeam ca tot universul imi apartine, si ea e ultima persoana din viata asta care ma putea dezamagii, si totusi m-a dezamagit enorm. de atunci, azi 19 martie 2013, astea 6 luni pentru mine parca a trecut cum trece o saptamana….mi-am revenit, nu mai am sentimente profunde ptr ea…aproape deloc…dar pur si simplu timp de 6 luni nu mai simt ca traiesc, cheltui bani aiurea, nimic nu ma bucura…nu mai am motivatia aia care o aveam inainte. nu ma mai bucura absolut nimic, o haina un telefon, orice….nimic nu ma bucura, chiar daca le am, monotonia a patrun in viata mea…am doar 22 de ani, si in momentul asta am multe oportunitati in viata mea, dar nu ma trage inima…deloc, nu stiu de ce…am inceput sa fumez foarte mult, 2 pachete la zi, numai dezordine la mine in camera, mananc dezorganizat, numai uscaturi… pierd notiile aiurea stand pe net, sau la tv…am insomnii cateodata adorm greu…vreau sa fiu cel care am fost acum 6 luni, plin de viata, multumit cu ce am, si visand la un viitor frumos….nu ca acum…aproape orice lucru ma nemultumeste….