LA SARMALE ÎNAINTE!!!

Şi dacă tot v-am povestit că am fost la un târg tradiţional, trebuie să vă spun şi despre mâncare „degustată” pe acolo! Căci la asta sunt campion!

Am mâncat de toate: de la sarmale, la tot felul de peşti, la fasole cu cârnaţi, la prăjituri şi gogoşi ca la bunici şi până la dulceaţă de gogonele.

Am mâncat şi am mâncat şi am mâncat!

Şi am mai făcut şi câte o poză între două dumicaturi! Aşa ca să vă fac poftă! Deci POFTIŢI!

MAI AVEM ÎNCĂ TRADIŢII! DECI SPERANŢĂ MAI EXISTĂ!

Am avut ocazia, de curând, să particip la un târg tradiţional.

Şi m-a bucurat enorm să văd tineri care mai păstrează încă tradiţiile populare.

 Bravo lor! Bravo pentru că, într-o societate cu fiţe, cluburi, chat şi iphoane, ei au curajul să fie altfel! Au curajul, de fapt, să fie români autentici!

GHID DE SĂNĂTATE ÎN 40 DE PAŞI- 2

Continuu sfaturile specialiştilor în privinţa unei vieţi sănătoase.

Ghid de sănătate în 40 de paşi, cu adăugirile subsemnatului

Personalitate
11. Nu-ţi compara viaţa cu a celorlalţi. N-ai nici o idee cum este, cu adevărat, viaţa lor. (Adevărul e că dacă te uiţi în portofel, nu-ţi mai vine să compari nimic nici măcar cu alocaţia copilului!)
12. Evită gândurile negative sau lucrurile pe care nu le poţi controla. Investeşte mai degrabă energia în momentul prezent. (Să-i spună cineva şi soacrei de povestea asta. Poate mai ia şi ea o pauză!)
13. Nu face mai mult decât poţi. Cunoaşte-ţi limitele. (Eu pe ale mele le ştiu bine, şeful nu vrea să înţeleagă, însă!)
14. Nu pierde preţioasa ta energie în bârfe. (Păi să renunţ şi la ultima plăcere?! Asta NU!)
15. Visează mai des cu ochii deschişi. (Vezi să nu dai cu capul de stâlp!)
16. Invidia este o pierdere de timp. Tu ai deja tot ceea ce îţi trebuie. (Mai puţin o maşină, o casă şi două blonde cu săni mari! Oricum nu le vei avea pe toate niciodată, aşa că e bine să nu fii invidios!)
17. Uită problemele din trecut. Nu le aduce aminte celorlalţi, erorile trecutului. Asta o să distrugă fericirea din prezent. (Ce-aş vrea să uite şi banca de creditul luat acum cinci ani!)
18. Viaţa este prea scurtă pentru a o risipi, răzbunându-te. (Spune-i asta şi vecinei de 100 de ani, care îmi tot aruncă cu lături pe maşină!)
19. Împacă-te cu trecutul tău, ca să nu-ţi distrugă prezentul. (În trecut, aveam 10 iubite deodată, acum, o nevastă! Cam greu să te împaci cu prezentul!)
20. Nimeni nu are grijă de fericirea ta, în afară de tine însuţi. (Aici ar intra un comentariu cam porno, aşa că mă abţin!)
21. Fii conştient că viaţa este o şcoală şi că tu eşti aici pentru a învăţa. Problemele fac pur şi simplu parte din programul tău şcolar; ele apar şi dispar ca ora de algebră, dar lecţiile pe care le vei învăţa sunt pentru toată viaţa. (Pe Becali nu l-a întrebat nimeni câtă şcoală are şi o duce tareeee bine!)
22. Surâde şi râzi cât mai des posibil. (Râde-i în faţă mai ales şefului care e nervos pe tine! Să vezi ce bine o duci după!)
23. Nu trebuie să câştigi fiecare ceartă. Acceptă că şi alţii au dreptate. (Pe asta chiar o ştiam. De aceea îi spun mereu: „Da, iubita mea, ai dreptate!)

GHID DE SĂNĂTATE ÎN 40 DE PAŞI- 1

Daca tot se apropie week-end-ul, am zis să vă recomand câteva „poveţe” de la specialişti. Cică, dacă le respectăm, vom fi mult mai sănătoşi. Merită aruncat măcar un ochi!

GHID DE SĂNĂTATE ÎN 40 DE PAŞI cu adăugirile subsemnatului

Sănătate
1. Bea multa apă. (Ca să fii sigur de reuşită, încearcă înainte nişte castraveţi muraţi!)
2. Ia un mic dejun de rege, un dejun de prinţ si o cină de cerşetor. (La cât de mult găteşte „Iubire”, sigur mă descurc cu cina!)
3. Mănâncă mai multă mâncare care creşte în copaci şi în plante şi mai puţin din cea care este prelucrată. (Scoarţa de copac intră în această categorie?)
4. Trăieşte cu cei trei 3 E: Energie, Entuziasm şi Empatie. (Eu trăiesc cu un C- Cristina, şi doi de S- Sophia şi Soacra!)
5. Gaseşte puţin timp ca să meditezi. (În fiecare dimineaţă, cu ziarul în mână!)
6. Joacă-te mai des. (Aici sunt campion, de când a apărut Sophia!)
7. Citeşte mai multe cărţi decât ai citit anul trecut. (Reuşesc sigur cei care, anul trecut, au citit 0!)
8. Aşază-te, în linişte, cel puţin 10 minute în fiecare zi. (N-am prea înţeles-o pe asta, dar sigur are legătură cu punctul al 5-lea! Rezolvarea e acolo!)
9. Dormi cel puţin 7 ore. (Doar dacă o trimit pe Sophia în deplasare!)
10. Mergi în fiecare zi zâmbind, timp de 10 până la 30 de minute. (Dacă facem asta cu toţii, o să umplem străzile de zâmbăreţi!)

PS: REVIN ÎN ALTE ARTICOLE CU CELELALTE 30 DE PUNCTE.

TURIST IN CASA POPORULUI! O MIZERIE DE TUR!

Am văzut Casa Poporului de un milion de ori. Pe vremea când eram reporter, am bătut coridoarele alea în lung şi-n lat, am ajuns prin toate sălile şi chiar şi pe la subsoluri.

De curând, am intrat din nou în Casa Poporului, de data asta, în postura de turist. Eram cu nişte prieteni care nu o mai văzuseră şi nu puteam să stau şi să-i aştept afară. Aşa că am intrat cu ei.

Am plătit 35 de lei pe bilet. Destul de mult, dar am sperat că-mi va fi răsplătit efortul.

Surpriză, însă! Am putut vizita doar câteva holuri şi câteva săli. Absolut anoste, absolut neinteresante. Nimic din adevăratul spectacol al Casei Poporului.

Sălile de plen ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, subsolurile, mai ales faimoasa piscină, şi încă multe alte „atracţii” nu intră în turul pentru vizitatori. Nu sunt accesibile publicului larg!

Chiar nu am reuşit să înţeleg de ce. Mai ales că fiecare turist trece prin fitrul anti-metale. Totul se desfăşoară în siguranţă, nu există niciun pericol pentru vreun parlamentar. Măcar în week-end, când Casa Poporului e pustie, toate aceste obiective ar trebui deschise publicului larg.

În fine, turul a fost o totală dezamăgire. Şi atunci ne întrebăm de ce Casa Poporului nu este o atracţie turistică reală precum Turnul Eiffel sau Muzeele Vaticanului, mai ales că povestea Casei Poporului este halucinantă? Vă spun eu: din cauza oamenilor responsabili.

Aveţi, totuşi, mai jos o galerie foto. Priveliştea de pe terasa Casei Poporului este singura care merită cu adevărat bifată la „văzut”.

„ÎMI MACIN SINGUR CAFEAUA ŞI APOI O FIERB LA FOC MIC, ÎN IBRIC SPECIAL”

Cam aşa îşi bea cafeaua un prieten. Dimineaţa, are un adevărat ritual. Şi-a cumpărat „unealtă” de măcinat cafeaua. În plus, boabele sunt dintr-un amestec special de cafea cu încă nu ştiu ce. Cumpără amestecul dintr-un magazin la fel de special, cică unic în Bucureşti.

Revenind, însă, la ritual: macină acel amestec la o viteză anume, atent studiată. Apoi, praful obţinut îl fierbe într-un ibric special, la foc mic. Apoi îi ia caimacul, îl toarnă în ceaşcă şi mai fierbe o dată conţinutul din ibric.

În fine, ritualul ăsta, cu tot cu băutul cafelei, ţine cel puţin o oră. În fiecare dimineaţă.

Un alt prieten de-ai mei, în fiecare dimineaţă, la cafea, stă o oră şi completează rebusuri. Noi îi spunem „Pensionarul”! Oare de ce?

Toate aceste tabieturi, mie unul, mi se par pierdere de timp. Eu beau cafeaua foarte repede. Mi-am cumpărat un „căţel” care face rapid cafea. Funcţionează cu acele capsule speciale. Nu o fierbe şi poţi să o bei imediat. Îmi fac două capsule de cafea lungă. Iese o cană pe care o beau în 10 minute. Prefer să dorm, decât să pierd timpul cu făcutul cafelei sau cu rebusurile.

Dar, aşa sunt eu! Ei au tabieturi, sunt tipicari şi cred că au şi foarte mult timp liber! Nu-i condamn, însă, că-s prietenii mei.

Voi cum vă beţi cafeaua? Ce reţete inedite aveţi la prepararea ei?

ASTFEL DE GESTURI TREBUIE SĂ CONTEZE!

Aşa cum vă spuneam ieri, azi, am participat la Maratonul Internaţional al Copiilor, eveniment organizat în România de Salvaţi Copiii.

Am fost toată familia, inclusiv Sophia. Am ţinut să o luăm cu noi pentru că vreau să înveţe să fie bună cu ceilalţi. A fost primul ei eveniment de acest gen.

Am alergat împreună câteva sute de metri, predând apoi ştafeta unor copii înscrişi în maraton. Sper să fi contat gestul nostru. Sper că, prin aceste articole, prin astfel de acţiuni, să transformăm măcar puţin tristeţea în bucurie.

Şi vom continua să participăm la astfel de evenimente. Cred că Sophia trebuie să înveţe de mică să fie bună cu ceilalţi. Trebuie să înţeleagă că ea este un copil fericit şi că trebuie să dea măcar puţin din fericirea ei şi altor copii.

COPIII NOŞTRI TREBUIE SĂ FIE BUNI!

Sophia e un copil fericit! Este iubită, este îngrijită, are tot ce îi trebuie, uneori, poate chiar mai mult.

Din păcate, milioane de alţi copii nu au avut norocul ei. Tocmai de aceea, vom încerca să o învăţăm să fie bună cu ceilalţi copii. Să-i ajute, să-i mângâie, să le dea din jucăriile ei. 

Vrem să o implicăm în cât mai multe campanii sociale, să o luăm peste tot cu noi, în astfel de momente.

Mâine este prima acţiune de acest gen la care vom participa toţi trei. Este Ziua Internaţională a Alimentaţiei, iar „Salvaţi Copiii” organizează evenimentul naţional al Maratonului Internaţional al Copiilor. Este o acţiune care va avea loc în 40 de ţări simultan şi care vrea să atragă atenţia lumii în privinţa mortalităţii infantile şi are ca scop îmbunătăţirea stării de nutriţie a copiilor.

Aşadar, toţi cei care aveţi copii şi sunteţi în Bucureşti daţi o fugă, mâine dimineaţă, ora 10.00, pe stadionul Dinamo. O mică donaţie şi câteva sute de metri alergate nu sunt un capăt de ţară pentru nimeni!

Ne vedem acolo!

PRIMELE FIRE DE PĂR ALBE. TOO SEXY FOR MY SHIRT!

Am 31 de ani şi mă simt minunat. Sunt fericit acasă, la muncă. Sunt foarte bine. În privinţa energiei, mă simt chiar ca pe la 25.

Şi, totuşi, de dimineaţă, în oglindă, am observat un fir de păr alb. Am zis că mi se pare. Părul meu oricum bate spre blond. Şi, totuşi, m-am uitat mai atent. Era alb, cu siguranţă. Şi, apoi, am mai găsit vreo câteva.

Pentru o clipă, am zis: „Off, am îmbătrânit!”.

Imediat, însă, mi-am adus aminte de un sondaj care arăta că bărbaţii grizonaţi sunt consideraţi mai atrăgători decât „puştii”.

Şi, uite aşa, de dimineaţă, umblu ţanţoş. Cu pieptul în faţă, aşa… uşor încordat, şi cu părul în vânt. Şi tot sper să observe „fetele” firele mele grizonate! 🙂

Voi cum aţi reacţionat la apariţia primelor fire albe? Am auzit de bărbaţi care se vopsesc ca să le ascundă. Mi se pare cea mai mare tâmpenie!

AI CAUCIUCURI DE IARNĂ? POATE ÎŢI „ÎMPRUMUTĂ” VECINUL!

Mesaj de la o prietenă de pe blog:

„Eu f.suparata, ne-au taiat lacatul de la garaj si au intrat sa fure…cica hotii cauta pneuri de iarna….bine ca n-am avut, au lasat bicicleta si masina in pace si fiind garaj dublu s-au dus la vecinul taximetrist si i-au furat tigarile si maruntisul din taxi. Am facut reclamatie la politie, dar asteptam…”

Aaaa, da! A venit timpul să ne pregătim iar maşinile pentru iarnă. Adică să scoatem multe milioane din buzunar pentru patru „gume” şi să ne aşezăm la acele cozi interminabile de la vulcanizări. Ce, nu vi le amintiţi? Aşa se întâmplă în fiecare an.

Bine, momentan, nu a nins, dar şi când va da prima ninsoare, atunci să te ţii!

Una peste alta, mesajul cititoarei îmi demonstrează, încă o dată, că românul e culmea inventivităţii. Nu m-aş fi gândit la asta nici mort! Cum să te duci să spargi garaje ca să faci rost de cauciucuri de iarnă?! Chiar şi astea se fură?

Şi parcă îl şi văd pe hoţ lăudându-se pe la prietenii lui: „Eu n-am dat niciun ban pe gumele de iarnă! Vecinul meu a fost foarte generos şi mi le-a împrumutat pe  ale lui!”

Parcă aş râde, dar, din păcate, situaţia e de plâns!

Oricum, nu uitaţi, pentru siguranţa voastră şi a celor din jur, e bine să vă echipaţi maşina cu cauciucuri de iarnă. Ştiu că efortul financiar e destul de mare, dar nimic nu e mai important ca viaţa!