AM FOST CEL MAI TARE SPIDERMAN!

Sunt cel mai tare Spiderman. Nu în film, ci chiar în realitate. De altfel, mi s-a şi propus să joc în noua ecranizare a celebrei pelicule, după ce m-au văzut producătorii de la Hollywood. Eram, însă, prea ocupat cu treburile mele şi le-am spus că nu am cum să-i introduc în agendă. 🙂

V-aţi dat seama că era vorba, evident, despre o glumă.

La „ruperea turţii” Sophiei, cu toţii am dat în mintea copiilor şi ne-am… pictat. Am folosit carioci special făcute pentru pictatul pe faţă, care să nu dăuneze pielii. Nu de alta, dar până şi Sophi a „beneficiat” de acest tratament.

De mine, s-a cam speriat bietul copil, dar întreaga petrecere i-a plăcut foarte mult.

Vă las în continuare să savuraţi şi alte „năstruşnicii” surprinse în poze şi vă aştept părerile.

AM DAT ÎN MINTEA COPIILOR!

Pozele astea reflectă munca noastră de aseară. Am început să învăţăm să colorăm!

Nu Sophia Maria, ci noi, părinţii ei. Asta pentru că pitica are nevoie de exemple, are nevoie să-şi dezvolte imaginaţia şi îndemânarea cu cariocile. Deja, tânjeşte după „operele” altor copii şi vrea să facă şi ea.

Aşa că noi trebuie să-i arătăm cum se face… o pisică, de exemplu. Evident că nu ştiam nici noi cum se desenează aşa ceva. Aşa că… „youtube- search- cum se desenează o pisică”. Asta am făcut noi aseară, după ce a adormit Sophia. Ne-am făcut temele pentru azi.

Dacă eu mă mai „maimuţăresc” uneori, nu mă aşteptam să facă asta şi Cristina. Ea e o femeie foarte serioasă, văzută de unii drept „zgripţuroaică”. Şi, totuşi, aseară, acasă, în familie, a dat în mintea copiilor. De dragul ei, a Sophiei, pe care o iubeşte enorm, imposibil de redat în cuvinte. A învăţat şi a desenat până i-au ieşit două pisici adorabile.

Tu ce ai făcut pentru copilul tău în acest sens?