Fă ce ştii să faci, nu te mai da Batman!

Mă declar total atehnic. Nu ştiu să repar un motor, nu ştiu să şurubăresc la maşină, nu ştiu să leg cabluri pentru instalaţii electrice, nu mă pricep deloc la chestii dintr-astea.

Dar să montez un dulap, n-are cum să nu-mi iasă. Pe bune, cât de greu poate fi să bagi nişte şuruburi în nişte găuri, deja, făcute?

Cam asta a fost şi în capul meu într-una dintre zilele trecute, când m-am hotărât să fiu „meşterul de serviciu”.

M-am dotat chiar şi cu o şurubelniţă electrică, să fiu sigur că fixez perfect suruburile alea.

Dar soarta n-a ţinut cu mine! Poate şi din cauza poziţiei dificile, dulapul era foarte aproape de tavan, dar, cu siguranţă, din cauza nepriceperii mele, m-am luptat cu dulapul vreo două ore. L-am fixat cât de cât, dar uşile de abia se deschid. Asta pentru că am descoperit că trebuie să ai cinci facultăţi, ca să fixezi perfect nişte balamale. Cum eu am doar două, n-am reuşit o treabă prea bună.

Mai stăm puţin cu dulapul aşezat la mântuială, dar soaţa, deja, a început să-mi atragă atenţia. Cred că foarte curând voi chema meşterul calificat să repare amatorismul meu.

La voi în casă cine e meşterul? Vă băgaţi să reparaţi voi înşivă lucruri complicate?

MEŞTERICA LU’ TĂTICU’!

Zi de week-end, îmi făceam de treabă prin curte. Vezi, Doamne, m-am apucat să repar o lampă de grădină. Treabă serioasă, de-ţi trebuie cinci facultăţi să o duci la capăt.

Când eram mai nervos că nu-i dau de cap „obectului”, apare meşterul profesionist. Să dea o mână de ajutor, nu de alta!

Sophia Maria, ea era! Totul s-a transformat imediat într-o joacă. Evident că nu am mai reparat lampa respectivă, nici nu m-aş fi priceput, dar măcar acum am o scuză: copilul mi-a furat trusa de scule! 🙂