DinoParc Râșnov, un loc pe care copilul tău trebuie să-l vadă!


IMG_0238Am descoperit DinoParc din întâmplare. Eram cu familionul în Poiana Brașov și ne-a spus un prieten localnic că trebuie să mergem în Râșnov să vedem ultima atracție- acest DinoParc.

Și ne-am dus. E pe drumul spre Cetatea Râșnovului (un alt obiectiv foarte fain, de altfel).

Am plătit bilete, ca toți ceilalți. Așa că acest articol chiar este scris de drag și nu e o reclamă ascunsă. Prețul e cam piperat pentru publicul larg- 28 de lei/ adult și 22/ copilul de peste trei ani. Așa că o familie de patru persoane sare de 100 de lei intrarea. Dar parcul face toți banii.

E un basm creat în mijlocul pădurii, cu mare atenție asupra protecției mediului înconjurător. Toate locurile de joacă, și sunt multe, toate figurinele din fibră de sticlă, toate tirolienele, toate cabanele sunt integrate perfect în pădure și sunt construite printre copaci și în jurul acestora.

IMG_0234 IMG_0232 IMG_0221 IMG_0220 IMG_0219 IMG_0216 IMG_0214 IMG_0212 IMG_0206 IMG_0204 IMG_0180 IMG_0179 IMG_0177

Poate figurinele ce reprezintă dinozaurii puteau fi mai realiste, create dintr-un material mai bun, care să creeze mai fidel realitatea. Critici am putea găsi, dacă vrem să fim cârcotași.

Dar nouă ne-a plăcut tare mult. Chiar a fost o surpriză extrem de plăcută că un astfel de parc, pe care l-am mai întâlnit doar în occident, poate fi și în România. Nu-i știu pe patroni, dar mi se pare foarte tare ideea lor și îi felicit.

Pentru copii, locul ăsta este minunat. Descoperă dinozaurii dispăruți, în mărime naturală, au foarte multe locuri de joacă, au ateliere de pictură, au tiroliene și multe altele.

Am stat vreo cinci ore în DinoParc și, dacă nu ne-ar fi fost groază de traficul de întoarcere în București, am mai fi stat.

IMG_0230 IMG_0211 IMG_0201 IMG_0187

Așa că… dați o fugă până la Râșnov. Plecați dimineața și vă întoarceți seara. Vedeți cetatea, dacă nu ați mai vizitat-o, și apoi fuga la DinoParc. E fain!

 

Viaţa între joburi

Iar am făcut o pauză de la scrisul pe blog. Poate prea mare. Poate că trebuia să dau nişte explicaţii. Să spun ce mi se întâmplă… Cert este că nu mi s-a părut că mai găsesc în minte un subiect interesant pentru dezbaterile de aici.

Şi va trebui să mai aşteptaţi niţel pentru răspunsuri, dacă aveaţi întrebări de genul ” Ce s-a întâmplat?”, „Ce vei face?”, „Unde vei lucra?” etc.

Momentan, mă bucur de timpul liber pe care îl am. Mă gândeam că voi avea foarte mult timp liber odată ce nu va mai fi emisiunea. De altfel, e un pic ciudat… să fiu pe acasă pe la ora 16.00. Nu mi s-a mai întâmplat. E o situaţie nouă şi încă învăţ cum să o abordez.

Vă spuneam, însă, că nu am prea mult timp liber. Paradoxal, am foarte multe lucruri de făcut. Restanţe, chestii amânate, dar şi lucruri noi. De vreo săptămână, foarte mulţi prieteni mă sună să-i ajut în diferite proiecte. Zici că s-au vorbit. Să nu cumva să-l lăsăm pe Cruceru să „şomeze”! Dar mă bucur că au nevoie de mine. Când nimeni nu-ţi cere nimic, înseamnă că nu mai contezi pentru nimeni, că eşti singur pe lumea asta. Iar la mine e exact contrariul.

Printre picături, am trecut pe la prietenul meu Cristi Pascu şi mi-am lăsat „pletele” pe mâinile lui. Tunsoare nouă, bărbierit. Primul din ultimii patru ani! Avantaj imediat: mă pupă fiică-mea pe toată faţa şi e încântată că tati nu mai are „păi” să o zgârâie pe obrăjori.

look nouŞi, dacă tot veni vorba de piticoanţă, ea e în culmea fericirii de când îl găseşte pe tati mai mult pe acasă. Inventăm sau învăţăm jocuri noi, mergem în locuri noi. Totul într-o mare poveste de dragoste tată- fiică. E superb!

321Despre alte lucruri, am să vă povestesc în curând. V-am promis că ne vom revedea! Mai tare! Mai spectaculos! Şi am să mă ţin de promisiune!

Toate bune!

Voi ce mai faceţi?

CULMEA PLICTISELII: SĂ TE PLICTISEŞTI DE STAT!

Când eram în facultate, îmi doream să am de ce să mă trezesc dimineaţa! Adică să am o carieră, să am un serviciu, să fiu ocupat, să am succes.

Acum, am, Slavă Domnului!, motive să mă trezesc dimineaţa fără număr. Aşa că, acum, îmi doresc să mai prind şi eu câte-o zi liberă, în care să nu-mi sune telefonul, să nu trebuiască să fac nimic, în care doar să stau tolănit pe canapea la vreun film sau să dormitez în pat până la prânz.

Ei bine, în perioada sărbătorilor, am avut libere. Ca tot românul! Poate mai multe, totuşi, decât media, dar au fost.

Şi, evident, mi-am pus planul în aplicare, mi-am împlinit visul. AM STAT! Şi, Doamne, ce-am mai stat! Canapeaua aproape a căpătat forma corpului meu, după aceste libere. Am mâncat, am dormit, m-am uitat la tv, am dormit, am mancat, m-am uitat la tv şi tot aşa.

Până şi Sophia Maria a fost leneşă. A dormit cu mine pe canapea, aproape în fiecare zi.

Ei bine, însă, la un moment dat, n-am mai putut. Am simţit că înnebunesc de plictiseală! N-am crezut că o voi spune vreodată, dar m-am plictisit de prea mult liber.

Aşa că am avut momente când de abia aşteptam să mă întorc la muncă, să mai văd iar mulţi oameni, să mai fie energie, să mai fie treabă. Asta pentru că, de-a lungul timpul, m-am obişnuit să fiu o persoană dinamică şi ocupată.

Acum, însă, revenit la muncă, s-a întâmplat paradoxul, ca să zic aşa! Vreau liber! Am un coleg care e şi mai tare! A zis că de abia aşteaptă să vină Paştele!

Hm, putem fi oare mulţumiţi vreodată cu liberele astea? Voi ce ziceţi?