VACANŢĂ, STAI CĂ VIN!

Astăzi este ultima zi de muncă din următoarele două săptămâni. Adică, de mâine sunt în CONCEDIUUUUU!

Aşa că vă pup şi vă transmit toate gândurile mele bune. Vă plâng de milă celor care nu vedeţi prea curând concediul şi mă alătur vouă, celor care petreceţi, deja, la soare.

Prima săptămână am să o stau. STAT! Atât. Stat dintr-ăla până la limita plictiselii. O săptămână întreagă doar cu familionul.

Următoarea, tot cu familionul. Dar la MAREEEE! Sophia va intra pentru prima oară în mare şi va călca pentru prima oară pe nisipul litoralului românesc. Da, românesc. Nu pentru că n-ar fi condiţii mai bune în alte părţi, sunt sigur de asta. Este, însă, cel mai aproape şi încerc să nu-mi chinuiesc copilul cu drumul. Ori cu avionul, ori cu maşina, undeva în altă ţară. E prea mică pentru un drum lung.

Aşa că, de mâine, vă invit să vă bucuraţi alături de mine, să vă relaxaţi. Eu, cu siguranţă, asta voi face.

Voi aţi intrat, deja, în concediu? Unde vă duceţi vara asta?

 

CULMEA PLICTISELII: SĂ TE PLICTISEŞTI DE STAT!

Când eram în facultate, îmi doream să am de ce să mă trezesc dimineaţa! Adică să am o carieră, să am un serviciu, să fiu ocupat, să am succes.

Acum, am, Slavă Domnului!, motive să mă trezesc dimineaţa fără număr. Aşa că, acum, îmi doresc să mai prind şi eu câte-o zi liberă, în care să nu-mi sune telefonul, să nu trebuiască să fac nimic, în care doar să stau tolănit pe canapea la vreun film sau să dormitez în pat până la prânz.

Ei bine, în perioada sărbătorilor, am avut libere. Ca tot românul! Poate mai multe, totuşi, decât media, dar au fost.

Şi, evident, mi-am pus planul în aplicare, mi-am împlinit visul. AM STAT! Şi, Doamne, ce-am mai stat! Canapeaua aproape a căpătat forma corpului meu, după aceste libere. Am mâncat, am dormit, m-am uitat la tv, am dormit, am mancat, m-am uitat la tv şi tot aşa.

Până şi Sophia Maria a fost leneşă. A dormit cu mine pe canapea, aproape în fiecare zi.

Ei bine, însă, la un moment dat, n-am mai putut. Am simţit că înnebunesc de plictiseală! N-am crezut că o voi spune vreodată, dar m-am plictisit de prea mult liber.

Aşa că am avut momente când de abia aşteptam să mă întorc la muncă, să mai văd iar mulţi oameni, să mai fie energie, să mai fie treabă. Asta pentru că, de-a lungul timpul, m-am obişnuit să fiu o persoană dinamică şi ocupată.

Acum, însă, revenit la muncă, s-a întâmplat paradoxul, ca să zic aşa! Vreau liber! Am un coleg care e şi mai tare! A zis că de abia aşteaptă să vină Paştele!

Hm, putem fi oare mulţumiţi vreodată cu liberele astea? Voi ce ziceţi?