HAI CU IFONU’, NEAMULE!

S-a lansat Ifonu’ 5, varianta 6, de fapt!

Super ştire! Chiar e o mare ştire!

Totuşi, cine îl aşteaptă? La noi, îl aşteaptă mai ales pisili şi băieţeii de prin Dorobanţi! Cât facem pariu că pe 23 septembrie, în Dorobanţi, va fi plin de Ifoane dintr-astea noi? (pe 21 septembrie încep vânzările în străinătate şi mai trec vreo două zile până ajung la sacoşă, în Românica).

Şi, Doamne, cât costă! La sacoşă, cică va atinge 40 de milioane de lei vechi! O căruţă de bani! Foarte, foarte mult, mi se pare mie. Şi, totuşi, fetili şi băieţeii vor da banii ăştia ca să aibă ultima fiţă! Căci, până la urmă, e o fiţă.

Mie îmi place acest telefon. Dar îmi place pentru ce ştie el să facă şi nu pentru fiţă. Pe ultimul telefon cumpărat l-am găsit la o ofertă a unui operator de telefonie. E smartphone, îmi îndeplineşte solicitările exact cum vroiam şi am dat 1 milion şi jumătate pe el. Asta pentru că mi se pare o cretinătate să dai bani mulţi pe un telefon, care va fi la zi cu dotările doar pentru cel mult şase luni. După şase luni, apar altele mai bune, mai bine dotate.

Eu îmi voi cumpăra noul Iphone. Pentru că este foarte bun. Dar îl voi cumpăra atunci când va ajunge la un preţ bun la operatorii autohtoni sau, în cel mai rău caz, atunci când voi ajunge în America.

Iată de ce este şmecher acest telefon (sursa Capital.ro):

„Telefonul mobil are un ecran de  4 inch,  1.136x 640 pixeli cu retina display 326 ppi.  iPhone 5 este fabricat din sticlă şi din aluminiu, este mai uşor şi mai subţire decât oricare alt iPhone. Are 7,6 mm grosime şi 112 grame, fiind cu 20% mai uşor decât iPhone 4S. În ceea ce priveşte conectivitatea, noul iPhone va suporta GPRS, EDGE, EV-DO, HSPA, HSPA+ si LTE, adică va suporta viteze de transfer de 100 de Mbps.  Procesorul A6, de doua ori mai rapid, este cu 22% mai mic şi mult mai eficient energetic. Bateria oferă o autonomie de 8 ore în regim 3G şi 10 ore cu wi-fi-ul pornit. Camera foto are 8 megapixeli, 3.264×2.448 pixeli. Aceasta poate captura imagini mult mai rapid şi conţine funcţia Panorama, care permite capturarea de imagini cu o rezoluţie de 28 de megapixeli. Camera poate filma în mod full HD, 1080p şi include funcţia de recunoaştere facială. Camera frontală este HD 720p. iPhone 5 are trei microfoane pentru recunoştere vocală şi anularea zgomotului de fond. iPhone 5 vine cu un nou conector, numit Lightning, care este cu 80% mai mic decât cel actual.Sistemul de operare de pe iPhone 5 este iOS 6. Cei de la Apple spun că asistentul personal Siri a fost îmbunătăţit.”

2 comentarii la „HAI CU IFONU’, NEAMULE!

  1. Sincera sa fiu, noul iPhone nu mi se pare extraordinar de interesant, deci voi ramane tot la 4, costa mai putin si pana la urma aplicatiile sunt cam aceleasi. Pretul e exagerat si cum ai zis si tu, e o fita in momentul de fata. Este adevarat ca e mult mai rapid decat celelalte, dar 4000 de lei mi se pare mult prea mult. iPhone-ul in general este un telefon foarte bun si mai ales util, insa toate versiunile sunt cam la fel, asa ca daca esti o persoana rationala nu vei alege ultima versiune ci pe cea mai avantajoasa din toate punctele de vedere. Toata tehnologia asta ne face sa fim cam superficiali, asa ca am decis sa o las mai moale si sa ma concentrez pe alte lucruri mai putin materiale. Week-end placut sa ai!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *