HAI CU IFONU’, NEAMULE!

S-a lansat Ifonu’ 5, varianta 6, de fapt!

Super ştire! Chiar e o mare ştire!

Totuşi, cine îl aşteaptă? La noi, îl aşteaptă mai ales pisili şi băieţeii de prin Dorobanţi! Cât facem pariu că pe 23 septembrie, în Dorobanţi, va fi plin de Ifoane dintr-astea noi? (pe 21 septembrie încep vânzările în străinătate şi mai trec vreo două zile până ajung la sacoşă, în Românica).

Şi, Doamne, cât costă! La sacoşă, cică va atinge 40 de milioane de lei vechi! O căruţă de bani! Foarte, foarte mult, mi se pare mie. Şi, totuşi, fetili şi băieţeii vor da banii ăştia ca să aibă ultima fiţă! Căci, până la urmă, e o fiţă.

Mie îmi place acest telefon. Dar îmi place pentru ce ştie el să facă şi nu pentru fiţă. Pe ultimul telefon cumpărat l-am găsit la o ofertă a unui operator de telefonie. E smartphone, îmi îndeplineşte solicitările exact cum vroiam şi am dat 1 milion şi jumătate pe el. Asta pentru că mi se pare o cretinătate să dai bani mulţi pe un telefon, care va fi la zi cu dotările doar pentru cel mult şase luni. După şase luni, apar altele mai bune, mai bine dotate.

Eu îmi voi cumpăra noul Iphone. Pentru că este foarte bun. Dar îl voi cumpăra atunci când va ajunge la un preţ bun la operatorii autohtoni sau, în cel mai rău caz, atunci când voi ajunge în America.

Iată de ce este şmecher acest telefon (sursa Capital.ro):

„Telefonul mobil are un ecran de  4 inch,  1.136x 640 pixeli cu retina display 326 ppi.  iPhone 5 este fabricat din sticlă şi din aluminiu, este mai uşor şi mai subţire decât oricare alt iPhone. Are 7,6 mm grosime şi 112 grame, fiind cu 20% mai uşor decât iPhone 4S. În ceea ce priveşte conectivitatea, noul iPhone va suporta GPRS, EDGE, EV-DO, HSPA, HSPA+ si LTE, adică va suporta viteze de transfer de 100 de Mbps.  Procesorul A6, de doua ori mai rapid, este cu 22% mai mic şi mult mai eficient energetic. Bateria oferă o autonomie de 8 ore în regim 3G şi 10 ore cu wi-fi-ul pornit. Camera foto are 8 megapixeli, 3.264×2.448 pixeli. Aceasta poate captura imagini mult mai rapid şi conţine funcţia Panorama, care permite capturarea de imagini cu o rezoluţie de 28 de megapixeli. Camera poate filma în mod full HD, 1080p şi include funcţia de recunoaştere facială. Camera frontală este HD 720p. iPhone 5 are trei microfoane pentru recunoştere vocală şi anularea zgomotului de fond. iPhone 5 vine cu un nou conector, numit Lightning, care este cu 80% mai mic decât cel actual.Sistemul de operare de pe iPhone 5 este iOS 6. Cei de la Apple spun că asistentul personal Siri a fost îmbunătăţit.”

CE MĂ ENERVEAZĂ: CERŞETORIA!

Revin cu un articol pe acest subiect.

Undeva, între Crăciun şi Revelion, nişte prieteni ne-au invitat la o cafea, la o ieşire, ca să mai schimbăm atmosfera. Invitaţia a fost la o cafenea în Dorobanţi. Asta e, să arunce cu piatra în mine cel care nu a fost niciodată la un cico în Dorobanţi! Invitaţia nu poate fi, însă, comentată, aşa că am răspuns „Prezent”.

Ne-am urcat noi în maşina noastră autohtonă şi ne-am dus în Dorobanţi. Am parcat cu o nesimţire aproape revoltătoare printre zecile de limuzine sau alte maşini luxoase din sfera OZN-urilor.

La intrarea în cafenea, ne abordează, însă, ca pe orice client de lux, doi puradei. „Barosane, dă şi tu ceva!”. „Hai, plecaţi de aici!”. „Hai, barosane, te fac pe tine 10 lei?”.

Am înţepenit! Cum? Cum adică „10 lei”? Adică ăsta este „scorul” minim pentru cerşetori în Dorobanţi? Adică mai puţin de atât nu acceptă? Sau dacă le-aş fi dat 2 lei sau 5 lei, mi-ar fi aruncat cu banii în faţă şi mi-ar fi zis că-s nemernic şi zgârcit?

Există tarife minime pentru cerşetorie în funcţie de zonă? Cât se cere atunci în Militari? Dar în Pipera? Dar în Bucureştiul Vechi?

Paradoxal, se pare că da. Recunosc: nu le ştiu tarifele din alte zone, dar, în Dorobanţi, cerşetorii nu iau mai puţin de 10 lei.

Consolarea prietenilor cu care ne-am întâlnit la cafea: „Zi sărut-mâna că nu ţi-au cerut 10 euro, că leii nu prea mai sunt la modă aici!”.

Aceastea fiind zise, mai arunc o întrebare în eter: „Şi poliţia unde era? Cerşetori sunt, ca şi parcangii, ca şi hoţi, ca şi prostituate, dar poliţie? Mai există astfel de organe? Sau tariful e de 10 lei pentru că vreo 5 trebuie să meargă la domnii cu caşchetă?”