Merită să ajuţi sau nu?

Scriu acest articol nu ca o formă de auto-laudă, ci ca să ridic o problemă: foarte mulţi apelează la omenia noastră doar pentru profit.

De-a lungul timpului, am ajutat câteva persoane cu probleme. Am donat bani, le-am dat mâncare nevoiaşilor de la colţul străzii, am prezentat gale caritabile fără să emit vreo minimă pretenţie financiară, am căutat să realizez reportaje pentru a strânge bani pentru persoanele respective, atunci când s-a putut.

În cazul galelor respective, am avut rezultate concrete: am ajutat câţiva bolnavi de talasemie, de exemplu.

În urmă cu vreun an de zile, însă, vă povesteam aici, cazul unei copile care avea nevoie de un transplant de ficat. Provenea dintr-o familie săracă şi avea alţi şase fraţi. Părinţii nişte alcoolici, neinteresaţi de muncă. Venituri financiare- aproape 0. Sora ei cea mare părea, însă, hotărâtă să mute munţi: era compatibilă pentru transplant şi avea nevoie de susţinere pentru cumpărarea medicamentelor şi începerea procedurilor pentru operaţie.

Le-am ajutat personal cu tot ce am putut. Cu tot. Le-am cumpărat medicamente, le-am cumpărat mâncare, dulciuri, am fost la ele acasă. Am vorbit cu medici. Încă o dată, nu vă povestesc toate astea ca laudă.

Unul dintre medici m-a avertizat, însă! Aveţi grijă că nu vor decât să stoarcă bani de la dumneavoastră, pe cei din familie nu-i interesează operaţia şi soarta fetiţei! Ştia cazul de mult timp şi, pur şi simplu, familia tărăgăna procedurile, nu sistemul medical, paradoxal.

Nu am crezut acest lucru. Nu am vrut să accept că unui părinte nu îi pasă de copilul său.

Şi, totuşi, exact aşa s-a întâmplat. Şase luni de zile am fost, scuzaţi-mi expresia, „vaca lor de muls”. Nu am să mă plâng de cheltuieli, am făcut o pomană.

Dar, după şase luni, când am început să pun întrebări de ce nu urgentează lucrurile, de ce nu s-a făcut operaţia deja, au încetat să mă mai sune. Până atunci, mă sunau aproape zilnic să-mi vorbească despre problemele lor. Toţi membrii familiei mă sunau, toţi.

Dintr-o dată, s-a făcut, însă, linişte. Mai mult, şi-au schimbat numerele de telefon. Nu am mai dat nici eu de ei. A trecut mai bine de un an de atunci. Şi nu s-a întâmplat nimic. Viaţa copilei este, încă, în pericol, din câte am înţeles de la medici, este adusă rar la controale şi ai ei cer peste tot ajutor.

Aşa că vă întreb: ce poţi face în astfel de cazuri? Merită să ajuţi, impresionat fiind de drama unei copile sau nu, şi e mai bine să treci mai departe?

10 păreri la “Merită să ajuţi sau nu?

  1. E trist ca exista astfel de oameni…dar e strigator la cer,ca exista astfel de asa numiti,”parinti”…..eu partea asta nu pot sa o inteleg……si eu as fi facut exact la fel,in locul tau….si ajut,atat cat pot,iar daca cei carora le este indreptat ajutorul, isi bat joc de noi (pt ca pana la urma asta fac)…asta este, eu sunt impacata sufleteste ca am incercat sa ajut….dar daca ei isi bat joc si de ei….sau mai ales de viata copiilor lor….atunci sa-i judece Dumnezeu asa cum merita fiecare…..in astfel de cazuri, intotdeauna zic asa” multumesc lui Dumnezeu ca nu sunt in situatia lor”………dar intr-adevar,e frustrant…rau de tot…pacat.

    • Am trait niste sentimente de revolta ingrozitoare. Am vrut sa ma duc sa-i bat pe parintii aia. Si, totusi, am ales sa ma distantez. Se pare ca nici Protectia Copilului nu are ce sa le faca, asa ca eu…

  2. Stiti, omul se mai ajuta si singur. In cazul respectivei familii, membrii aveau nevoie de sustinere, dar daca si dumnealor depuneau un efort minim, cred ca acea problema era deja rezolvata. Pacat de copilul care sufera!

  3. Merita sa ajuti Dane, chiar si dupa ce iei o tzeapa! iti spun asta din propria experienta. Cred ca ti-am mai zis, in urma cu cateva luni am ajutat o fetita care in urma unui accident a ramas cu grave probleme de sanatate si avea nevoie de o operatie care se facea numai in Austria. I-am trimis bani atat eu cat si rudele prietenului meu. Dupa vreo cateva saptamani am primit un telefon de la diriginta fetei care ne-a spus ca fata respectiva nu a primit niciun ban de la parinti (parinti alcoolici) si ca acestia au cheltuit toti bani pe diferite lucruri( mobila in casa, haine, si multa bautura). Deci nu s-a mai facut nicio operatie. Eram toti foarte suparati si crede-ma, voiam sa ii denuntam pe acesti indivizi( parinti nu pot fi numiti), insa ni s-a spus ca justitia nu poate face nimic deoarece nu aveam nicio proba ca acesti bani au fost donati si nu au ajuns unde trebuia. Nu se poate explica in cuvinte sentimentul pe care il simti atunci cand vezi ca cineva isi bate joc de proprii copii. M-am intrebat adesea de ce Dumnezeu nu i-a pedepsit pe ei cu boala pe care fata lor o are….Am speranta ca intr-o zi acei oameni vor platii cumva pt ceea ce i-au facut fetei lor insa nu ma las demoralizata de acest lucru deoarece stiu ca exista cu adevart persoane nevoiase, care au nevoie de noi, ceilalti. Merita sa ajuti Dane, exista si oameni care stiu sa aprecieze ceea ce faci pt ei si chiar au nevoie de tine

    • Multumesc de incurajari. Din pacate, aflu din povestea ta ca nu am fost singurul tepuit. Imi pare sincer rau pentru copila. Poate ca ar trebui decazuti din drepturi acei parinti. Este, insa, aproape imposibil de demonstrat ca ii vor raul.

      • Sa stii ca initial eram foarte descurajata dar dupa o perioada de timp mi-am da seama ca nu toti oamenii sunt la fel. si din moment ce tu faci un lucru cu inima…ceea ce fac ceilalti e problema lor. Legea este prea blanda cu asemenea cazuri, si asta nu doar in Romania.

  4. Eu cred ca merita sa ajuti. Nu cred ca toti cei care cer ajutorul sunt la fel cu parintii acestei fetite…Sunt multe cazuri chiar disperate,care fara ajutorul celor multi nu razbesc si se pierd vieti. Cred ca ai avut un „gust” mai mult decat amar in acel caz, dar nu trebuie sa generalizam.Eu am dus acum ceva ani…”o lupta” pentru baiatul meu. Fara ajutorul oamenilor nu as fi reusit sa o duc. Din nefericire fiul meu este tot paralizat, dar voi incerca mereu daca apare ceva nou in domeniul cercetarii medicale sa „fac imposibilul”, doar ca sa ii imbunatatesc conditia.Ma gandesc cu teama: ce va face cand noi parintii nu vam mai fi….Si el, chiar daca nu isi foloseste nici macar mainile, face ce poate ,cu un program vocal pentru PC. Eu pentru cei care ne-au ajutat nu am cuvinte sa le multumesc, sa ii port in gand, sa ma rog pentru binele lor.Nu toti cu astfel de cazuri sunt asa ca parintii acelei fetite.Ea nu are vina…

  5. Si eu sper sa se mai descopere ceva…Baiatul are acum 31 ani.(De la 14 ani a avut accidentul). Asa cum poate incearca sa isi depasesca”limitele”: http://pretmic.com/about/. Eu sunt mandra de el! Ma uimeste cu taria lui. Sanatate tuturor! Ca e mai buna decat toate averile din lume si uneori nici cu bani…sanatatea nu se poate cumpara!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *