Waldorf sau Montessori? Daţi-mi un sfat, vă rog!

Sophia se apropie încet, încet, de vârsta de doi ani. Până acum, a fost superb: ne-am jucat, ne-am distrat, am făcut lucruri simple.

A venit, însă, timpul să ne gândim serios la educaţia ei. V-am povestit aici cum ne-au lovit pe noi, părinţii ei, insomniile din cauza acestui subiect.

Am mai aprofundat cercetările şi simt nevoia să vă cer un mare sfat. Chiar îi rog pe cei care au trecut prin asta să-mi spună cum e mai bine.

Problema este următoarea: Waldorf sau Montessori? Cunoscătorii ştiu la ce mă refer: sunt două metodologii de educare a copiilor de grădiniţă, preşcolari şi în clase elementare.

Ambele sunt foarte populare, cu rezultate foarte bune, testate în peste 100 de ani. Din păcate, nu poţi alege decât unul şi aici e marea problemă, dilema noastră.

Teoretic, asemănările şi deosebirile importante sunt următoarele, potrivit privateschool.com:

Stilul de predare: Montessori urmează copilul. Copilul îşi alege ce vrea să înveţe, iar profesorul îl ghidează în acest sens. Waldorf foloseşte abordarea directă a profesorului, el predă.

Activităţile de învăţare: Ambele metode recunosc nevoia copilului pentru un anumit ritm şi o ordine în rutina zilnică. Însă, în cazul jocurilor, Montessori le dă copiilor jucării care să îi şi înveţe anumite concepte, ba chiar au jucării create special în acest sens. Waldorf îi încurajează pe copii să-şi creeze propriile jucării, punând accent pe stimularea imaginaţiei.

Accesul la computer şi TV: Montessori lasă părinţilor dreptul de a decide asupra accesului copiilor la aceste medii. Totuşi, interzice telefoanele mobile şi mp3-urile. Waldorf le interzice integral. Ambele sisteme preferă, însă, un acces cât mai limitat al copiilor la tv, de exemplu, pentru că vor ca micuţii să-şi inventeze propriile lumi şi poveşti, nu să le copieze pe cele de la tv.

Bun, sunt multe alte diferenţe, dar cele de mai sus sunt importante la nivelul de grădiniţă. Sper că aceste informaţii vor fi de ajutor şi pentru alţi părinţi aflaţi în situaţia noastră.

Vreau să vă mai spun că sunt şi câteva grădiniţe de stat care aplică aceste metode, dar, evident, cele mai multe şi mai bune sunt particulare. Acum, nu am să dau dovadă de modestie în privinţa educaţiei copilului meu şi recunosc că varianta unei grădiniţe particulare este cea pe care o dorim.

În privinţa studiilor ulterioare, vom decide de la caz la caz. De principiu, am vrea să studieze la stat pentru a se confrunta cu problemele reale ale societăţii şi pentru a învăţa să le rezolve. Cred că educaţia liceală privată, de exemplu, crează un fel de glob de cristal în care îşi introduce elevii. Odată întorşi în lumea reală, mulţi dintre ei nu ştiu cum să reacţioneze. Dar asta este o altă poveste.

Să ne limităm la grădiniţă. Aştept toate sfaturile voastre posibile pe acest subiect punctual. Caut părinţi care şi-au dat copiii într-unul dintre sistemele educaţionale de mai sus să-mi împărtăşească plusurile şi minusurile alegerilor lor. 

82 de comentarii la „Waldorf sau Montessori? Daţi-mi un sfat, vă rog!

    • Indiferent de optiunea dumneavoastra, ambele variante Waldorf sau Montessori sunt alternative educationale corecte dar prost aplicate la noi. Copiii au nevoie de a se adapta, de a se integra cu ceilalti copii. Nu trebuie sa-i izolam conform unor concepte care nu se pot transpune corect la noi. Adica, ambele sisteme nu au „iesiri”, nu au finalitate pe termen lung. Nu am rezolvat nimic daca ducem un copil la gradinita si in ciclul primar la scoala pe un sistem educational alternativ si apoi il mutam in alt sistem. Indiferent de alegerea dumneavoastra, Sophia trebuie sa se joace cu ceilalti copii, sa-si castige autonomie. Invatarea e aceeasi la aceasta varsta 2-6 ani: se bazeaza pe imitatie, pe motivatie, pe joc, placerea de a fi cu ceilalti de varsta lor. Cel mai mult copiii invata unul de la altul, instinctual. Nu e nevoie neaparat de un sistem, de obiecte ci de o strategie educationala. Eu asta fac in a educa copiii. Ma folosesc de orice, transpun in situ

      • nu inteleg ce spuneti prin izolare? nu inteleg de unde credeti ca copilul este izolat. eu sunt in sistemul montessori si nu am vazut copilul sa fie izolat. ci dimpotriva se joaca f f mult.sunt afara in curte si invata jocuri. si credeti-ma ca sunt f autonomi. cred ca multi inainte sa vb ar trebui sa cunoasca sistemul. nu izoleaza copilul dimpotriva il dezvolta in acest mediu unde este in siguranta de sistemul de stat care promoveaza concurenta rau directionata. nu conteaza cine este mai bun ci cine invata pozitiv. si conteaza pt ca, copilul este directionat sa faca lucrurile cu multa placere. si sa inteleaga ce face. pt ca totul are o baza. nu este ca in sistemul de stat care promoveaza ideea ca, ce spune profesorul este corect. pt ca nu este asa. nu lasa copii sa gandeasca, sa se dezvolte. sa-si foloseasca creativitatea si imaginatia. esti un robot si asa o sa iesi un robot din sistemul de stat. o programa sufocanta care nu are nici un sens la un moment dat. si eu vb si de scoala nu numai de gradinita. nici o initiativa. sa le fie rusine ca-si bat joc de copii si de parinti.

    • Indiferent de sistemul educational alternativ, la noi in tara, nu are finalitate pe termen lung. Toti incropesc o mica afacere pe o bucatica de sistem. Iti supui copilul unor concepte si rigori bune/rele cum or fi ele, apoi il muti intr-un alt sistem. Este exact ca un pantof pe care il incalti dar nu are sireturi. Copiii au nevoie de ceilalti copii pentru a se juca, pentru a invata prin joc, pentru a se adapta si a-si folosi informatiile impreuna cu ceilalti, in a-si castiga achizitiile in mod firesc. Indiferent de modelul educational, strategia este aceeasi. Orice profesionist in domeniul educatie stie asta. Te folosesti „de orice” pentru a educa pe cei mici, nu neaparat obiecte, sisteme, etc http://www.consultanta-psihologica.com/mituri-despre-copiii-supradotati/ http://www.consultanta-psihologica.com/identificarea-copiilor-supradotati/

  1. Buna!
    Eu lucrez la o firma de consultanta educationala din Bucuresti si am avut ocazia sa colaborez cu ambele sisteme si sa vad ce plusuri si minusuri au.
    Iti recomand Montessori. Copiii sunt tratati cu mai multa atentie, au alte modalitati de educare, mai pe placul copiilor (prichindeii chiar vin cu drag la gradi). Insa trebuie sa tii cont de un lucru: copilul se va acomoda cu aceasta modalitate de invatare si-i va fi mai greu sa se acomodeze, apoi, la sistemul traditional. De ce nu alegi pur si simplu o gradinita privata, care sa urmeze curriculum-ul nostru national?! Daca imi spui in ce zona ati vrea sa gasiti gradinita, ma pot interesa si-ti pot recomanda ceva.

    • 1-1. Doar pentru gradinita ma intereseaza aceste sisteme. Cat despre zona: noi locuim in Giulesti, dar avem flexibilitatea de a o duce si in zone ceva mai indepartate. Parca n-as merge, totusi, in Berceni, de exemplu. Mi se pare cam mare distanta.

        • Locuind in Drumul Taberei si sistemul Montessori parandu-ni-se o alegere naturala, am vizitat mai intai Casa Montessori de pe Iuliu Maniu (dar dupa alte gradinite traditionale sau Waldorf). Spun din capul locului ca am auzit numai de bine despre sistem si foarte probabil ca educatia copiilor este foarte in regula si la Casa Montessori in particular. Dar:

          1) Totul se invarte in jurul doamnei Adina Tudorache. Dansa nu este directoarea gradinitei din postura unui angajat; gradinita este propietatea personala, „jucaria” proprie.

          2) Trebuie sa ai incredere in doamna Tudorache ca in Isus Cristos. Daca iti permiti prea multe intrebari care sa ii puna la indoiala sistemul perfect pe care l-a creat, s-ar putea sa fii rejectat ca parinte, in spatele unui motiv stupid.

          3) Comunicarea e necorespunzatoare. Nu raspunde la telefon, nu raspunde la e-mailuri, nimeni nu ia vreo decizie in locul doamenei directoare, care atunci cand te primeste te trateaza cu condescendenta („patronizing”). Daca ati vorbit vreodata cu vreun misionar religios, acesta este discursul. Nu poti avea indoieli.

          Daca parintii accepta cele de mai sus, e foarte posibil ca totul sa mearga perfect si copilul sa fie foarte bine.

          Pentru noi lucrurile au luat o intorsatura aiurea din momentul in care ne-am pus intrebarea de ce procesul de adaptare (al copilului) este atat de scurt si inflexibil la gradinita respectiva. Pasul 1: porti deschise (OK). Pasul 2: copilul vine impreuna cu parintii sa fie „evaluat” (de fapt, copilul intra direct la grupa, in timp ce doamna Tudorache descoase parintii). Pasul 3 (n-am mai ajuns aici): primesti un set de intrebari, discuti cu educatorul si asta e tot. Pasul 4 e semnarea contractului. Nu aduci a doua oara copilul pana nu platesti taxa de inscriere si garantia. Noi am vrut initial sa discutam cu educatorul inainte de Pasul 2. Nu e posibil. Atunci am cautat informatii prin colegi si am dezvaluit involutar acest lucru. Erori fatale, caci am primit raspunsul ca al nostru copil nu poate fi adaptat (de altfel un copil normal, linistit, inteligent, crescut fara televizor, cu parinti avand program flexibil, respectiv scurt).

          P.S. Am fost rejectati prin SMS.

          P.S.2. Ne gandim in continuare la o gradinita din acelasi sistem, dar distanta va fi o problema mare.

          • Salut. Iti multumesc mult pentru mesaj, mai ales ca este unul foarte aplicat si interesant. Raspund cu intarziere, dar sper sa-ti fie de ajutor mesajul meu. Scurt pe doi: nu aveti ce cauta la acea gradinita si, din punctul meu de vedere, nu are ce cauta niciun copil. E o mare tampenie ce face doamna respectiva. La noi, este absolut superb. Directoarea si toate cadrele didactice sunt foarte faine, uneori chiar prea faine. Sophia merge la gradinita de drag. Doamnele respective ne-au ascultat toate doleantele, ne-au raspuns la toate intrebarile. Suntem extrem de incantati de sistem, de tot ce se intampla acolo. Copilul meu, la trei ani si jumatate, face 90% dintre lucrurile zilnice singur si le face bine. Este foarte creativa, dar, in acelasi timp, foarte ascultatoare. Si cand spun ascultatoare, crede-ma ca vorbesc cu ea aproape ca atunci cand vorbesc cu un adult. Nu a fost nevoie sa ridic macar tonul vreodata. In plus, face in gradinita engleza, pian, arte plastice. Inca o data spun, este superb. Da, este departe de noi. Noi stam in Crangasi si gradinita este pe Stefan cel Mare, undeva dupa stadionul Dinamo. Fac zilnic, dimineata, cu ea cam 30 de min. Dar merita. Copilul meu ii sare in brate educatoarei si spune „Tati, te iubesc, ma duc la joaca”.

          • Nu exista un sistem de evaluare al gradinitelor private prin uramare o foarte atenta monitorizare a parintilor este absolut necesara.
            Aici nu vorbim de carente minore in educatie -care se pot corecta pe parcurs.
            Vorbim de posibile traume ,de greseli grosolane-
            nu neaparat intentionate.

          • Respect principiile sistemului educational Montessori,inclin deci catre aceasta educatie
            ceea ce am auzit insa pe acest blog ma ingrozeste: felul in care sunt judecati parintii,
            sistemul inchis ,totalitar ..ce oroare.Va rog sa va luati toate masurile de precautie si sa puneti 1000 de intrebari-daca directoarea sau angajatii nu vor sa raspunda la interbarile dumneavoastra
            -nu inscrieti copilul la acea gradinita!

          • Articolul este online de vreo trei ani aproape, nu mai stiu care sunt comentariile la care va referiti exact. Au fost multe reactii, este clar un subiect de interes. Pentru noi, gradinita la care merge Sophi este perfecta, de la angajati, pana la dotari. Nu am sa-i dau numele, din foarte multe motive personale, dar va spun doar atat: fiica-mea este topita dupa educatoarea ei. Ii sare in brate de fiecare data cand o vede si exista dragoste sincera intre ele, de ambele parti. Iar directoarea noastra, credeti-ma, a facut fata cu brio intregului asalt de intrebari puse de catre noi.

  2. Aaaaa, si inca ceva: unitatile de invatamant de la noi, care zic ca folosesc metodele Waldorf sau Montessori, au cadre didactice transferate din sistemul nostru. La noi nu se poate nimeni specializa pe Montessori sau Waldorf. Ei doar au angajat educatoare „normale” si le explica cum trebuie sa se comporte cu copiii in unitatea lor. Nu au cadre specializate pe asa ceva. Asa ca nu e nicio mare chestie cu aceste gradinite, doar ca parintii nu stiu. Iar la finalul gradinitei se trezesc ca prichindeii lor nu stiu mare lucru si nu se pot adapta in scolile de stat.
    Si inca ceva: atunci cand alegeti gradinita, cereti sa va arate autorizatia de functionare sau acreditarea obtinute. O institutie serioasa ar trebui sa la aiba expuse chiar la intrare, pe un avizier. Daca nu au aceste documente, functioneaza ilegal si nu sunt cuprinse in sistemul de invatamant. Pur si simplu functioneaza de capul lor, e totul doar o afacere, sa scoata niste bani.
    Iar daca alegeti, pana la urma, tot o unitate cu Waldorf sau Montessori, cereti-le si lor autorizatia sau acreditarea si veti vedea ca o au obtinuta tot pe sistemul nostru traditional.

    • domnisoara, daca tot spuneti ca sunteti consilier, ar fi de asteptat sa stiti ca in bucuresti exista MIB Institutul Montessori Bucuresti – Montessori Institute of Bucharest; si alte institutii de pregatire in sisteme alternative; ca sa nu mai zic de faptul ca gradinitele si scolile MOntessori serioase isi trimit cadrele la specialiozare chiar si in SUA. Da, asta se intampla, o prietena se afla in State pentru a treia vara consecutiv la specializare., deci se afla si in 2013, atunci cand dvs. scriati aceste informatii eronate. NU mai dezinformati. Nu toate institutiile alternative sunt de calitate dar asta nu inseamna ca lucrurile stau asa cum le-ati prezentat. p.s. : Mentionez ca nu activez in sistemul Montessori, si nu sunt nici parinte. Doar ca lucrez in educatie de 10 ani si intmaplator iata ca stiu, fara sa vreau, mai multe decat un ,,consilier in educatie,,.

    • Absolut corect. Parintii sunt multumiti ca ii este bine copilului, ca personalul este simpatic si directoarea este draguta. Nu am vazut/auzit vreun parinte care sa fi fost informat in ceea ce priveste efectiv strategia educationala, elementele specifice, materialele utilizate, de asemenea specific montessoriene (atentie: trusa Montessori de la editura Grama NU este montessoriana).Intr-adevar, nimeni nu face vreo specializare in alternativele educationale (desi stiu lucruri total neplacute in ceea ce priveste Waldorful, dar si Step-by-Step, care NU este alternativa educationala dar este prezentata ca atare). Se fac ceva cursuri rapide, important este sa fii supus, sa faci exact ce ti se spune si sa nu ai idei in plus.

    • Dragi parinti care cautati un sistem bun de invatamant, va rog sa aveti mare grija cu alternativele din invatamantul traditional. Eu regret enorm ca fiul meu (care anul acesta a terminat cls a VIII-a), a fost 8 ani in alternativa waldorf si dupa 8 ani a fost respins pe motiv ca nu s.a descurcat la interviu. aveti mare grija, nivelul este foarte, foarte slab, cadrele didactice nu.si fac orele, iar ei, cei de la waldorf au o strategie ,,dupa 8 ani (spusele cadrelor didactice), elevii se cern si au sansa sa intre in Liceul Waldorf si elevii din traditional. Asa ei obtin o performanta la BAC cu elevii pregatiti de sistemul traditional. pana la clasa aXII-a au grija cadrele didactice sa ramana cel mult 9-10 care au fost inca de la inceput in waldorf (si aceia care au facut pregatire in particular), iar apoi primesc pe parcursul claselor IX-XII vor mai inscrie elevi di traditional sa poata avea promovabilitate mare la BAC. vorbesc in calitate de parinte care a trecut prin asa ceva anul acesta. au fost respinsi 4 elevi care au fost din waldorf din cls I, 2 s.au retras deci vor avea loc inca 6 elevi din traditional care sa le ridice nivelul liceului. ei vb foarte frumos despre aceasta alternativa, insa ……afara e vopsit gardul iar in interior este leopardul……parintilor care care au copii ce sunt din cls I sau continua pana in cls XII le este frica sa vorbeasca, deoarece sunt prof care ii lasa corijenti pe elevi. concluzia va rog sa va interesati la parintii cat de serioasa este aceast liceu, bafta! as dori sa mai spun ca orice elev di inv traditional este pregatit ptr ore inv alternativ, dar nu orice elev din inv alternativ este pregatit sa faca fata in inv traditional. MAI BINE LASATI COPILUL IN TRADITIONAL SI ESTE PREGATIT PENTRU ORICE……….

  3. Eu am facut scoala la Waldorf…se numeste acum „liceul Waldorf nr.1″… Am facut din cl 1 pana in cl a 12 a… Pot sa ti spun ca sunt super din toate punctele de vedere, iar despre gradinita aceleasi cuvinte de lauda.Se acupa de fiecare copil in parte si au activitati foarte constructive.:)

    • Multumesc pentru experienta impartasita. Spune-mi, te rog, cat de mult te-a ajutat sa te angajezi apoi sau in facultate. Ti-a fost greu sa te integrezi in sistemul de stat? Ai vreo legatura cu el acum?

      • Buna ziua! Imi puteti da un contact prin care sa pot lua legatura cu dumneavoastra ? Sunt intr o situatie un pic disperata referitor la gradinita si as vrea sa ma ajutati un pic, intrucat observ ca sunteti foarte informat referitor la sistemele de invatare! Tind spre montessori si sunt hotarata 100% ca in acest sistem doresc sa imi inscriu copilul insa vreau sa stiu o gradinita autentica si cu referinte bune! Imi poti raspunde in privat pe mail? Multumesc din suflet!!!

  4. Eu am facut scoala la Waldorf…se numeste acum „liceul Waldorf nr.1″… Am facut din cl 1 pana in cl a 12 a… Pot sa ti spun ca sunt super din toate punctele de vedere, iar despre gradinita aceleasi cuvinte de lauda.Se acupa de fiecare copil in parte si au activitati foarte constructive.:)

  5. Eu am facut scoala la Waldorf…se numeste acum „liceul Waldorf nr.1″… Am facut din cl 1 pana in cl a 12 a… Pot sa ti spun ca sunt super din toate punctele de vedere, iar despre gradinita aceleasi cuvinte de lauda.Se acupa de fiecare copil in parte si au activitati foarte constructive.:)

  6. Nu ca vreau sa adaug la confuzie, dar vreau sa te încurajez sa citești si de metoda Reggio. E alta metoda alternativa care merita considerată. Depinde de copilul tau in ce mediu va „inflori” mai bine. Sunt destul de diferite metodele acestea ca sa facă o diferența. Deci documenteaza-te bine si observa …

  7. Gradinita Waldorf este o alternativa a invatamantului traditional, dar apartine tot de ministerul invatamantului, nu este o scoala/gradinita particulara, deci costurile nu sunt ridicate. Recomand cu caldura sa stabiliti o intalnire cu educatoarele din ambele metodologii, chiar sa incercati cateva zile sa mergeti cea mica la gradinita.

    De asemenea, desi acum va ganditi numai la gradinita, pe viitor trebuie sa stiti ca Waldorf este singura care are continuitate pana la sfarsitul liceului.

    eu votez Waldorf

  8. A, nu stiu sa raspund ca nu stiu Waldorf, fie-mea e la Montessori. Voiam doar sa zic ca a zis mai sus o tanti ca e vrajeala cu gradi, ca sunt educatoare normala si bla bla. Nu-i adevarat, depinde de gradi. De ex. educatoarea Sarei a investit intr-o acreditare Montessori (nus ce curs si examene da, fix 6000 de iepuroi). Pentru noi s-a potrivit perfect, era felul cum pornisem acasa inca inainte sa aud de metoda asta ( pe la 1 an jumate cred ca am descoperit-o).

  9. @Andreea esti sigura ca tu ai toate informatiile referitoare la gradinitele de stat in sistem Waldorf? Poti sa mi dai un exemplu de astfel de gradinita in care personalul a fost transferat si nu are pregatire Waldorf?
    Intotdeauna vor fi diferente intre gradinitele de stat si cele particulare din punct de vedere al bazei materiale, dar si pretentiile financiare sunt pe masura – 1700 RON vs 350 RON – cred ca acest lucru spune foarte multe despre posibilitatile de dezvoltare ale educatorilor din ambele sisteme.
    Pentru cei care opteaza pentru un astfel de sistem este importanta continuitatea – sistemul Waldorf, de stat, presupune atat posibilitatea de a urma acest sistem de la gradinita pana la terminarea liceului si costuri mult mai mici.

  10. Postarea pare destul de veche, cred ca intre timp ati vizitat gradinitele si ati gasit deja un loc potrivit pt puiul vostru. Acum sunt si eu cam in aceeasi situatie ca si voi asa ca m-ar interesa f tare un feedback in urma cautarilor voastre. Multumesc!

    • Am ales, deja. Sophia merge la gradi de la 1 septembrie. Noi am ales Montessori. Ne place foarte mult. A devenit un copil foarte echilibrat, cuminte, ascultator si creativ. Ne place la gradinita la care merge. Educatoarele sunt specializate Montessori, cu cursuri pe afara. E fain. Nu stiu, insa, daca nu se creaza un balon in jurul copiilor, un balon care-i fereste de societatea reala. In acest sens, ne gandim ca mai tarziu sa o introducem in sistemul de stat. Vom vedea, analizam problema. Ideal ar fi sa o ducem intr-un sistem privat de la gradi pana la facultate, dar e extrem de costisitor si nu ne permitem nici noi.

    • Lumea piticilor. Dar cred ca sunt si altele la fel de bune. Nu vreau sa le fac reclama, ca platesc la fel ca fiecare parinte cu copil acolo.

  11. Poate pentru gradinita orice alternativa sau traditional poate fi OK.

    Mai departe insa, in ce priveste Waldorf lucrurile se schimba radical. Trebuie discutat la concret pe o anumita unitate de invatamant, nu la general. Exista si scoli Waldorf proaste, in acelasi fel in care exista si scoli traditionale proaste, eticheta Waldorf nu e o garantie, dimpotriva.

    La liceul Waldorf din Bucuresti profesorii nu ii invata pe copii de fapt nimic. Din pornire, programa Waldorf (propusa de federatia Waldorf, nu de altcineva) nu este respectata deloc la acest liceu. Nu se face din ea mai nimic, copiii deseneaza intr-una, fara vreun obiectiv precis.

    La sport vor face cat de putin posibil, la matematica vor invata diverse siruri ani in sir, fara insa ca asta sa se traduca in rezolvarea unor probleme.

    La evaluarea nationala 90% din elevii acetui liceu au avut note sub 4 doi ani la rand, iar rezultatele la Bac sunt chiar slabe, daca judecam dupa note si dupa procent.

    Parintii care vin la Liceul Waldorf din Bucuresti habar nu au decaracteristicile alternativel, vin aici doar pentru ca le e frica de sistemul traditional. Profesorii nu informeaza niciodata despre ceea ce au de gand sa predea, ceea cea avand in vedere lipsa manualelor, va face aproape imposibil de urmarit de catre parinti ce invata copiii.

    Probelma principala a Liceului Waldorf din Bucuresti nu este ca e … Waldorf, ci ca de fapt nu aplica nici un fel de pedagogie, nici Waldorf nici traditionala, nimic. Profesorii pur si simplu supravegheaza elevi

    Nici inspectoratul nu verifica decat superficial ceea ce se intimpla in acest liceu. Rezultatul combinateiei necunoasterea parintilor + lipsa de control este lipsa oricarei invatari in scoala.

    Liceul Waldorf din Bucuresti este pur si simplu slab, cu cadre didactice slab pregatite si de un dezinteres major. Acestia isi ascund cu maxima prudenta lipsa de calificare, lipsa web-site-ului acestui liceu nefiind intamplatoare.

    • WAWW! si pe mine ma ajuta postarea ta, foarte sincera, argumentata si….m-a convins! Sistem traditional. Doream sa optez pt Waldorf…am renuntat deja. Multumesc!!!

  12. Am spus toate astea pentru ca dupa o gradinita Waldorf – care e in ordine in majoritatea cazurilor – parintii vor fi tentati sa trimita copilul tot in Waldorf, fara a mai sta pe ganduri si fara a verifica scoala Waldorf respectiva.

    Apoi vor sta linistiti ani de zile pana cand vor realiza cu stupoare ca de fapt elevii nu au invatat mai nimic. Daca vor realiza vreodata.

    Purtati de succesul gradinitei, nu vor dori sa creada ca odraslele lor nu invata mai nimic la scoala Waldorf respectiva. Vor invinui fie ministerul de imixtiune, fie necunoasterea celor care critica sistemul…

    Federatia Waldorf este cea ce verifica scolile Waldorf, nu inspectoratul, care se limiteaza la verificari administrative (conform legii). Dar in federatia Waldorf sunt tot profesorii de la scolile Waldorf. Cat de independenta este aceasta evaluare, judecati singuri.

    Faptul ca o gradinita Waldorf a fost OK nu inseamna ca o scoala in aceasta alternativa va fi in mod necesar OK. Ba poate chiar dimpotriva. Verificati faptic liceul/scoala, vedeti daca rezulta din prezentarea respectiva ce se face in mod concret in acea scoala. Unele scoli Waldorf vor prezenta alternativa in sine, teoria ei, nicidecum ce se face in acea scoala.

    • Multumesc pentru info. Sunt dezamagita deoarece caut o varianta de liceu pentru ca baiatul meu sa invete suficient pentru a-si trece bacul insa sa-si dezvolte pasiunea pentru muzica si engleza. Iin sistemul actual este dezinteresat de scoala, obosit de teme si dornic sa invete prin descoperire nu prin memorare. Prin urmare am copil de 14 ani nefericit si as da orice sa-l pot ajuta sa fie implinit. Din pacate nu-mi permit 10.000 euro/an la liceele private si nici macar nu sunt sigura ca acolo este ceea ce este potrivit pentru el.

  13. Baietelul nostru mare abia a facut 3 ani si vrem sa-l dam din toamna la gradinita. Noi stam in Green City, com 1 decembrie. Am fi dispusi sa-l ducem la o gradinita aflata mai departe , dar nu stim foarte multe despre gradinitele din Bucuresti (noi fiind din Constanta). Am auzit cuvinte de lauda despre gradinita Waldorf de pe str Popa Nan, dar este la mai mult de 45 de min distanta. Nu spun ca nu as accepta ideea, dar sper ca ar mai exista si alte variante. Ma puteti ajuta cu un sfat?

    • Pana la gradinita noastra, eu fac in fiecare dimineata 30 de min. Fetita este, insa, in culmea fericirii la gradinita la care merge. Noi am ales Montesorri, din pacate, nu pot sa te ajut cu sfaturi in privinta gradinitei din Popa Nan.

  14. Buna ziua. Gemenii au 1 an si 6 luni si deja trebuie sa ma interesez de inscrierea la gradinita pentru toamna lui 2016. Nu imi permit sa-i dau la o gradinita privata, insa am auzit ca ar fi si gradinite de stat cu sistem Montessori/Waldorf. Stiti cumva nume/numere de gradinite? Ma puteti ajuta in acest sens? Multumesc

  15. Mi se pare ireal sa citesc ca cei de la liceul Waldorf nu sunt invatati absolut nimic. Eu am facut 12 ani de Waldorf si consider ca m-a crescut pe mine ca om cat si sunt o persoana deschisa, calda, multa rabdare. Dupa waldof m-am integrat perfect la Ase, am terminat facultate in engleza si acum urmez si master. Acum cum poti spune ca nu am invatat nimic? Sunt un caz special? la bac avem in medie 95% admisi cu note de peste 8.

  16. Bună Dan,
    înțeleg ca ești mulțumit de grădiniță aleasa. Poți sa îmi scrii în particular numele și adresa. Are cumva și modulul de școală 6-9 ani?
    mulțumesc

  17. Buna Dan, imi poti trimite te rog un mesaj cu numele gradinitei Montessori unde merge fetita ta ? Multumesc

  18. Buna,
    Am citit cu interes toate schimburile de replici de pe siteul dvs.
    Prin urmare, imi puteti da si mie (in privat) adresa si numele gradinitei unde merge pitica dvs?
    Noi tocmai am descoperit ca, desi ni s-a zis ca nu se folosesc pedepse, totusi se folosesc bulinele si coltul rusinii…
    Va multumesc frumos!

  19. Buna ziua, am citit cu interes parerile parintilor si ne-au fost de bun ajutor, suntem interesati de a ne indrepta si noi pentru baietelul nostru, catre sistemul educational montessori. Va rog, daca aveti amabilitatea, sa ne transmiteti numele gradinitei unde merge fetita dvs, printr-un mesaj privat.
    Multumesc anticipat,

  20. Si noi stam in Crangasi-Giulesti si cautam o gradinita buna. Am cautat Montessori, acum am fi multumiti si cu una classica, dar care sa nu pedepseasca copiii, sa nu ii laude in exces, sa ii scoata afara pe orice anotimp, sa ii ajute sa fie independenti, sa aiba educatoare grijulii si empatice, iar daca se poate si jucariile sa nu fie o gramada de plastic aruncate una peste alta, ar fi perfect. Sunt curiioasa care a fost alegerea voastra, macar din simplul fapt ca venim din aceeasi zona. Am gasit gradinite montessori, dar departe de noi, pana la care am face 45min-1 ora. Si mi se pare greu pentru un copil in fiecare dimineata si seara sa piarda 2 ore in trafic. Sanatate!

    • Noi am ales o gradinita din zona Stefan cel Mare- Dinamo. E mult de mers, sunt aproximativ 30 de min in fiecare dim, dar asta e. Sophia se simte minunat acolo, asa ca merita efortul.

  21. Salut Dan,
    ai putea sa imi spui te rog pe email cum se numeste gradinita de la stefan cel mare?
    avem si noi o pitica si vreau sa incepem sa studiem problema cu gradinitele.

    merci.

  22. Nu este ceea ce cred altii despre un sistem sau altul. Mi se pare normal sa alegi in functie de ceea ce consideri tu ca se potriveste copilului tau, dupa ce ai studiat principiile fiecaruia dintre aceste sisteme. Aici iti scriu adeptii fiecarui sistem, spunand ca optiunea lor este cea mai buna, dar trebuie sa observi in care sistem crezi ca se incadreaza copilul tau, unde se potriveste.

  23. Buna ziua. Imi doresc ca din septembrie sa il duc pe bebe ( 1 an si 6 luni ) la gradinita/cresa si nu stiu exact unde 🙁 locuiesc la muncii . Va rog din suflet sa ma ajutati cu cateva sfaturi

    • Buna ziua. Multumesc ca imi cereti sfatul, dar dvs sunteti care trebuie sa ia decizia. Vedeti, in jurul casei, ce gradinite gasiti, cereti sa participati la orele lor si apoi luati decizia. Exista si cateva gradinita Montessori in zona. Gasiti pe http://www.crestemmontessori.ro mai multe detalii. Totusi, decizia este doar a dvs.

  24. Buna
    Ma numesc Raluca si sunt mamica unui baietel, care este sufletul si viata mea -Gabriel si ma informez legat de gradinite pentru el ca sa ma asigur ca am ales cea mai buna varianta pentru el.Mi/ar placea sa abia continuitate in acelasi sistem.Am citit despre Montessori si despre Waldorf. Legat de Montessori nu am referinte, doar de la Waldorf. Intra-adevar se aplica principiile Montessori?Stii cumva, Montessori are numai invatamant in sistem privat? Am cautat informatii pe net legate de gradinita la care merge fiica ta si nu am gasit decat ca locatia este inchisa. Asa este? s-a inchis gradinita? Multumesc pentru timpul pe care il acorzi sa citesti si sa raspunzi la mesajul meu.Sunteti o familie foarte frumoasa, sa va bucurati de cele 2 minuni din viata voastra!

  25. Buna ziua,m ar interesa impresii despre gradinita Creative Minds ? M ar interesa recomandari de gardinite cu predare montessori in zona Stirbei Voda,Cotroceni,Victoriei.
    Va multumesc anticipat!

  26. Buna ziua,
    Imi puteti spune daca in perioada de acomodare la cresa ati participat si Dvs. la ore sau ati lasat copilul singur?
    Multumesc!

    • Am pazit usile. La propriu. Asta ni s-a cerut, sa nu plecam brusc. Dar gasiti pe Taticool un articol pe aceasta tema.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *