Da, a fost cel mai frumos Paşte pentru mine! A fost primul Paşte în trei, era evident să fie aşa! N-a înţeles Sophia prea multe din povestea cu cozonacul, cu ouăle şi cu iepuraşul, dar pentru noi a fost minunat. Ea a fost iepuraşul nostru şi ne-a umplut sufletele de bucurie.

Doamne, dar a fost şi tare obositor! Asta pentru că am făcut Paştele acasă, doar noi trei. Implicit, doar noi, părinţii, ne-am ocupat de Sophia. Ne-am mai ocupat şi în trecut, de foarte multe ori, dar, de curând, Sophia s-a transformat. A devenit foarte afectivă, foarte lipicioasă, poate şi foarte alintată. Vrea tot timpul să stea în braţele mele sau ale Cristinei. În plus, noaptea, pitica se trezeşte la fiecare două ore. Nu ştim de ce, mai ales că ea era un copil care dormea toată noaptea. Ei bine, acum, se trezeşte şi, imediat, se ridică din pătuţ şi plânge. Strigă după noi, vrea „LOVE”, mult „LOVE”.

Noi o iubim enorm şi o cocoloşim imediat, dar, după două- trei repetări dintr-astea nocturne, am devenit doar niştee zombi.  Drăgăstoşi, într-adevăr, dar… zombi.

PS: Acum, Sophia doarme. Altfel ne-am fi bătut pe laptop. Eu să scriu, ea să-mi scoată tastele! 🙂