CE MĂ ENERVEAZĂ: „CAŞCHETELE” CARE SE CRED ZEI!

Am tot respectul pentru Poliţia Română, dar m-am săturat de câte uscături are. Sunt nişte exemplare acolo, care, odată ce şi-au luat o insignă, se cred zei!

Şi nu mă refer la poliţiştii şcoliţi în academie, ci la tablagii, la ăia care n-au fost în stare să ia la facultate şi au făcut doar o şcoală de subofiţeri, cel mult.

Ei, indivizii ăştia sunt cei mai răi. Se cred stăpâni pe plantaţie, iar noi, restul românilor, suntem văzuţi de ei ca nişte sclavi. Pe modelul: „Am baston şi caşchetă, eu sunt şeful! Voi? Voi executaţi că vă ia mama dracu’!”.

De ce sunt atât de revoltat:

Aseară, pe Bd. Iancului. Toată lumea mergea în coloană, cu 50 km la oră. Deodată, frâne bruşte, scârţâit de roţi. Ne oprim. Cineva blocase banda de mers. Începem să ne rugăm de cei de pe alte benzi, să ne lase şi pe noi să ne continuăm drumul şi să ocolim „bolovanul” din cale.

De fapt, „bolovanul” era o maşină de poliţie, trasă aiurea pe dreapta, oprită absolut ilegal, într-o zonă aglomerată, cu indicatoare cu „Parcarea interzisă”.

După minute bune, reuşesc să trec şi eu de maşina domnilor. În dreptul lor, însă, nu pot să mă abţin şi le dau un claxon de felicitare. Recunosc, am greşit. M-am lăsat învins de nervi, dar „bolovanii” ăia chiar meritau. Legea este pentru toţi, iar tu, mare organ, chiar trebuie să fii un exemplu!

Şi să vezi ce se întâmplă. „Caşcheta” reacţionează! Bagă girofarul şi o ia după mine!

Trag frumos pe dreapta. Mă aşteptam să-mi ceară nişte documente, să-mi spună că am încălcat vreo lege de circulaţie, să se prezinte frumos, înainte, cu caşcheta pe cap, în fine, să-şi facă treaba regulamentar!

Dar de unde! Domnul organ trage lângă mine, deschide geamul şi, din maşină, începe să urle la mine! „Băăăă, tu nu vezi că eram în misiune?! De ce mă claxonezi, că eram în misiune, DĂDUSEM SEMNAL DREAPTA?!”.

Recunosc, am rămas mască! Pentru câteva secunde! Îmi revin şi îl întreb şi eu pe domnul organ: „Eraţi în misiune cu semnal dreapta?! Asta n-am mai auzit-o! N-ar fi trebuit să aveţi semnale acustice şi vizuale? N-ar fi trebuit să aveţi girofarul pornit? Să vă vadă ceilalţi şoferi de la distanţă şi să vă poată ocoli?”

La astfel de întrebări, „domnul caşchetă” se enervează şi mai tare şi urlă: „Auzi, bă! Claxonatul e interzis în Bucureşti!” 

Îmi muşc muzele şi nu zic nimic. L-aş fi întrebat dacă nu cumva şi prostia ar trebui interzisă!

Până la urmă, îl salut şi plec mai departe! După 50 de metri, mă opresc la un semafor. Era roşu! Domnul organ mai încalcă o dată legea: trece mai departe, pe roşu, fără girofar pornit! Linişte vă rog! E ÎN MISIUNE! DOAR A DAT SEMNAL DREAPTA!

 

Voi aţi păţit astfel de mizerii? Ce le-aţi zis „domnilor” respectivi? Cum aţi reacţionat?

VECINII MEI ARE PARANGHELIE!

LIVE!
Afară sunt 40 de grade. Leşini!
Dar vecinii noştri „are paranghilie”! Nuntă mare!
Au făcut gratarul, au scos 6 boxe, vecinele s-au pus pe dans…. şi la noi în casă… se aude muzica… de parcă 2 boxe sunt în sufragerie. După ce am închis termopanu`, se mai aude puţin… doar o boxă. Eu nu pot să-mi imaginez cum suportă sunetul vecinii care stau fix lângă boxe.
Noi, cei din enclava vecină, am înroşit telefoanele autorităţilor şi… într-un târziu a apărut şi … maşina din imagini … Organele au discutat, au discutat şi vecinii… au dat muzica puţin mai încet… Priviţi la ce nivel a avut loc discuţia dintre vecini şi organe! Să fie oare vreun sictir la mijloc?
Ghici ce s-a întâmplat după ce a plecat poliţia?! Paranghelie maximă! Iar!
 
Alooo! Mai există vreun organ cu curaj în ţara asta? Vreunul care să le dea amenzi? Care, în cel mai rău caz, să cheme mascaţii?
 
PS: Vreau să precizez că nu am nimic cu minorităţile! La fel de nesimţiţi pot fi şi cei cu pielea foarte albă! Tot ce vreau este… linişte!

„FIICA MEA A FOST AGRESATĂ DE TOŢI POLIŢIŞTII DIN COMUNĂ”!

Aseară, pe la ora 20. Destul de târziu pentru a mai deranja pe cineva. Sună telefonul. Nu aveam numărul în agendă. Zic, totuşi, să răspund. Aşa fac de obicei, chiar dacă nu cunosc apelantul.

„Bună searaaaaa! Mă nuuuuumesc Vasilicăăăăă, din comuna Tărtăşeşti şi vreau să vă spun că fiica meaaaaaaaaaaaaaaaa, de 16 ani, a fost agresată de toţi poliţiştii din comunăăăăă! Vreau să meeeeeediatizaţi cazul!”

PAM! Mesajul domnului respectiv m-a lovit în moalele capului. Ce naiba să-i răspund unui domn, clar aflat sub influenţa licorilor, care îmi expune un astfel de caz? A fost un amestec perfect de râs şi plâns, în mintea mea.

L-am luat politicos, i-am explicat că trebuie să se ducă la IML cu fetiţa, să facă apoi o plângere, să se adreseze organelor abilitate şi tot aşa, întreaga procedură. Asta, deşi sunt convins că domnul Vasilică nu avea un caz real, ci avea doar muuuult timp de pierdut.

Pe de altă parte, m-a mirat de unde a făcut rost de numărul meu de telefon. N-a vrut să-mi spună clar. Doar atât: „de la doamna Laura”. Care Laura? Habar n-am. Oricum, să-ţi fie ruşine, Laura! Ruşine! Mai eram şi cu Sophia în braţe, în drum spre băiţă.

În fine, îl lămuresc pe om, terminăm discuţia.

După 15 minute, sună iar. Acelaşi mesaj. L-am întrebat, în plus, dacă ştie cu cine vorbeşte. „Cu unul de la Poveştiri!”. E clar, omul ştia ceva, dar nu prea multe. Mai am răbdare, încă o dată. Tot politicos, îi cer să facă tot traseul acela. Pe acelaşi ton cu silabe prelungite de licori, domnul îmi completează că s-a plâns până şi DNA-ului, tot la telefon, că toată poliţia din Tărtăşeşti este coruptă, că fiica lui a fost agresată, violată etc. Iar partea cu violatul, spunea domnul, ţine de ceva vreme, luni întregi. În tot acest timp, nimeni nu l-a băgat în seamă, dar nici el nu a făcut vreun demers scris şi oficial. Închidem iar.

Alte 15 minute, sună iar. Vă jur! Acelaşi domn! Acum scoate asul din mânecă: „Vă suuuun din parteaaaa Ioaneeeeei Moldovan!”. După asta chiar am pufnit într-un râs zgomotos. Calm, dar şi, deja, amuzat, l-am întrebat pe domn dacă a făcut, între timp, testul la IML. Nu pentru alcoolemie, ci pentru fiică-sa. Mi-a zis că nu. I-am închis după ce l-am rugat să meargă, totuşi, pe firul acesta.

Ei, dragii mei cititori de blog, ce ar trebui să faci în astfel de momente? Câtă crezare să dai spuselor unui astfel de om? Să-l înjuri, să-i închizi telefonul sau să-i răspunzi cu calm? Voi aţi păţit aşa ceva? Cum aţi reacţionat? Eu am ales a treia variantă şi m-am minunat de cât calm am dat dovadă!

 

 

CE MĂ ENERVEAZĂ: CERŞETORIA!

Cu siguranţă că suferinţa acestui copil, starea lui jalnică, sărăcia cruntă în care se scaldă stârnesc compasiunea tuturor.

Mi-e teamă, însă, că acesta este şi scopul celui care îl pune acolo. Doar scopul de a stârni milă şi de a ne face să scoatem câţiva lei din buzunar. Dar oare din toţi aceşti bani pe care copilul ăsta îi strânge pe zi se duc pe cheltuieli necesare lui? Sunt sigur că nici măcar doi, trei leuţi.

Ştiu că voi stârni, din nou, controverse cu acest post, dar nu pot sta nepăsător. Susţin sus şi tare că nu sunt de acord cu cerşetoria! Eu nu dau bani cerşetorilor, indiferent cât de amărâţi sunt, indiferent ce sechele au, indiferent cât de tristă au povestea. NU LE DAU BANI!

Ştiu, Dumnezeu ne îndeamnă să fim buni cu aproapele nostru, să fim milostivi, să fim generoşi.

Dar eu nu cred că aceasta este soluţia în cazul cerşetorilor, ci din contră. Pur şi simplu, cu cât ne este mai milă, cu atât sunt mai fericiţi stăpânii acestor cerşetori, cu atât mai prosperă le este afacerea.  Pentru că, din păcate, 99% dintre cerşetori au un „STĂPÂN”, care îşi cumpără merţane, vile şi haine scumpe pe spatele lor, al amărâţilor ăstora.

Da, vezi o bătrânică amârâtă care susţine că are nevoie de medicamente. Vrei să o ajuţi! Dar nu-i da bani, ci mergi la farmacie şi cumpără-i medicamentele respective. Sau dă-i o bucată de pâine, o masă caldă, o haină mai veche, dar nu-i da bani!

Aceasta cred că ar fi cea mai bună soluţie. Ne este la îndemână. În plus, dacă ne-ar mai ajuta şi statul, care să nu mai permită nicio formă de cerşetorie, chiar ne-ar fi tuturor mai bine. Cum ar fi dacă poliţia i-ar aduna pe aceşti oameni, i-ar duce în nişte centre, iar, de aici, ar fi preluaţi de nişte oameni mai norocoşi care să le rezolve problemele.

Din păcate, însă, mulţi dintre poliţişti preferă să închidă ochii şi, cu „atenţia” la purtător, să treacă mai departe, nepăsători, atunci când întâlnesc un cerşetor.

Mai mult, ne place să organizăm proteste pentru a salva animalele, dar, din păcate, am uitat de… oameni.

Ceva am putea face, totuşi, ca să schimbăm această situaţie. Un prim pas ar fi, poate paradoxal, să încetăm să le mai dăm bani cerşetorilor!