TATICOOL- UN PROIECT PENTRU NORMALITATE

Ce mai este cool în ziua de azi? Ce mai este frumos, atractiv, interesant?

E o întrebare care mi-a apărut în creier de câteva luni bune. Am cerut răspunsuri multor oameni, fiecare are părerea lui.

Aşa că am decis să iau o hotărâre de unul singur, asumându-mi toate criticile ulterioare de la cititori.

Pentru mine cool este să fiu TATĂ. De aceea, de astăzi, blogul meu se va numi TATICOOL sau TĂTICUL!

Nu am ales această temă pentru bravadă, pentru a mă bate cu pumnul în piept cât de bun ca tată sunt eu, sau pentru a mă lăuda cu sfaturi în privinţa modului în care să-ţi creşti copilul.

Nici nu voi scrie, de acum încolo, doar despre lucruri legate de copii sau de tătici. Nici nu-mi voi permite să mă dau pe mine drept exemplu ca tată ideal. Ar fi o aberaţie ca, după 1 an şi jumătate de când a apărut Sophia în viaţa mea, să mă declar expert în acest domeniu.

Departe de mine astfel de abordări.

Am ales, însă, această temă pentru că vreau să dau un semnal de NORMALITATE.

Într-o societate asaltată de senzaţional, de exclusiv, eu vreau să fiu bărbatul normal, de 30 şi ceva de ani, vreau să fiu TĂTICOOL.

Unora li se pare cool să meargă în cluburi. Şi eu merg, dar, pentru mine, cool este să fii tată.

Pentru alţii, cool înseamnă să apară pe primele pagini ale tabloidelor cu divorţuri sau despărţiri. Pentru mine, cool înseamnă să fiu soţ şi tată.

Una peste alta, eu îmi iubesc viaţa aşa cum e ea. Normală, înconjurat de familie, la săniuş sau în parc cu pitica mea, cu ea în braţe, în timp ce dansăm, sau, pur şi simplu, când ne pupăm de „noapte bună”.

Poate că multora viaţa mea li se va părea absolut banală şi total neinteresantă. Poate că nici nu e subiect de presă.

Dar, poate că tocmai banalul, normalul ar trebui să fie, acum, subiect de presă. Cu siguranţă ar fi o altfel de ştire.

Voi ce ziceţi? Are acest proiect viitor sau va fi o altă cauză pierdută? Sper să vă placă şi glumiţele din headere!

12 comentarii la „TATICOOL- UN PROIECT PENTRU NORMALITATE

  1. Esti superrrr!Imi place ideea!E f,adevarat ca esti un tata minunat…Cristina sper ca e de acord.Succes pentru noul proiect!

      • La mine in grupa 7 copii au taticul lor plecat la munca in strainatate…ii afecteaza f.mult.Au adus poze cu familia lor si zilnic se uita la ei,ii pupa,sa vezi ce fac de dorul lor.Noroc cu skype-urile,mai vorbesc sa nu-i uite!

        • Din pacate, taticii aia nu au sansa sa le ofere confortul copiilor lor asa ca au ales un salariu mai mare. Sunt sacrificii mari pe care le face intreaga familie.

  2. O ideea foarte bune, chiar m-ai surprins, te felicit din tot sufletul, sunt putine persoanele care au ca preocupare principala cresterea copiilor intr-un mediu sanatos. Asta inseamna pana la urma normalitatea, o familie. Bravo!

Dă-i un răspuns lui Dan Cruceru Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *