Priviţi-o pe Sophi. Vi se pare un copil cuminte? Mie nu, din aceasta poză! E făcută în timp ce devasta aranjamentele pe care doream sa le punem de Moş Nicolae.
Bine, las de la mine! După ce s-a obişnuit cu ornamentele, a redevenit copilul cuminte si isteţ pe care îl ştiam eu. Aşa că Moş Nicolae îi va aduce cadouri şi nu o nuieluşă! 🙂
Când eram mic, nu puteam să dorm în noaptea de Moş Nicolae. Îmi lustruiam ghetuţele cu multe ore înainte. Erau bec! Sclipeau!
Şi eram cuminte. Învăţam pe rupte, luam note mari, chiar făceam tot posibilul ca, în săptămâna de dinainte, să-mi impresionez părinţii. Pentru eu ştiam că ei ţin legătura cu Moş Nicolae şi ei îi spuneau dacă am fost sau nu cuminte.
Şi Moşul venea, în fiecare an! Era sărăcuţ, îmi aducea portocale şi câteva bomboane! Uneori, mai găseam câte un fular sau o pereche de mănuşi, dar asta foarte rar!
Dar aşa erau vremurile. Părinţii, muncitori într-un regim comunist, nu-şi permiteau mai mult. Şi nici n-ar fi avut „pile” să-mi obţină mai multe bunătăţi.
Chiar şi aşa, eram tare fericit! Fac pariu că fericirea mea, cu două portocale în braţe, era cu mult mai mare decât cea a unui copil de acum, care primeşte o tabletă sau un telefon mobil, în noaptea de Moş Nicolae.
Ţin minte că mâncam din portocalele alea de parcă ar fi fost cele mai bune fructe din lume. Le curăţam coaja încet, bucăţică cu bucăţică şi savuram aroma fiecărei părţi. Trecea mirosul şi abia apoi mai desfăceam o bucată. Iar feliile le desfăceam una câte una. Şi le mâncam încet, fiecare felie din mai multe muşcături, mestecând îndelung şi savurând.
Nu am să uit niciodată gustul acelor portocale. E gustul copilăriei mele. Sărace, dar deosebit de fericită.
Acum, observ nebunia din magazine. Părinţii se întrec să bage în traista lui Moş Nicolae cele mai tari gadgeturi. La 5 ani, deja, copilul îşi doreşte un iPhone. Mi se pare mult prea mult.
În fine, fiecare părinte îşi creşte copilul aşa cum crede el mai bine.
Ne-am pregătit şi noi pentru Moş Nicolae. Am agăţat trei şoşeţele, dintre care a Sophiei este cea mai mare, evident.
Stau şi mă întreb dacă îmi doresc ceva pentru mine de la Moş Nicolae. Sincer, nu cred. Poate doar sănătate. Toate gândurile noastre se îndreaptă către Sophia, ea este cadoul nostru de Moş Nicolae şi în fiecare zi, de altfel.
De abia aştept să o văd mâine dimineaţă, dând iama în şoşeţele. Îi place la nebunie să caute în pungi şi să desfacă ambalaje. Va primi mai multe decât mine, pe când eram copil. Acum, ne permitem noi mai multe. Nu vom exagera, însă.
Şi va primi neapărat şi o portocală!
TU CE ÎŢI DOREŞTI SĂ-ŢI ADUCĂ MOŞ NICOLAE!
LA MULŢI ANI CELOR CARE ÎŞI SERBEAZĂ ŞI PRENUMELE! SĂ FIŢI FERICIŢI ŞI SĂ VĂ ADUCĂ MOŞUL TOT CE VĂ DORIŢI!
Ea este o parte din România mea şi îi doresc tot binele din lume!
Şi tu eşti România mea!
LA MULŢI ANI, ROMÂNE!
CONCURS, CONCURS, CONCURS!
Pun la bătaie câte o invitaţie pentru două persoane la următoarele filme: „Saga Amurg- Zori de zi, partea a 2-a”, „Ho ho ho 2” si „Între două lumi”. Invitaţiile sunt la Cinema City Sun Plaza şi poţi să te duci la film oricând doreşti în perioada următoare. Filmele sunt distribuite în România de MediaPro Pictures.
Îţi dau, însă, doar o săptămână să-mi iei premiile!
Ce trebuie să faci?
Îmi trimiţi aici sau pe pagina de facebook o fotografie, însoţită de datele de contact, prin care să-mi demonstrezi că AI MOTIVE DE MÂNDRIE CĂ EŞTI ROMÂN!
Vreau să văd ce înseamnă asta pentru tine! Mâine, de Ziua României, eu am să îţi dau un exemplu despre ce cred că însemnă mândrie naţională. Tu nu trebuie să mă copiezi. Pune-ţi mintea la contribuţie! Gândeşte liber!
Start! Baftă tuturor! Vreau surprize plăcute!
Am tot respectul pentru Poliţia Română, dar m-am săturat de câte uscături are. Sunt nişte exemplare acolo, care, odată ce şi-au luat o insignă, se cred zei!
Şi nu mă refer la poliţiştii şcoliţi în academie, ci la tablagii, la ăia care n-au fost în stare să ia la facultate şi au făcut doar o şcoală de subofiţeri, cel mult.
Ei, indivizii ăştia sunt cei mai răi. Se cred stăpâni pe plantaţie, iar noi, restul românilor, suntem văzuţi de ei ca nişte sclavi. Pe modelul: „Am baston şi caşchetă, eu sunt şeful! Voi? Voi executaţi că vă ia mama dracu’!”.
De ce sunt atât de revoltat:
Aseară, pe Bd. Iancului. Toată lumea mergea în coloană, cu 50 km la oră. Deodată, frâne bruşte, scârţâit de roţi. Ne oprim. Cineva blocase banda de mers. Începem să ne rugăm de cei de pe alte benzi, să ne lase şi pe noi să ne continuăm drumul şi să ocolim „bolovanul” din cale.
De fapt, „bolovanul” era o maşină de poliţie, trasă aiurea pe dreapta, oprită absolut ilegal, într-o zonă aglomerată, cu indicatoare cu „Parcarea interzisă”.
După minute bune, reuşesc să trec şi eu de maşina domnilor. În dreptul lor, însă, nu pot să mă abţin şi le dau un claxon de felicitare. Recunosc, am greşit. M-am lăsat învins de nervi, dar „bolovanii” ăia chiar meritau. Legea este pentru toţi, iar tu, mare organ, chiar trebuie să fii un exemplu!
Şi să vezi ce se întâmplă. „Caşcheta” reacţionează! Bagă girofarul şi o ia după mine!
Trag frumos pe dreapta. Mă aşteptam să-mi ceară nişte documente, să-mi spună că am încălcat vreo lege de circulaţie, să se prezinte frumos, înainte, cu caşcheta pe cap, în fine, să-şi facă treaba regulamentar!
Dar de unde! Domnul organ trage lângă mine, deschide geamul şi, din maşină, începe să urle la mine! „Băăăă, tu nu vezi că eram în misiune?! De ce mă claxonezi, că eram în misiune, DĂDUSEM SEMNAL DREAPTA?!”.
Recunosc, am rămas mască! Pentru câteva secunde! Îmi revin şi îl întreb şi eu pe domnul organ: „Eraţi în misiune cu semnal dreapta?! Asta n-am mai auzit-o! N-ar fi trebuit să aveţi semnale acustice şi vizuale? N-ar fi trebuit să aveţi girofarul pornit? Să vă vadă ceilalţi şoferi de la distanţă şi să vă poată ocoli?”
La astfel de întrebări, „domnul caşchetă” se enervează şi mai tare şi urlă: „Auzi, bă! Claxonatul e interzis în Bucureşti!”
Îmi muşc muzele şi nu zic nimic. L-aş fi întrebat dacă nu cumva şi prostia ar trebui interzisă!
Până la urmă, îl salut şi plec mai departe! După 50 de metri, mă opresc la un semafor. Era roşu! Domnul organ mai încalcă o dată legea: trece mai departe, pe roşu, fără girofar pornit! Linişte vă rog! E ÎN MISIUNE! DOAR A DAT SEMNAL DREAPTA!
Voi aţi păţit astfel de mizerii? Ce le-aţi zis „domnilor” respectivi? Cum aţi reacţionat?
Ştim cu toţii cât de greu e să te menţii în formă sau, şi mai rău, să slăbeşti. Chinuială mare- dietă, sală, transpiraţie, abţinere de la mâncare. Iar, dacă mai eşti şi pofticios, chiar ai încurcat-o. Ţi se pare că eşti cel mai nefericit om din lume, că toţi mănâncă de sparg în jurul tău, că ai fi în stare să ucizi pentru o friptană sănătoasă, o ciocolată sau o îngheţată.
Şi, totuşi, rezişti. Dacă ţi-ai pus în minte ceva şi eşti cu adevărat ambiţios, poţi avea rezultate surprinzător de plăcute. Asta, evident, dacă te ajută şi familia. Dacă transformă frigiderul într-un loc total neprietenos, pustiu. Dacă nu mănâncă în faţa ta tot felul de bunătăţi, care să te facă să plângi de poftă.
La noi, situaţia este diferită faţă de marea majoritate. Eu sunt cel care trebuie să se abţină niţel de la nişte calorii.
Şi fiţi atenţi ce păţesc zilele trecute. Avusesem o zi plină de sport: dimineaţa- mers la sală, ars vreo câteva sute bune de calorii, seara- fotbal cu băieţii, iar ars nişte calorii.
Când să plec de la fotbal, era deja 11 noaptea, mă sună „Iubire”: „Dragul meu, am o poftă de înnebunesc de un hamburger! Trebuie să te duci să-mi iei!”. Eu, de colo: „Măi, dar n-ai milă de mine? Eu ce fac? Că voi muri de poftă lângă tine!?”. Răspunsul vine sec: „Mie mi-e poftă, nu mă interesează, simt că mor! Tu trebuie să te abţii!”.
Ei, pe naiba! Seara s-a sfârşit, poza este concludentă, cu o cină copioasă, o bombă calorică! Ea un hamburger şi eu- doi. Mai mici, dar doi! Că nu puteam să mă mut din casă!
Concluzia este simplă: oricâtă voinţă ai tu, dacă partenerul face „aroganţe” culinare, ai îmbulinat-o! Aşa că, înainte de orice programare de dietă, programaţi-vă „un divorţ”. 🙂
Vine week-end-ul şi vreau să vă mai relaxaţi puţin, aşa că vin cu o istorioară din seria „prostioarele Sophiei”!
Zilele trecute, ne-am dus toţi trei să-i cumpărăm Sophiei nişte cărţi pentru vârsta ei. E înnebunită după căţei şi pisici, aşa că am zis să-i înnoim colecţia de cărticele tematice. Mai are acasă vreo trei, dar hai să-i căutăm ceva nou.
Zis şi făcut. Ne-am dus la Cărtureşti, un loc superb, cu de toate. Aşa că, în timp ce maică-sa îi căuta cărticele, noi am dat iama în tot ce am găsit pe acolo. Ne-am jucat cu toate jucăriile care ne-au ieşit în cale, ne-am amuzat cu nişte cărţi „vorbitoare” (cei cu copii mici ştiu la ce mă refer) şi i-am deranjat pe cei care stăteau în colţul special creat pentru lectură. Asta pentru că Sophia, la vederea fiecărui maimuţoi, râdea în hohote. Le cer scuze, pe această cale, celor care lecturau acolo, dar bucuria Sophiei era prea mare ca să încerc să o opresc.
Iată şi pozele concludente. Scuzaţi calitatea, mami nu prea le are cu „sharful”! 🙂
E doar joi, dar nebunia a început deja. Peste tot cozi şi mega- oferte cu ocazia lui „Black Friday”, un eveniment pe care l-am importat şi noi foarte repede de la americani, ca multe alte evenimente de altfel.
Noi, însă, l-am românizat, că nu se putea altfel. Reducerile care, afară, sunt doar pentru electronice, la noi sunt cam pentru toate. De la haine, la mâncare şi până la deodorante. Că, deh!, dacă tot e un motiv, să facem reduceri la toate! În plus, reducerile astea nu sunt limitate la o singură zi, ca afară, ci încep de astăzi şi, în unele locuri, ţin chiar tot week-end-ul.
Una peste alta, aveţi, însă, grijă! Reducerile astea sunt, în unele cazuri, tipic româneşti. Adică au fost scumpite anumite produse cu câteva zile înainte de „Vinerea Neagră”, iar mâine vor fi reduse „substanţial”. Practic, însă, le cumpăraţi la acelaşi preţ de săptămâna trecută.
Eu, unul, vă spun sincer nu sunt prea emoţinat de ofertele astea. Până la urmă, tot trebuie să scoţi mulţi bani din buzunar pentru produsul respectiv, că nu ţi-l nă nimeni „moca”. Şi fiţi siguri că nu s-a trezit, deodată, generozitatea supremă în vânzători! Tot câştigă ei şi încă foarte mult!
Şi mai e ceva: gândiţi-vă ce adaosuri au în realitate, dacă ei fac acum reduceri de până la 80% şi tot le intră profit în buzunar!
Văzând acest anunţ lipit pe un stâlp de pe lângă casă, mi-am dat seama, încă o dată, cât de fericit sunt. Am tot ce îmi trebuie şi îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru asta în fiecare zi.
Nu pot să cred că există oameni care, din cauza sărăciei, sunt dispuşi să locuiască în aceeaşi casă cu nişte străini. Că sunt dispuşi să le cedeze o cameră şi, implicit, bucătăria şi baia. Că pentru câţiva lei în plus, acceptă să-şi împartă duşul, de exemplu.
În plus, nu-mi vine să cred că există şi clienţi pentru astfel de anunţuri. Oameni săraci, care acceptă să locuiască sub acelaşi acoperiş cu nişte străini.
Probabil că au existat întotdeauna astfel de cazuri, dar anunţul ăsta, pur şi simplu, m-a îngrozit. Nu vreau să las impresia unui ipocrit, care vorbeşte despre problemele altora, iar el trăieşte în puf. Nu poate să-mi pară rău că mie îmi este bine, dar pot încerca să trag un mic semnal de alarmă în privinţa unor probleme de acest gen. Asta şi încerc să fac prin acest articol. Doamne, în ce hal am ajuns!
Ho, ho, ho! Staţi aşa că vine Moşul! Chiar dacă mai e până la Crăciun, puteţi să aveţi o întâlnire cu Moş Crăciun în avanpremieră la filmul „Ho Ho Ho 2: O loterie de familie”, cea mai nouă peliculă MediaPro Pictures.
Noi am fost şi ne-a plăcut.
Revin şi cu ştiruţa filmată de colegii mei la eveniment. Sophia Maria a fost încântătoare. Super cuminte şi fascinată de toate noutăţile din jurul ei.
Iată şi link-ul cu ştiruţa respectivă. În timp ce tati dădea un interviu, Sophia înfuleca de zor dintr-o bucăţică de pâine! 🙂