Când se rupe inelul, e cu lacrimi…

Sophia, Cristina, eu. Toţi trei formăm un cerc, un inel, care funcţionează doar în această componenţă. Nu am crezut asta până ieri. Am stat separaţi, dar, parcă, ieri, a fost mai rău ca oricând.

Cristina s-a operat la genunchi, v-am povestit zilele trecute motivul. Operaţia a decurs perfect, astăzi, a început şi recuperarea. Dar nu despre asta vreau să vă vorbesc, ci despre legăturile dintre noi.

Eu şi Cristina putem sta separaţi, suntem adulţi, gândim altfel. Dar Sophia, departe de noi, suferă foarte mult, mai ales când lipsim amândoi. 

Ieri nu ne-a văzut, Cristina fiind uşor „ocupată”, iar eu stând pe lângă ea. Din spusele bunicii, pitica a fost mai agitată ca oricând. Ne-a dus dorul, a strigat „mama” şi „tata” intreaga zi.

Iar momentele în care am vorbit cu ea la telefon au fost răvăşitoare pentru toţi trei. Ştiu, veţi spune că exagerez, mai ales că a fost vorba de o singură zi. Sunt doar foarte sincer. Asta am simţit şi despre asta vă povestesc.

Eu mi-am mai „ostoit” dorul de Sophi în această dimineaţă. Am văzut-o vreo oră, ne-am pupat, am luat micul dejun împreună. Acum m-am întors la Cristina.

Sunt, însă, curios cum rezistă ele, mai ales că mai sunt vreo patru zile de spitalizare. Să o aduc pe Sophia în vizită la mama ei nu e o soluţie pentru că aş expune-o unor viruşi intraspitaliceşti.

Noi avem doar cinci zile de „separare” şi ne e greu. Mă gândeam, însă, la părinţii care îşi văd foarte rar copiii. De exemplu la cei plecaţi în străinătate. În căutarea unor venituri care să le asigure un viitor copiilor lor, sacrifică totul. Se sting de dor şi suferă enorm. Dar nu au alte soluţii.

Cum credeţi că se simt aceşti părinţi aflaţi departe de copiii lor?

21 de păreri la “Când se rupe inelul, e cu lacrimi…

  1. Având in vedere ca soția ta este internata pe o secția de Ortopedie eu părerea mea este ca ai putea sa o duci in vizita pe Sophi, le-ar prinde bine la amandoua….multa sanantate Cristinei.Sunteti un inel superb!

    • Multumesc pentru urarile la adresa Cristinei. Nu vreau sa-mi asum, insa, niciun risc. Pana sa ajung la sectia Cristinei, trebuie sa trec pe la urgente si prin multe alte holuri.

  2. suferinta unui parinte plecat in strainatate nu se poate descrie in cuvinte……sunt „sfasiati” de durere…………dar asta este viata si nu avem ce face:(
    Eu pot sa va spun cum este suferinta unui copil plecat pt prima data intr-o tara straina departe de parinti la varsta de 21 de ani………este extrem de greu(sufar enorm ca nu ii pot vedea pe parinti mei macar o data pe zi (in special pe mama mea)imi este greu si plang zilnic de dorul ei dar niciodata nu ii spun cat de greu imi este fara ea…(pt ca nu vreau sa ii fac si mai mult rau)vb aproape zilnic la telefon cu ei dar…tot imi este greu.
    imi aduc aminte tot timpul privirea ei „neputincioasa”cand am plecat de acasa…..:(((ei imi plang de cate ori vb cu ei…..sunt unicul lor copil si sunt sfasiati de durere…..dar in mai voi merge pt prima data acasa (de cand am venit in SPANIA)
    Si nici nu stiu de ce pland de fericire ca ii voi vedea sau de suparare ca dupa 12 zile de stat cu ei o sa ma intorc iar aici si voi suferi la fel ca si pana acum.
    insa aici nu imi lipseste nimic(lucruri materiale,bani,lux…etc) in comparatie cu ce aveam acasa dar ii aveam pe ei alaturi si imi completau „golurile” ….aici il am pe iubitul meu care ma sustine neconditionat..dar ii vreau si pe ei….va pup pe toti ROMANASI MEI…..

    • Iti multumesc, Gina, pentru comentariul tau. Ma bucur ca esti bine acolo unde esti. Imi pare rau, insa, ca esti departe de familie. Din pacate si copiii sufera atunci cand nu-si au parintii langa ei. Iti doresc sa-ti gasesti un rost cat mai aproape de cei dragi, poate chiar in tara, acasa.

  3. i primul rand ii doresc insanatosire grabnica sotiei tale ca sa poata strange fetita i brate alaturi de tine…..eu cred ca iai face rau fetitei si sotiei daca ai purtao in spital….zic asta ca eu am 2 copiii si cand eram isarcinata cu mateo fiul cel mic am lasat fetita acasa cu mama mea si sotul ….si iti pot spune ca eram mai preocupata pt ea decat pt cel mic ….dar iam zis sotului sa u mio aduca la spital ca mi se sfasie inima mai tare sa o vad plecand ….iar acum ca sunt insarcinata cu al treilea iti pot spune ca numai gandul ca voi sta iar departe de ei ma omoara ……sunt si obisnuiti sa stea numai cu mine…unde ma duc si ei cu mine fie frig sau soare ploaie sau nisoare……cat despre mine si eu sunt un copil care stau departe de casa de ceva ani si dorul de casa ,de tara si mai presus de familie cateodata ma doboara dar stau cu speranta ca itro zi voi fi alaturi si eu de familia mea ,adica mama ,tata ,sora si frati….chiar daca va fi mai tarziu….acum locuiesc in albania si miar fi ffffff greu sa merg acasa …dar asta este ……va fi si bine……sa stiti ca va urmaresc si de aici emisiunile voastre ….imi mai alint dorul….multa sanatate si numai bn

    • Sincer iti spun ca sunt foarte impresionat de mesajul tau. Iti multumesc mult pentru el, nu ma gandeam ca imi citesti blogul tocmai din Albania. Multumesc si pentru urarile de bine catre sotie. Cat despre subiectul articolului, tocmai am observat un afis la intrarea in spital ca „este interzis accesul copiilor”. Deci am avut dreptate. Iar, despre familie, ce pot sa-ti urez? Revedere cat mai rapida cu cei dragi. Stiu ca suferiti mult, voi, cei plecati departe de tara. Va compatimesc sincer pentru eforturile pe care le faceti. Nu stiu daca eu as fi in stare de acest sacrificiu.

  4. Eu sunt una din cazuuuuuuurile muuuulte carora mama e plecata, se chinuie, se sacrifica extrem de tare, in niste conditii de neimaginat de unii si trebuie sa fim un pic OAMENI a vedea exact realitatea…chiar daca am imediat 24 de ani, mama mea a plecat de 3 ani, dar tot plangem, este greu….tinem legatura prin telefon si scrisori , nu pierdem niciodata momentul sa ne spunem cat de tare ne iubim si cat de dor ne este una de alta, dar din pacate situatia financiara ne obliga cel putin momentan sa ne sacrificam in acest fel! 🙁

    • Iti multumesc mult pt primul tau mesaj. Stiu ca-ti este greu. Cunosc foarte bine situatia. Strangeti insa din dinti si fiti optimiste. Va fi si bine, va veti intalni din nou si va veti strange iar in brate.

  5. Buna in primul rand multa sanatate Cristinei si in al doilea rand multa putere si da este adevarat ca multi copii suferta cand parintii lor nu sunt alaturi de copii lor multa bafta si fiti la fel un inel toti trei.

  6. Sanatate multa, Cristinei ! Ii tin pumnii 🙂
    Am citit post-ul tau, si 2 lucruri mi-au strabatut gandul. In primul rand, m-am bucurat sa citesc „povestea” ta,povestea familiei tale. Iar in al doilea rand, m-am intristat gandindu-ma la povestea mea. Ma gandeam, ce pot simti acei „tati” care nu si-au vazut copilul de vreo 5 ani, si care nu se intereseaza de soarta lor??? De fapt nu, alta e intrebarea, cum se simt acei copii???Iti spun eu, acei copii se simt groaznic 🙁
    Felicitari pentru familia pe care o ai si sa ramaneti asa mereu 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *