Dar cu sunetul ce-aţi avut? La Depeche

Melodia asta nu a sunat nici pe departe, aseară, ca în videoclipul de mai sus.

Nu am pretenţia ca o melodie să sune identic live şi în studio, dar concertul Depeche Mode a avut o problemă la nivelul sunetului.

Atmosfera a fost fabuloasă, trupa bestială, nişte muzicieni legendă, generoşi în bis-uri şi în mulţumiri publicului.

Dar, au fost momente când s-a auzit prost, foarte prost.

Iniţial, am stat pe locurile noastre, undeva în inelul al treilea, adică sus, în peluze. Nu am rezistat decât vreo zece minute pentru că se auzea ca şi cum am fi fost la trei străzi distanţă de arenă.

Am reuşit să coborâm până la inelul unu şi am stat pe trepte, ca în studenţie. Aici s-a auzit mult mai bine, dar nu perfect. În continuare am sesizat multe microfonii şi un bas transmis cu ecou, deranjant urechilor.

Paradoxal, la deschiderea arenei, atunci când a cântat Ina, s-a auzit mult mai bine, în toate colţurile stadionului. S-a auzit, nu s-a cântat, nu putem compara. Dar asta e o altă poveste.

În plus, mulţi prieteni mi-au spus că şi la concertul precedent Depeche, tot pe stadionul naţional, pe atunci Lia Manoliu, au fost probleme cu sunetul. Şi, mai recent, la Red Hot Chili Peppers, cică ar fi fost aceleaşi probleme, deşi stadionul era, deja, renovat.

Şi atunci vă întreb ce s-a întâmplat aseară, la concert?

Eu am o ipoteză, dar nu sunt specialist, poate voi vă pricepeţi mai bine.

De exemplu, cred că inginerii de sunet ai celor de la Depeche au fost luaţi prin surprindere de dimensiunile şi acustica aparte a stadionului nostru. Sau nu le-a păsat prea tare. Pentru că sistemul de boxe al formaţiei nu a fost suficient ca să ducă sunetul şi până în vârfurile tribunelor. În  mod normal, înaintea unui mare concert, m-am interesat şi eu, inginerii de sunet studiază acustica locaţiei, fac simulări, calcule, aşează boxele în funcţie de particularităţile arenei.

Repet, nu sunt specialist, dar, de exemplu, am fost la două concerte identice ale celor de la AC/DC. Unul în America, într-o sală de baschet acoperită, şi cel din România, în Piaţa Constituţiei. Ambele concerte s-au auzit identic şi perfect. Iar, pentru România, ştiu sigur, că inginerii de sunet au avut mult de lucru, din cauza blocurilor din jur care modificau acustica. Dar, au reuşit să păstreze etalonul din America.

În fine, eu cred că ceva s-a întâmplat aseară la concert. Poate şi voi aţi simţit sunetul imperfect.

Una peste alta, sunt sigur, totuşi, că v-aţi distrat! Am dreptate? Cum vi s-a părut concertul? 

Sugestie pentru week-end: concert „Very Classic” Marcel Pavel

Prietenul meu Marcel Pavel e în faţa celei mai mari provocări din viaţa lui artistică: duminică, la Sala Palatului, va organiza cel mai mare concert de muzică clasică din carieră.

L-aţi auzit vreodată cântând astfel de piese? Eu l-am auzit şi este excepţional. Până la urmă, trebuie să o recunoaştem cu toţii că are una dintre cele mai bune voci de pe la noi şi poate interpreta cu uşurinţă orice gen muzical.

La Sala Palatului, va fi, însă, şi mai bine. Asta pentru că va fi acompaniat de 140 de instrumentişti! Da, aţi citit bine! 140! Vă imaginaţi cum va suna sala?

În plus, Marcel va lansa, cu această ocazie, un dublu CD de muzică clasică, să puteţi „savura” melodiile şi acasă!

Eu vă recomand cu căldură acest concert, cred că e unul din seria celor de neratat! Ne vedem acolo!

M-AM DISTRAT LA CONCERT DE GAGICI! :)

Aseară am fost la concertul lui David Bisbal. Ii place soaţei şi am zis să-i fac o surpriză, aşa că am cumpărat bilete. Cam cu strângere de inimă, recunosc, pentru că bărbaţii nu prea au ce căuta la astfel de concerte. E ca şi cum ar veni femeile la meciurile de fotbal dintre Steaua şi Dinamo.

În fine, mai sunt şi excepţii, iar, aseară, au fost destui masculi la Sala Palatului. Probabil, la fel ca mine, însoţitori ai soţiilor sau iubitelor. De altfel, s-a şi văzut cât de încântaţi erau bărbaţii. Toate femeile erau în picioare, aşa că a trebuit să se ridice şi ei. Evident, eu după gaşcă. Diferenţa a fost făcută, însă, din acel moment. Toate damele dansau de mama focului. Toţi bărbaţii stăteau ca la înmormântare. În poziţie de drepţi, cu mâinile în şolduri, sau prinse în faţă, undeva la nivelul prohabului. Dar… ce nu face masculul ca să-şi spele păcatele în faţa consoartei sau ca să cucerească o nouă felină! 🙂

În cazul meu, însă, s-a întâmplat şi o mică minune. Mi-am adus aminte de Spania, de una dintre ţările mele preferate, de vacanţele de pe acolo, de influenţele maure din Andalucia şi a început să-mi placă. Ba, la final, am acceptat nonşalant să stăm şi la bis. Am avut chiar şi o melodie preferată. Iată despre ce e vorba:

Şi mi-a mai plăcut ceva: o acţiune a celor de la CIADO România- Centrul Internaţional Antidrog şi pentru Drepturile Omului. Băieţii ăştia luptă pentru conştientizarea pericolului consumului de droguri în rândul tinerilor şi al populaţiei, în general. La acest concert, au fost parteneri. Aşa că, pe fiecare scaun, lângă o poză de-a lui Bisbal, găseai şi câteva cuvinte din partea lor. Nu ştiu câţi spectatori au băgat în seamă pliantele respective, dar eu le-am văzut. Şi, dacă au mai fost ca mine încă vreo câteva sute de oameni, din cei 3500 prezenţi, tot e un plus. E un pas înainte, decât să stai cu mâinile în sân şi să treci nepăsător pe lângă un consumator ajuns în sevraj.