Să readucem bârfa pe facebook! Lista „Cele 10 femei care mi-au influențat viața”

sursa foto: http://www.fourwheeler.com

sursa foto: http://www.fourwheeler.com

Dintr-o dată facebook-ul a devenit cea mai cultă rețea de socializare. Nu mai vezi tu o pisi cu poze în oglindă, nu mai vezi tu niște buze țuguiate, niște costume de baie asezonate cu silicoane, nici măcar o mâncare dintr-aia ca la mama acasă de-ți plouă-n gură.

La dracu!

Peste tot, doar liste cu cărți. Shakespeare, Voltaire, Cărtărescu, Patapievici, toți, frate! Nu lipsește unul. Că cică noua modă e „Lista cu cele 10 cărți care ți-au influențat viața!”. După icebucketchallenge, a venit rapid asta. Pentru că… cărți și din seria… să se știe la popor!

Păi, dacă nu e românul cult, atunci cine? Doar, la 5 dimineața, sunt cozi de sute de persoane în fața BCU (Biblioteca Centrală Universitară- pentru marii „cititori”), mai ceva ca pe vremea lui Ceașcă la cozile pentru lapte. Toți vor să apuce măcar o carte, că sunt mistuiți de setea de cultură, deși TVR Cultural a fost închis din cauza audiențelor cu minus.

În schimb, facebook-ul a devenit un fel de almanah (plural „almanahe”) cu titluri de cărți care mai de care mai pompoase.

Oameni buni, eu îmi vreau facebook-ul înapoi, cu buze țuguiate, cu silicoane și sarmale ca la mama acasă. Pentru că eu sunt român autentic, nu fariseu, și nu-mi trădez tradițiile și valorile, așa… după cum bate vântul sau moda. Pentru că mie îmi place mai mult bârfa decât cartea și mă uit seara la Capatos (că d’aia are audiența până la ceruri față de defunctul TVR Cultural) și o am exemplu pe Drăgușanca și nu pe Mungiu Pippidi (pentru ăia „culți”: Să știți că nu merită să vă bateți capul să aflați cine e Pippidi! Nu recomandă rețete de slăbit și nici vreo operație estetică și, de multe ori, folosește cuvinte imposibil de înțeles. Și nici măcar n-are gusturi la eșarfe!).

Dar cum readuci bârfa pe facebook că „almanahele” ne-au inundat? Foarte simplu! Inventezi lista „Cele 10 femei care mi-au influențat viața”. Bagi repede zece muze și provoci trei oameni. Și tot așa.

Și să vezi bârfă:

– să vezi bârfă, scandal și șușoteli printre cunoștințele tale. Că amanta se va supăra că n-ai pus-o prima pe listă. Că nevasta se va supăra că au mai existat alte 9 în viața ta. Că un prieten de-al tău va afla că ai fost și cu actuala lui soție.

– să vezi bârfă, scandal și șușoteli la serviciu. Că i-ai tras-o ăleia de acum e nevasta șefului. Și că acum amândoi i-o trageți aceleiași amante.

– să vezi bârfă, scandal și șușoteli în cartier. Că știau babele de la parter că aia de la 7 e curvă, dar n-aveau dovezi până acum.

În plus, trebuie să-i alegi cu mare atenție pe cei trei pe care îi provoci să ducă lista mai departe.

Neapărat unul trebuie să fie șeful. Să spună șeful tot! Să zică de secretara cutare, care acum e adjuncta lui. Să zică de aia care ia prime de merit lună de lună, deși e în concediu. Să zică de fosta ta colegă, care acum are salariu mai mare ca tine, deși are rezultate mai proaste. Să zică tot! (Ca să nu fiu acuzat de misoginism: șeful poate fi o femeie, iar lista poate conține bărbați).

Altul trebuie să fie prietenul tău cel mai bun. Să zică și el tot! Să zică de blonda pe care, cică a dus-o acasă că-i era rău, deși tu ai fi vrut să o mai ții în club. Să zică de bruneta căreia i-a aflat numărul de telefon după ce scotocit prin agenda ta cu numere preferate.

Și, Doamne ferește, să nu zică și de nevastă-ta, că atunci îți dai singur cu lista-n cap! Și te rogi să se umple iar facebook-ul de cultură. Că tare prost ai fost să vrei revoluție și să-ți păstrezi valorile!

Al treilea poate fi oricine, dar nu însăși nevastă-ta, că nici prin cap nu-ți trece (și până la urmă, nici nu vrei să afli) câți prieteni de-ai tăi va trece pe listă!

PS: Pentru cei care au accesat acest articol doar pentru titlu, crezând că voi face dezvăluiri șoc despre femeile cu care m-am culcat de-a lungul vieții. Nu vă recomand o carte, ci o melodie: „Ce bine-mi pare că ți-ai luat țeapă!”.

Vreau „like”! Fă-mă fericit! Altfel mor!

images

„Mă trezesc dimineața și, după ce-mi fac cafeaua, deschid telefonul mobil. Direct pe facebook. Sorb încet din lichid, dar degetele mi se mișcă repede. TREBUIE să știu câte persoane mi-au mai dat like la pagină peste noapte! O ignor pe fiică-mea, care ar vrea să o iau în brațe! „

„În drum spre serviciu, în mașină, verific iar. Am postat un „Bună dimineața!” și o poză cu un cățeluș simpatic. TREBUIE să fac măcar suta de like-uri! E musai! Aaaa! Stai! Era să fac accident! Să lovesc mașina din fața mea! Eram cu ochii în telefon!”

„Pe la 12.00, TREBUIE să postez o poză cu o mâncare faină! Caut repede pe net una! Ceva sushi, o mancare exotică! Să le fac poftă internauților, să curgă like-urile! Uit să-mi comand, însă, mie de mâncare!”

„Pe la 16.00, TREBUIE să postez o melodie faină! Așa, să ridice moralul internauților după o zi de muncă! De exemplu „What a wonderful world!” Eu n-am apucat să privesc, însă, cerul astăzi!”

„Ora 20.00, scandal mare într-o dezbatere televizată. Politic sau monden, totuna! E cu scandal, deci TREBUIE să mă bag și eu! Că astea nasc polemici și pe net! Mă dau cu unii, postez că-i susțin! Succes garantat, mii de like-uri și comentarii! Vin ăia care-s de acord cu mine, dar scriu și cei care sunt împotrivă. E bine și cu ei! Că doar nu există publicitate negativă! Eu, însă, nu am făcut nimic civic astăzi!

„Ora 24.00, mă culc! TREBUIE să mai arunc un ochi pe facebook! Sunt fericit! Vreo câteva sute de like-uri noi și alte câteva sute pe articole! A fost o zi fantastică! Am fost foarte popular! Câți oameni au aflat de mine astăzi! Mă culc! N-am vorbit cu mama! Nici cu soția! Cu fetița am stat doar vreo 30 de minute toată ziua!”

Situații ipotetice, cu ghilimele! Și totuși?!

Trăim în epoca facebook și un „like” a ajuns să ne facă mai fericiți decât o strângere de mână! Postăm toate prostiile, toate nimicurile, tot ce facem! Suntem tot timpul „conectactați”! De pe telefonul mobil, de pe calculatorul de serviciu, atenți fiind să nu ne prindă, însă, șeful! Scopul? Să avem mulți „prieteni”!

Da, mai nou, avem foarte mulți prieteni! Doar virtuali, însă!

În realtitate, devenim din ce în ce mai singuri! În metrou, nu-i mai privim pe cei din jur, nu mai legăm prietenii noi, nu mai spunem nici „Salut”, nu ne mai sunăm cunoștințele, nu mai privim cerul, nu mai ieșim în oraș, nu mai mergem în parc, nu ne mai jucăm cu copiii noștri! 

Trăim pe facebook! Și asta ne face foarte fericiți! Cinic, nu?

Voi cât de conectați sunteți?

CE MĂ ENERVEAZĂ: OMG! I SPIC ONLI INGLISH!

Mesaj pe facebook al unei dudui: „I’m so hot today!”. Păi să se ducă să se răcorească în gârla noastră autentică, de pe Dâmboviţa. Sau să se ducă în… pădure, vorba bancului!

Fraţilor, chiar am uitat limba română?! Chiar nu mai ştim să spunem „mulţumesc”, „la revedere” sau „te iubesc”? Doar în engleză mai ştim să vorbim?

Serios, acum. Am început să mă enervez cumplit pentru că toate „pisili”, de la pseudo-vedete, la anonime, au împânzit facebook-ul cu englezisme. Bine… un fel de englezisme, pentru că 90% din cuvinte sunt scrise incorect gramatical, iar despre frazare… nici nu mai vorbim.

Şi chiar nu înţeleg fenomenul! Pe bune, foloseşti limba engleză în conversaţie dacă vorbeşti cu un străin, înţeleg asta!

Dar, pe facebook, tu, mioriţă autentică până în măduva oaselor, vorbeşti tot cu bârsane. Da! Să fim clari! Doar prietenii tăi sunt tot români! Ce naiba, doar nu avem mia de prieteni americani! COME ON! 🙂

TOT SE CHINUIESC UNELE SĂ DEVINĂ VEDETE PESTE NOAPTE…. POATE AŞA LE IESE!

 SURSA: ŞTIRILE PROTV.RO-

Un virus vrea sa te faca vedeta pe Internet

Expertii romani in securitate informatica au descoperit o noua amenintare ce actioneaza prin intermediul Facebook si promite sa faca din tine noul star de pe YouTube!

Nu te grabi sa dai click daca auzi pe Facebook ca ar exista un filmulet cu tine pe YouTube. BitDefender a descoperit o noua amenintare informatica ce exploateaza curiozitatea, dar si dorinta oamenilor de a avea cele 15 minute de faima.

Mecanismul din spatele troianului Trojan.FakeAV.LVT este bine gandit. Atunci cand petreci timp pe Facebook s-ar putea sa primesti un mesaj care sa te anunte ca esti protagonistul unui film postat pe YouTube. Totul pare sa fie autentic, deoarece in titlul filmului vei gasi numele tau, iar mai jos vor fi comentarii ce par a fi facute de prietenii tai.

In acest punct, incepe distractia. Utilizatorul isi doreste sa vada filmul, doar ca i se cere sa instaleze o versiune actualizata a plugin-ului de Flash care, de fapt, este o falsa solutie antivirus cu functii de downloader si de bot, adica duce la instalarea unor programe periculoase care permit controlul de la distanta al calculatorului.

Falsul antivirus copiaza in detaliu interfata si comportamentul solutiei antivirus folosite de utilizator, apoi si recomanda repornirea sistemului pentru a finaliza procedura de dezinfectie.

Ceea ce se intampla insa in realitate este total diferit. Practic, se dezinstaleaza solutia antivirus autentica. Ea va fi inlocuita cu o replica fidela, care insa nu asigura protectie. Din acest punct, componentele de descarcare si bot le permit atacatorilor virtuali sa prea controlul calculatorului tau.

„Cu aceasta amenintare, infractorii cibernetici au dus tehnicile de inginerie sociala la un cu totul alt nivel. Utilizatorul este hartuit cu mesaje personalizate si foarte bine tintite, informatiile folosite fiind extrase chiar din contul sau de Facebook. Astfel, totul este conform cu realitatea si astfel extrem de credibil”, a declarat Catalin Cosoi, Head of Online Threats Lab, BitDefender.