Te invit la un ness cu lapte virtual!

ness cu lapte

Câți prieteni virtuali avem? Câteva mii? Câți oameni ne cer prietenia pe facebook? Câte cereri de prietenie trimitem la rândul nostru?

Câți oameni îmi citesc blogul?

Cu câți dintre oamenii ăștia am vorbit vreodată? Măcar pe net? Că față în față nici măcar nu se pune problema.

Astăzi, o prietenă virtuală m-a invitat la un ness cu lapte virtual! Că e preferatul ei și că vrea să-mi ofere și mie o ceașcă.

Și mi-a spus așa: „Ești unul dintre sutele de prieteni virtuali cu care nu am vorbit vreodată! Și mă gândeam ca măcar o ceașcă cu ness cu lapte să-ți ofer!”

Nu beau lapte, dar ideea mi s-a părut foarte mișto. Cu suflet. I-am mulțumit și am acceptat încântat.

Așa că, acum, vreau să vă ofer și vouă un ness cu lapte! Chiar dacă e virtual, sper să vă ajungă direct în suflet. Meritați măcar atât!

Vreau „like”! Fă-mă fericit! Altfel mor!

images

„Mă trezesc dimineața și, după ce-mi fac cafeaua, deschid telefonul mobil. Direct pe facebook. Sorb încet din lichid, dar degetele mi se mișcă repede. TREBUIE să știu câte persoane mi-au mai dat like la pagină peste noapte! O ignor pe fiică-mea, care ar vrea să o iau în brațe! „

„În drum spre serviciu, în mașină, verific iar. Am postat un „Bună dimineața!” și o poză cu un cățeluș simpatic. TREBUIE să fac măcar suta de like-uri! E musai! Aaaa! Stai! Era să fac accident! Să lovesc mașina din fața mea! Eram cu ochii în telefon!”

„Pe la 12.00, TREBUIE să postez o poză cu o mâncare faină! Caut repede pe net una! Ceva sushi, o mancare exotică! Să le fac poftă internauților, să curgă like-urile! Uit să-mi comand, însă, mie de mâncare!”

„Pe la 16.00, TREBUIE să postez o melodie faină! Așa, să ridice moralul internauților după o zi de muncă! De exemplu „What a wonderful world!” Eu n-am apucat să privesc, însă, cerul astăzi!”

„Ora 20.00, scandal mare într-o dezbatere televizată. Politic sau monden, totuna! E cu scandal, deci TREBUIE să mă bag și eu! Că astea nasc polemici și pe net! Mă dau cu unii, postez că-i susțin! Succes garantat, mii de like-uri și comentarii! Vin ăia care-s de acord cu mine, dar scriu și cei care sunt împotrivă. E bine și cu ei! Că doar nu există publicitate negativă! Eu, însă, nu am făcut nimic civic astăzi!

„Ora 24.00, mă culc! TREBUIE să mai arunc un ochi pe facebook! Sunt fericit! Vreo câteva sute de like-uri noi și alte câteva sute pe articole! A fost o zi fantastică! Am fost foarte popular! Câți oameni au aflat de mine astăzi! Mă culc! N-am vorbit cu mama! Nici cu soția! Cu fetița am stat doar vreo 30 de minute toată ziua!”

Situații ipotetice, cu ghilimele! Și totuși?!

Trăim în epoca facebook și un „like” a ajuns să ne facă mai fericiți decât o strângere de mână! Postăm toate prostiile, toate nimicurile, tot ce facem! Suntem tot timpul „conectactați”! De pe telefonul mobil, de pe calculatorul de serviciu, atenți fiind să nu ne prindă, însă, șeful! Scopul? Să avem mulți „prieteni”!

Da, mai nou, avem foarte mulți prieteni! Doar virtuali, însă!

În realtitate, devenim din ce în ce mai singuri! În metrou, nu-i mai privim pe cei din jur, nu mai legăm prietenii noi, nu mai spunem nici „Salut”, nu ne mai sunăm cunoștințele, nu mai privim cerul, nu mai ieșim în oraș, nu mai mergem în parc, nu ne mai jucăm cu copiii noștri! 

Trăim pe facebook! Și asta ne face foarte fericiți! Cinic, nu?

Voi cât de conectați sunteți?

Prietenii sunt lângă tine, dar tu ce faci pentru ei?

Prieteni. Îţi faci prieteni ca să comunici, ca să socializezi, ca să ai cu cine ieşi la o bere, ca să ai pe cine invita la tine în vizită şi, cel mai important, îţi faci prieteni ca să te poţi baza pe ei când ai nevoie.

Din acest punct de vedere, cred că firea umană este egoistă. Te înconjori de oameni pe care ştii că te poţi baza, că îţi pot da o mână de ajutor, că te pot salva din nişte situaţii pe care nu le poţi rezolva singur.

Să nu-mi spuneţi că un director de bancă îşi face prieteni nişte muncitori. Voluntar sau inconştient, se înconjoară tot cu prieteni de nivelul lui, cu oameni care-şi permit să plătească jumătate din nota de la o ieşire la restaurant într-o seară, cu oameni care-i pot deschide alte oportunităţi de afaceri, eventual.

Şi tocmai aici e problema. Odată ce înaintăm în vârstă, suntem tot mai obsedaţi de evoluţia în carieră şi de cea pe plan financiar. Şi, implicit, căutăm „prietenia” unor oameni care ne pot ajuta pentru îndeplinirea acestor scopuri.

Prietenia sinceră, dezinteresată începe să dispară. Gândiţi-vă câţi prieteni din copilărie mai aveţi? Cred că îi număraţi pe degetele de la o mână. Şi sunt unii pe care nu i-aţi mai sunat de luni întregi.

Iar cu prietenii actuali discutaţi, cum spuneam, mai ales despre ce să faceţi împreună. Ce afaceri, ce proiecte.

Şi odată ce îndepliniţi aceste proiecte, sau, pur şi simplu, aceşti prieteni nu vă mai pot ajuta, uitaţi de ei. Brusc sau în câteva luni, nu vă mai sunaţi, nu vă mai vedeţi. Vă găsiţi repede o scuză: sunteţi foarte ocupaţi. Ajungeţi şi voi să o credeţi. Şi nu-i mai sunaţi cu lunile sau chiar pentru totdeauna.

Mie mi s-a făcut dor de câţiva prieteni sinceri. Nu-i mai sunasem de mult timp pentru că eram foarte ocupat şi pentru că nu mă puteau ajuta cu nimic.

I-am sunat, am vorbit zeci de minute, ne-am adus aminte cât de bine ne simţeam împreună. A rămas să ne întâlnim „la o bere”. Sper să se şi întâmple. Să nu fiu iar prea ocupat şi să nu mai treacă alte câteva luni până la revedere.

Tu când ţi-ai sunat ultima oară prietenii adevăraţi?

GHID DE SĂNĂTATE ÎN 40 DE PAŞI- 3

Revin cu noi dezvăluiri senzaţionale ale „specialiştilor” în privinţa modului în care ar trebui să trăiţi ca să aveţi o viaţă mai bună. Despre bani, nu vorbeşte niciun expert.

GHID DE SĂNĂTATE ÎN 40 DE PAŞI cu adăugirile subsemnatului

Societate
24. Telefonează-le cât mai des prietenilor sau trimite-le mail-uri. (Că ei sunt atât de chitroşi încât fac economie la minutele de pe telefon!)
25. În fiecare zi, dă ceva bun cuiva. (Asta ar trebui să o ştie soaţa că n-am mai mâncat mâncar caldă, ăhăhă! )
26. Iartă şi acceptă, atât cât este posibil. (De neiertat sunt funcţionarii de la stat, şefii care-ţi taie din salariu, companiile de telefonie care-ţi încarcă factura, cei de cablu, că-ţi pică exact atunci când echipa favorită dă gol şi mulţi, mulţi alţii!)
27. Petrece timp cu oamenii mai in vârstă şi cu cei mici. (Concret mergi la şah în parc cu fiică-ta şi las-o pe ea să mute piesele! Să vezi ce-o să le placă moşilor!)
28. Încearcă să faci cel puţin trei persoane să surâdă, în fiecare zi. (Tot de şef ne legăm! Pe mine m-a făcut atât de tare să râd, încât mi-a rămas ditamai rânjetul pe faţă!)
29. Ce gândesc ceilalţi despre tine, nu este treaba ta. (Nici măcar ce zice şeful?)
30. Serviciul tău nu va avea grijă de tine când vei fi bolnav. Prietenii tăi, DA. Păstrează legatură. (Păi şi nici ei să nu mai muncească? Că doar ai nevoie de pastile, căldură, ceai fierbinte etc)
31. Nu urî pe nimeni, chiar dacă ai motive; te încarci negativ, în mod inutil. (A se vedea nr. 26. Pe ăia n-ai cum să nu-i urăşti!)
 
Viaţă
32. Comportă-te bine! (Ar trebui să afle şi individul din autobuz care şi-a şters nasul de geaca mea, încercând să-mi ia portofelul din buzunarul de la spate!)
33. Aruncă tot ce nu este util; păstrează ce este frumos sau vesel. (Inutile pentru mine sunt cremele, fardurile, rujurile lui „Iubire”. Să le aruncăm, zic!)
34. Natura vindecă totul. (Într-adevăr, mi s-a spus că „iarba” ajută!)
35. Indiferent că e vorba de o situaţie bună sau rea, ea se va schimba… (În şi mai rău, evident!)
36. Puţin contează cum te simţi; scoală-te, îmbracă-te şi ieşi în lume. (Să iasă afară marii specialişti pe vremea asta şi nici să nu-şi ia umbrelă cu ei!)
37. Ce este mai bun urmează să ţi se întâmple. (Din păcate, unii mor tot aşteptând chestia asta!)
38. Când te trezeşti dimineaţa, multumeşte că eşti în viaţă. (Şi că şi astăzi ai facturi de plătit, şefi şi trafic de suportat!)
39. Forul tău interior este întotdeauna fericit. Deci, fii fericit! (La final, hai să fiu finuţ! De acord cu remarca 39. Fiecare merită să fie fericit!)

Ultimul, şi nu cel mai puţin important:
40. Oferă-le acest ghid, tuturor celor pe care-i preţuieşti şi tuturor celor care-ți sunt potrivnici, ca să le fie de ajutor în viață. (Voi în ce categorie credeţi că intraţi faţă de mine?)

SINGUR ÎN CLUB! MI-AM FĂCUT DE CAP! :)

Recunosc, aseară, mi-am făcut de cap! Am fost în club, fără tortiţă! Cam tare, nu? 🙂

A fost vorba despre un eveniment. Am fost invitat şi eu, alături de alte sute de persoane publice de pe la noi.

Cu ocazia asta, am revăzut persoane dragi, printre care chiar şi un domn foarte sobru, cu pălărie. 🙂

PS 1: Probabil că aţi recunoscut brandul care a organizat petrecerea. Chiar şi aşa, trebuie să vă spun că am mers cu maşina la eveniment, aşa că nu am consumat nicio… licoare… locală. Apa a fost stăpână, iar pe la 12.30 am şi dispărut spre casă pentru că clubul devenise mult prea plin ca să mai poţi îndura înghesuiala, tu fiind în toate facultăţile mentale şi fizice. 🙂

PS 2: Poate paradoxal pentru unii, „Iubire” nu a protestat deloc că m-am dus singur la party, mai mult m-a ajutat la alegerea ţinutei! Depinde şi cum o creşti, nu? 🙂 🙂 🙂

PRIETENII MEI: NIŞTE „BOŞOROGI”!

Idee senzaţională aseară: îmi vine cheful să ne urcăm în maşină şi să plecăm până la Sinaia, să bem o cafea.

Prin studenţie făceam des astfel de escapade. Zic să ne aducem aminte de tinereţe!

Paradoxal, „Iubire” acceptă, cu gândul că o lăsăm pe Sophia cu bunica.

Hai să mai luăm un cuplu de prieteni vecini, tot tineri ca noi, să fie ceva mai multă distracţie pe drum. La fel de paradoxal, acceptă şi ei, tot amintindu-şi de tinereţe. Îşi iau, însă, băieţelul cu ei, neavând cu cine să-l lase. Până la urmă, nu era o problemă. Puştiul are doi ani şi te înţelegi bine cu el, la întoarcere putea dormi liniştit.

Vreo 20 de minute, ne-am echipat corespunzător de munte: cu hanorace, cu şepci, cu tenişi. Să intrăm în peisaj!

Şi uite aşa, la opt seara, ne pornim spre Sinaia.

Ei, dar cât credeaţi că ţine minunea? Trei zile! În cazul de faţă, vreo trei kilometri.

N-am apucat să intrăm pe DN că femeile au şi început: „Taca, taca, taca, taca! Că, totuşi, Sinaia e cam departe, că cine ştie cum doarme copilul, că ne întoarcem de abia pe la unu noaptea, că mâine trebuie să meargă la serviciu, că…., că…., că….”.

Noi, bărbaţii, care ne dădeam mai viteji, ne-am văzut, încă o dată, a câta oară, învinşi de soaţe.

Aşa că am sfârşit la o cafea la o crâşmă pe lacul Snagov. Măcar până acolo au acceptat să mergem. Mi-am făcut şi eu acolo o poză, cu nişte palmieri în spate, trist şi îngândurat, imaginându-mi, însă, că respir aer… de munte!

Concluzia: am nişte prieteni „boşorogi”. Mult prea devreme! 🙂