Mai găsiţi şi alte epitete? Oricum, le meritaţi cu prisosinţă însoţite de un mare „LA MULŢI ANI”!
PS: Mesajul a fost transmis de către „căţeluşii” voştri! 🙂
E naşpa să mergi cu Loganul! E groaznic! Te înjură lumea pe stradă! E bătrâncios! Nu mai ai pic de personalitate!
Mă, da’ tare ieftin este!
Acum pe bune. Ştiu că puţini români şi-ar cumpăra un Logan dacă ar avea ceva bani în plus! Ar alege mai degrabă un Ford, un VW sau chiar un BMW sau un Mercedes la mâna a doua, decât un Logan.
Că, deh, aşa e la noi! Maşina trebuie să-ţi arate prestanţa. Să arate că poţi şi că ai! E un fel de prelungire a anumitor părţi anatomice!
Măi, dar nemţii ăia din clasa de mijloc sunt proşti? De ce au cumpărat Loganuri în draci? Dar francezii? La fel? Lasă că românul e mai deştept ca ei! Îşi cumpără BMW la 200 de mii de kilometri şi, apoi, investesc în piese până ajung să mănânce doar parizer cu pâine.
Eu conduc, ocazional, un Logan. Şi uit de jenă, de troncănituri, de finisajele făcute cu dalta. Uit pentru că e ieftin să-l conduci! Consumă relativ puţin şi, mai ales, nu te doare sufletul dacă îl zgârii. Am intrat prin toate hârtoapele, astă iarnă, cu el şi nu m-a lăsat niciodată. Şi nici nu mi s-a făcut rău că am zgâriat nu ştiu ce jante de 1000 de euro bucata.
Acum, eu zic aşa: întinde-te cât îţi e plapuma! Că, dacă ajungi să tai din jucăriile copilului ca să pui benzină în Merţan, chiar ar trebui să conduci doar Logan! Atât îţi permiţi şi nu trebuie să-ţi fie ruşine! Sunt banii tăi, munciţi!
Iar noul Logan MCV, cel din foto, chiar arată foarte bine! Vine în curând în magazine! Şi s-ar putea să fie o alegere chiar bună pentru întreaga familie! Şi chiar e cool!
Scriu acest articol nu ca o formă de auto-laudă, ci ca să ridic o problemă: foarte mulţi apelează la omenia noastră doar pentru profit.
De-a lungul timpului, am ajutat câteva persoane cu probleme. Am donat bani, le-am dat mâncare nevoiaşilor de la colţul străzii, am prezentat gale caritabile fără să emit vreo minimă pretenţie financiară, am căutat să realizez reportaje pentru a strânge bani pentru persoanele respective, atunci când s-a putut.
În cazul galelor respective, am avut rezultate concrete: am ajutat câţiva bolnavi de talasemie, de exemplu.
În urmă cu vreun an de zile, însă, vă povesteam aici, cazul unei copile care avea nevoie de un transplant de ficat. Provenea dintr-o familie săracă şi avea alţi şase fraţi. Părinţii nişte alcoolici, neinteresaţi de muncă. Venituri financiare- aproape 0. Sora ei cea mare părea, însă, hotărâtă să mute munţi: era compatibilă pentru transplant şi avea nevoie de susţinere pentru cumpărarea medicamentelor şi începerea procedurilor pentru operaţie.
Le-am ajutat personal cu tot ce am putut. Cu tot. Le-am cumpărat medicamente, le-am cumpărat mâncare, dulciuri, am fost la ele acasă. Am vorbit cu medici. Încă o dată, nu vă povestesc toate astea ca laudă.
Unul dintre medici m-a avertizat, însă! Aveţi grijă că nu vor decât să stoarcă bani de la dumneavoastră, pe cei din familie nu-i interesează operaţia şi soarta fetiţei! Ştia cazul de mult timp şi, pur şi simplu, familia tărăgăna procedurile, nu sistemul medical, paradoxal.
Nu am crezut acest lucru. Nu am vrut să accept că unui părinte nu îi pasă de copilul său.
Şi, totuşi, exact aşa s-a întâmplat. Şase luni de zile am fost, scuzaţi-mi expresia, „vaca lor de muls”. Nu am să mă plâng de cheltuieli, am făcut o pomană.
Dar, după şase luni, când am început să pun întrebări de ce nu urgentează lucrurile, de ce nu s-a făcut operaţia deja, au încetat să mă mai sune. Până atunci, mă sunau aproape zilnic să-mi vorbească despre problemele lor. Toţi membrii familiei mă sunau, toţi.
Dintr-o dată, s-a făcut, însă, linişte. Mai mult, şi-au schimbat numerele de telefon. Nu am mai dat nici eu de ei. A trecut mai bine de un an de atunci. Şi nu s-a întâmplat nimic. Viaţa copilei este, încă, în pericol, din câte am înţeles de la medici, este adusă rar la controale şi ai ei cer peste tot ajutor.
Aşa că vă întreb: ce poţi face în astfel de cazuri? Merită să ajuţi, impresionat fiind de drama unei copile sau nu, şi e mai bine să treci mai departe?
Pupăm toate fetele din lumea asta şi vă oferim în dar nişte ghiocei!
1 Martie minunat să aveţi!
Acestea sunt nişte cutii pentru reciclare. Le-am întâlnit pe afară şi am rămas, din nou, uimit de nivelul de civilizaţie la care au ajuns unii.
În acest cutii, oamenii vin şi aruncă absolut tot ce nu le mai trebuie. Nu gunoaie, ci lucruri din care se mai poate recupera ceva. De la electronice, la încălţăminte.
Vă mai amintiţi ce se întâmpla la noi cu programul „Rabla la electronice”? Oamenii scoteau în faţa blocului calculatoarele uzate, de exemplu, şi angajaţii de la primărie veneau să le ridice. De multe ori, însă, aceste electronice uzate nu mai erau găsite de cei de la primărie pentru că, tot timpul, cuiva i se păreau încă folositoare şi şi le însuşea. Tocmai de aceea, probabil, programul a luat sfârşit.
Ei bine, aceste cutii sunt tocmai pentru astfel de programe. Nimeni nu se urcă în ele, să-şi aleagă ceva „bun” pentru el”. Nimeni.
La noi, însă, ce credeţi că s-ar întâmpla cu ele?
Am să răspund eu primul la această întrebare: da, aş purta!
Îmi plac culorile tari la sacouri, purtate într-o seară de vară, la o terasă. Poate că nu sunt multe locuri în România în care ai putea purta aşa ceva, dar există.
Şi eu chiar cred că orice bărbat trebuie să aibă măcar un sacou în culori tari. Alexandru Ciucu şi-a lansat, aseară, o nouă colecţie, practic propunerile sale pentru 2013 şi, în special, pentru vară.
Mie mi-au plăcut mult unele ţinute, fără a avea pretenţia de a fi un critic vestimentar profesionist. Emit păreri din punctul de vedere al unui posibil cumpărător.
Mi-au plăcut culorile tari, mi-au plăcut cotierele dreptunghiulare, buzunarele duble, sacourile cu două rânduri de nasturi, batistele asortate şi chiar pantofii albi propuşi de Ciucu la pantalonii de aceeaşi culoare.
Ţinuta mea preferată e în poza de mai jos. Probabil am să trec pe la magazin pe la el în vară. Dar nu vă opriţi neapărat la Ciucu. Sunt mulţi stilişti şi designeri care propun astfel de ţinute pentru vara aceasta. Eu zic că merită să încercaţi şi o culoare şi să mai ieşiţi din clasicul alb- negru. Nu de alta dar o culoare puternică te va umple de bucurie imediat. Pe tine şi chiar şi pe cei din jur.
Nu mă refer aici la cei care şi-au luat propria stradă şi şi-o „utilează” cu lăzi de bere pe care le dau la o parte contra cost. Pe ăştia îi ştim cu toţii, sunt „pe faţă”.
Aseară, însă, parchez în parcarea publică din faţa Ateneului Român. Parcare cu plată, 1,5 lei pe oră. Un preţ absolut decent. Plătesc o oră, unei doamne echipate cu însemnele Primăriei şi cu legitimaţia la vedere. A rămas să plătesc diferenţa, dacă stăteam mai mult, la întoarcere.
Revin la maşină, într-adevăr, după două ore şi jumătate. Practic aveam o restanţă de 3 lei cel mult, două ore suplimentare.
Doamna taxatoare dispăruse. În locul ei, însă, mi-a bătut în geam un individ îmbrăcat în negru, fără vestă reflectorizantă şi legitimaţie la vedere. Avea, totuşi, un teanc de bilete de parcare în mână.
„Aveţi să mai daţi 12 lei!”, îmi spune el. Am rămas uimit pentru că diferenţa de la 3 la 12 lei era consistentă. „Cum aşa?”- întreb. „Păi, după ora 7 seara, costul unei ore de parcare e de 6 lei!”.
Şi, totuşi, nu mi se părea în regulă. Şi îi răspund şi eu cu tupeu şi cu inspiraţie. „Până să-ţi plătesc eu, ia arată-mi şi mie legitimaţia ta!”.
Domnul respectiv face o pauză, se gândeşte câteva secunde şi „Nu mai e nevoie, seară bună!”. Şi dispare aproape instantaneu!
Am rămas uimit! Adică dintr-o dată nu mai aveam nimic de plată? Sau domnul nu era parcangiu autorizat?
M-am interesat astăzi: astfel de indivizi sunt hoţi la drumul mare. Înşeală oamenii, pur şi simplu! Îi abordează cu tupeu şi mulţi plătesc. Un astfel de individ poate face chiar şi peste 1000 de lei într-o seară. Doar din vorbe!
Atenţie, aşadar, la astfel de oameni! Nici măcar celor costumaţi adecvat nu le plătiţi mai mult de 1,5 lei/oră sau tariful afişat pe panourile din parcări.
În plus:
– Primăria încasează bani pe aceste parcări, doar până la ora 20.00. Peste această oră, parcările publice sunt gratuite.
– În weeek-end, aceste parcări sunt gratuite pe toată durata zilei, indiferent de oră.
Aşa că nu plătiţi nimic până nu citiţi informaţiile de pe acele panouri. Puteţi lua ţepe importante financiar!
Voi v-aţi întâlnit cu astfel de „parcangii”?
Mda, am scris despre femei pentru femei. În „Click pentru femei”, mi-am spus şi eu ofurile! Sper să nu mă fugărească, acum, doamnele şi să-mi dea cu revista în cap. Am fost sincer şi asta contează?
Am dreptate sau nu în privinţa discursului?
Presa întreagă vuieşte de cât de frumoase au fost divele, azi-noapte, la decernarea premiilor Oscar. Peste tot găseşti topuri legate de rochiile lor, care a strălucit, care a gafat.
Bărbaţii, însă? Păi chiar dacă s-au îmbrăcat în costume sau smochinguri, credeţi că e uşor să le alegi? Detaliile fac totul în acest caz: culoarea aleasă, croiul, numărul de nasturi sau de buzunare.
Iată un clasament masculin (sursa esquire):
1. Daniel Day- Lewis- cel mai bine îmbrăcat bărbat. Un smoching albastru (o culoare inedită), accent deosebit pus pe detalii- zona buzunarului de la piept, de exemplu.
2. Jamie Foxx- cel mai prost îmbrăcat bărbat. O combinaţie nefericită de gri cu negru, cu un papion la fel de nefericit ales.
3. Michael Douglas- o legendă. O freză senzaţională, un smoching pe măsură.
4. George Clooney- vulpea argintie. Barba i-a adus acest titlu.
5. Channing Tatum- cel mai bun trio (costum cu vestă). Croială impecabilă.
6. Tommy Lee Jones- cel mai bun papion. Măsura perfectă, materialele potrivite.
7. Quentin Tarantino- cea mai proastă cravată. Din piele!
8. Charlize Theron- cea mai bună freză. I-a făcut până şi pe bărbaţi!
Bărbaţii s-au remarcat, însă, prin bărbi. E mare nebunie cu pilozitatea facială. Ar fi fost, însă, dezastru, dacă ar fi apărut şi Charlize aşa!
Ţie care mascul ţi-a plăcut?
Senzaţională imagine, nu? Senzualitate în cel mai pur mod şi în cea mai mare cantitate posibilă. Fără condiţii, fără explicaţii, fără solicitări suplimentare.
Realitatea e, însă, uşor diferită. Două situaţii posibile:
1. El vine de la serviciu şi are chef de dragoste. Se dezbracă repede şi nici nu mai are răbdare să se spele pe mâini. Sare direct pe ea şi vrea toată atenţia ei! Ea, cu laptopul în faţă, tocmai încheie o tranzacţie. E foarte ocupată. Câştigă nişte mii de euro pe lună, cu mult mai mult decât sutele aduse de el în casă. „Stai că am treabă acum! Ne iubim mai târziu! Eventual ia şi tu o pastiluţă. Că la câţi bani aduc eu în casă, măcar atât să faci şi tu!”.
2. El stă cu berea în mână la televizor. Vede un meci al echipei preferate, după o zi fabuloasă la serviciu. A câştigat zece mii de euro. Ea roboteşte prin bucătărie. Încearcă să-i facă toate plăcerile lui. Că doar el aduce banii în casă. Seara târziu, poate se întâlnesc în pat. Asta dacă are el chef, şi doar pentru câteva minute, cât să-i fie lui bine.
Cam asta este realitatea, potrivit unor cercetători danezi. Că doar nu credeaţi că vorbesc din imaginaţie! 🙂 Ei bine, băieţii ăştia spun că veniturile membrilor cuplului afectează viaţa lor amoroasă! Dacă ea câştigă mai mult ca el, el caută să-şi suplimenteze eforturile din pat! Cică nivelul de pastile albastre îngurgitat este mult mai ridicat la un bărbat mai „amărât” financiar decât la unul care aduce mulţi bani în casă.
Voi ce ziceţi? E realitate sau pură fabulaţie?
Eu zic că gesturile simple, dar drăgăstoase fac mai mult decât nişte mii de euro. În plus, până acum, înainte de a urca în pat, nu m-a întrebat nimeni cât am câştigat în ziua respectivă.