Pe tine ce te face fericit?

IMG_7671

Fericirea are diferite forme, în funcţie de vârstă.

În copilărie, eram fericit când părinţii mei mă strângeau în braţe sau când primeam o ciocolată.

În adolescenţă, eram fericit când primeam bani de mers în discotecă.

În facultate, eram fericit când o frumoasă adormea pe pieptul meu sau când treceam toate examenele.

Apoi, am fost fericit când mi-am luat prima maşină.

La maturitate, am fost fericit când am spus acel celebru „da” şi când mi s-a născut copila.

Acum, Îmi iau fetiţa în braţe şi nu-mi mai trebuie nimic. Dansăm, ne alintăm, ne pupăm. Şi timpul parcă se opreşte în loc.

Uneori, dansul nostru e complicat. Sophia îşi vrea păpuşile şi maimuţoii alături de ea, adică în aceleaşi braţe ale tatălui ei. Şi, dacă dansul durează mult, vreo câteva melodii, încep să mă doară braţele. Şi dor, şi dor, din ce în ce mai tare. Dar, pentru nimic în lume, nu le-aş da drumul „maimuţelelor”, cu Sophia în frunte. Cu riscul de a face febră musculară, nu le-aş da drumul.

E atât de multă linişte. E atât de multă dragoste. Şi mai ales împlinire. Cred că ăsta este cuvântul potrivit. Simt că nu-mi mai trebuie nimic, că suntem doar noi doi (bine, şi pluşurile!), că lumea exterioară nu te poate atinge, nu ne poate acapara cu grijile ei.

Şi, de multe ori, Sophia adoarme. Adoarme în braţele mele, iar asta înseamnă că şi ea e liniştită. Se simte în siguranţă, se simte iubită.

Iar eu sunt cel mai fericit din lume!

Pe tine ce te face fericit la vârsta ta?

IMG_7673IMG_7692

Dar cu sunetul ce-aţi avut? La Depeche

Melodia asta nu a sunat nici pe departe, aseară, ca în videoclipul de mai sus.

Nu am pretenţia ca o melodie să sune identic live şi în studio, dar concertul Depeche Mode a avut o problemă la nivelul sunetului.

Atmosfera a fost fabuloasă, trupa bestială, nişte muzicieni legendă, generoşi în bis-uri şi în mulţumiri publicului.

Dar, au fost momente când s-a auzit prost, foarte prost.

Iniţial, am stat pe locurile noastre, undeva în inelul al treilea, adică sus, în peluze. Nu am rezistat decât vreo zece minute pentru că se auzea ca şi cum am fi fost la trei străzi distanţă de arenă.

Am reuşit să coborâm până la inelul unu şi am stat pe trepte, ca în studenţie. Aici s-a auzit mult mai bine, dar nu perfect. În continuare am sesizat multe microfonii şi un bas transmis cu ecou, deranjant urechilor.

Paradoxal, la deschiderea arenei, atunci când a cântat Ina, s-a auzit mult mai bine, în toate colţurile stadionului. S-a auzit, nu s-a cântat, nu putem compara. Dar asta e o altă poveste.

În plus, mulţi prieteni mi-au spus că şi la concertul precedent Depeche, tot pe stadionul naţional, pe atunci Lia Manoliu, au fost probleme cu sunetul. Şi, mai recent, la Red Hot Chili Peppers, cică ar fi fost aceleaşi probleme, deşi stadionul era, deja, renovat.

Şi atunci vă întreb ce s-a întâmplat aseară, la concert?

Eu am o ipoteză, dar nu sunt specialist, poate voi vă pricepeţi mai bine.

De exemplu, cred că inginerii de sunet ai celor de la Depeche au fost luaţi prin surprindere de dimensiunile şi acustica aparte a stadionului nostru. Sau nu le-a păsat prea tare. Pentru că sistemul de boxe al formaţiei nu a fost suficient ca să ducă sunetul şi până în vârfurile tribunelor. În  mod normal, înaintea unui mare concert, m-am interesat şi eu, inginerii de sunet studiază acustica locaţiei, fac simulări, calcule, aşează boxele în funcţie de particularităţile arenei.

Repet, nu sunt specialist, dar, de exemplu, am fost la două concerte identice ale celor de la AC/DC. Unul în America, într-o sală de baschet acoperită, şi cel din România, în Piaţa Constituţiei. Ambele concerte s-au auzit identic şi perfect. Iar, pentru România, ştiu sigur, că inginerii de sunet au avut mult de lucru, din cauza blocurilor din jur care modificau acustica. Dar, au reuşit să păstreze etalonul din America.

În fine, eu cred că ceva s-a întâmplat aseară la concert. Poate şi voi aţi simţit sunetul imperfect.

Una peste alta, sunt sigur, totuşi, că v-aţi distrat! Am dreptate? Cum vi s-a părut concertul? 

For those about to rock, we salute you! Să fie rockăreală!

Nu sunt eu un cunoscător al genului rock, dar am găsit prin calculator nişte poze vechi, care mi-au dat poftă de scris despre asta. Mai ales că rockul nu e un gen muzical pentru oricine, nu e uşor de digerat. Iar eu recunosc că sunt încă „mirean” în acest domeniu.

Totuşi, rockul m-a lovit destul de tare în urmă cu vreo câţiva ani, când i-am văzut live pe cei de la AC/DC. Până atunci, doar baladele rock îmi atrăgeau atenţia. Mai ales, Meat Loaf- „I would do anything for love”, o melodie interminabilă, care îţi dădea şansa de a strânge minute în şir în braţe o iubiţică.

Revenind la AC/DC, am avut şansa de a-i vedea la lucru în SUA, într-un concert indoor, într-o sală de baschet, tipic americană. Vreo 40 de mii de oameni fredonau alături de nebuni.

Apoi, i-am mai văzut şi la Bucureşti, în cadrul aceluiaşi turneu. Şi m-au uimit într-un mod foarte plăcut. Profesionişti adevăraţi, băieţii de la AC/DC au făcut exact acelaşi concert în România ca şi în America. Au păstrat toate standardele, aceleaşi efecte, aceeaşi sonorizare. Au fost, încă o dată, perfecţi. Aşa cum nu sunt mulţi artişti străini care concertează în România.

Una peste alta, mi-au plăcut enorm ambele showuri şi, de atunci, ascult ori de câte ori am ocazia hiturile AC/DC şi încerc să îi fac şi pe alţii să asculte.

De exemplu, încă din burtica mămicii, Sophia a intrat în contact cu „Thunderstruck” sau „Hells bells”. Acum, dăm din cap împreună la auzul acelor acorduri.

Apoi, când merg la sală, mi se pare exact muzica potrivită. Te energizează şi parcă poţi să ridici mai uşor greutăţile. În plus, îl am pe Victor, antrenorul, depedent de rockăreală. Ştie tot ce s-a întâmplat vreodată în domeniu şi e genul „hard rock”. Aşa că cei de la AC/DC sunt la „mici copii” pe lângă playlistul lui Victor, precum Sepultura sau Nightwish.

Ţie îţi place rockul? Ai vreo melodie preferată în anumite momente? Care ar fi melodia şi momentele? Sau nici nu vrei să auzi de genul ăsta?

O mare tâmpenie: confiscarea maşinilor în lipsa drumurilor!

Am trăit să o aud şi pe asta: s-a trezit cineva, nu dăm nume, să propună confiscarea maşinilor celor care încalcă regimul de viteză.

Bun, ideea este aplicată în anumite ţări europene.

Însă, acele ţări au mii de kilometri de autostrăzi şi distanţele mari pot fi parcurse în timpi absolut decenţi.

Dar la noi? La noi, e jale. Autostrăzi mai deloc, drumuri europene construite prin sate şi multe altele.

Aşa că o astfel de propunere mi se pare o mare hoţie, o nesimţire, o mizerie.

Eu conduc destul de tare, dar nu atât de mult încât să fi rămas vreodată fără permis din cauza excesului de viteză. Am primit câteva amenzi, dar niciodată foarte grav.

Totuşi, nu pot accepta propunerea confiscării maşinii.

Nu înainte de:

– a fi construite nişte mii de kilometri de autostradă.

– a elimina poliţiştii spăgari de la examenele de circulaţie, care dau permise tuturor celor care cotizează şi nu celor care merită.

– a introduce prevenţia în acţiunile poliţiştilor şi a elimina „vânătoarea” din prezent. Îi vedem cu toţii pe poliţişti cum stau la pândă după curbe sau după trecerile de pietoni ca să-şi facă planul la amenzi şi nu să prevină accidente sau infracţiuni rutiere.

– a aplica amenzile pentru pietoni, pentru cei cu căruţe sau pentru biciclişti. Amenzi există, dar nimeni nu le aplică. Vedem peste tot pietoni care traversează aiurea, dar nu sunt sancţionaţi.

Doar atunci, vitezomanii trebuie sancţionaţi în cazuri extreme cu confiscarea maşinii. Că nu munceşte guvernul pentru mine să-mi cumpăr maşină.

Asta este părerea mea. Ţie cum ţi se pare propunerea asta?

Fumatul ucide dragostea! Pentru de dimineaţă!

Asta este noua melodie a celor de la Taxi. Cu umorul caracteristic, ei trag concluzia: „Fumatul ucide dragostea!”. Aşa că fiţi atenţi!

Trag şi eu o concluzie: îmi place piesa şi mi se pare că e perfectă pentru un drum la mare, chiar dacă nu e dedicată verii!

Enjoy!

În 20 de minute, cinci posibile accidente! Trezirea!

Azi, în drum spre muncă, era să fac vreo cinci accidente. Niciodată nu mi s-a întâmplat să fiu de atâtea ori aproape de o tragedie.

Conduceam liniştit, respectând regulile de circulaţie. Repet: fără viteză, fără teribilisme. Probabil, acesta a fost şi motivul pentru care am reuşit să evit toate posibilele drame.

În 20 de minute de mers, le-am văzut pe toate. Era să calc trei pietoni, un bătrân, o bătrânică şi un copil. Incidentele s-au întâmplat la câteva minute bune unele de altele. Toţi pietonii respectivi traversau strada prin locuri nepermise, fără să se asigure câtuşi de puţin. Mai mult, copilul a trecut pe roşu. I-am evitat pe toţi, cum spuneam, dar parcă oamenii ăştia trăiau pe altă planetă, parcă erau la plajă şi nici nu concepeau să fie vreo maşină prin preajma lor. Şi, totuşi, ei erau pe stradă şi nu la mare.

Apoi, un biciclist a traversat o intersecţie pe roşu. Şi pe acesta am reuşit să-l evit, deşi eu aveam verde. Am frânat brusc şi puternic. El a trecut mai departe fără să realizeze o secundă cât de aproape de moarte a fost.

Şi, într-un final, un alt şofer mi-a tăiat calea, tot fără să se asigure. Am fost pe fază iar, altfel ne-am fi buşit serios maşinile.

Aşa că vă rog TREZIŢI-VĂ! Gata cu vacanţa! S-au terminat zilele libere! Gata cu Bucureştiul fără trafic! Ne-am întors la muncă! Hai să ne aducem aminte să devenim iar vigilenţi pe stradă, să ne asigurăm pe unde traversăm, să vedem dacă nu avem şi alţi conducători în trafic pe lângă noi. Pe scurt, TREZIREA! 

 

Minuni de Paşte: iepurele înlocuit de Cupidon!

Am fost plecat în Grecia, pentru câteva zile. Acolo nici iarba n-a crescut de Paşte. Totul închis, toată lumea relaxare! Linişte!

Ajuns acasă, m-au lovit, însă, minunile mioritice! Acţiune, am zis!

Deschid ziarele şi hop minunea 1: Bahmu s-a împăcat cu Prigoană! Cine ar mai fi crezut?!

Mă reculeg puţin şi trec pe pagina a doua: foştii soţi Albu s-au împăcat şi ei! Şi asta super-minune!

Deci, în Românica noastră, Paştele face minuni! Readuce iubirea, leagă căsniciile, alungă norii! De parcă iepuraşul e de fapt Cupidon!

Şi, totuşi, eu aş fi pariat că ambele cupluri se vor reface! Nu ştiu de ce! Poate e un sentiment apărut din nişte ani de experienţă prin mediul ăsta monden!

Oricum, acum noi avem multe de scris despre minunile astea! Detaliem şi la Poveştiri Adevărate, la 16.30.

Tu, însă, ai fi crezut că se vor împăca oamenii ăştia? Sau să nu-mi spui că şi tu ai trăit o minune de Paşte?

Hristos a înviat! Dumnezeu să vă aducă lumina în suflete!

Vă doresc tot binele din lume şi cele mai frumoase sărbători pascale de până acum. Vă doresc să fiţi sănătoşi şi liniştiţi, împăcaţi cu voi şi cu cei dragi în tihna Învierii Domnului.

Sper să vă bucuraţi de pozele pe care le-am făcut pentru voi. Sunt cadoul nostru pentru cititorii acestui blog.

Ţin să-i mulţumesc prietenului meu Constantin Antochi. Îl găsiţi aici, vi-l recomand cu căldură. Este un fotograf excepţional, acceptat în lista scurtă a marilor fotografi ai lumii din Best of Wedding Photography!

De ce plec în Grecia de 1 Mai şi Paşte

1. Pentru că arată aşa! (fotografia este orientativă)

2. Pentru că litoralul românesc e praf de 1 Mai! În afară de Mamaia şi Vama Veche, nu poţi merge nicăieri. Mulţi hotelieri nici nu se deranjează să deschidă. Iar eu am nevoie de un loc liniştit în care să mă odihnesc, împreună cu Sophia şi soţia, la soare, cu picioarele în apă.

3. Pentru că acolo merg mulţi prieteni de-ai mei şi suntem gaşcă!

4. Pentru că sunt destule zile libere ca să ne permitem o călătorie mai lungă. Mergem cu maşina.

5. Pentru că nu am fost niciodată în Grecia şi mi-am dorit mereu să ajung acolo.

6. Pentru că am găsit un super- preţ la cazare. Un apartament senzaţional, pentru cinci nopţi, de vreo trei ori mai ieftin decât un apartament pe litoralul românesc.

7. Pentru că oricâţi bani aş cheltui pe benzină şi mese la restaurant, tot voi ieşi mai ieftin decât în România, la confortul pe care mi-l doresc. Din păcate, asta este realitatea!

8. Pentru că este o ţară ortodoxă şi vom putea merge la slujba de Înviere să luăm lumină!

Voi ce faceţi în vacanţa de 1 Mai şi Paşte? Unde mergeţi?

Sugestie pentru week-end: concert „Very Classic” Marcel Pavel

Prietenul meu Marcel Pavel e în faţa celei mai mari provocări din viaţa lui artistică: duminică, la Sala Palatului, va organiza cel mai mare concert de muzică clasică din carieră.

L-aţi auzit vreodată cântând astfel de piese? Eu l-am auzit şi este excepţional. Până la urmă, trebuie să o recunoaştem cu toţii că are una dintre cele mai bune voci de pe la noi şi poate interpreta cu uşurinţă orice gen muzical.

La Sala Palatului, va fi, însă, şi mai bine. Asta pentru că va fi acompaniat de 140 de instrumentişti! Da, aţi citit bine! 140! Vă imaginaţi cum va suna sala?

În plus, Marcel va lansa, cu această ocazie, un dublu CD de muzică clasică, să puteţi „savura” melodiile şi acasă!

Eu vă recomand cu căldură acest concert, cred că e unul din seria celor de neratat! Ne vedem acolo!