Arhive etichetă: POVESTIRI ADEVARATE

PRAVILE PESCĂREŞTI: UITE AŞA DE MARE AVEA OCHIUL!

Posted on by
4

Vă spun de la început: eu nu sunt pescar. Am pescuit doar de câteva ori în viaţă, ocazional.

Am primit, însă, o invitaţie de la un prieten drag, care stă pe lângă Dunăre, să facem o escapadă la peşte.

Week-end-ul acesta i-am acceptat invitaţia şi, vineri seara, eram prezenţi la domn acasă. Mi-am luat cu mine şi un prieten, vezi Doamne, pescar împătimit. I-am cărat sculele de la Bucureşti, de era portbagajul plin. Că deh, se respectă ca pescar şi a investit zeci de milioane în tot felul de scule.

Vineri seara, la masă, toată lumea făcea planuri: să vezi cât o să prindem, să vezi ce monştri, să vezi cum rupem noi norii! De la bun început, am stabilit că prindem doar peşti mari, că nu ne încurcăm cu fâţe! Aşa că am luat ace pe măsură. Cel mai mare arăta aşa:

Sâmbătă dimineaţa, trezirea la 5.30. Un haos pentru mine, mai ales că-mi place să dorm cât mai mult posibil. Dar m-am trezit, încântat de aventura ce avea să urmeze. Iată şi faţa de ora 5.30.

Ca nişte pescari adevăraţi ce suntem, am plecat spre Dunăre cu un arsenal întreg de scule. Atât de multe încât am umplut portbagajul unei Dacii break, de altfel cea mai bună maşină pentru hârtoapele drumurilor până la baltă.

Pe la 6.30, eram, deja, pe baltă. Patru pescari am fost, câte doi într-o barcă. Am pornit către zonele cunoscute de localnici ca fiind pline de monştri marini, numai buni de luat în lansetă.

Răsăritul a fost superb.

Ne-am instalat într-un loc foarte bun, după spusele pescarilor autohtoni. Şi am aruncat lansetele în apă plini de speranţă. După 15 minute, gazda, care era cu mine în barcă, a prins un crap cam pe la 2 kg. După alte 10 minute, a mai prins unul ceva mai mare.

Evident, toţi ceilalţi trei pescari ne-am umplut de bucurie şi eram convinşi că vom pleca cu bărcile pline de peşte.

Dar STOP! După aceste două capturi nu s-a mai întâmplat nimic! Absolut nimic! Nici măcar nu s-au mai mişcat lansetele. Am stat până după 15.00. Concret peste opt ore pe baltă. Şi nimic! Niciunul dintre cei patru nu a mai prins nimic! Mai mult, am terminat şi mâncare şi berea pe care le-am avut cu noi. Plictisiţi de moarte de atâta linişte, chiar am tras şi câte un somn de vreo 30 de minute, chiar în barcă.

Asta e faţa pescarului dezamăgit total, după opt ore de „ignore” din partea peştelui.

Într-un final, ne-am întors dezamăgiţi la mal. Mi-am făcut şi eu poză cu peştele omului ca să mă laud prietenilor.

Aşa că priviţi ce monştri am prins! Eu, eu, chiar eu! PAROL!

HAI CU IFONU’, NEAMULE!

Posted on by
2

S-a lansat Ifonu’ 5, varianta 6, de fapt!

Super ştire! Chiar e o mare ştire!

Totuşi, cine îl aşteaptă? La noi, îl aşteaptă mai ales pisili şi băieţeii de prin Dorobanţi! Cât facem pariu că pe 23 septembrie, în Dorobanţi, va fi plin de Ifoane dintr-astea noi? (pe 21 septembrie încep vânzările în străinătate şi mai trec vreo două zile până ajung la sacoşă, în Românica).

Şi, Doamne, cât costă! La sacoşă, cică va atinge 40 de milioane de lei vechi! O căruţă de bani! Foarte, foarte mult, mi se pare mie. Şi, totuşi, fetili şi băieţeii vor da banii ăştia ca să aibă ultima fiţă! Căci, până la urmă, e o fiţă.

Mie îmi place acest telefon. Dar îmi place pentru ce ştie el să facă şi nu pentru fiţă. Pe ultimul telefon cumpărat l-am găsit la o ofertă a unui operator de telefonie. E smartphone, îmi îndeplineşte solicitările exact cum vroiam şi am dat 1 milion şi jumătate pe el. Asta pentru că mi se pare o cretinătate să dai bani mulţi pe un telefon, care va fi la zi cu dotările doar pentru cel mult şase luni. După şase luni, apar altele mai bune, mai bine dotate.

Eu îmi voi cumpăra noul Iphone. Pentru că este foarte bun. Dar îl voi cumpăra atunci când va ajunge la un preţ bun la operatorii autohtoni sau, în cel mai rău caz, atunci când voi ajunge în America.

Iată de ce este şmecher acest telefon (sursa Capital.ro):

„Telefonul mobil are un ecran de  4 inch,  1.136x 640 pixeli cu retina display 326 ppi.  iPhone 5 este fabricat din sticlă şi din aluminiu, este mai uşor şi mai subţire decât oricare alt iPhone. Are 7,6 mm grosime şi 112 grame, fiind cu 20% mai uşor decât iPhone 4S. În ceea ce priveşte conectivitatea, noul iPhone va suporta GPRS, EDGE, EV-DO, HSPA, HSPA+ si LTE, adică va suporta viteze de transfer de 100 de Mbps.  Procesorul A6, de doua ori mai rapid, este cu 22% mai mic şi mult mai eficient energetic. Bateria oferă o autonomie de 8 ore în regim 3G şi 10 ore cu wi-fi-ul pornit. Camera foto are 8 megapixeli, 3.264×2.448 pixeli. Aceasta poate captura imagini mult mai rapid şi conţine funcţia Panorama, care permite capturarea de imagini cu o rezoluţie de 28 de megapixeli. Camera poate filma în mod full HD, 1080p şi include funcţia de recunoaştere facială. Camera frontală este HD 720p. iPhone 5 are trei microfoane pentru recunoştere vocală şi anularea zgomotului de fond. iPhone 5 vine cu un nou conector, numit Lightning, care este cu 80% mai mic decât cel actual.Sistemul de operare de pe iPhone 5 este iOS 6. Cei de la Apple spun că asistentul personal Siri a fost îmbunătăţit.”

SINUCIDEREA, O PROSTIE! ŞI… TOTUŞI?

Posted on by
21

Astăzi este Ziua Mondială de Prevenţie a Suicidului. Am primit o invitaţie la un eveniment care marchează momentul.

Implicit m-am gândit la povestea asta cu sinuciderea. La un prim gând, spui că e o tâmpenie imensă. Că cei care aleg să-şi ia viaţa sunt nişte dobitoci.

Parţial sunt de acord cu acest lucru. Mi-e greu să-i înţeleg pe cei care renunţă la luptă şi găsesc în suicid o soluţie pentru rezolvarea problemelor lor. Şi, totuşi, aceşti oameni nu mai au valorile unei societăţi normale, aceşti oameni au alte repere, alte concepte şi alte păreri despre viaţă atunci când aleg să nu o mai aibă.

Îi îndemn, totuşi, pe toţi care au gânduri fataliste să caute soluţii! Să iasă din casă, să-şi caute prieteni, să vorbească, să-şi spună păsurile, să ceară ajutor. Sinuciderea nu este o soluţie! Pentru nimeni.

Am stat să mă gândesc dacă eu aş face vreodată un asemenea gest. Teoretic, nu! Sub nicio formă!

Şi, totuşi, dacă, Doamne fereşte, Sophia ar avea nevoie de inima mea? Dacă inima mea ar fi singura soluţie ca ea să trăiască? Ce aş face atunci? Nu cumva aş renunţa definitiv la mine pentru a-i salva ei inocenţa?

Sau, dacă la 80 de ani, aş deveni un coşmar pentru copiii mei? Dacă aş fi doar o legumă, care necesită ore întregi de ajutor şi sume imense pentru menţinerea în viaţă? Oare atunci nu aş decide să le curm lor suferinţa din dragoste pentru ei?

Voi ce credeţi despre acest subiect?

GIBRALTAR- LOCUL PE CARE PESCĂRUŞII ÎL ÎMPART CU OAMENII

Posted on by
Răspunde

În fiecare zi de vineri, am să încerc să vă recomand o destinaţie care merită văzută măcar într-o escapadă de week-end.

Azi: Gibraltar. Aparent doar o stâncă, în realitate un loc excepţional în care întâlneşti totul.

La poalele muntelui, găseşti civilizaţia: oameni, magazine, trafic… civilizat, însă. Completat de un transport în comun GRATUIT.

Cu cât urci mai mult, cu atât descoperi mai mult sălbăticia. Asta m-a impresionat cu adevărat. Priveliştile sunt senzaţionale atunci când îţi cobori ochii către „muritorii” de la poale”, pentru că exact aşa te simţi- un Dumnezeu care-şi priveşte credincioşii de foarte de sus.

La nivelul tău ajung doar pescăruşii. Sunt aproape, foarte aproape. Dacă n-ar fi sălbatici, aproape că i-ai putea atinge. Acceptă, însă, doar o fotografie făcută de la distanţă, apropierea alungându-i imediat.

Mai sunt şi maimuţele. Multe şi obraznice. Ele sunt foarte domesticite. Sunt gazdele stâncii şi consideră că totul este al lor. Inclusiv mâncarea, aparatele foto sau genţile turiştilor. Atenţie! 500 de lire sterline e amenda în cazul în care agresezi o maimuţă.

M-a mai uimit şi victoria vegetaţiei asupra rocii dure. Peste tot vezi flori care şi-au făcut loc prin crăpăturile stâncii şi îşi proclamă victorios libertatea de a respira aerul tare al înălţimilor Gibraltarului.

Sfatul meu este să „escaladaţi” Gibraltarul pe jos. Sunt drumuri asfaltate, perfecte, mai bune decât bulevardele capitalei noastre. Poţi urca şi cu maşina, dar pierzi tot farmecul. Mai există şi o telecabină care te duce până în vârful muntelui şi înapoi. Noi am urcat aşa şi am coborât pe jos. N-am ştiut, însă, că, de fapt, drumul de coborâre este un amestec de pante. Ne-a luat vreo trei ore până am reîntâlnit civilizaţia de la poale. Mult şi obositor. Fantastic, însă, la nivel de povestiri. Aşa că eu zic că merită să-mi urmaţi exemplul, dar să vă echipaţi cu încălţări corespunzătoare.

Ar mai fi multe de povestit: senzaţia pe care o trăieşti atunci când aterizezi pe una dintre cele mai scurte piste din lume, practic e o dungă de uscat înconjurată de apă, orice ezitare a pilotului fiind fatală. Nu s-a întâmplat, însă, niciun accident până acum.

Pe stânca asta sunt şi foarte multe obiective istorice, relicve ale bătăliilor pe care le-au dat de-a lungul timpului britanicii şi arabii. Merită văzute. Sunt popasuri, puteţi să vă trageţi sufletul.

Aş putea să vă mai povestesc enorm de multe lucruri. Sper, însă, că v-am dat suficiente detalii pentru a vă trezi interesul.

AM FOST CEL MAI TARE SPIDERMAN!

Posted on by
13

Sunt cel mai tare Spiderman. Nu în film, ci chiar în realitate. De altfel, mi s-a şi propus să joc în noua ecranizare a celebrei pelicule, după ce m-au văzut producătorii de la Hollywood. Eram, însă, prea ocupat cu treburile mele şi le-am spus că nu am cum să-i introduc în agendă. 🙂

V-aţi dat seama că era vorba, evident, despre o glumă.

La „ruperea turţii” Sophiei, cu toţii am dat în mintea copiilor şi ne-am… pictat. Am folosit carioci special făcute pentru pictatul pe faţă, care să nu dăuneze pielii. Nu de alta, dar până şi Sophi a „beneficiat” de acest tratament.

De mine, s-a cam speriat bietul copil, dar întreaga petrecere i-a plăcut foarte mult.

Vă las în continuare să savuraţi şi alte „năstruşnicii” surprinse în poze şi vă aştept părerile.

NUNŢILE DUMINICA => „LEGUMA” LA MUNCĂ

Posted on by
18

Duminică seara, chef la o prietenă dragă. S-a măritat, a făcut petrecerea şi, evident, ne-a invitat.

Din nu ştiu ce motive, a ales să facă paranghelia duminică.

Am chefuit noi ce am chefuit, atent fiind încă de la început în a nu exagera cu nimic, nici cu mâncare, nici cu alcool, conştient fiind că a doua zi trebuia să mă trezesc dimineaţa.

La 3, am spart gaşca şi ne-am cărat acasă, cu gândul, deja, la noua zi.

Chiar şi aşa, luni, toată ziua, am fost „o legumă”. Obosit, iritat, cu dureri de cap, ştiţi voi starea respectivă. Pe scurt, epuizat încă din prima zi de muncă.

Aşa că, dragilor, voi prietenii mei, care mai vreţi să vă însuraţi, ţineţi cont şi de doleanţa mea şi faceţi cheful sâmbata! Vă rog frumos, că nu-l mai ţin puterile pe Cruceru să piardă nopţile chiar şi cu 0 alcool la bord!

PS: Lăsând gluma la o parte, cum vi se pare ţinuta? N-am vrut costum, dar am căutat să păstrez, totuşi, eleganţa. Există acolo şi o cravată neagră, care, însă, din cauza aparatului, nu e vizibilă!

CU GAŞCA LA FILM- THE EXPENDABLES 2

Posted on by
2

Aseară am mers cu gaşca la premiera „The Expendables 2”. Evident că ne-am aşezat la panou în poziţii de luptă.

Bătălia 1- învingător EU, că doar eram singur la poză.

Bătălia 2- învingător prin knock-out „Iubire” din prima secundă. Trebuie să le laşi şi pe ele să se simtă bine! 🙂

Bătălia 3- egalitate Cruceru- Niţoiu! Că aşa e frumos între colegi!

Una peste alta, filmul mi s-a părut mai mult o comedie şi ne-am amuzat copios când a apărut până şi MARELE CHUCK NORRIS, care, evident, cu un singur glonţ a omorât vreo zece inamici.

Am inventat şi două bancuri după:

1. Ăia marii iar s-au luat de ăla micu’! Van Damme a fost personajul negativ şi a fost singurul omorât în film! Era şi cel mai mic de înălţime dintre toţi!

2. Van Damme a murit pentru că nu are „poreclă de nemuritor”. Stalone „Rambo”, Schwarzenegger „Terminator” şi Bruce Willis „Die Hard” nu aveau cum să treacă în nefiinţă. Iar Chuck Norris era nemuritor chiar înainte de a se naşte! 🙂

Una peste alta, dacă vreţi să vedeţi tone de muşchi şi zeci de minute de „bubuială”, vă doresc vizionare plăcută!

PRIETENII MEI: NIŞTE „BOŞOROGI”!

Posted on by
14

Idee senzaţională aseară: îmi vine cheful să ne urcăm în maşină şi să plecăm până la Sinaia, să bem o cafea.

Prin studenţie făceam des astfel de escapade. Zic să ne aducem aminte de tinereţe!

Paradoxal, „Iubire” acceptă, cu gândul că o lăsăm pe Sophia cu bunica.

Hai să mai luăm un cuplu de prieteni vecini, tot tineri ca noi, să fie ceva mai multă distracţie pe drum. La fel de paradoxal, acceptă şi ei, tot amintindu-şi de tinereţe. Îşi iau, însă, băieţelul cu ei, neavând cu cine să-l lase. Până la urmă, nu era o problemă. Puştiul are doi ani şi te înţelegi bine cu el, la întoarcere putea dormi liniştit.

Vreo 20 de minute, ne-am echipat corespunzător de munte: cu hanorace, cu şepci, cu tenişi. Să intrăm în peisaj!

Şi uite aşa, la opt seara, ne pornim spre Sinaia.

Ei, dar cât credeaţi că ţine minunea? Trei zile! În cazul de faţă, vreo trei kilometri.

N-am apucat să intrăm pe DN că femeile au şi început: „Taca, taca, taca, taca! Că, totuşi, Sinaia e cam departe, că cine ştie cum doarme copilul, că ne întoarcem de abia pe la unu noaptea, că mâine trebuie să meargă la serviciu, că…., că…., că….”.

Noi, bărbaţii, care ne dădeam mai viteji, ne-am văzut, încă o dată, a câta oară, învinşi de soaţe.

Aşa că am sfârşit la o cafea la o crâşmă pe lacul Snagov. Măcar până acolo au acceptat să mergem. Mi-am făcut şi eu acolo o poză, cu nişte palmieri în spate, trist şi îngândurat, imaginându-mi, însă, că respir aer… de munte!

Concluzia: am nişte prieteni „boşorogi”. Mult prea devreme! 🙂

CÂT DE MARE POATE FI ŞIFONIERUL UNUI BĂRBAT? CÂT MERITĂ?

Posted on by
14

Mă declar fericitul posesor al unui şifonier întreg! OAU! E mare realizare pentru un bărbat! Credeţi-ne că, în războiul ăsta cu partenerele de viaţă, noi pierdem întotdeauna!

A fost o luptă lungă, întinsă pe câţiva ani buni! Totul a început prin 2007, când, după câteva luni de relaţie, am decis să ne mutăm împreună. La acea vreme, eu m-am mutat la ea, că la mine era mai puţin spaţiu.

În primele luni, am avut portbagajul maşinii plin de haine. N-aveam loc în casă şi pentru ale mele.

Undeva, de un Crăciun, am primit cadou un raft în dulapul ei. Chiar scria pe el „Sertaru’ lui Dan”. Mare fericire!

După vreo doi ani, ne-am mutat în casa NOASTRĂ. Încă de la început, am emis pretenţia unui şifonier numai al meu. Cum sunt două dormitoare, „Iubire” a cedat şi, în dormitorul mic, mi-a dat dreptul să-mi amplasez „palatul” pentru haine. Ea a rămas cu un imens şifonier în dormitorul mare şi cu o debara.

Oricum, la acea vreme, am considarat evenimentul o mare victorie.

Ei bine, lucrurile încep să se schimbe, însă. A apărut Sophia şi dormitorul mic a devenit camera ei. Evident, a mai apărut un şifonier micuţ, pentru hăinuţele ei.

Momentan e micuţ, dar, deja, începe să devină neîncăpător pentru sumedenia de rochiţe pe care pitica le-a primit de la prietenii noştri.

Zilele trecute, „Iubire” şi-a exprimat un gând cu voce tare: „Cred că unele dintre hainele Sophiei ar trebui mutate la tine!”.

Am vociferat instant. Încă nu s-a întâmplat mutarea, rezist, rezist.

Mi-e teamă, însă, că, în curând, va trebui să cedez. Doar e pentru copil!

Aşa că, dragele mele cămăşi, vă cer iertare! Poate chiar de mâine, nu veţi mai fi călcate şi aliniate frumos, fiecare pe umeraşul ei! Va trebui să suportaţi atacul rochiţelor! Vă rog să mă iertaţi!

Să nu-mi spuneţi că la voi e altfel? Să nu-mi spuneţi că există vreun bărbat neoropsit de munţii de haine ai soaţei?